ICCJ. Decizia nr. 3000/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3000/2014
Dosar nr. 18404/3/2008*
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 216 din 19 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.M., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea introductiva la instanţă, reclamantul R.M. a solicitat obligarea pârâtului să emită o dispoziţie de restituire în natură pentru imobilul teren în suprafaţă de 310,50 mp situat în Bucureşti, sector 2, fost proprietatea lui R.I. (cunoscut şi sub numele de R.I.), tatăl reclamantului.
Pentru restituirea acestui imobil, reclamantul a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea emisă prin B.E.J., „B., R., B." la 06 noiembrie 2001 (fila 10), notificarea nefiind soluţionată până la data sesizării instanţei, astfel că tribunalul, potrivit îndrumării obligatorii date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 20/2007, a procedat Ia soluţionarea cererii de restituire pe fond.
În ceea ce priveşte imobilul, instanţa a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpârare autentificat din 18 octombrie 1945 la Tribunalul Ilfov, secţia notariat, I.R. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 310,50 mp situat com. suburbană principele Nicolae, pendinte de M.C. Bucureşti, stradă ce duce în, Bucureşti (fila 3).
Pentru identificarea imobilului teren, fost proprietatea lui I.R., tribunalul a făcut numeroase diligențe, însă astfel cum rezultă din adresa emisă de către expertul tehnic l.I., desemnat să efectueze expertiza tehnică (fila 78), terenul a fost identificat doar cu concursul unor documente istorice şi cu rezerva de a fi eronată identificarea(fila 141), însuşi reclamantul susţinând că nu poate indica în spaţiu unde era amplasat terenul (fila 132).
Prin adresa din 28 aprilie 2009 emisă de Primăria municipiului Bucureşti - Serviciul nomenclatura urbană se comunică relaţii privind str. M.P., deşi s-au solicitat relaţii privind str. I.M., astfel că nu se poate trage concluzia că între cele două adrese există identitate, ipoteză confirmată şi de evidenţa din „Nomenclatura străzilor din Bucureşti, inclusiv comune suburbane" la nivelul anului 1959, fiind consemnate str. M.I., care ar putea fi eventual str. M.P. din actul de vânzare-cumpărare, str. M.P. fiind indicată distinct de aceasta (fila 154).
Expertiza a fost efectuată în zona fostei străzi M.P., adresă la care se tace - referire şi în materialul istoric întocmit de dl. prof. O.V., fără însă a se putea stabili cu certitudine că cele două adrese sunt identice, (fila 95).Str. I.M. nu este identificată în niciuna dintre schiţele şi hărţile vechi depuse la dosar.
Nu s-a putut reţine ca între imobilul dobândit de către R.I. şi cel indicat de către reclamant există identitate, însuşi reclamantul indicând ca ipotetică str, M.P.
Aşadar, pe de o parte imobilul nu a putut fi identificat ca fiind cel ce a aparţinut lui l.R., iar pe de alta parte, tribunalul a reţinut că reclamantul nu a indicat modul de trecere a bunului în proprietatea statului, ori anul şi nu a depus nicio probă din care să rezulte că acest teren a fost naţionalizat ori expropriat, astfel cum a susţinut reclamantul.
De asemenea s-a reţinut că din certificatul de naştere eliberat de Bucureşti - Raionul Stalin, rezultă ca reclamantul R.M. este fiul lui R.I. şi R.Z. (fila 6).
Potrivit certificatului de deces, R.I. a decedat (fila 8).
Din certificatul de deces din 26 noiembrie 1971 emis de Notariatul de Stat sector 3, rezultă că de pe urma defunctului R.I. (R.) deceda,t a rămas ca unic moştenitor R.M., fiu, care culege întreaga masă succesorală, renunţator fund R.M.M. potrivit declaraţiei înregistrată în1971) fila 11), însă la data de 25 aprilie 1996 B.N.P., „M.D." emite certificatul de calitate de moştenitor nr. 8 de pe urma defuncţilor R.I. decedat şi R.S. decedată, constatând că R.M. este unicul moştenitor în calitate de fiu (fila 12).
