ICCJ. Decizia nr. 3312/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3312/2013
Dosar nr. 1044/261/2010
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor şi actelor din dosar constată următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamanţii L.I. şi L.D. au formulat acţiune în rezoiutiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 noiembrie 2007, autentificat sub nr. 705 la B.N.P., S.l.A., având ca obiect terenul arabil în suprafaţă de 1.467 mp, înscris în C.F., Moldova Nouă, provenit din conversia pe hârtie a C.F., U.A.T. Moldova Nouă, prin care au solicitat: rezoiutiunea contractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia, obligarea pârâtei SC J.C. SRL. Moldova Nouă la plata de despăgubiri (daune-interese compensatorii), constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, precum şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate în prezenta cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 24 din 02 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Moldova Nouă în Dosarul nr. 1044/261/2010, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Moldova Nouă invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Prin sentinţa civilă nr. 735 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 1044/261/2010, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii L.I. şi L.D. împotriva pârâtei SC J.C. SRL. Moldova Nouă.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele considerente:
În cauză au fost administrate probe testimoniale şi probe cu înscrisuri, din a căror analiză, instanţa de fond a reţinut că la data de 11 octombrie 2007 reclamantul L.I. a încheiat cu pârâta, sub formă de înscris sub semnătură privată, o promisiune bilaterală de schimb de terenuri (fila 8 Dosar nr. 1044/261/2010 al Judecătoriei Moldova Nouă) prin care reclamantul s-a obligat să dea un teren în suprafaţă de aproximativ 1.500 mp, ca urmare a dezmembrării acestuia din parcelă, aflată în proprietatea acestuia, în suprafaţă totală de 6.262 mp, înscrisă în C.F., U.A.T. Moldova Nouă. La rândul ei, pârâta SC J.C. SRL. s-a obligat să dea în schimb un teren cu aceeaşi suprafaţă, pe care urma să o dezmembreze dintr-o parcelă cu suprafaţa totală de 2.200 mp, aflată în proprietatea sa, , înscris în C.F., a oraşului Moldova Nouă.
Ulterior încheierii acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv la data de 31 octombrie 2007, reclamantul L.I. a încheiat cu SC R.C. SRL o promisiune de vânzare bunuri viitoare, prin care s-a obligat să achiziţioneze de la pârâta SC J.C. SRL. parcela în suprafaţă de 1.467 mp ce urma a fi dezmembrată din suprafaţa totală de 2.200 mp, înscris în C.F. a oraşului Moldova Nouă, pe care urma să o vândă apoi către SC R.C. SRL (filele 9-13 Dosar nr. 1044/261/2010 al Judecătoriei Moldova Nouă).
Conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. S.A. l. la data de 28 noiembrie 2007 (filele 6-7) Dosar fond nr. 1044/261/2010 al Judecătoriei Moldova Nouă), autentificat prin încheierea de autentificare din 28 noiembrie 2007, reclamanţii L.I. şi L.D. au vândut pârâtei SC J.C. SRL. cota de 1/1 părţi din arabil în P.l., cu suprafaţa de 1.467 mp, cu vecini la nord-drum asfaltat, imobil care a fost înscris în C.F., U.A.T. Moldova Nouă, localitatea Moldova Veche, transmis din C.F., Moldova Veche.
Prin acelaşi contract de vânzare-cumpărare părţile au convenit că terenul susmenţionat va fi înscris în C.F. nou formată conform actului de dezmembrare autentificat din 26 noiembrie 2007 şi documentaţia cadastrală, acte premergătoare care fac parte integrantă din respectivul contract de vânzare-cumpărare, proprietari L.I. şi soţia L.D., drept de proprietate dobândit prin cumpărare conform actului din 2007, încheierea din 15 octombrie 2007, notat la B-5 notat „acţiune", Dosar nr. 537/261/2007 la Judecătoria Moldova Nouă.
Reclamanţii au solicitat audierea martorului B.V.E., care a fost prezent la măsurarea parcelelor de teren care au făcut obiectul contractului, şi a martorului D.V., care a fost proprietarul parcelelor. Martorul D.V. (fila 28 dosar fond) a arătat că el a fost cel care a vândut terenul în litigiu reclamantului L.I.; că ştie că reclamanţii au ajuns la o înţelegere cu pârâta cu privire la efectuarea unui schimb de terenuri, fiecare parte urmând a efectua documentaţia pentru dezmembrarea terenului său; că nu ştie despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2007 între L.I. şi soţia acestuia pe de o parte, şi societatea pârâtă, pe de altă parte.
