ICCJ. Decizia nr. 3307/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3307/2014
Dosar nr. 12503/3/2014
Şedinţa de la 28 octombrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 608 din 14 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 155/8/2014, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi, în temeiul art. 132 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 1098 alin. (1) alin. (2) noul C. proc. civ. a declinat competenţa soluţionării cauzei promovată de reclamanta P.F., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Tulcea prin Primar şi Primăria Municipiului Tulcea, având ca obiect recunoaşterea înscrisurilor şi hotărârilor străine, în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţie civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Tulcea a reţinut că, potrivit art. 1098 alin. (1) şi (2) noul C. proc. civ., cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine; în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit art. 1, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată la data de 11 aprilie 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 12503/3/2014.
La termenul din 12 mai 2014 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, pe care a admis-o reţinând următoarele:
Conform art. 1098. C. proc. civ . (1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.
În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
Cererea de recunoaştere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepţia autorităţii lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină.
În cauză, reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială a Mun. Tulcea şi Primăria Tulcea, indicând că aceste autorităţi i-au pretins să prezinte hotărârea străină recunoscută în prealabil pe teritoriul României, refuzând aşadar implicit recunoaşterea acesteia.
Aceste autorităţi nu deţin atribuţii în ce priveşte recunoaşterea, pe cale judecătorească, a efectelor unei hotărâri judecătoreşti sau a altui act jurisdicţional străin, o atare competenţă revenind instanţei de judecată. Cu toate acestea, competenţa teritorială a instanţei de judecată în astfel de procese se determină, astfel cum neechivoc rezultă din art. 1098 alin. (1) C. proc. civ., în raport de domiciliul sau sediul celui a refuzat recunoaşterea, acesta persoană sau entitate nefiind în mod automat pârâtul din hotărârea străină, cu atât mai mult cu cât, în cauză, partea pârâtă în acţiunea de divorţ a fost însăşi reclamanta din cauza de faţă, partea adversă, respectiv fostul soţ, neavând a-i opune aşadar un eventual refuz de recunoaştere.
Textul art. 1098, sus citat, nu prevede explicit persoana împotriva căreia se îndreaptă cererea de recunoaştere a hotărârii străine, în raport de al cărei domiciliu/sediu se stabileşte competenţa teritorială a instanţei, o atare menţiune nefiind însă necesară, în condiţiile în care textul legal este suficient de clar, instanţa având a-l aplica prin raportare la situaţia concretă dedusă judecăţii şi cadrul procesual stabilit de reclamant.
Nu se poate prezuma în mod absolut, că în toate cazurile, această persoană este pârâtul (sau reclamantul) care a stat în judecată în cauza soluţionată prin hotărârea străină a cărei recunoaştere se solicită, intenţia legiuitorului nefiind aceea de a se relua înaintea instanţei române o procedura judiciară care să corespundă întru totul cadrului procesual fixat de instanţa străină.
Cererea de recunoaştere a hotărârii străine poate fi opusă deopotrivă oricărei persoane sau autorităţi care refuză să facă în mod direct aplicarea dispoziţiilor art. 1094 C. proc. civ., ce prevăd recunoaşterea de plin drept a hotărârilor privind statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate, cordiţionând spre exemplu fie efectuarea în evidenţele, registrele proprii a cuvenitelor menţiuni pe baza hotărârii străine, fie eliberarea unor acte necesare solicitantului, de prezentarea de către acesta a unei hotărâri judecătoreşti de recunoaştere.
În cauza de faţă, reclamanta a precizat în mod expres că Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Tulcea (de la domiciliul reclamantei) i-a refuzat eliberarea cărţii de identitate mai înainte de a fi recunoscută hotărârea străină prin care s-a dispus divorţul.
Ca atare, competenţa teritorială a instanţei se determină prin raportare la sediul autorităţii care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine în condiţiile art. 1098 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind Unitatea Administrativ Teritorială a Mun. Tulcea şi Primăria Tulcea, autoritate administrativă locală al cărei sediu se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Tulcea.
Având în vedere aşadar că este posibilă stabilirea instanţei competente, ţinând cont de precizarea expresă a reclamantei care a indicat neechivoc autoritatea ce refuză recunoaşterea hotărârii străine, nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 1098 alin. (2) C. proc. civ., ce atrag competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti numai în situaţia în care nu se poate stabili instanţa română competentă să judece cauza, ci sunt incidente dispoziţiile art. 1098 alin. (1) C. proc. civ. din acelaşi act normativ, în baza căruia competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a prezentei pricini aparţine Tribunalului Tulcea.
Pentru aceste considerente, excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică a Tribunalului Bucureşti a fost admisă, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., iar cauza a fost declinată spre competentă soluţionare Tribunalului Tulcea, şi constatându-se incidente dispoziţiile art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Tulcea - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.
Conform art. 1098 C. proc. civ., cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.
În cauza de faţă, reclamanta a precizat în mod expres că Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Tulcea (de la domiciliul reclamantei) i-a refuzat eliberarea cărţii de identitate mai înainte de a fi recunoscută hotărârea străină prin care s-a dispus divorţul.
Ca atare, competenţa teritorială a instanţei se determină prin raportare la sediul autorităţii care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine în condiţiile art. 1098 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind Unitatea Administrativ Teritorială a Mun. Tulcea şi Primăria Tulcea, autoritate administrativă locală al cărei sediu se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Tulcea.
Având în vedere aşadar că este posibilă stabilirea instanţei competente, ţinând cont de precizarea expresă a reclamantei care a indicat neechivoc autoritatea ce refuză recunoaşterea hotărârii străine, nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 1098 alin. (2) C. proc. civ., ce atrag competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti numai în situaţia în care nu se poate stabili instanţa română competentă să judece cauza, ci sunt incidente dispoziţiile art. 1098 alin. (1) C. proc. civ. din acelaşi act normativ, în baza căruia competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a prezentei pricini aparţine Tribunalului Tulcea.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Tulcea şi, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3300/2014. Civil. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 3321/2014. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
