ICCJ. Decizia nr. 3302/2014. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3302/2014
Dosar nr. 2968/1/2014
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 68 din 16 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R. SA Bârlad împotriva deciziei nr. 226 de la 5 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, motivat de următoarele considerente:
S-a reţinut că anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru un teren care nu s-a aflat nici în posesia şi nici în proprietatea societăţii beneficiare nu justifică admiterea acţiunii în evicţiune întemeiate pe dispoziţiile art. 1491, 1492 şi 1503 C. civ., certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind un act administrativ şi nu un contract de societate aşa cum afirmă recurenta.
Instanţa a mai reţinut că generalizarea obligaţiei de despăgubire contravine dispoziţiilor din legislaţia privatizării societăţilor comerciale la care statul a fost acţionar, pârâta A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) neavând calitatea de proprietar al bunurilor din patrimonial acestora, ci de acţionar în numele statului la aceste societăţi; bunurile din patrimoniul societăţii recurente au fost şi rămân proprietatea acesteia, pârâta neputând transmite dreptul de proprietate asupra acestora potrivit principiului nemo ad alinem trasfere potest quam ipse habet.
Ceea ce a vândut pârâta A.A.A.S. (fosta A.V.A.S. ) a fost pachetul de acţiuni şi nu bunuri imobile, astfel încât nu poate fi vorba de existenţa unei obligaţii de garanţie contra evicţiunii în ceea ce priveşte bunurile imobile, care aparţin societăţii privatizate.
Cu privire la susţinerile recurentei privind culpa pârâţilor în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi dovada dobândirii unui drept legal de proprietate asupra terenului s-a reţinut că instanţele de fond şi de apel, în mod corect, au dat eficienţă principiului autorităţii de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care a fost anulat parţial actul administrativ anterior menţionat, nefiind posibilă reanalizarea acestor aspecte.
Împotriva Deciziei nr. 68 din 16 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a fost formulată contestaţie în anulare de către contestatoarea SC R. SA Bârlad solicitând în temeiul art. 318 teza a ll-a admiterea contestaţiei în anularea specială, retractarea deciziei contestate, rejudecarea recursului, admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei instanţei de apel în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii formulate de contestatoare şi a obligării în solidar a pârâţilor Statul Român şi A.A.A.S. la plata sumei de 1.760.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru evicţiune.
În motivarea contestaţiei se arată că instanţa de recurs a omis să cerceteze unele dintre motivele de recurs invocate, fiind astfel încălcate prevederile art. 318 teza a lI-a C. proc. civ..
Contestatoarea arată că omisiunea cercetării unora dintre motivele de nelegalitate a îmbrăcat două forme. Pe de o parte, în privinţa unora dintre motivele invocate, se poate sesiza o omisiune explicită, asumată, a analizării unora dintre motivele de nelegalitate, iar pe da altă parte, în ceea ce priveşte alte motive de nelegalitate, această omisiune este abil mascată, escamotată, prin referiri la chestiuni cu totul tangenţiale problematicii juridice a speţei sau prin referiri la aspecte vădit irelevante pentru corecta soluţionare a recursului.
Recurenta arată că a invocat 5 motive de nelegalitate care se circumscriu art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., respectiv că instanţa de apel a încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ.. motivat de faptul că a ignorat în totalitate dezlegarea problemei de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție, că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, că, raportat la art. 304 pct. 9, instanţa de apel greşit nu a reţinut că cele 11 ha terene au reprezentat aportul iniţial în natură al Statului român la înfiinţarea recurentei producându-se astfel un transfer al dreptului de proprietate de la acţionar la societate, că nu există o culpă a pârâţilor în pierderea dreptului de proprietate asupra terenului de 11 ha cu consecinţa diminuării patrimoniului societăţii, ci ar fi culpa recurentei şi în fine că, instanţa de apel a constatat că este neîntemeiată acţiunea în despăgubiri constând în valoarea bănească de înlocuire a celor 11 ha, întrucât nu s-ar fi făcut dovada dobândirii unui drept legal de proprietate asupra terenului.
Intimatul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare prin prisma temeiului de drept invocat, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestatoarea a indicat drept temei legal art. 318 teza a II-a C. proc. civ.. arătând că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivelor de recurs invocate.
Înalta Curte, reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru cazurile limitativ prevăzute de lege.
Motivul de contestaţie în anulare indicat în cerere, respectiv art. 318, teza a II-a C. proc. civ. are în vedere situaţia în care instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Textul impune astfel ca şi condiţie de admisibilitate, existenţa unei omisiuni din greşeală în ceea ce priveşte examinarea vreunui motiv de recurs, or motivele contestaţiei în anulare formulată în cauză nu vizează în fapt o greşeală în sensul textului de lege ci se referă la faptul că instanţa a avut în vedere toate motivele de recurs, însă contestatorul este nemulţumit de argumentele reţinute de instanţă.
Înalta Curte, reţine că textul de lege evocat are în vedere omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare sau modificare invocate iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare sau modificare pe care îl sprijină. Instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de către recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare sau modificare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentei
Raportat la aceste considerente rezultă că pe calea contestaţiei în anulare nu se poate proceda la reanalizarea motivelor de recurs astfel cum reiese din conţinutul contestaţiei în anulare întrucât această cale de atac nu se transforma în recurs la recurs pentru că s-ar intra astfel în conflict cu principiul stipulat în art. 6 al C.E.D.O. care reglementează dreptul la un proces echitabil.
În considerarea celor mai sus expuse, în temeiul art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC R. SA Bârlad împotriva Deciziei nr. 68 din 16 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3301/2014. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3303/2014. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