În legătura cu aceste certificate de moştenitor, tribunalul a reţinut că de pe urma defunctului R.I. au fost încheiate 2 certificate de moştenitor, între care sunt şi diferenţe, atât în ceea ce priveşte numele defunctului, care în certificatul de deces din 26 noiembrie 1971 emis de Notariatul de Stat sector 3 figurează cu numele de R.I. (R.) iar în certificatul de calitate de moştenitor din 25 aprilie 1996 emis B.N.P., „M.D." defunctul figurează numai cu numele R.I., precum şi în ceea ce priveşte persoanele străine de succesiune, întrucât în certificatul de deces din 26 noiembrie 1971 emis de Notariatul de Stat sector 3 figurează ca renunţator R.M.M., în timp ce în certificatul de calitate de moştenitor din 25 aprilie 1996 emis de B.N.P., „M.D." rubrica privind persoanele care renunţă la succesiune este barată, nefiind făcută nicio menţiune.
Prin declaraţia de notorietate autentificata din 22 ianuarie 2001 dată pe proprie răspundere în faţa notarului public M.A.C., declarantul N.G. a susţinut că i-a cunoscut personal pe defunctul R.I., care a decedat la data de 21 august 1968 şi ştie că este una şi aceiaşi persoană cu R.I. şi I.D.R. (fila 5).
Concluzionând, tribunalul a reţinut că susţinerile reclamantului că între R.l. şi R.I., autorul său, există identitate de persoană nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar.
În ceea ce priveşte declaraţia de notorietate, aceasta singura nu poate înlătura probele numeroase şi expuse pe larg, care susţin contrariul.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel R.M., iar prin Decizia civilă nr. 589/A din 25 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul, ca nefondat.
Prin Decizia nr. 7502 din 25 octombrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamantul R.M., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă cu îndrumarea de a se administra o nouă expertiză topografică de identificare a imobilului, în care să se ţină seama de toate elementele de identificare care reies din înscrisurile aflate la dosar, în specia! de indicaţiile privind vecinătăţile menţionate în actul de paretaj voluntar din 1928 şi în actul de vânzare cumpărare din anul 1945, prin raportare la hărţile administrative ale zonei din perioadele în care au fost încheiate cele două acte juridice.
Ca urmare a casării cu trimitere s-a dispus identificarea terenului menţionat în actul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 octombrie 1945 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat pentru a se soluţiona fondul cererii de măsuri reparatorii, indicând efectuarea unei expertize topografice şi a altor probe.
În rejudecare, după casare, prin Decizia civilă nr. 34/A din data de 3 februarie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lII-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă R.D. (moştenitoarea lui R.M.) împotriva sentinţei civile nr. 216 din 19 februarie 2010, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 18404/3/2008, în contradictoriu cu intimatul - pârât Municipiul Bucureşti prin primarul general.
A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că:
A obligat Primăria municipiului Bucureşti să emită o dispoziţie de măsuri reparatorii prin puncte conform Legii nr. 165/2013.
A obligat pe intimat la 1.000 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
În cauză, s-a efectuat proba cu expertiză tehnică judiciară (topo) şi a fost identificat terenul, faţă de care nu s-au formulat obiecţiuni, condu zi onându-se că terenul nu mai poate fi retrocedat în natură (fila 57 dosar curte).
Instanţa de apel a reţinut că pe parcursul soluţionării litigiului a apărut Legea nr. 165/2013, care a modificat Legea nr. 10/2001, aceasta fiind de imediată aplicare.
S-a statuat că terenul nu mai poate fi restituit în natura, iar în lumina noilor dispoziţii ale Legii nr. 165/2013, Primăria municipiului Bucureşti va fi obligată să emită dispoziţie cu măsuri reparatorii prin puncte conform acestei legi.
Prin încheierea din 23 iunie 20.14 Curtea de apel Bucureşti a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul acestei decizii, cerere formulată de apelanta-reclamantă, R.D.
A dispus îndreptarea erorii materiale, strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 34/A din 03 februarie 2014, în sensul că numele intimatuiui-pârât să emită dispoziţii reparatorii prin puncte conform Legii nr. 165/2013, este "Municipiul Bucureşti prin primarul general" şi, nu Primăria municipiului Bucureşti, cum din eroare s-a trecut.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, care a formulat următoarele critici întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cpc.
- Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât, deşi a fost admis apelul reclamantei R.D., recunoscându-se incidenţa legii noi (Legea nr. 165/2013), s-a dispus obligarea Primăriei municipiului Bucureşti să emită o dispoziţie de măsuri reparatorii conform acestei lege, în condiţiile în care pârât în prezenta cauză este Municipiul Bucureşti (persoană juridică de drept public potrivit Legii nr 215/2001, reprezentată de către primarul General).
Recurentul subliniază că obligarea Municipiului Bucureşti (şi nu a Primăriei municipiului Bucureşti cum eronat s-a menţionat în dispozitiv) la emiterea unei dispoziţii, trebuia să aibă ca obiect "acordarea de măsuri compensatorii sub forma de puncte" şi nu "măsuri reparatorii prin puncte (cum greşit s-a dispus)".
- Hotărârea recurată este nelegală deoarece, în mod greşit, instanţa de nu a menţionat şi obiectul litigiului (terenul situat în Bucureşti, sector 2, fosta com. suburbană Principele Nicolae pendinte de Bucureşti); făcând astfel imposibil de executat o hotărâre judecătorească.
La termenul de judecată din 4 noiembrie 2014 intimata reclamantă, prin avocat a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general susţinând că motivele nu pot fi încadrate în dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Excepţia nulităţii recursului, urmează a fi respinsă, deoarece criticile formulate prin motivele de recurs pot fi încadrate în dispoziţiile legale invocate de recurent, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente în speţa, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru următoarelor considerente:
Prin cererea introductivă de instanţă reclamantul R.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general să emită o dispoziţie de restituire în natură pentru imobilul teren, notificat în temeiul Legii nr. 10/2001, în suprafaţă de 310,50 mp situat în Bucureşti, sector 2, fost proprietatea tatălui reclamantului. In cazul în care restituirea în natură nu este posibilă reclamantul a solicitat emiterea unei dispoziţii/decîziii motivate de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti.
Referitor la evoluţia cadrului legal prin care au fost reglementate modalităţile de acordare a măsurilor reparatorii, Înalta Curte reţine că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, la art. 1 alin. (2) prevede că „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin eehivaient vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". De asemenea, potrivit art, 26 alin. (1) din aceeaşi lege, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut ia art. 25 alin, (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită."
Pe parcursul soluţionării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 16 mai 2013 prin care au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobileior preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art. 4 din acest act normativ „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Art. 1 alin. (2) din lege dispune că „în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III."
În speţa de faţă, s-a stabilit prin expertiza efectuată că terenul solicitat nu mai poate fi restituit în natură, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 365 din 16 mai 2013, situaţie necontestată de părţi.
Recurentul reclamant contestă însă faptul că în mod greşit a fost obligată Primăria Municipiului Bucureşti la emiterea dispoziţiei de măsuri reparatorii prin puncte conform Legii nr. 165/2013 şi nu Municipiul Bucureşti prin primarul general.
Critica a rămas Iară obiect, faţă de împrejurarea că, aşa cum s-a arătat maî sus, această problemă a fost rezolvată, făcând obiectul unei cereri de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta R.D. (moştenitoarea lui R.M.).
Astfel, prin încheierea din 23 iunie 2014 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 34/A din 03 februarie 2014, în sensul că numele intimatului-pârât, să emită dispoziţii reparatorii prin puncte conform Legii nr. 165/2013, este Municipiul Bucureşti prin primarul general" şi, nu Primăria municipiului Bucureşti, cum din eroare s-a trecut, îndreptarea facându-se pe ambele exemplare ale hotărârii.
Referitor la susţinerea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală deoarece instanţa de nu a menţionat şi obiectul litigiului (terenul situat în Bucureşti, sector 2, fosta com. suburbană Principele Nicolae pendinte de Bucureşti), Înalta Curte reţine că acest motiv reprezintă o chestiune de ordin formal, în cuprinsul hotărârii facându-se trimiteri exacte cu privire la terenul identificat prin expertiza topo (filele 56-57 dosar curte de apel), pentru care se va emiîe dispoziţie.
Faţă de toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului fiind nefondat şi urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Cu aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul pârât Municipiul Bucureşti prin primarul general va fi obligat la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă R.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva Deciziei nr. 34/A din data de 3 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul pârât Municipiul Bucureşti prin primarul general la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă R.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2999/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3003/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
