ICCJ. Decizia nr. 3441/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3441/2014
Dosar nr. 16095/3/2011
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, sub nr. 16095/3/2011 la data de 2 martie 2011, reclamanta SC E.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC P. - Filiala F. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună următoarele: 1. obligarea pârâtei la plata sumei 744.122 RON, conform facturii fiscale din 4 septembrie 2009, reprezentând contravaloarea serviciilor contractuale prestate; 2. obligarea pârâtei la plata sumei de 730.271,33 RON, penalităţi de întârziere calculate de la 1 noiembrie 2008 până la 25 februarie 2011; 3. obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, în continuare, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere până la data plăţii integrale a debitului; 4. obligarea la cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3709 din 9 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de SC E.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC P. - Filiala F. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
SC E.C. SRL s-a angajat faţă de pârâta SC P. - Filiala F. SRL, contract din 24 ianuarie 2008, să elaboreze documentaţia necesară obţinerii aprobării finanţării nerambursabile pentru obiectivul „staţie de epurare a apelor uzate şi de tratare a apei subterane pentru potabilizare", preţul fiind de 833.750 RON + TVA, din care la momentul semnării contractului a fost achitată suma de 208.438 RON + TVA, urmând ca restul de 625.312 RON +TVA să fie achitată la 3 zile de la recepţia finală a lucrărilor finanţate; că potrivit art. ll pct. 2.2 din contract documentaţia trebuia să cuprindă în mod obligatoriu următoarele capitole: proiectul tehnic de execuţie, studiu de fezabilitate, planul de afaceri, acordurile, avizele şi aprobările aferente documentaţiei, iar potrivit art. ll pct. 3.3. prestatorul se obliga să îndeplinească toate procedurile legale pentru obţinerea avizelor, acordurilor şi a celorlalte documente necesare pentru înregistrarea documentaţiei tehnico-economice la Administraţia Fondului pentru Mediu, precum şi să obţină acordul acestuia pentru finalizarea proiectului.
Prima instanţă a apreciat că nu este întemeiată cererea reclamantei, excepţia neexecutării contractului invocată de pârâtă fiind fondată, pe considerentul că reclamanta a întocmit documentaţia în urma căreia pârâta a obţinut finanţarea nerambursabilă, însă în afară de aceasta reclamanta este obligată să obţină acordurile, avizele şi aprobările aferente documentaţiei în vederea realizării obiectivului propus, invocând ca argument prevederile art. lll pct. 1.1. potrivit cărora contractul de prestări servicii se încheie odată cu aprobarea sau neaprobarea finanţării şi realizarea obiectivului propus, plata a 70% din preţ urmând a fi efectuată la 3 zile de la recepţia finală a lucrărilor finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu; că pârâta a formulat cererea de finanţare nerambursabilă, înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu din 7 martie 2008; că Manualul de operare emis de Fondul pentru Mediu menţionează, la pct. 11 din Formularul nr. 11.1, că depunerea acordurilor şi avizelor necesare implementării proiectului nu sunt eliminatorii, însă această explicaţie dată în subsolul formularului nu scuteşte pe reclamantă de obligaţia de a le obţine, aşa cum s-a obligat prin contract, cu atât mai mult cu cât investiţia presupunea efectuarea unor construcţii pentru care era necesară obţinerea certificatului de urbanism, autorizaţia de construire ca şi acordul de mediu; că potrivit certificatului de urbanism din 21 noiembrie 2007, eliberat la cererea SN Institutul P. SA, terenul situat în Bucureşti, Calea G. nr. 333 era susceptibil de a fi afectat de dezvoltarea circulaţiilor în zonă, aprobate prin PUZ coordonator sector 6, aprobat cu HCGM; că în lipsa documentaţiei complete, acordul Administraţiei Fondului pentru Mediu, de finanţare a proiectului, nu este suficient pentru a garanta obţinerea finanţării şi implementării proiectului, având în vedere că, potrivit art. 10.2.7 din Manualul de operare emis de Administraţia Fondului pentru Mediu, înainte de perfectarea condiţiilor de acordare a finanţării, reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu fac o vizită la sediul social al solicitantului şi la locul implementării proiectului, ocazie cu care verifică aspectele tehnico-economice menţionate în cererea de finanţare în vederea realizării cotei „0" iar în cazul în care există neconcordanţe grave între declaraţiile solicitantului şi constatările pe teren preşedintele comisiei de analiză şi evaluare înştiinţează CD care va propune CA neacordarea finanţării; iar potrivit art. 10.3 din ghidul Manualul de operare emis de Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru neregularităţile constatate pe parcursul derulării contractului de finanţare, Administraţia Fondului pentru Mediu transmite beneficiarului o notificare iar în caz de neexecutare a obligaţiilor contractul poate fi reziliat.
Prima instanţă a mai constatat că pârâta a făcut dovada calităţii de administrator al imobilului unde urma să fie făcută investiţia, prin contractul de administrare din 25 ianuarie 2008, având ca obiect suprafaţa de 2000 m.p., teren situată în Calea G. nr. 333, sector 6, pe platforma de producţie a SN Institutul P. SA - Staţia de Epurare, „aşa încât susţinerea pârâtei că nu a existat un act de proprietate, un contract de concesiune sau de administrare la momentul depunerii documentaţiei la Administraţia Fondului pentru Mediu nu poate fi reţinută"; că nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de către reclamantă faptul că pârâta a încheiat cu SN Institutul P. SA contractul de închiriere din 2 iulie 2008 pentru terenul de 15.000 m.p., reziliat ulterior, atâta timp cât nu a fost făcută dovada rezilierii contractului de administrare pentru suprafaţa de 2000 m.p. teren şi nici a faptului că acest teren ar fi fost inclus în suprafaţa de 15.000 m.p. arătată mai sus.