Martorul B.V.E. a declarat (fila 29 dosar fond) că în calitate de martor a participat la încheierea convenţiei privind schimbul unor terenuri între reclamantul L.I. şi C.G., dar şi la măsurarea platformei betonate şi a terenului respectiv; că nu ştie nimic despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între reclamantul L.I. şi societatea pârâtă.
Martorul G.l. a declarat (fila 92 dosar fond) că ştie doar că reclamanţii au cumpărat o parcelă învecinată cu a sa, dar a arătat că nu a participat la nici o discuţie între părţi cu privire la terenul în discuţie.
Reclamanţii au mai susţinut şi că preţul nu ar fi fost plătit datorită lipsei disponibilităţilor băneşti ale societăţii pârâte.
Potrivit procesului verbal din 13 iulie 2011 încheiat de reprezentanţii D.G.F.P. Caraş-Severin - A.I.F. - S.I.F. nr. 3 - (filele 105-107 dosar fond) - pârâta SC J.C. SRL. a perfectat la data de 27 noiembrie 2007 un împrumut financiar în sumă de 100.000 lei, conform contractului de împrumut din 27 noiembrie 2007 şi a dispoziţiei de încasare din 27 noiembrie 2007. La data de 28 noiembrie 2007, data încheierii, autentificării şi achitării Contractului de vânzare-cumpărare, conform dispoziţiei de plată din 28 noiembrie 2007, nesemnată de vânzători, societatea a înregistrat în evidenţa contabilă plata tranzacţiei mai sus menţionate. Terenul mai sus menţionat achiziţionat cu suma de 100.000 lei este înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii, respectiv intabulat în Cartea funciară.
Reclamanţii L.I. şi L.D. pentru a dovedi neplata preţului consemnat în înscrisul autentic susmenţionat au depus la dosar răspunsul dat de notarul public S.A. Constanţa (fila 71 dosar fond) în care se arată că „în conformitate cu clauzele contractuale cu privire la plata preţului, părţile au declarat la momentul semnării contractului că acesta a fost achitat, fiind stinse orice fel de obligaţii. Alte detalii dacă ar fi fost declarate cu privire la plata preţului ar fi fost explicit cuprinse în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare". în aceeaşi declaraţie notarul public a mai arătat că nu are cunoştinţă despre plata făcută în numerar în biroul său, deoarece acest lucru nu ar fi fost posibil; de asemenea, a mai precizat că părţile nu i-au prezentat nici o dispoziţie de plată, despre existenţa căreia s-ar fi consemnat şi în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.
În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P., S.A.l. prin încheierea de autentificare din 28 noiembrie 2007 s-a mai arătat că „preţul vânzării stabilit de comun acord între părţi, este de 100.000 lei, care a fost achitat azi, data semnării şi autentificării actului". De asemenea, în conţinutul acestuia s-a mai precizat că părţile declară că preţul menţionat este preţul real intervenit între ele, au luat cunoştinţă de dispoziţiile art. 1303 C. civ., art. 12 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale şi îşi asumă întreaga răspundere pentru cele declarate în conţinutul prezentului contract, ca fiind date reale.
Potrivit dispoziţiilor art. 1173 alin. (1) C. civ., actul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată. Reclamanţii L.I. şi L.D. au semnat în faţa notarului contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare din 28 noiembrie 2007 a B.N.P., S.A.l. prin care recunosc că în ziua semnării actului li s-a achitat preţul vânzării.
Potrivit art. 1020 C. civ., rezoluţiunea se aplică numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare imediată ca urmare a executării culpabile a obligaţiilor asumate de una din părţi, fiind de principiu că rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii lor.
În materie comercială, pentru a opera instituţia rezoluţiunii se cer a fi întrunite două condiţii de admisibilitate; una din părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin, iar neexecutarea contractului să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia.
În raport de prima condiţie enunţată, s-a stabilit cu valoare de principiu că neexecutarea parţială a contractului poate atrage rezoluţiunea însă doar în cazul în care partea din obligaţia neexecutată este esenţială la încheierea contractului.
