ICCJ. Decizia nr. 3218/2014. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3218/2014
Dosar nr. 2815/1/2014
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2014
Asupra cauzei civile de faţa, constată următoarele:
La data de 24 iulie 2014, pârâţii M.G. si M.O. au formulat calea de atac intitulată „Recurs incident şi provocat" împotriva încheierilor din 05 martie 2014 şi din 28 mai 2014, pronunţate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006/a5, precum şi împotriva încheierii din 20 februarie 2013 şi încheierii de respingere a cererii de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare conform încheierii din 20 februarie 2013, pronunţate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006.
Prin încheierile din 5 martie 2014 şi 20 februarie 2013, Judecătoria Arad a stabilit, în temeiul art. 108 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în sarcina pârâţilor M.G. şi M.O., piaţa unor amenzi judiciare de 700 lei şi, respectiv, 300 lei, cererile de reexaminare cu privire la aplicarea amenzilor fiind respinse.
Prin calea de atac exercitată, pârâţii invocat faptul că încheierile prin care ie-au fost respinse cererile de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare sunt definitive, nefiind supuse niciunei căi de atac şi au solicitat, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 13 C.E.D.O., art. 21 din Constituţie „ridicarea amenzilor judiciare ce totalizează un cuantum de 1.000 lei" şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru se pronunţa asupra cererii de lămurire şi explicare a dispozitivului sentinţei nr. 8478/2007 a Judecătoriei Arad, în temeiul art. 281 C. proc. civ., fără a li se aplica amenzi judiciare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2815/1/2014, fiind fixat termen pentru soluţionare la 19 noiembrie 2014.
La termenul din 19 noiembrie 2014, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cauzei ce are ca obiect calea de atac îndreptată împotriva unor încheieri pronunţate, în primă instanţă, de judecătorie, excepţie pe care o va admite pentru considerentele care succed.
Prevederile art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţia României statuează că,justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 126 alin. (2) din Constituţie).
Competenţa materială funcţională (raţionae oficii) stabileşte funcţiile şî rolul fiecăreia dintre categoriile de instanţe, care fac parte din sistemul judiciar român {judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Prin competenţa materială funcţională se stabileşte ierarhia, pe linie verticală, a instanţelor judecătoreşti, în sensul delimitării instanţelor care desfăşoară jurisdicţia în fond, de cele care exercită controlul judiciar ordinar sau extraordinar.
Sub aspect funcţional, fiecare categorie de instanţe are anumite atribuţiuni jurisdicţionaie, iar sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.
Competenţa materială, fiind de ordine publică, este reglementată prin norme juridice imperative. Pe cale de consecinţă, competenţa materială este o competenţă absolută, cu toate consecinţele juridice ce decurg din această calificare.
Totodată, potrivit art. 129 din Constituţie „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", noima constituţională atribuind exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.
Accesul liber la justiţie nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.
Conform art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu completările şi modificările ulterioare, „secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel."
Totodată, potrivit art. 36 din legea menţionată „Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate Ia nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. în circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti" (alin. (1) şi (2)).
Potrivit art. 2 pct. 2 şi 3 C. proc. civ., tribunalele soluţionează, ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă iar ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.
În speţă, Înalta Curte a fost învestită de pârâţii M.G. şi M.O. cu soluţionarea căii de atac intitulată „Recurs incident şi provocat", cale de atac ce a fost formulată împotriva unor încheieri pronunţate de Judecătoria Arad (respectiv încheierea din 05 martie 2014 şi încheierea din 28 mai 2014, prin care s-a respins cererea de reexaminare privind aplicarea amenzii judiciare conform încheierii din 05 martie 2014, ambele pronunţate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006/a5 şi încheierea din 20 februarie 2013 şi din 10 aprilie 2013, prin care s-a respins cererea de reexaminare privind aplicarea amenzii judiciare conform încheierii din 20 februarie 2013, ambele pronunţate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006).
Or, în raport de textele legale citate, care cuprind norme de competenţă materială imperative, de la care nu se poate deroga şi având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad este instanţa competenta sa soluţioneze calea de atac pe care pârâţii au înţeles s-o exercite împotriva încheierilor pronunţate de Judecătoria Arad, prin care s-au stabilit, în sarcina acestora, amenzi judiciare şi, respectiv, prin care au fost respinse cererile de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină în favoarea Tribunalului Arad competenţa de soluţionare a căii de atac formulată de M.G. şi M.O. împotriva încheierilor din 05 martie 2014 şi din 28 mai 2014, pronunţate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7428/55/2006/a5, precum şi împotriva încheierii din 20 februarie 2013 şi încheierii de respingere a cererii de reexaminare privind aplicarea amenzilor judiciare confonn încheierii din 20 februarie 2013, pronunţate de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 742S/55/2006.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3265/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3214/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