Prima instanţă a mai reţinut că studiul de fezabilitate depus de reclamantă la Administraţia Fondului pentru Mediu nu îndeplineşte condiţiile legale deoarece unele piese scrise ale acestuia au ca beneficiar pe SN Institutul P. SA şi nu pe SC P. - Filiala F. SRL, trădând astfel faptul că o parte a actelor studiului de fezabilitate nu au fost întocmite pentru proiectul pârâtei; că doar piesele scrise reprezentând Cap. IV al studiului de fezabilitate menţionează ca beneficiar pe pârâtă şi sunt însuşite prin semnătură şi ştampilă de emitent în timp ce celelalte piese scrise nu sunt însuşite de proiectant iar cele care menţionează ca beneficiar pe SN Institutul P. SA nu corespund borderoului studiului; în acest sens arătând că potrivit borderoului Cap. II al studiului cuprinde la pct. 2.1 „suprafaţa şi situaţia terenului", la pct. 2.1.1 „caracteristicile geofizice", la pct. 2.2 „caracteristicile principale ale construcţiilor", la pct. 2.3 „structura constructivă" în timp ce din înscrisurile depuse la dosar rezultă că „suprafaţa şi situaţia juridică a terenului" se regăseşte la pct. 2.1, „caracteristicile geofizice ale terenului" la pct. 2.2, caracteristicile principale ale construcţiei la pct. 2.3, „structura constructivă" la pct. 2.4 etc; că, de asemenea, la pct. B al borderoului planului de fezabilitate se menţionează existenţa unor piese desenate: plan reţele, plan demolare, plan situaţii staţii epurare, secţiune bazine, însă acestea nu se regăsesc la Administraţia Fondului pentru Mediu.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că nu poate primi apărarea reclamantei prin care aceasta invocă dispoziţiile art. 1014 C. civ. potrivit cărora îndeplinirea condiţiei este repurtată a fi îndeplinită când debitorul a împiedicat îndeplinirea ei, prima instanţă considerând că reclamanta nu a dovedit că pârâta a împiedicat îndeplinirea condiţiei ci dimpotrivă, reclamanta nu a întocmit documentaţia completă aşa cum s-a obligat prin contract iar după obţinerea codului de finanţare nu a întreprins niciun demers pentru completarea documentaţiei şi obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectului.
La 22 iulie 2013 SC E.C. SRL, prin lichidator judiciar E.C. SPRL, a declarat apel, criticând soluţia primei instanţe ca nelegală.
S-a susţinut că este greşită soluţia primei instanţe, prin care a fost admisă excepţia de neexecutare a contractului de către reclamanta SC E.C. SRL.
La 30 octombrie 2013 intimata SC P. - Filiala F. SRL a depus întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii apelului cu privire la pct. 2 şi 4 din petit şi, pe fond, a solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr. 418 din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta SC E.C. SRL, prin lichidator judiciar E.C. SPRL, prin avocat A.M.B., împotriva sentinţei civile nr. 3709 din 9 mai 2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 16095/3/2011, în contradictoriu cu intimata SC P. - Filiala F. SRL.
A schimbat, în tot, sentinţa apelată, a admis cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 625.312,60 RON (fără TVA) cu titlu de preţ serviciu, dispunând ca suma să fie actualizată cu indicele de inflaţie.
A obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere contractuale de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 1 iunie 2009 şi până la achitare, calculate la suma de 625.312,60 RON, fără însă ca daunele să depăşească cea din urmă sumă, ce reprezintă valoarea contractului, dispunând ca suma să fie indexată cu indicele de inflaţie până la data achitării. A respins cererea de plată a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii apelului pentru petitul 2 şi 4 a fost găsită neîntemeiată.
S-a reţinut că reclamanta a solicitat, iniţial, prin cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului scadent şi restant, respectiv 630.271,33 RON, calculate de la 1 noiembrie 2008 până la 25 februarie 2011, iar în petitul 3 a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,1%/ zi întârziere calculate până la data achitării efective a debitului. Ulterior, la 25 octombrie 2012 prin înscrisul reclamanta şi-a precizat capătul 2 al cererii de chemare în judecată arătând că solicită obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 565.531,20 RON, calculate de la 1 iunie 2009 până la 22 decembrie 2011, sumă care să fie indexată cu indicele inflaţiei, iar în petitul următor a reiterat cererea de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, de 0,1% pe zi de întârziere; de asemenea, în petitul 2 a mai solicitat să se constate dreptul reclamantei la a solicita plata diferenţei de preţ. Aceleaşi precizări Ie-a indicat şi în cererea de apel în petitul 2 şi 4.
