ICCJ. Decizia nr. 3003/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3003/2014
Dosar nr. 3314/115/2006*
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 443 din 24 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 7087/C/2005, modificată prin încheierea din 3 mai 2006 de îndreptare a erorilor materiale, Tribunalul Caraş Severin a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta Primăria municipiului Reşiţa prin primar împotriva pârâtului M.I. şi a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor situate în Ţerova, înscrise în C.F., Ţerova , livadă în Slatina de 2 . 374 mp.
A dispus întabularea dreptului de proprietate obţinut asupra acestui teren.
A disjuns capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC C.S.R. SA.
Pentru judecata acestor din urmă cereri s-a înregistrat la Tribunalul Caraş Severin Dosarul nr. 3314/115/2006.
Prin acţiune, reclamanta Primăria Reşiţa, prin primar, a solicitat constatarea exproprierii pentru cauză de utilitate publică a terenului înscris în C.F., Ţerova, proprietatea pârâtului M.I. (în calitate de moştenitor al lui J.R.P.) şi acordarea despăgubirilor cuvenite la valoarea propusă, respectiv la 4,03 euro (155.490 lei)/mp.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu SC C.S.R. SA, prin care a arătat că pe terenul în litigiu, alături de alte terenuri în aceeaşi zonă, care au fost expropriate de stat în baza Decretului nr. 302/1983, a construit U.C.C., iar terenurile se află în administrarea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 1046 din 28 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3314/115/2006, Tribunalul Caraş-Severin a admis acţiunea formulată de reclamanta Primăria Reşiţa prin primar împotriva pârâtului M.I. şi i-a acordat pârâtului despăgubiri de 41.760 euro, reprezentând valoarea de circulaţie a terenului situat în Reşiţa, Ţerova, întabulat în C.F. Ţerova, în suprafaţă de 994 mp şi 1.094 mp, în total 2.088 mp.
A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC T.M.K. SA Reşiţa (fostă SC C.S.R. SA Reşiţa).
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că terenurile situate în zona Reşiţa - Ţerova au făcut obiectul interesului statului încă din anul 1983, când prin decret s-a aprobat amplasarea în afara perimetrului constructibil al municipiului Reşiţa a unor obiecte din cadrul obiectivului de investiţii denumit „Uzina cocsochimică, bateriile 4-5, inclusiv lucrări de apărare împotriva inundaţiilor a platformei Ţerova”.
Potrivit adreselor din 30 noiembrie 2005, emise de către Primăria Reşiţa, terenurile din zona Ţerova sunt declarate ca obiectiv de interes public sub denumirea „Zona industrială Valea Ţerovei”.
În baza constatării exproprierii pentru cauză de utilitate publică, printre care şi terenurile din C.F., Ţerova, potrivit adresei din 2005 a Consiliului Local al Municipiului Reşiţa s-a declanşat procedura administrativă pentru declararea utilităţii publice a terenurilor în cauză.
Drept urmare, Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a întocmit memoriu justificativ pentru declararea ca obiectiv de utilitate publică a lucrării denumită „Reabilitare zonă industrială Valea Ţerovei - Reşiţa”, iar Consiliul Judeţean Caraş-Severin, potrivit Dispoziţiei nr. 7/2005, a aprobat dispoziţiile înscrise în procesul verbal pentru consemnarea rezultatului cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice a lucrării de interes local.
Prin adresa din 2005, Municipiul Reşiţa prin primar, l-a notificat pe pârât şi a confirmat că livada din Slatina, în suprafaţă de 994 mp şi livada din Slatina, în suprafaţă de 1.094 mp au fost declarate de utilitate publică în temeiul Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 3/2005.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, SC C.S.R. SA, în prezent cu noua denumire SC T.M.K. SA, a solicitat să se constate că în baza Decretului de expropriere nr. 302/1983, terenul în litigiu trecea în administrarea directă a C.S. Reşiţa, iar în anul 1990 aceste terenuri au fost cuprinse în patrimoniul C.S.R., motiv pentru care a folosit terenul netulburat perioadă lungă de timp, sens în care a solicitat a se respinge acţiunea.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, instanţa a reţinut că despăgubirea propusă de către reclamant este de 4,03 euro/mp.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 33/1994 modificată, Tribunalula constatat că instanţa verifică dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere, motiv pentru care va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită părţii.