Având în vedere această stare de fapt, instanţa de fond a respins acţiunea comercială formulată de reclamanţii L.I. şi L.D. împotriva pârâtei SC J.C. SRL Moldova Nouă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii L.I. şi L.D. şi pârâta SC J.C. SRL
Prin Decizia nr. 135/A din 11 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, s-au respins apelurile declarate de reclamanţii L.I. şi L.D. şi de pârâta SC J.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 735 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Caraș Severin.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
În ce priveşte apelul formulat de pârâta SC J.C. SRL, apel prin care s-a criticat doar faptul că în mod netemeinic şi nelegal nu i s-au acordat cheltuielile de judecată pe care Ie-a efectuat în faţa instanţei de fond, respectiv s-a criticat faptul că instanţa din omisiune nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată solicitate atât oral, cât şi în scris prin concluziile scrise depuse la dosar, instanţa de apel a constatat că apelul este nefondat.
S-a reţinut că, la ultimul termen de judecată, respectiv 18 octombrie 2011, când părţile au pus concluzii în fond, pârâta SC J.C. SRL a fost reprezentantă de doi apărători aleşi, respectiv P.V. şi B.M., ambele solicitând respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Cu toate acestea, deşi se susţine că s-a depus la dosar chitanţa reprezentând onorariul de avocat pentru a dovedi cheltuielile de judecată, instanţa de apel a constatat că la filele 157-162 dosar fond se regăsesc doar chitanţele care atestă cheltuielile de judecată efectuate de reclamantul L.I., astfel încât se constată că susţinerile apelantei sunt nedovedite.
În ce priveşte apelul declarat de reclamanţii L.I. şi L.D., instanţa de apel a constatat că şi acest apel este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
S-a reţinut că, în esenţă, reclamanţii au criticat sentinţa apelată în primul rând pentru faptul că în opinia lor, instanţa de fond nu a motivat hotărârea şi nu a precizat considerentele de fapt şi drept care au stat la baza pronunţării soluţiei de respingere a acţiunii în rezoluţiune formulată de către reclamanţi; de asemenea, reclamanţii au arătat că instanţa de fond a ignorat probele administrate în cauză la propunerea acestora, probe prin care se susţine că au dovedit faptul că preţul contractului nu a fost achitat.
Totodată, reclamanţii apelanţi au invocat ca motiv de apel faptul că au solicitat în faţa instanţei de fond administrarea probei cu înscrisuri, cu martori, cu interogatoriul şi cu expertiza, iar în ce priveşte proba testimonială, au solicitat încuviinţarea acesteia pentru a dovedi faptul că preţul contractual nu a fost achitat, însă instanţa în mod greşit a respins această probă.
Pe de altă parte, reclamanţii au invocat şi faptul că instanţa de fond a omis să arate motivat de ce nu a reţinut probele administrate de reclamanţi în cauză şi care indicau că preţul contractual în realitate, nu a fost plătit şi nu s-a reţinut nici faptul că din interogatoriul luat reprezentantei legale a pârâtei, precum şi din declaraţia notarului public în faţa căruia s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, precum şi din depoziţiile martorilor audiaţi rezultă tocmai contrariul celor reţinute de către instanţa de fond şi anume, că preţul contractului încheiat între părţi nu a fost plătit.
Reclamanţi au invocat faptul că acest aspect al neplăţii preţului contractual reiese şi din actele contabile ale societăţii pârâte, depuse la dosar, deoarece din bilanţul contabil al societăţii de exemplu, nu reiese dacă s-au achitat anumite sume de bani, data sau modalitatea achitării sau dacă anumite împrumuturi făcute de societate au fost realizate în fapt, aspect care nu reiese nici din bilanţul prescurtat, date informative, contul de profit şi pierderi.
Aşadar, reclamanţii apelanţi au invocat în primul rând că hotărârea apelată nu a fost motivată în fapt şi în drept, aspect care este infirmat de considerentele hotărârii instanţei de fond, în care se arată argumentele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, astfel încât acest motiv se constată a fi neîntemeiat.
Totodată, curtea de apel a reţinut că apelanţii reclamanţi susţin motive de apel contradictorii, respectiv invocă pe de o parte că instanţa de fond în mod neîntemeiat, nu Ie-a admis probele solicitate în dovedirea acţiunii - cu precădere proba testimonială - iar pe de altă parte invocă faptul că în mod neîntemeiat instanţa de fond nu a reţinut valoarea probantă a probelor administrate în cauză, şi anume: declaraţiile de martori, interogatoriul luat pârâtei, declaraţia notarului public, actele contabile ale societăţii, depuse la dosar, toate aceste probe făcând dovada, în opinia reclamanţilor, a faptului că în realitate, preţul aferent contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, nu s-a plătit.