Instanţa de apel a considerat că indicarea sumei de 565.531,20 RON nu este decât o precizare a pretenţiilor iniţiale, din petitul 2, pe care nu le calculase; iar indicarea unei alte date de la care curg aceste penalităţi, respectiv 1 iunie 2009 în loc de 1 noiembrie 2008, reprezintă o renunţare la pretenţii în intervalul 1 noiembrie 2008 - 1 iunie 2009 şi aceasta nu poate să o prejudicieze pe intimată, ci dimpotrivă, reprezintă o favoare pentru ea.
S-a mai reţinut că pârâta nu a invocat în faţa primei instanţe nicio excepţie privind precizarea pretenţiilor arătate, astfel că prima instanţă era obligată să le ia în considerare, nulităţile relative putând fi invocate doar de partea interesată, până la primul termen.
Instanţa de apel Ie-a luat în considerare având în vedere că ele reprezintă precizări ale capetelor de cerere formulate iniţial în cererea de chemare în judecată şi că, pe de altă parte, pârâta nu a ridicat obiecţii la menţiunile arătate făcute de reclamantă în cerere.
Cu privire la petitul 2 din apel, reprezentând cererea reclamantei de a se constata că aceasta are dreptul la a solicita plata diferenţei de preţ, instanţa de apel a considerat că aceasta nu este o cerere propriu-zisă ci doar o simplă formulă, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată este cererea de realizare a dreptului.
Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele:
SC E.C. SRL s-a angajat fată de pârâta SC P. - Filiala F. SRL, contract din 24 ianuarie 2008, să elaboreze documentaţia necesară obţinerii aprobării finanţării nerambursabile pentru obiectivul „staţie de epurare a apelor uzate şi de tratare a apei subterane pentru potabilizare", preţul fiind de 833.750 RON + TVA, din care, la momentul semnării contractului a fost achitată suma de 208.438 RON + TVA, urmând ca restul, de 625.312 RON + TVA, să fie achitată la 3 zile de la recepţia finală a lucrărilor finanţate.
Reclamanta a predat dosarul ce cuprindea documentaţia convenită prin contract, pe care pârâta a primit-o fără nici-o obiecţie sau rezervă. Din 7 martie 2008 pârâta a înregistrat la Administraţia Fondului pentru Mediu cererea de finanţare nerambursabilă, anexând documentaţia întocmită de reclamantă. Nici ulterior pârâta nu a notificat reclamantei obiecţii asupra modului de executare a contractului de reclamantă.
Administraţia Fondului pentru Mediu, prin Comisia de evaluare, a analizat cererea pârâtei şi a reţinut că „Documentaţia anexată cererii de finanţare este realizată în conformitate cu prevederile Manualului de operare, punctajul propus fiind de 86 puncte, dintre care 44 puncte în urma analizei indicatorilor financiari şi 42 puncte acordate în urma evaluării tehnice, propunând proiectul spre finanţare în procent de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, finanţare nerambursabilă. Propunerea comisiei a fost însuşită şi de preşedintele comisiei şi la 24 septembrie 2008 a fost avizat de CD (Comitetul Director), iar la 1 octombrie 2008 a fost aprobată de Comitetul de Avizare (CA).
Administraţia Fondului pentru Mediu a comunicat pârâtei că cererea de finanţare a fost aprobată şi a invitat-o să semneze în 6 luni contractul de finanţare nerambursabilă. Reclamanta a susţinut în cererea de chemare în judecată că invitaţia de semnare a contractului de finanţare a fost comunicată la 1 noiembrie 2008, de altfel, de la această dată a solicitat şi daune-interese, iar pârâta nu a contestat această dată, nici la prima instanţă şi nici în apel, ea fiind singura care deţine această adresă, dar nu a înfăţişat-o, cu toate că a formulat şi o excepţie de nelegalitate a ei.
Pârâta a încheiat, din 2 iulie 2008, un contract de locaţie a suprafeţei de 15.000 mp în Bucureşti, Calea G., 333 sector 6, pe platforma de producţie a SN Institutul P. SA, la care a fost adăugat actul adiţional nr. 1 la acest contract, prin care a fost modificat art. 15, stipulând că locatorul poate rezilia contractul în orice situaţie, cu o notificare prealabilă. La 11 noiembrie 2009 SN Institutul P. SA a notificat pârâtei rezilierea contractului de locaţie din 2 iulie 2008, „începând cu 1 septembrie 2008".
La 11 noiembrie 2009 pârâta a comunicat Administraţie Fondului pentru Mediu adresa înregistrată, prin care a arătat faptul că se află în imposibilitatea de a da curs invitaţiei de semnare a contractului de finanţare nerambursabilă, deoarece contractul de locaţie din 2 iulie 2008 a fost reziliat.
La 18 iunie 2009 Administraţia Fondului pentru Mediu a comunicat pârâtei că în urma sesizării unei neconcordanţe în analiza juridică s-a constat lipsa conformităţii juridice a contractului de administrare cu cerinţele Manualului de Operare şi că, în consecinţă, „proiectul se respinge juridic".
La 4 septembrie 2009 reclamanta a emis factura în valoare de 625.312,60 RON + TVA 118.809,40 RON, total 744.122 RON, reprezentând „Plată finală aferentă contract din 24 ianuarie 2008", însă a comunicat-o pârâtei cu confirmare de primire pe care pârâta a returnat-o. De asemenea, reclamanta a notificat-o de mai multe ori pe pârâtă să încheie contractul de finanţare şi să-i achite factura.