Referitor la cuantumul sumei propusă de către reclamantă, tribunalul a reţinut că aceasta nu a fost acceptată de către moştenitorului pârâtului, motiv pentru care, potrivit art. 25 din acelaşi act normativ, a dispus numirea unui expert de specialitate, care a stabilit o valoarea mai mare decât cea propusă, respectiv o valoare de 20 euro/mp.
Tribunalul a reţinut că suma stabilită prin raportul de expertiză contabilă este întemeiată, că expertul a ţinut cont de valoarea de circulaţie a imobilului, de caracteristicile zonei evaluate şi faptul că reclamanta nu a formulat obiecţiuni, ci a solicitat a se avea în vedere suma impusă la data introducerii acţiunii, care se ridică la valoarea de 4,03 euro/mp.
În consecinţă, tribunalul a admis acţiunea formulată de către reclamantă, în sensul că a acordat despăgubiri pârâtului moştenitor M.I. în cuantum de 41.760 euro, reprezentând valoarea de circulaţie a terenurilor situate în loc. Reşiţa, Ţerova, intabulat în C.F., Ţerova, în suprafaţă de 994 mp şi respectiv 1.094 mp, în total 2.088 mp.
Cererea de intervenţie a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se că intervenienta, prin extrasele de carte funciară depuse la dosar, nu a dovedit că ar fi fost titulara vreunui drept de proprietate şi nici că ar fi folosit terenul conform dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.
Împotriva sentinţei civile nr. 1046 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Caraş-Severin a declarat apel în termenul legal reclamanta Primăria Reşiţa, prin primar.
Prin Decizia civilă nr. 201 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul formulat de reclamanţii Consiliul Local şi primarul municipiului Reşiţa şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a redus valoarea despăgubirilor cuvenite pârâtului M.I. la suma de 13.314,24 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective.
A menţinut în rest sentinţa apelată.
În termen legal, împotriva acestei decizii au declarat recurs primarul municipiului Reşiţa şi pârâtul M.I.
Prin Decizia civilă nr. 3457/115/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanţii primarul municipiului Reşiţa, Consiliul local al municipiului Reşiţa şi de pârâtul M.I. A casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de casare a reţinut că instanţa de apel a redus cuantumul despăgubirii cuvenite pârâtului bazându-se pe un contract de vânzare-cumpărare întocmit în 2009 şi nu în 2012, când a fost efectuat raportul de expertiză la fond şi când s-a judecat şi cererea de apel, precum şi pe preţul cu care reclamanta a concesionat alte terenuri, criterii care sunt străine de cele statuate prin art. 26 din Legea nr. 33/1994. Mai mult, calculul despăgubirii s-a făcut eronat, în sensul că instanţa de apel s-a raportat la o suprafaţă de teren mai mare decât cea expropriată, respectiv la o suprafaţă de 3.082 mp şi nu de 2088 mp, cât este în realitate suprafaţa expropriată.
Cât timp instanţa de apel, în pronunţarea soluţiei, nu a respectat reperul temporal consacrat de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu a exercitat un rol activ şi a omis să răspundă apărărilor pârâtului invocate prin întâmpinarea formulată în cauză, care vizau faptul că reclamanta a solicitat, prin cererea de apel să se ia în considerare, în stabilirea despăgubirilor, preţul unui teren pe care se află o uzină cocso-chimică, cu o situaţie diferită de cea a terenului expropriat, decizia recurată este nelegală, a concluzionat Înalta Curte.
În rejudecare, având în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia civilă nr. 71/A din data de 21mai 2014 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta Primăria Reşiţa prin primar împotriva sentinţei civile nr. 1046 din 28 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin.
A schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a redus la 31.946 euro (sau echivalentul în lei la data plăţii) cuantumul despăgubirilor la care are dreptul pârâtul M.I.
A obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.
Pentru a adopta această soluţie instanţa de rejudecare a avut în vedere următoarele considerente:
Pârâtului M.I. i-au fost expropriate terenurile de 994 mp, respectiv de 1.094 mp înscrise în C.F. Ţerova.
Propunerea formulată de reclamantă prin acţiunea din care derivă şi prezentul dosar, în ceea ce priveşte despăgubirile cuvenite pârâtului, a fost de 4,03 euro/mp.
Prima instanţă a numit o comisie de experţi conform cerinţelor art. 25 din Legea nr. 33/1994, care însă nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la stabilirea despăgubirilor, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care instanţa de casare a dispus rejudecarea cauzei.
