ICCJ. Decizia nr. 3220/2014. Civil. Expropriere. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3220/2014
Dosar nr. 3044/1/2014
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova sub nr. 7950/105/2007 la 4 decembrie 2007, reclamanta T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman - prin CN A.D.N.R. SA obligarea acestuia ia plata despăgubirilor în cuantum de 30 euro/mp, urmare exproprierii pentru terenul în suprafaţă de 1.499,554 mp şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii,reclamanta a arătat că este proprietara terenului în suprafaţă de 1.499,554 m.p. situt în com. Bărcăneşti, iar prin Hotărârea nr. 319 din 16 noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, aceasta a stabilit greşit cuantumul despăgubirilor ce-i revin ca urmare a exproprierii, întrucât valoarea de 3,4 euro/mp nu o exprimă valoarea reală a terenului.
A precizat reclamanta că expertiza efectuată nu ţine cont de categoria de folosinţă a terenului, deoarece expertul reţine că terenul este arabil, când, în realitate, acesta este cultivat cu legume în solar.
Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 2547 din 7 octombrie 2008, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta T.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman - prin CN A.D.N. SA şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei o despăgubire în cuantum de 21,50 euro/mp la cursul B.N.R. din ziua plăţii, ce va fi plătită în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 1.499,554 mp, menţionat în titlul de proprietate din 15 august 1994.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,
Prin Decizia nr. 145 din 24 iunie 2010, Curtea de Apei Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentinţa şi pe fond, a respins acţiunea.
A dispus obligarea intimatei-reclamante T.M. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert, către apelantul-pârât
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3939 din 13 mai 2011 a admis recursul declarat de reclamanta T.M. împotriva Deciziei civile nr. 145 din 24 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
În rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 7950/105/2007/al.
Prin Decizia nr. 38 din 19 iunie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârât.
A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 2547 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că.: a admis în parte acţiunea precizată. A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 28.791,168 lei, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat şi 2.340 lei contravaloare prejudiciu.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile cu privire la cheltuielile de judecată.
A dispus obligarea intimatei la 1.200 lei, cheltuieli de judecată către apelantul pârât.
Prin Decizia nr. 426 din 11 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7950/105/2007/al, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta T.M. şi de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 38 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că lipsa tranzacţiilor pe piaţa imobiliară, nu poate determina amânarea efectuării expertizei până la data încheierii unor astfel de acte juridice şi că, dacă s-ar limita posibilitatea experţilor de a evalua imobilul numai în raport de tranzacţiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice, s-ar limita nejustificat, posibilitatea lor de apreciere şi s-ar lipsi de conţinut însuşi scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către o comisie formată din trei experţi, propuşi de instanţă şi de părţile aflate în conflict.
A reţinut că expertiza dispusă în apel, în rejudecare, a avut în vedere metoda comparaţiei directe, fiind folosite drept variabile de comparaţie ofertele de pe piaţa imobiliară şi efectuându-se corecţii în raport de elementele caracteristice ale proprietăţii. în condiţiile unei pieţe imobiliare mai puţin active. A statuat că, în mod corect, Curtea de Apel Ploieşti a omologat concluziile expertizei - la care nu au fost formulate obiecţiuni - prin care, în determinarea valorii de despăgubire a imobilului, experţii au folosit metoda comparaţiei directe, realizată şi prin studiul şi analiza schimbărilor produse pe piaţa imobiliară în anul 2012 (momentul efectuării expertizei fiind la 19 septembrie 2012), în raport de faptul că, Ia data întocmirii raportului de expertiză, nu au fost contracte autentice de tranzacţionare ale terenurilor în zonă.
Astfel fiind, Înalta Curte a reţinut că, în cauză, au fost respectate, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, împotriva Deciziei nr. 426 din 11 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 7950/105/200/Val, T.M. a formulat contestaţie în anulare.
Contesîatoarea T.M. a susţinut că, în motivarea deciziei înaltei Curţi nu s-a cercetat motivul de recurs care viza faptul că, la efectuarea expertizei, la stabilirea preţului imobilului expropriat şi a contravalorii prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii nu au fost avute în vedere preţurile unor imobile de acelaşi fel, cu suprafaţa aproximativ egală, cu aceeaşi destinaţie şi situate în aceeaşi localitate cu terenul său expropriat, deşi a depus la dosarul cauzei copie de pe hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s~a stabilit un preţ minim de 20 euro/mp, respectiv Deciziile nr. 43 din 2 martie 2009 şi nr. 61 din 25 martie 2010 pronunţate de Curtea de Apei Ploieşti prin care s-a stabilit un preţ de 22,30 euro/mp şi, respectiv de 20 euro/mp.
Contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei instanţei de recurs şi, în rejudecarea cauzei, modificarea parţială a deciziei instanţei de apel în sensul „acordării unei juste despăgubiri, într-un cuantum majorat faţă de cel omologat, care să reflecte valoarea reală a terenului expropriat şi a contravalorii prejudiciului produs prin expropriere".
Contestaţia în anulare va fi respinsă, pentru considerentele care succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. contestaţia în anulare specială poate fî promovată în două situaţii: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli, materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-I numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În speţă, contestatoarea T.M. a susţinut că nu s-a cercetat motivul de recurs care viza faptul că, la efectuarea expertizei, în calculul despăgubirilor nu au fost avute în vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţa Curţii de Apel Ploieşti în anul 2009 şi 2010 în litigii având ca obiect terenuri cu caracteristici asemănătoare şi din aceeaşi localitate cu terenul său, prin care s-a stabilit un preţ de 22,30 euro/mp şi, respectiv de 20 euro/mp.
Prin aeest mod de argumentare a contestaţiei în anulare contestatoarea critică faptul că, prin soluţia pronunţată de instanţa de apel şi menţinută de instanţa de recurs, s-a stabilit un preţ pe mp pentru îerenui ce i-a fost expropriat, inferior celor stabilite prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în anul 2009 şi 2010 de Curtea de Apel Ploieşti cu privire la terenuri despre care afirmă că au caracteristici asemănătoare cu al său, situate în aceeaşi localitate, critici vizând în fapt criteriile avute în vedere de experţi în modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate prin expertiza efectuată.
Susţinerile contestatoarei nu pot fi însă primite întrucât instanţa de recurs a analizat criticile formulate de recurenta T.M. (contestatoarea din prezenta cauză) ce vizau cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate pentru terenul expropriat din perspectiva modului în care au fost aplicate şi respectate de către instanţa de apel dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi, pentru considerentele arătate în expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, a constatat că acest text legal a fost corect aplicat în dezlegarea pricinii şi că expertiza efectuată în cauză a respectat cerinţele şi criteriile impuse de textul legaî menţionat în modul de calcul al despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei.
Or, prin aceste considerente, instanţa de recurs, a răspuns, implicit şi criticilor cu privire la care contestatoarea, pe calea contestaţiei în anulare, pretinde, fără temei, că n-ar fi fost examinate de instanţa de recurs.
Astfel fiind, Înalta Curte, având în vedere temeiurile expuse, va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de T.M. împotriva Deciziei nr. 426 din 11 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 7950/105/2007/al.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3441/2014. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3240/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
