ICCJ. Decizia nr. 3247/2014. Civil. Expropriere. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3247 /2014
Dosar nr. 751/1/2014
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4594 din 17 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.D., B.E. şi C.I. (decedată), continuat de moştenitorii C.N. şi C.M.D. împotriva Deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2010, ulterior precizată, reclamanţii B.D., B.E. şi C.I. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, fostul primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea, M.G., F.C., salariată în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, SC I. SRL Râmnicu Vâlcea şi P.S.A., administratorul societăţii, solicitând stabilirea corectă a suprafeţei expropriate în vederea construirii străzii S., precum şi a preţului real al acestuia şi a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru imobilul expropriat.
Prin sentinţa civilă nr. 1016 din 6 octombrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a luat act de renunţarea reclamantului B.D. la judecata cererii, şi, a anulat, ca nesemnată, cererea formulată de reclamantele B.E. şi C.I.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în şedinţa publică din data de 06 octombrie 2011, reclamantul B.D. a declarat că înţelege să renunţe la judecata cererii.
Având în vedere această manifestare de voinţă şi ţinând seama de principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instituit de art. 129 C. proc. civ., instanţa, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantului la judecată.
Faţă de împrejurarea că reclamantele B.E. şi C.I. nu au semnat cererea de chemare în judecată şi nici nu s-a dovedit că l-ar fi împuternicit, în condiţiile art. 67 și art. 68 din acelaşi cod, pe reclamantul B.D. să exercite în numele lor, dreptul de chemare în judecată sau să le reprezinte în judecată (la dosar neexistând nicio procură în acest sens), instanţa a dispus citarea acestora, cu menţiunea de a semna cererea.
Întrucât reclamantele nu s-au conformat acestei cerințe, în baza art. 133 C. proc. civ., instanţa a anulat cererea formulată de acestea, ca fiind nesemnată.
Împotriva sentinţei civile nr. 1016 din 6 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii B.D., B.E. şi C.I., prin care au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul de judecată din 14 februarie 2012, Curtea a calificat calea de atac exercitată de reclamanți, ca fiind apel.
Prin Decizia nr. 21 din 13 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, a reținut că primul motiv de apel este nefondat, întrucât soluția dată de tribunal asupra cererii de recuzare, este corectă, deoarece aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. şi nici în cele referitoare la incompatibilitate, prevăzute de art. 24 din acelaşi cod.
S-a apreciat, ca nefondată, şi critica a doua din apel, întrucât, în mod legal, în raport de precizările făcute de reclamant în şedinţa publică din 18 ianuarie 2011, având în vedere prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum şi de specializările secţiilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, a fost scoasă cauza de pe rolul secţiei comerciale şi de contencios administrativ fiscal, şi înaintată secţiei civile din cadrul aceleiaşi instanţe.
Referitor la cheltuielile de judecată, s-a reținut că prima instanţă nu a obligat reclamantul la plata acestora, iar cu privire la cererea de scutire şi desemnare a unui apărător din oficiu, competentă să se pronunţe era instanţa învestită, care soluţionează cererea printr-o încheiere, împotriva căreia se poate face reexaminare, dacă partea este nemulţumită de soluţie.
Cu privire la cea de-a patra critică din apel, care priveşte fondul cauzei, instanța a reținut că nu poate fi analizată, având în vedere soluţia pronunţată de tribunal, prin care s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului şi s-a anulat cererea formulată de celelalte două reclamante.
Împotriva Deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii B.D., B.E. şi C.I., aceasta din urmă decedând ulterior, iar demersul său procesual a fost continuat de moştenitorii C.N.M. şi C.M.D.
Recurenții au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1, pct. 3 şi pct. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 4594 din 17 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recursul a fost respins, ca nefondat.
Înalta Curte a reţinut în considerentele deciziei următoarele:
În primul motiv de recurs, încadrat de către recurenți în prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., s-a susținut că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a criticat modul de soluționare a cererii de recuzare formulată împotriva judecătorului care a soluționat cauza, în primă instanță.
În ceea ce privește încadrarea criticii, instanţa supremă a apreciat că aceasta este greșită, deoarece nu se susține neregularitatea alcătuirii instanței de apel, pentru a fi analizat acest motiv de recurs în raport cu decizia din apel, care formează obiectul acestei căi extraordinare de atac.
Modul de apreciere asupra cererii de recuzare, pe baza susținerilor și înscrisurilor doveditoare depuse de reclamanți, nu poate forma obiect al cenzurii în fața instanței de recurs, deoarece vizează aspecte de netemeinicie, nesusceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.