În rejudecare, instanţa a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor urmând să fie calculat prin metoda comparaţiei directe cu tranzacţii ale unor terenuri similare celui expropriat.
Nici experţii, care au făcut demersuri în acest sens, şi nici părţile în proces nu au fost însă în măsură să obţină contracte de vânzare- cumpărare ale unor terenuri similare, din aceeaşi zonă. Deşi există oferte pentru vânzări ale unor terenuri din zonă, nu există cerere.
În această situaţie, experţii au estimat valoarea de piaţă a terenurilor expropriate prin metoda bonităţii, având în vedere şi ofertele de terenuri găsite pe piaţa imobiliară locală a municipiului Reşiţa.
Conform calculului cuprins în anexa nr. 1 a raportului suplimentar de expertiză, valoarea de circulaţie a terenului de 2.088 mp este de 31.946 euro, fiind luat în considerare preţul de 15,30 euro/mp.
La această sumă instanţa a redus despăgubirile acordate reclamantului de prima instanţă.
S-a reţinut că nu pot fi acordate despăgubirile calculate de experţi pentru prejudiciul (dauna) cauzată expropriatului, întrucât nu a fost dovedit un astfel de prejudiciu.
Pârâtul M.I. nu a făcut dovada că urmăreşte să achiziţioneze un alt teren similar celui expropriat şi că s-a adresat unei agenţii imobiliare în acest sens.
De asemenea, nu a făcut dovada faptului că terenul respectiv a fost cultivat şi că începând din anul 2006 a fost împiedicat să-l mai cultive şi astfel nu a mai obţinut venituri.
Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a admis apelul declarat de reclamanta Primăria Reşiţa prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 1046 din 28 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin; a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a redus la 31.946 euro (sau echivalentul în lei la data plăţii) cuantumul despăgubirilor la care are dreptul pârâtul M.I.; a menţinut hotărârea atacată în privinţa respingerii cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC T.M.K. SA.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Consiliul local al municipiului Reşiţa, reclamantul municipiului Reşiţa prin primar şi pârâtul M.I.
Deşi separat promovate, recursurile declarate de Consiliul local al municipiului Reşiţa şi de reclamantul municipiului Reşiţa prin primar, conţin critici identice, după cum urmează:
- În urma soluţionării litigiului, în rejudecarea apelurilor formulate de către Consiliul local al municipiului Resiţa şi primarul municipiului Reşiţa, instanţa de apel a dispus doar admiterea apelului declarat de Primăria municipiului Reşiţa prin primar, iar în ceea ce priveşte apelul Consiliului local al municipiului Reşiţa, instanţa de apel a omis să se pronunţe, nefăcând absolut nici o referire la acesta prin decizia pronunţată;
- Valoarea terenului estimată şi stabilită de către experţii tehnici judiciari numiţi în cauză nu este o valoare justă, ci una pur ipotetică, stabilirea acesteia realizându-se în contradicţie cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Faţă de actele depuse la dosar, respectiv ofertele de vânzare vizând terenuri similare existente pe piaţa imobiliară din municipiu Reşiţa, valoarea stabilită de către experţii tehnici judiciari este exagerat de mare.
- În contextul pieţei imobiliare din municipiul Reşiţa, preţul de 4,03 euro/mp. reprezintă un preţ real şi serios pentru terenul expropriat, cel reţinut de instanţa de apel fiind unul exagerat.
În consecinţă, recurenţii au solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului şi stabilirea despăgubirilor ce se cuvin pârâtului la valoarea de 4,03 euro/mp., respectiv valoarea de 8.414,64 euro pentru întreaga suprafaţă a ternului de 2.088 mp.
În recursul său pârâtul M.I. a susţinut incidenţa în cauză a motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a formulat următoarele critici:
În mod greşit instanţa de apel a admis apelul Primăriei municipiului Reşiţa prin primar, reducând cuantumul despăgubirilor la suma de 31.946 euro, obligându-l totodată pe pârât la plata în favoarea apelantei a sumei de 4.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Subliniază că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel împrejurarea că nu pot fi acordate despăgubirile calculate de experţi pentru prejudiciul cauzat de expropriere, urmare a faptului că acest prejudiciu nu a fost dovedit.
Apreciază că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în apel, nu este legală. Raportat la obiectul cauzei, această dispoziţie excede principiilor Legii nr. 33/1994 şi jurisprudenţei C.E.D.O., plata cheltuielilor de judecată fiind în sarcina exclusivă a expropriatorului.