Potrivit art. 1412 C. civ., „Locaţiunea lucrărilor este un contract prin care una din părţi se îndatoreşte drept un preţ determinat, a face ceva pentru cealaltă parte".
Potrivit art. 982 C. civ., „Toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg".
Potrivit art. 983 C. civ., „Când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă".
Potrivit art. 984 C. civ., „Convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat".
Potrivit art. 1012 coroborat cu art. 1014 C. civ., „Când obligaţia este contractată sub condiţia că un eveniment oarecare se va întâmpla condiţia este repurtată ca îndeplinită, când debitorul obligat sub această condiţie a împiedicat îndeplinirea ei.
Potrivit art. ll.
(1.1.) din contract „Obiectul contractului îl reprezintă elaborarea documentaţiei necesare obţinerii aprobării finanţării conform legii de către Administraţia Fondului de Mediu, pentru realizarea obiectivului de investiţii: staţia de epurare a apelor uzate şi de tratare a apei subterane pentru potabilizare".
(2.2.) „Documentaţia va cuprinde în mod obligatoriu următoarele capitole: a) proiect tehnic de execuţie, b) Studiul de fezabilitate, c) Planul de afaceri, d) Acordurile, avizele şi aprobările aferente documentaţiei,
(3.3.) „Prestatorul se mai obligă să îndeplinească toate procedurile legale pentru obţinerea avizelor, acordurilor şi a celorlalte documentaţii necesare pentru înregistrarea documentaţiei tehnico-economice la Administraţia Fondului de Mediu".
Potrivit art. III
(22) „Durata executării documentaţiei este de 60 de zile şi se poate prelungi numai cu acordul scris al beneficiarului".
(1.1.) Contractul de prestări servicii se încheie o dată cu aprobarea sau neaprobarea finanţării de către AFM şi realizarea obiectivului propus".
Potrivit art. IV (4.3.) „Preţul se va plăti astfel: 25% din valoare contractului în momentul semnării acestuia de către părţile contractante, adică 208.430,00 RON fără TVA şi 70% la 3 (trei) zile de la recepţia finală a lucrărilor finanţate de AFM , adică 625.312,00 RON fără TVA".
Potrivit art. V (1.1.) „Consultantul garantează pentru calitatea lucrărilor efectuate şi predate beneficiarului în următoarele condiţii: a) modificare, completarea, refacerea în mod gratuit a capitolelor, a paragrafelor sau a planşelor desenate, componente ale studiului de fezabilitate, la cererea beneficiarului".
Potrivit art. VI
(2.2.) „Documentaţia se va efectua pe baza datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie de beneficiar".
(3.3.) „Documentaţia va cuprinde: soluţiile constructive, instalaţiile termice şi climatizare, instalaţiile electrice, alimentarea cu apă, canalizare, drumuri, sistematizare verticală, studiu geo-informativ, reţele edilitare, instalaţii aferente construcţiilor, planşele desenate conform normelor legale în vigoare".
Potrivit art. IX
(1.1.) „În cazul în care una dintre părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale, sau le îndeplineşte în mod necorespunzător, este obligată să plătească celeilalte părţi penalităţi cu titlu de daune-interese în valoare de 0,1 % din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere".
(2.2.) „Cuantumul penalităţilor nu poate depăşi valoarea contratului".
A fost găsită fondată critica apelantei prin care se susţine că prima instanţă a reţinut greşit că reclamanta avea obligaţia de a obţine avizele şi acordurile necesare implementării proiectului, fără să observe că, potrivit contractului, aceasta s-a obligat să obţină doar acordurile şi avizele necesare aprobării finanţării nerambursabile, şi nu şi cele necesare implementării proiectului.
S-a constatat că principalul considerent pe care prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de admitere a excepţiei de neexecutare a contractului a fost faptul că reclamanta nu şi-a îndeplinit una dintre obligaţii, respectiv cea de obţinere a acordurilor, avizelor şi aprobărilor aferente documentaţiei în vederea realizării obiectivului.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a interpretat greşit contractul cu privire la întinderea obligaţiei consultantului de a obţine avizele, aprobările, etc.
Verificând contractul, legea părţilor, ce trebuie interpretat restrictiv, în limita stipulaţiilor acestuia, potrivit art. 984 C. civ. - 1864, iar dispoziţiile îndoielnice ar urma să fie interpretate în favoarea debitorului obligaţiei (art. 983 C. civ. - 1864), se constată că acesta este un contract de prestări servicii în sensul art. 1413 alin. (4) C. civ. - 1864, în care reclamantul, în calitate de consultant, s-a angajat, potrivit dispoziţiilor art. ll, intitulat „Obiectul contractului" (1.1.) „Obiectul contractului îl reprezintă elaborarea documentaţiei necesare obţinerii aprobării finanţării conform legii de către Administraţia Fondului de Mediu, pentru realizarea obiectivului de investiţii: staţia de epurare a apelor uzate şi de tratare a apei subterane pentru potabilizare". Prin alin. (2.2) al aceluiaşi art. ll a fost detaliată obligaţia consultantului: „Documentaţia va cuprinde în mod obligatoriu următoarele capitole: a) proiect tehnic de execuţie, b) Studiul de fezabilitate, c) Planul de afaceri, d) Acordurile, avizele şi aprobările aferente documentaţiei.