S-a mai arătat de către recurenți că instanța a interpretat greșit manifestarea de voință a reclamantului ca fiind renunțare la judecată. Referitor la această susţinere, s-a reţinut că potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a indica motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, a-l dezvolta, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din acealaşi cod, în raport de care s-a susținut că sentința tribunalului s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, deoarece pricina nu trebuia soluționată de secția civilă, ci de secția comercială și de contencios administrativ a aceleiași instanțe, s-a constatat că este vorba de o necompetența funcțională, şi nu una de ordine publică, enumerată de art. 159 alin. (1) pct. 1 - 3 C. proc. civ., pentru a atrage incidenţa acestui motiv de recurs.
Cu privire la pretinsa încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, ce s-ar încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5, instanţa supremă a reținut următoarele:
Pe de o parte, citarea pârâților la interogatoriu reprezintă o chestiune de apreciere a instanței sub aspect probator, nefiind supusă cenzurii instanței de recurs, iar prima instanță nu a ajuns la această etapă procesuală, deoarece cererea de chemare în judecată a fost anulată pentru lipsa semnăturii în privința reclamantelor B.E. şi C.I., iar în ceea ce îl privește pe reclamantul B.D., s-a luat act de renunțarea acestuia la judecata cererii.
Necitarea societății comerciale pârâte, fiind un caz de nulitate relativă, nu poate fi invocat de recurenți, ci doar de partea față de care s-a săvârșit pretinsa neregularitate, dacă are interes.
Suspendarea pe temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. se dispune în situația în care lipsesc toate părțile și, nu față de părțile care au lipsit, astfel cum, în mod greşit au pretins recurenții.
În ceea ce privește cererea de ajutor public judiciar, s-a apreciat ca legală soluția dată de prima instanță, în sensul că este supusă unei căi de atac speciale, şi anume reexaminarea, prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, o astfel de critică neputând forma obiectul apelului și respectiv, recursului.
Împotriva Deciziei nr. 4594 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au formulat contestaţie în anulare, contestatorii B.D., B.E., C.N.M. şi C.M.D., indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 317-319 C. proc. civ. de la 1865.
În raport de dispoziţiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., contestatorii au susţinut că niciunul dintre pârâţi nu a fost citat personal şi la interogatoriu, astfel că, în raport de acest motiv, au înţeles să solicite citarea acestora la interogatoriu pentru a demonstra modul defectuos de organizare a exproprierii.
În raport de pct. 2 din acelaşi articol, contestatorii au considerat că în mod nelegal judecătorul recuzat, care nu a înţeles să se abţină, a participat la judecata cauzei şi a reţinut în mod greşit că s-a renunţat la judecată.
În raport de acelaşi motiv, contestatorii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de avocatul desemnat de instanţă, în sensul că acesta nu le-a susţinut interesul şi nu a luat legătura cu aceştia.
Referindu-se la expropriere, au arătat, în esenţă, că valoarea terenului este modică, şi, prin admiterea contestaţiei în anulare se impune obligarea pârâtei la plata unui preţ pentru o suprafaţă reală şi legală stabilită printr-o expertiză neutră.
Examinând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai pentru două motive expres şi limitativ prevăzute, şi anume: când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa.
În speţă, contestatorii, deşi invocă dispoziţiile acestui articol, în realitate criticile formulate nu pot fi încadrate în pct. 1 şi 2 din acest articol.
Astfel, citarea pârâţilor la interogatoriu şi nemulţumirea faţă de faptul că judecătorul recuzat nu s-a abţinut participând la judecata cauzei, nu pot fi încadrate în cele două cazuri prevăzute în mod expres de text. În realitate, contestatorii sunt nemulţumiţi de faptul că cererea de recurs, a fost respinsă, încercând astfel, în cadrul acestei căi de atac, o reanalizarea pe fond a cauzei, în vederea efectuării unei noi expertize şi stabilirea unui alt preţ.
Solicitările contestatorului nu pot fi încadrate nici în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., care prevăd că, în ceea ce priveşte hotărârile instanţelor de recurs, acestea mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Textul menţionat are în vedere erorile materiale, respectiv, cele de ordin formal, procedural săvârşite involuntar cu ocazia judecăţii, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.
Acest articol este menţionat de contestatori doar în mod formal, aceştia nedezvoltând nicio critică cu referire la cazurile prevăzute în mod expres de acesta.
Pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, nu este suficient indicarea generică a dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., ci se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.
Or, în speţă, criticile formulate de contestatori vizează fondul cauzei, respectiv greşita apreciere a probelor şi aplicarea legii, şi nu neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
În consecinţă, aspectele invocate de contestatori nu pot constitui motive ale contestaţiei în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea.
Legea nu a urmărit, prin reglementarea căii de retractare a contestaţiei în anulare să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă, pe motivul că s-a stabilit eronat situaţia de fapt sau că s-a aplicat greşit legea.
Ca atare, criticile formulate nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu cazurile menţionate ca motive ale contestaţiei în anulare.
Aşa fiind, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.D., B.E., C.N.M. şi C.M.D., împotriva Deciziei nr. 4594 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3246/2014. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3250/2014. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