Curtea de apel a constatat că instanţa a încuviinţat probele solicitate de reclamanţi, respectiv interogatoriul luat pârâtei - depus la filele 28-29 dosar fond; audierea martorilor D.V. - a cărui declaraţie este depusă la fila 18 dosar fond; şi B.V.E. - a cărui declaraţie este depusă la fila 19 dosar fond, ambii martori fiind propuşi de către reclamanţi, declaraţia notarului public S.A. - fila 71 dosar fond, precum şi depunerea de înscrisuri constând în copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, copia plângerii penale depuse de L.I. împotriva administratorului pârâtei C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi abuz de încredere, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru aceste infracţiuni, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova-Nouă, convocările la conciliere directă, pentru litigiul de faţă, dovada faptului că între părţi a mai existat un litigiu între părţi pe rolul Judecătoriei Moldova-Nouă, după care pârâta a renunţat la acest litigiu; planşe foto ale terenului în litigiu care a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare; precum şi acte contabile ale societăţii pârâte.
În apel, reclamanţii au solicitat încuviinţarea administrării probei cu martori şi cu expertiza contabilă judiciară, prin care să se dovedească atât faptul că preţul contractual nu s-a plătit, cât şi faptul că în actele contabile ale societăţii nu s-a înregistrat în mod legal plata sumei achitată cu titlul de preţ.
Prin încheierea de şedinţă din 07 mai 2012, instanţa de apel a respins atât solicitarea de probatoriu privind audierea de martori, cât şi solicitarea efectuării unei expertize, constatând că nu sunt utile cauzei, având în vedere faptul că în faţa instanţei de fond sau audiat deja martori şi s-au depus înscrisuri doveditoare.
În faţa instanţei de apel, s-a depus în dovedire o expertiză contabilă extrajudiciară efectuată de expert contabil A.I. şi care a avut drept obiective stabilite exclusiv de către reclamanţi să se stabilească prin expertizarea documentelor contabile prezentate de reclamanţi, care este regimul contabil legal al operaţiunilor de casă şi dacă dispoziţia de plată întocmită de către pârâtă pentru achitarea sumei de 100.000 lei reprezintă un document de plată legal, care sunt înregistrările contabile necesare la o societatea comercială sub aspectul înregistrării unei operaţiuni de plată, iar în cazul contractului încheiat între reclamant şi pârâtă, să precizeze dacă acest contract este legal şi dacă este înregistrat în contabilitatea societăţii care a luat împrumutul.
Această expertiză extrajudiciară a concluzionat că documentele prezentate spre studiu au fost într-o formă incompletă şi nelegală, nefiind depuse la dosar dispoziţia de plată, respectiv încasare a preţului de 100.000 lei, balanţa de verificare a societăţii pârâte la 31 decembrie 2007, din care lipsesc paginile 2 şi 3, în opinia expertului extrajudiciar, numai pe baza tuturor acestor documente putând fi trasă o concluzie pertinentă cu privire la faptul că pârâta ar fi achitat sau nu suma de 100.000 lei către reclamanţi, aşa cum se reţine prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2007 încheiat între părţi.
La solicitarea reclamanţilor, prin încheierea de şedinţă din 7 mai 2012, instanţa de apel a pus în vedere pârâtei să depună la dosar actele contabile privind contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi şi preţul contractual, aceste acte fiind depuse la dosar la ultimul termen de judecată, la filele 116-132 dosar apel.
În consecinţă, analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, curtea de apel a constatat că acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată şi nedovedită, astfel încât corect a fost respinsă de către instanţa de fond, motiv pentru care a respins apelul reclamanţilor.
Astfel, prin acţiunea formulată în faţa instanţei de fond, reclamanţii L.I. şi L.D. au solicitat să se constate rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 28 noiembrie 2007 şi autentificat la B.N.P., S.l.A., obligarea pârâtei la plata de despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, arătând că preţul terenului consemnat în contract de 100.000 lei nu a fost în realitate achitat.