Părţile au specificat în ce constă obligaţia consultantului de a depune la dosar „Acordurile, avizele şi aprobările aferente documentaţiei" indicând în alin. (3.3.) al aceluiaşi art. II, că „Prestatorul se mai obligă să îndeplinească toate procedurile legale pentru obţinerea avizelor, acordurilor şi a celorlalte documentaţii necesare pentru înregistrarea documentaţiei tehnico-economice la Administraţia Fondului de Mediu".
Din textele arătate rezultă că, relativ la Acorduri, avize şi aprobări există o dublă precizare: mai întâi acestea nu privesc aspectul juridic ci doar pe cel tehnico-economic; în al doilea rând ele se referă doar la cele care ar fi necesare a fi ataşate la documentele „necesare obţinerii aprobării finanţării de Administraţia Fondului de Mediu" (art. ll 1.1.).
Această concluzie rezultă şi din coroborarea textelor arătate cu art. VI (3.3.) din care rezultă că prestatorul s-a angajat doar să elaboreze soluţiile tehnice pentru „staţia de epurare a apelor (...)", adică: instalaţii termice şi climatizare, instalaţii electrice, alimentare cu apă, canalizare, drumuri, sistematizare verticală, etc. La dosarul întocmit de reclamantă, ataşat de pârâtă la cererea de acordare a finanţării nerambursabile, sunt depuse avizele tehnice specifice: „Avizul tehnic" pentru echipamentul staţii de epurare ape uzate tip EEC, „Certificat", „Agrement tehnic". Reclamanta nu avea nicio obligaţie relativ la documente juridice.
Nici raţional şi nici textual nu rezultă că prestatorul avea obligaţia de a obţine certificatul de urbanism, autorizaţia de construcţie, etc, aşa cum susţine pârâta şi cum a reţinut şi prima instanţă. S-a apreciat că ar fi şi imposibil să se solicite administraţiei publice astfel de acte atâta timp cât nu există proiectul construcţiei.
Consultantul nu este arhitect, şi nici nu s-a angajat să efectueze proiectul viitoarelor clădiri în care ar fi aşezată instalaţia proiectată de consultant pentru realizarea „staţiei de epurare (...)".
Relativ la riscul ca terenul pe care ar fi realizată staţia de epurare şi la faptul că acest teren ar putea să fie afectat de dezvoltarea circulaţiei în zonă instanţa de apel a reţinut că potrivit art. VI - Obligaţiile părţilor, (2.2.) „Documentaţia se va efectua pe baza datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie de beneficiar". Consultantul este specialist tehnic, nu jurist şi nu avea nicio obligaţie de a face verificări cu privire la regimul juridic al terenului pe care beneficiarul i l-a indicat. Aceasta din urmă i-a pus la dispoziţie contractul de administrare din 25 ianuarie 2008, ce a fost ataşat la dosarul ce a însoţit cererea de finanţare, aşa cum rezultă din referatul Comisiei de avizare şi al CD.
S-a mai reţinut că şi pârâta a interpretat în această limită restrânsă obligaţia pârâtei de a obţine Avizele, acordurile, etc. căci dacă interpreta altfel ar fi notificat consilierului lipsa acordurilor sau a avizelor de care s-a prevalat în instanţă. Pârâta a recepţionat lucrarea predată de prestator astfel că, potrivit regulilor generale ale recepţiei, lipsa obiecţiilor sau a rezervelor prezumă acceptarea lucrării în forma şi stadiul existent la data recepţiei. Doar viciile ascunse pot fi invocate, însă lipsa avizelor nu constituie un viciu ascuns. În plus, pârâta este un profesionist care vrea să edifice o staţie de epurare pe care să o exploateze, deci ea are cunoştinţe în acest domeniu.
S-a reţinut că lipsa unor avize sau acorduri, cum ar fi certificatul de urbanism, acordul de mediu, etc, nu este o încălcare esenţială a obligaţiei, căci ea putea să fie obţinută şi ulterior, aşa cum a reţinut prima instanţă şi cum este prevăzut în Manualul de operare (pct. 11 din formularul 11.1). Pârâta nu i-a solicitat, însă, aceste documente, ştiind că reclamanta nu are o astfel de obligaţie.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel că prima instanţă a contestat chiar mărturisirea făcută de pârâtă, în întâmpinare, deşi acest mijloc este regina probelor. La data de 18 iunie 2009 Administraţia Fondului pentru Mediu a comunicat pârâtei că în urma sesizării unei neconcordanţe în analiza juridică, s-a constatat lipsa conformităţii juridice a contractului de administrare cu cerinţele Manualului de Operare şi că în consecinţă „proiectul se respinge juridic". Instanţa de apel a reţinut că această neconcordanţă rezultă din faptul că la data admiterii cererii de finanţare Administraţia Fondului de Mediu a luat ca temei al dreptului pârâtei asupra terenului pe care urma să fie edificată „staţia (...)" contractul din 25 ianuarie 2008, însă, ulterior, pârâta a sesizat AFM că nu mai are terenul la dispoziţie deoarece ar fi încheiat un alt contract de locaţie având aceleaşi coordonate [Bucureşti, Calea G., 333 sector 6 (...)], care ar fi fost reziliat în noiembrie 2008, însă cu efect retroactiv din septembrie 2008 adică la aproape o lună de la încheiere.