În consecinţă, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul obligării intimatelor la plata către pârât a sumei de 40.434 euro, precum şi a cheltuielilor de judecată efectuate cu soluţionarea prezentului litigiu.
Analizând recursurile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul declarat de Consiliul local al municipiului Reşiţa.
În cauza supusă analizei, decizia tribunalului nu a fost atacată cu apel de către Consiliul local al municipiului Reşiţa, care nici nu a fost parte în proces, motiv pentru care, urmează a se respinge, ca inadmisibil, recursul acestuia.
2. Recursul declarat de reclamantul municipiului Reşiţa prin primar.
Critica vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin suplimentul raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în faţa instanţei de apel, conform îndrumărilor de casare, experţii au estimat valoarea de piaţă a terenurilor expropriate prin metoda bonităţii, având totodată în vedere şi ofertele de terenuri găsite pe piaţa imobiliară locală a municipiului Reşiţa, întrucât nu existau date referitoare la tranzacţii cu imobile similare, pe raza aceluiaşi teritoriu administrativ.
Atâta vreme cât în cauză nici experţii şi nici părţile în proces nu au fost în măsură să obţină contracte de vânzare - cumpărare ale unor terenuri similare, din aceeaşi zonă, deşi s-au făcut demersuri în acest sens, s-a constatat, conform calculului cuprins în anexa nr. 1 a raportului suplimentar de expertiză, că valoarea de circulaţie a terenului de 2088 mp este de 31.946 euro, fiind luat în considerare preţul de 15,30 euro/mp, cu indicarea criteriului avut în vedere.
Acestea au fost datele de care au dispus experţii, iar lipsirea de proprietate a pârâtului nu se putea face decât cu plata unei despăgubiri, aşa cum prevede art. 481 C. civ. (în vigoare la data respectivă) şi art. 1 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la apelul Consiliului Local al municipiului Reşiţa, Înalta Curte Constată că nu poate fi primită, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, această parte nu a declarat calea de atac a apelului.
Drept urmare, recursul declarat de reclamantul municipiului Reşiţa prin primar urmează a fi respins, ca nefondat.
3. Recursul declarat de pârâtul M.I.
Cu privire la critica referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat de expropriere, este de reţinut că pârâtul M.I. nu a formulat apel în cauză, această susţinere fiind formulată omisso medio, direct în recurs şi nu poate fi primită.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată la care pârâtul a fost obligat, Înalta Curte constată că este fondată având în vedere că reclamantul municipiului Reşiţa prin primar este partea care a ocazionat declanşarea procedurii judiciare.
Potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994 „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti se suportă de expropriator.”
Obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată care se fundamentează pe ideea de culpă procesuală este reglementată de art. 274 C. proc. civ.
În coliziunea dintre cele două texte legale are prioritate dispoziţia din legea specială, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant.
Or, dispoziţia aplicabilă din Legea nr. 33/1994 stabileşte în mod expres şi neechivoc în sarcina expropriatorului obligaţia de a plăti, în procedura exproprierii unui bun imobil, inclusiv cheltuielile efectuate înaintea instanţelor judecătoreşti.
Pârâtul M.I., în calitate de persoană expropriată, şi-a făcut apărările de rigoare în cadrul procedurii iniţiate de reclamantul expropriator, iar suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, în cuantum de 45.00 lei, reprezintă onorariul pentru suplimentul de expertiză încuviinţat în cauză de către instanţa de judecată.
Având în vedere textele legale mai sus enunţate, suma de 4.500 lei nu i se poate imputa pârâtului, această sumă reprezentând cheltuieli de judecată efectuate pe parcursul procedurii exproprierii, astfel cum este reglementată de legea specială aplicabilă în cauză.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va dmite recursul declarat de pârâtul M.I., va modifică, în parte, decizia, în sensul că va înlătură obligaţia acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
Cu aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul reclamant municipiului Reşiţa prin primar va fi obligat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurentul pârât M.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Consiliul local al municipiului Reşiţa împotriva Deciziei nr. 71/A din data de 21 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul municipiului Reşiţa prin primar împotriva aceleiaşi decizii.
Admite recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică, în parte, decizia, în sensul că înlătură obligaţia pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Obligă pe recurentul reclamant municipiului Reşiţa prin primar la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurentul pârât M.I..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3000/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3006/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