În motivarea acţiunii s-a arătat că părţile au intenţionat să facă un schimb de terenuri şi nu o vânzare-cumpărare, reclamanţii fiind prejudiciaţi prin faptul că deşi au renunţat la proprietatea asupra terenului lor, nu au primit un alt teren în schimb, aşa cum a fost de fapt înţelegerea părţilor şi nici nu li s-a plătit preţul terenului, consemnat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.
Instanţa de apel a reţinut că toate aceste afirmaţii nu au fost dovedite pe parcursul judecării litigiului, nici în fond şi nici în faza apelului.
Astfel, martorii audiaţi în cauză la cererea reclamanţilor - D.V. şi B.V.E. - au declarat că nu au cunoştinţă despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între reclamanţi şi societatea pârâtă, martorii cunoscând că între părţi a existat o înţelegere privind schimbul de terenuri.
Aceste declaraţii nu fac însă, dovada că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sau că nu s-a plătit preţul, ci doar că martorii nu cunosc despre aceste aspecte.
De asemenea, notarul public care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, S.l.A. şi a cărui declaraţie este consemnată la fila 71 dosar fond, a arătat că toate datele pe care le cunoaşte privind obiectul contractului de vânzare-cumpărare au fost explicit evidenţiate în contractul respectiv. Cu privire la plata preţului, părţile au declarat în momentul semnării contractului, că acesta a fost achitat, fiind stinse orice fel de obligaţii.
Notarul a mai arătat că nu are cunoştinţă de nicio plată făcută în biroul său, căci dacă s-ar fi dorit plata preţului în numerar în faţa notarului public, acest fapt ar fi fost consemnat ca atare în contract.
Din această declaraţie nu se poate reţine aşa cum au susţinut reclamanţii, că preţul contractului nu s-a plătit, ci că acesta nu s-a plătit de faţă cu notarul.
Totodată, din răspunsurile la interogatoriul luat pârâtei, s-a reţinut că pârâta contestă că în realitate părţile au dorit să facă un schimb de terenuri, ci au perfectat o vânzare-cumpărare, preţul vânzării fiind achitat reclamanţilor la momentul încheierii contractului.
Pe de altă parte, nici din actele contabile ale pârâtei, depuse la dosar şi analizate şi de către un expert contabil extrajudiciar, nu se poate reţine că nu s-a făcut dovada plăţii preţului, căci chiar dacă suma de 100.000 lei nu ar fi fost înregistrată corect în contabilitatea pârâtei, aceasta nu poate duce la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului, ci pârâta poate fi, eventual, sancţionată de către organele abilitate ale statului pentru nerespectarea regimului juridic al acestor înregistrări.
Totodată, faptul că reclamanţii au făcut o plângere penală împotriva pârâtei pentru înşelăciune şi abuz de încredere, nu poate constitui o probă a susţinerilor acestora, din moment ce s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru aceste infracţiuni.
Nici Decizia civilă nr. 1425 din 23 iunie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, depusă cu titlul de practică judiciară, nu reflectă o situaţie similară cu cea a litigiului dedus judecăţii în dosarul de faţă, deoarece prin această decizie s-a reţinut că deşi în contractul vânzare-cumpărare încheiat între părţi în formă autentică, s-a consemnat declaraţia părţilor referitoare la achitarea preţului, la data semnării şi autentificării actului, această recunoaştere a fost infirmată de dovada contrară, vânzătorii aflându-se în imposibilitate morală de a preconstitui o probă scrisă care să dovedească contrariul în condiţiile în care datorită relaţiilor de apropiere şi de încredere în care s-au aflat cu cumpărătorii şi datorită bolii şi vârstei şi imposibilităţii fizice de a se îngriji, au locuit în casa cumpărătorilor şi au fost îngrijiţi de aceştia.
În litigiul din speţa de faţă, reclamanţii nu s-au aflat în imposibilitatea preconstituirii unui înscris care să ateste o altă situaţie de fapt sau de drept decât cea consemnată în contractul autentic de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii L.I. şi L.D., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii - reclamanţi solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în temeiul art. 312 alin. (3) şi 314 C. proc. civ., judecând cauza în fond, admiterea acţiunii în rezoluţiunea contractului de vânzare- cumpărare încheiat la data de 28 noiembrie 2007, autentificat la B.N.P., S.l.A. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi obligarea intimatei -pârâte la plata de despăgubiri, constând în contravalaorea lipsei de folosinţă a terenului şi suportarea cheltuielilor de judecată.