S-a mai constatat că prima instanţă a reţinut ca temei al admiterii excepţiei neexecutării şi unele inadvertenţe în documentaţia întocmită de reclamantă, ce a fost ataşată la cererea pârâtei de admitere a cererii de finanţare şi, mai ales, în studiul de fezabilitate.
Instanţa de apel a constatat, mai întâi, că admiterea sau respingerea cererii de finanţare în procedura licitaţiei publice este un act juridic şi că atâta timp cât o instanţă competentă, instanţa de contencios administrativ, nu a cenzurat o astfel de decizie a organului administraţiei publice centrale, prima instanţă nu avea abilitarea legală să facă aprecieri asupra legalităţii hotărârii de admitere a cererii de finanţare.
Verificând şi lipsurile reţinute de prima instanţă, instanţa de apel a constatat că acestea nu sunt esenţiale şi că nu există nici un temei pentru a reţine că pârâta nu a încheiat contractul de finanţare din cauza acestora ori că dacă l-ar fi încheiat ar fi riscat retragerea finanţării. Astfel, menţiunea numelui SN P. în loc de SC P. a fost găsită ca o greşeală nesemnificativă, căci ea nu ar putea fi decât o eroare pe care Administraţia Fondului pentru Mediu a acceptat-o, reclamanta fiind titulara dreptului de autor asupra acestor lucrări şi ea poate să utilizeze documentaţia la mai mulţi clienţi, acolo unde instalaţiile proiectate sunt similare. Administraţia Fondului pentru Mediu ar fi putut decide că documentaţia arătată nu este aptă să fie utilizată la „staţia de tratare (...)" ce a făcut obiectul verificării. De asemenea, lipsa semnăturilor sau a greşelilor de paginaţie sunt aspecte de formă, neesenţiale.
La fel şi lipsa desenelor. La dosarul depus la Administraţia Fondului pentru Mediu există planşe desenate şi specialiştii acesteia nu au considerat că lipsa planşelor desenate, invocate de prima instanţă, ar fi esenţială. Instanţa de apel a mai reţinut că reclamanta a întocmit memoriul tehnic al demolărilor şi că Administraţia Fondului pentru Mediu nu a considerat că dărâmarea unei clădiri necesită, în mod esenţial, planşe desenate. Ele pot fi ataşate şi ulterior admiterii cererii de finanţare, dacă pârâta ar solicita existenţa acestor planşe, însă ea a acceptat documentaţia fără rezerve şi nici ulterior nu a sesizat nereguli.
Prima instanţă a reţinut că terenul pe care ar urma să fie edificată „staţia (...)" ar fi situat în zona unde ar exista un risc de a fi cuprins într-un plan de expropriere. S-a constatat de către instanţa de apel că nici această situaţie a regimului juridic al terenului nu poate fi imputată reclamantei, deoarece acesta a lucrat, potrivit art. VI.2.2 din contract, pe baza informaţiilor puse la dispoziţia sa de pârâtă, cu atât mai mult cu cât regimul juridic al terenului excede obligaţiilor reclamantei. Situaţia apărută ulterior admiterii cererii de finanţare este esenţială în dezlegarea litigiului. Părţile s-au obligat reciproc la îndeplinirea obligaţiilor de a face, pentru a se obţine aprobarea finanţării nerambursabile, reclamanta să întocmească documentaţia necesară admiterii cererii de finanţare, sub sancţiunea pierderii garanţiei de 200.000 RON (art. V 1.1. b), iar pârâta să încheie contractul de finanţare şi să execute proiectul pentru a obţine finanţarea. Fiecare dintre părţi a avut o obligaţie de rezultat. Pârâta a împiedicat, însă, obţinerea rezultatului căci din vina sa nu a realizat implementarea proiectului prin realizarea „staţiei (...)". Simpla nerealizare a rezultatului prezumă culpa pârâtei dacă aceasta nu face dovada contrară (art. 1082 C. civ. -1864), iar creditorul are dreptul la executarea creanţei şi, în caz de întârziere, are dreptul la daune-interese (art. 1073, art. 1082 C. civ. -1864, art. lX 1.1. din contract).
Cu privire la daunele-interese instanţa de apel a reţinut că termenul de 6 luni, pentru încheierea contractului de finanţare, este prevăzut în favoarea pârâtei şi reclamanta nu are nici-un temei juridic să oblige pârâta să încheie contractul în prima zi sau în altă zi. Esenţial este ca pârâta să fi încheiat contractul, cel puţin în ultima zi. Din acest motiv s-a considerat că daunele-interese, de 0,1% pe zi de întârziere (art. lX 1.1. din contract), încep să curgă din prima zi în care pârâta a pierdut dreptul de a încheia contractul, adică 1 noiembrie 2008, pe care pârâta nu a contestat-o, însă prin cererea ulterioară, formulată la 25 octombrie 2012 şi în apel, reclamanta a solicitat ca daunele-interese să fie calculate începând cu 1 iunie 2009. Instanţa de apel a constatat că daunele-interese nu pot depăşi valoarea pretenţiei principale, 625.312,60 RON, sumă indicată de reclamantă ca fiind creanţa principală la care se calculează penalităţile de întârziere.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă SC P. - Filiala F. SRL, aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a contractului de prestări servicii din 24 ianuarie 2008, încheiat între reclamantă şi pârâtă.
Astfel, în contract sunt inserate o serie de clauze care, interpretate unele prin altele, conduc la concluzia că reclamantei îi revenea obligaţia de a obţine acordurile şi avizele necesare implementării şi executării efective a proiectului.
Aceste clauze sunt cuprinse în art. ll pct. 2.2; art. ll pct. 3.3; art. VI pct. 3.3.
Obligaţia ce revenea reclamantei rezultă şi din Manualul de operare al fondului pentru mediu - formularul nr. 11.1, dar şi din art. lll pct. 1.1 din contract.
Hotărârea instanţei de apel a fost dată şi cu greşita interpretare a prevederilor art. 10.2.6 alin. (3) din Manualul de operare al AFM, deoarece proiectul trebuia să fie cert la momentul aprobării finanţării.
S-a mai susţinut de către recurentă că analiza AFM nu a vizat numai condiţiile tehnice, ci şi pe cele juridice, deoarece în cadrul acestei documentaţii trebuie să existe toate avizele şi acordurile realizării proiectului, instanţa de apel interpretând greşit şi dispoziţiile art. VI pct. 3.3 din contract, precum şi pe cele vizând calificarea profesională a prestatorului, dar şi pe cele referitoare la cauza juridică a contractului.
2. Instanţa de apel nu a manifestat rol activ, recurenta susţinând că, din acest punct de vedere, critica ei poate fi încadrată fie în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fie în acele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a reţinut o stare de fapt care este nereală, atunci când a concluzionat că recurenta ar fi primit documentaţia de la prestator, că nu ar fi făcut obiecţii la aceasta şi că ar fi depus cererea de finanţare la AFM.
În realitate, susţine recurenta-pârâtă, reclamanta nu i-a predat nicio documentaţie, ci a depus-o direct la AFM, iar în ce priveşte aşa-zisa mărturisire din partea recurentei, adresa respectivă, indicată de către instanţa de apel, se referă la o altă societate, anume SC A.I. SRL.
Instanţa de apel nu a cercetat nici dacă documentaţia ce a stat la baza obţinerii finanţării a fost sau nu suficientă pentru realizarea finanţării proiectului, această documentaţie cuprinzând numeroase neconcordanţe, precum: necertificarea pentru conformitate cu originalul; memoriul general din cadrul studiului de fezabilitate este întocmit pentru o altă societate; lipsa unor piese desenate, deşi acestea figurau în borderou, precum plan reţele, plan demolare, secţiune bazine etc; lipsa unor indicatori tehnico-economice.
3. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea unor dispoziţii legale.
a) Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 977, 978, 982 şi 985 C. civ. - 1864, instanţa de apel neţinând cont de intenţia comună a părţilor de a obţine o finanţare pentru un proiect cert, ce presupunea obţinerea autorizaţiilor necesare; interpretarea contractului trebuia făcută în sensul că acesta să aibă efect şi finalitate.
b) Au fost încălcate dispoziţiile legale privind prezumţiile, respectiv art. 1199 şi art. 1203 C. civ. - 1864.
În acest sens, s-a criticat faptul că instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu este arhitect, ci consultant, însă aceasta avea posibilitatea să angajeze un arhitect în vederea realizării proiectului viitoarelor clădiri, deoarece numai aşa era posibilă proiectarea instalaţiilor clădirii.
De asemenea, nu s-a ţinut seama de faptul că documentaţia întocmită de către reclamantă trebuia să corespundă atât din punct de vedere tehnic, cât şi juridic pentru a putea fi admisă la finanţare.
c) Instanţa de apel a făcut confuzie între dreptul de administrare şi dreptul de folosinţă asupra unui teren, dreptul de administrare fiind un drept real, reprezentând un dezmembrământ al proprietăţii publice, or, în speţă, contractul denumit de administrare era în mod real un contract de închiriere, care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în manualul de operare, pentru ca documentaţia să fie admisă la finanţare.
d) Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea normelor legale ce reglementează acordarea finanţării.
Astfel, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că acordarea finanţării se putea face şi în condiţiile prezentării unui proiect incomplet, pentru ca după aceea să fie obţinute acordurile, avizele şi autorizaţiile necesare executării proiectului.
e) Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la răspunderea contractuală şi la plata daunelor de întârziere.
În acest sens s-a arătat faptul că instanţa de apel a pronunţat hotărârea ca şi cum reclamanta nu s-ar fi obligat faţă de recurenta-pârâtă, ci faţă de AFM, pentru obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor necesare, pe care de fapt nu Ie-a obţinut.
Cum reclamanta a depus documentaţia direct la AFM, recurenta-pârâtă nu a avut niciodată cunoştinţă despre lipsurile din documentaţie, decât după ce acest lucru i-a fost comunicat de către AFM.
S-a făcut o greşită aplicare şi a art. 1014 C. civ., atunci când s-a reţinut că recurenta-pârâtă este vinovată pentru neimplementarea proiectului, instanţa de apel schimbând, nejustificat, sfera noţiunii de „împiedică", din conţinutul acestui articol, de la un act unilateral şi voluntar făcut de debitor în mod intenţionat, la un act de neexecutare presupus al debitorului, neexecutare care poate fi făcută chiar şi din culpă.