Se susţine că hotărârea atacată nu îndeplineşte condiţiile cerute în mod expres de C. proc. civ. referitoare la conţinutul hotărârii, în sensul că aceasta, în ceea ce priveşte motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele care au înlăturat cererile părţilor, aşa cum se prevede în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind viciată într-un mod evident.
Astfel, în primul rând, arată că, deşi în esenţă, instanţa de apel a respins acţiunea formulată de recurenţii-reclamanţi ca nedovedită -apreciind că probele administrate în cauză nu au fost de natură a conduce la convingerea instanţei că intenţia reală a părţilor a fost să se facă un schimb de teren, şi nu un contract de vânzare-cumpărare- prin încheierea de şedinţă din 07 mai 2012 a respins cererea de încuviinţare a probei cu martori, prin care se urmărea tocmai probarea faptului că nu s-a plătit preţul contractual, cu motivarea că în faţa instanţei de fond au fost deja audiaţi martori.
Motivarea respingerii probei propuse, care era de natură a duce la dezlegarea pricinii, încalcă în mod evident principiul aflării adevărului, care trebuie să guverneze procesul civil. Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea stării de fapt, pe care trebuie să-şi întemeieze hotărârea pronunţată, atârnă de corecta şi completa desfăşurare a probaţiunii şi de valoarea probelor administrate. De aceste elemente depind temeinicia şi chiar însăşi legalitatea hotărârilor judecătoreşti, pentru că de cele mai multe ori o hotărâre judecătorească netemeinică este şi nelegală, sub aspectul probaţiunii, fie pentru că instanţa judecătorească nu a stăruit îndeajuns în vederea descoperirii adevărului şi a prevenirii oricăror greşeli în cunoaşterea faptelor, aşa cum obligă art. 129 alin. (5) C. proc. civ., fie pentru că a nesocotit alte reguli ale probaţiunii judiciare. Administrarea probelor în cadrul procesului civil este strâns legată de realizarea principiului fundamental al „aflării adevărului", iar acest obiectiv procesual se reflectă perfect în „sistemul probatoriu" instituit prin C. proc. civ. care conţine reguli pertinente referitoare la „rolul activ al judecătorului". Rolul instanţei judecătoreşti în probaţiunea judiciară depinde de concepţia generală a sistemului procedural adoptat cu privire la misiunea judecătorului în desfăşurarea procesului. Or, acest lucru este prevăzut în art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
În speţă, instanţa nu numai că nu a dat dovadă de rol activ şi nu a depus diligente pentru a afla adevărul, ci a şi respins cererea de încuviinţare a probelor solicitate şi care erau utile soluţionării corecte a cauzei, astfel încât se impune ca instanţa de control judiciar să remedieze aceste vicii ale deciziei instanţei de apel şi să pronunţe o hotărâre temeinică şi legală, cu respectarea tuturor principiilor prevăzute de normele de procedură.
Tot sub aspectul motivării hotărârii instanţei de apel, recurenţii susţin că aceasta nu cuprinde motivarea înlăturării unor probe administrate, exigenţă indispensabilă pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Astfel, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la înscrisul depus în probaţiune pentru termenul de judecată din 25 mai 2012, aflat la fila 73 din dosarul de apel, respectiv Cererea din 30 noiembrie 2007.
Prin acest înscris, având ca obiect cererea adresată B.C.P.I Reşiţa privind radierea litigiului care făcea obiectul Dosarului nr. 537/261/2007, reprezentanta legală a intimatei SC J.C. SRL arată, la data de 30 noiembrie 2007, deci la 2 zile după semnarea contractului de vânzare cumpărare din 28 noiembrie 2007, că litigiul din Dosarul nr. 537/262/2007 a fost soluţionat „pe cale amiabilă, fără ca vreuna din părţi să aibă pretenţii financiare de cealaltă parte, în afară de simplul schimb de teren convenit după cum urmează: Familia L. a cedat la schimb şi a trecut în proprietatea subscrisei terenul pe care noi îl ocupasem cu mult timp în urmă, adică terenul în suprafaţă de 1.467 mp pe care este construită o platformă betonată şi un subsol de bloc unde subscrisa are depozitate materiale de construcţii, firma noastră cedând în loc suprafaţa de 1.050 mp dobândită prin sentinţa civilă nr. 496 din 28 iunie 2006, iar până la concurenţa suprafeţei de 1.467 mp teren promit încă 417 mp."