În acest sens s-a relevat faptul că nu există nicio participare a recurentei la nerealizarea proiectului, deoarece, implementarea acestuia depindea doar de obţinerea acordurilor, avizelor şi a aprobărilor necesare realizării proiectului, condiţionată de emiterea acestora de către autoritatea publică competentă.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
1. În primul rând, Înalta Curte constată faptul că toate criticile formulate de către recurenta-pârâtă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, se referă, în fapt, la greşita interpretare a clauzelor contractului de prestări servicii din anul 2008, contract care, în baza art. 969 C. civ. - 1864, reprezintă legea părţilor, astfel încât şi aceste critici trebuie încadrate tot în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Pe fond, criticile formulate de către recurenta-pârâtă sunt fondate, instanţa de apel făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 969 şi urm. C. civ. - 1864 prin raportare la clauzele contractului din anul 2008 încheiat între părţi.
Din analiza clauzelor acestui contract rezultă, conform art. ll pct. 2.2 lit. a), că documentaţia va cuprinde, în mod obligatoriu, proiectul tehnic de execuţie.
Deşi părţile nu au explicitat ce înseamnă proiect tehnic de execuţie, reclamanta, ca profesionist în acest domeniu, ar fi trebuit să ştie că proiectul tehnic de execuţie cuprinde documentaţia, în detaliu, pentru realizarea obiectivului propus, aşadar, presupune întocmirea unor schiţe şi desene care să permită nu numai admiterea unui asemenea proiect la finanţare ci să permită unui antreprenor realizarea efectivă a obiectivului de investiţie.
În sens tehnic, proiectul tehnic de execuţie trebuie să cuprindă, în cele mai mici detalii, toate desenele tehnice şi prescripţiile tehnice care să arate modul în care se va realiza staţia de epurare a apelor uzate şi de tratare a apei subterane pentru potabilizare.
La lit. d) din acelaşi articol arătat mai sus, se prevede obligativitatea pentru reclamantă de a obţine acordurile, avizele şi aprobările aferentei documentaţiei, iar la pct. 3.3 din cadrul art. ll, se arată că reclamanta era cea care trebuia să îndeplinească toate procedurile legale pentru obţinerea avizelor, acordurilor şi a celorlalte documente necesare pentru înregistrarea la Administraţia Fondului de Mediu.
Prin urmare, instanţa de apel a interpretat, în mod greşit, clauzele prevăzute în contract atunci când a concluzionat că pârâta este cea care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale şi că din culpa ei nu s-a putut finaliza obţinerea finanţării pentru realizarea finanţării obiectivului propus în contractul dintre părţi, când de fapt, reclamanta nu a obţinut, prealabil, acestea documente, pe care, oricum, atât potrivit contractului cât şi logicii parcurgerii etapelor necesare realizării unui proiect tehnic de execuţie, nu putea să le obţină ulterior întocmirii acestui proiect.
Din analiza prevederilor art. lll din contract, rezultă, indubitabil, faptul că acest contract se finalizează odată cu obţinerea finanţării şi realizării obiectivului propus, aceasta însemnând că obligaţiile contractuale nu au fost îndeplinite, dar vina aparţine reclamantei, care, pe de o parte, nu a obţinut acordurile, avizele şi aprobările aferente documentaţiei, prealabil, deşi avea această obligaţie legală, iar pe de altă parte, nu a întocmit un adevărat proiect tehnic de execuţie, care să cuprindă toate detaliile necesare pentru ca un antreprenor să poată trece la realizarea practică a obiectivului de investiţie.
Ca atare, nu se poate reţine, sub nicio formă, faptul că reclamanta şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale, ea fiind, în fapt, cea care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale.
În altă ordine de idei, chiar din prevederile art. VI pct. 3.3 rezultă că documentaţia trebuie să cuprindă următoarele: soluţiile constructive, instalaţiile termice şi de climatizare, instalaţiile electrice, alimentarea cu apă, canalizarea, drumuri, sistematizare verticală, studiu geo informativ, reţele edilitare, instalaţii aferente construcţiilor, planşele desenate conform normelor în vigoare, iar în plus, proiectul tehnic trebuie să cuprindă şi devizele pentru fiecare categorie de lucrări, or, aşa după cum a reţinut chiar instanţa de apel, reclamanta nu a realizat toate aceste componente ale documentaţiei tehnico-economice.
Fiind un profesionist care realizează documentaţii tehnico-economice în vederea obţinerii de finanţării de la Administraţia Fondului de Mediu, reclamanta trebuia să cunoască faptul că toate piesele dosarului trebuie să corespundă unor cerinţe legale prestabilite, inclusiv din punct de vedere juridic, astfel încât ea este cea care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, inclusiv cu privire la aspectele juridice legate de regimul juridic al terenului pe care urma să se realizeze investiţia, fapt ce a condus la neaprobarea finanţării şi deci la neobţinerea scopului urmărit la încheierea contractului din 24 ianuarie 2008.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi la art. 969 şi urm. C. civ. - 1864, precum şi la prevederile contractului din anul 2008 încheiat între părţi, va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va respinge apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 3709 din 9 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC P. - Filiala F. SRL, împotriva deciziei nr. 418 din 1 noiembrie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC E.C. SRL Afumaţi prin lichidator judiciar V.I. împotriva sentinţei civile nr. 3709 din 9 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 6 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3390/2014. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 3455/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