Din această cerere, susţin recurenţii, rezulta în mod indubitabil faptul că intimata-pârâtă a recunoscut, la o dată ulterioară perfectării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2007, că intenţia reală a părţilor a fost în sensul de a se efectua un schimb de terenuri, precum şi faptul că ulterior perfectării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2007, nu a plătit un preţ pe terenul dobândit conform acestui contract, din moment ce recunoaşte că voinţa părţilor a fost să se facă un schimb de terenuri şi că nu şi-a îndeplinit nici obligaţia corelativă de a da teren la schimb familiei L.
Instanţa de apel, în motivarea soluţiei pronunţate, nu face absolut nicio referire la această probă, nici nu arată de ce a înlăturat-o, şi în pofida conţinutului foarte clar al acestui înscris, care emană de la însăşi reprezentanta legală a intimatei, concluzionează că afirmaţiile apelanţilor-reclamanti - în sensul că intenţia reală a părţilor a fost să se facă un schimb de teren, şi nu un contract de vânzare-cumpărare, iar intimata-pârâtă a cauzat astfel un prejudiciu recurenţilor-intimaţi prin faptul că aceştia, deşi au renunţat la proprietatea asupra terenului lor, nu au primit un alt teren la schimb, aşa cum a fost înţelegerea părţilor, şi nici nu li s-a plătit preţul contractual consemnat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare - nu au fost dovedite pe parcursul judecării litigiului, nici în fond şi nici în faza apelului.
Recurenţii arată că instanţa de apel, în mod nelegal şi netemeinic, a respins ca nedovedită acţiunea formulată, dând probelor administrate o interpretare arbitrară şi lipsită de temei şi, mai mult decât atât, astfel cum s-a arătat, omiţând să motiveze de ce a înlăturat înscrisul care conţinea tocmai recunoaşterea intimatei cu privire la faptul că între părţi s-a convenit efectuarea unui schimb de terenuri, nu vânzarea-cumpărarea.
În ce priveşte proba cu martori, instanţa a reţinut că aceştia au declarat că nu au cunoştinţă despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între reclamanţi şi societatea pârâtă, martorii cunoscând că între părţi a existat o înţelegere privind schimbul de terenuri. Aceste declaraţii nu fac însă dovada, în opinia instanţei de apel, că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sau că nu s-a plătit preţul, ci doar că martorii nu cunosc despre aceste aspecte.
Aceeaşi împrejurare, respectiv încheierea contractului de schimb, a fost negată anterior de reprezentanta societăţii intimate cu ocazia interogatoriul administrat în faţa instanţei de fond, aceasta declarând că au perfectat o vânzare-cumpărare, preţul vânzării fiind achitat reclamanţilor în momentul încheierii contractului.
În realitate, declaraţia exactă a intimatei a fost în sensul că preţul s-a plătit în numerar în faţa notarului. împrejurare negată de notarul însuşi prin declaraţia scrisă de la fila 71 din dosarul de fond. Cu privire la declaraţia notarului, instanţa de apel a apreciat că din aceasta nu se poate reţine că preţul nu s-a plătit, ci că nu s-a plătit în faţa notarului.
În ce priveşte afirmaţia că plata preţului s-a făcut în numerar, documentele financiar-contabile depuse la dosar de către intimata-pârâtă, fac dovada contrariului, şi anume că plata preţului contractual nu s-a efectuat în numerar către vânzători, aşa cum a declarat intimata-pârâtă, nici înainte de data perfectării contractului în formă autentică, nici la data perfectării acestuia şi nici ulterior încheierii contractului în formă autentică.
Recurenţii consideră că toate susţinerile reprezentantei societăţii intimate, cu privire la faptul că între părţi nu s-a convenit niciodată perfectarea unui contract de schimb şi cu privire la faptul că preţul convenit prin contractul de vânzare-cumpărare a fost achitat recurenţilor intimaţi au fost combătute prin probele administrate în faţa instanţelor de fond şi de apel; cu toate acestea, ambele instanţe, interpretând probele în mod arbitrar şi fără a aduce o argumentare pertinentă în sprijinul soluţiei adoptate, au apreciat că susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu au fost dovedite.
Intimata -pârâtă SC J.C. SRL Moldova Nouă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, precum şi a susţinerilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurenţi, încadrate în drept în prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., vizează faptul că, în opinia acestora hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, instanţa de apel fiind obligată să motiveze respingerea probelor solicitate de reclamanţi şi totodată, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să manifeste rol activ şi să depună diligente pentru aflarea adevărului.
În actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., hotărârile supuse recursului pot fi verificate doar cu privire la legalitatea acestora şi nu sub aspectul temeiniciei lor.
Drept consecinţă, criticile referitoare la respingerea probei cu martori prin care reclamanţii urmăreau a dovedi faptul că nu s-a plătit preţul contractual, precum şi nepronunţarea de către instanţa de apel asupra unui înscris depus în probaţiune, respectiv cererea din 30 noiembrie 2007, nu pot face obiect al recursului.
Cât priveşte critica referitoare la lipsa de rol activ a instanţei, constând în aceea că nu a dispus administrarea unor probe esenţiale pentru dezlegarea pricinii şi nu a stăruit în vederea descoperirii adevărului, Înalta Curte constată că nu este fondată.
Recurenţii se plâng de modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate şi a stabilit în raport de acestea situaţia de fapt.
Or, stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparţine judecătorilor fondului cauzei, iar eventuale critici sub acest aspect nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cât priveşte relevanţa solicitării de noi probe, această susţinere nu poate fi examinată de instanţa de recurs, faţă de actuala structură a recursului, care nu mai permite reevaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză, inclusiv din perspectiva celor care ar fi fost utile soluţionării cauzei.
Rolul activ al judecătorului, în materie probatorie, se referă la punerea în dezbaterea părţilor a necesităţii efectuării unor probe şi chiar ordonarea acestora, pentru aflarea adevărului şi clarificarea raportului juridic dedus judecăţii, chiar şi în condiţiile împotrivirii participanţilor la proces (art. 129 alin. (5) C. proc. civ.).
Pe de altă parte, examinarea utilităţii şi a concludentei unor probe în soluţionarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanţei învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanţă în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs faţă de abrogarea prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 a motivului de casare care permitea analiza, în recurs, a situaţiei de fapt în raport de dovezile administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ.,
Faptul că, în urma aprecierii probelor administrate, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de recurenţi cu privire la actul juridic încheiat de părţi, precum şi la condiţiile privind rezoluţiunea contractului de vânzare- cumpărare, nu pune în discuţie rolul activ al instanţei, cum greşit se pretinde prin motivele de recurs, ci greşita stabilire a situaţiei de fapt în raport de probele administrate, critică ce nu poate fi cenzurată în recurs faţă de cele anterior menţionate.
În consecinţă, contrar celor susţinute de reclamanţii-recurenţi, instanţa a arătat care sunt motivele pentru care înscrisurile administrate în cauză nu dovedesc faptul că părţile au urmărit prin contractul încheiat să facă un schimb de teren şi nici faptul că nu s-a plătit preţul stipulat în contractul de vânzare- cumpărare -ceea ce face să nu fie incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., verificarea temeiniciei şi legalităţii soluţiei primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de apelanţii- reclamanţi, făcându-se cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluţiei recurate atunci când instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii sau a schimbat natura şi înţelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt şi în drept în mod distinct.
Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerinţă impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păşi la o analiză a nelegalităţii imaginând posibile argumente şi dispoziţii legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv.
Din acelaşi punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurenţii au relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.
În cazul de faţă, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.
Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susţine lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei şi reanalizarea probelor depuse la fond şi completate în apel demonstrează preocuparea instanţei de a stabili dacă soluţia este fundamentată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
De altfel, recurenţii în întreaga lor argumentare a motivelor indicate s-au referit la administrarea probelor de către instanţa de apel, aspect ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei şi nicidecum motive de nelegalitate.
Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenţii se aflau în situaţia de a demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanţii L.I. şi L.D. este nefondat şi îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând şi prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii - reclamanţi, ca părţi căzute în pretenţii prin respingerea cererii lor de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata-pârâtă în această fază procesuală. Cheltuielile de judecată se ridică la suma de 4.257 lei, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport, dovedite cu chitanţa şi factura de la filele 23, 29, 30 şi 31 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii L.I. şi L.D. împotriva Deciziei nr. 135/A din 11 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă.
Obligă pe recurenţii - pârâţi L.I. şi L.D. la plata sumei de 4257 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata -pârâtă SC J.C. SRL Moldova Nouă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3308/2013. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3319/2013. Civil. Pretenţii. Suspendare... → |
|---|
