ICCJ. Decizia nr. 3500/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3500/2014
Dosar nr. 181/1/2013*
Şedinţa publică din 10 decembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 287 din 3 martie 2014, Tribunalul Mureş a respins ca neîntemeiată acţiunea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă reconvenţională Societate Cooperativă Meşteşugărească „C.” Sovata, în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvenţională Congregaţia S.M.D., Cluj Napoca, având ca obiect confirmarea dreptului de superficie asupra imobilului-teren în suprafaţă de 4.748 mp, înscris în C.F. nr. xx Sovata, nr. topografic T1.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că terenul din litigiu a trecut în mod nelegal în proprietatea Statului Român, nulitatea actului de naţionalizare fiind constatată prin sentinţa civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Mureş, iar faptul că ulterior, reclamanta reconvenţională a edificat unele construcţii, nu a condus automat la dobândirea unui drept de superficie, a cărei existenţă să fie confirmată în procesul de faţă, sub acest aspect statuându-se, atât doctrinar, cât şi jurisprudenţial, că dreptul de superficie nu se constituie prin simplul fapt al deţinerii sau ridicării unei construcţii pe terenul altuia, ci doar în baza unei convenţii, prescripţie sau ex lege, or, niciuna dintre aceste modalităţi nu a fost invocată în cauză.
De asemenea, s-a reţinut că art. 492 şi 494 C. civ. nu au relevanţă în cauză, din punctul de vedere al recunoaşterii unui drept de superficie în favoarea reclamantei reconvenţionale. Astfel, art. 492 arată că „orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contră”, în cauză făcându-se dovada edificării construcţiilor de către reclamanta reconvenţională, iar art. 494 instituie principiul că proprietarul terenului devine, prin accesiune, şi proprietarul construcţiilor, plantaţiilor sau lucrărilor, cu obligaţia de a-l despăgubi pe constructor în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, în funcţie de cum constructorul a fost de bună sau de rea credinţă, însă aceste aspecte exced cadrului procesual, obiectul acţiunii reconvenţionale constituindu-l doar recunoaşterea dreptului de superficie dobândit concomitent cu edificarea construcţiilor.
Pentru motivele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., Tribunalul a respins acţiunea.
Reclamanta reconvenţională a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând schimbarea integrală a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi constatării dreptului său de superficie asupra terenului în suprafaţă de 4.748 mp., corelativ cu obligarea pârâtei reconvenţionale la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că dreptul de superficie asupra terenului din litigiu s-a născut odată cu dobândirea dreptului de folosinţă asupra acestuia şi edificarea construcţiilor, cu mult înainte de anul 1989, prin convenţie tacită cu Statul Român, care şi-a manifestat acordul expres pentru înscrierea dreptului de folosinţă în cartea funciară, astfel încât constatarea caracterului nelegal al trecerii acestuia în patrimoniul Statului nu poate afecta drepturile născute anterior în favoarea reclamantei reconvenţionale, care este proprietara construcţiilor.
Pârâta reconvenţională nu a depus întâmpinare.
Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 292 şi 294 - 295 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 6637.3/1/2006, s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Congregaţia S.M.D., în sensul că s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea Statului Român a imobilului înscris în C.F. nr. zz Sovata, A+ 111, nr. top. T1, vilă din cărămidă cu 4 camere şi teren în suprafaţă de 4.748 m.p., situat în Sovata, str. C., transcris în C.F. nr. xx Sovata, nr. top.T1, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului teren şi repunerea în situaţia anterioară, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei. De asemenea, pârâtul a fost obligat să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil şi să i-l predea, respingându-se cererea pentru acordarea de despăgubiri. Prin aceeaşi hotărâre, a fost admisă şi acţiunea reconvenţională formulată de pârâta Societate Cooperativă Meşteşugărească C. Sovata şi s-a dispus constituirea în favoarea acesteia a unui drept de superficie asupra imobilului-teren în suprafaţă de 4.748 m.p., aferent şi necesar folosinţei imobilelor construcţii edificate pe acesta, aflate în proprietatea reclamantei reconvenţionale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că potrivit înscrierii din cartea funciară, preluarea imobilului revendicat s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, iar ulterior, pe terenul în suprafaţă de 4.548 mp., s-a construit Secţia de Auto-Motoare de către pârâta - reclamantă reconvenţională, aceasta având înscris dreptul de proprietate asupra construcţiilor (3 ateliere de cărămidă, lăcătuşerie, vulcanizare, reparaţii autoturisme, birouri, magazii, 4 şoproane, 2 rampe auto, 2 WC, un punct de control), evidenţiate în anul 1998.
Relativ la cererea de revendicare a imobilului, instanţa a constatat că situaţia acestuia este similară cu cea a celorlalte imobile cu privire la care a fost formulată cererea iniţială şi cu privire la care acţiunea în revendicare a fost admisă irevocabil prin sentinţa civilă nr. 63 din 23 martie 2001 a Tribunalului Mureş, decizia nr. 342 din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Mureş şi decizia civilă nr. 1600 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, iar considerentele acestor hotărâri se impun în cauză cu autoritate de lucru.
S-a mai reţinut că, deoarece la data preluării imobilului reclamanta aparţinea cultului greco-catolic, care a fost desfiinţat, imobilul ar intra sub incidenţa Decretului nr. 358/1948, însă în condiţiile în care în cartea funciară s-a menţionat preluarea în temeiul Decretului nr. 92/1950, fără a fi prezentate acte doveditoare cu privire la preluarea imobilului în baza Decretului nr. 358/1948, acesta nu a fost inclus în lista bunurilor ce urmau a fi predate din proprietatea Statului în proprietatea Bisericii Greco-Catolice.
De asemenea, s-a arătat că înscrierea efectuată în cartea funciară cu privire la preluarea imobilului este opozabilă terţilor şi că, prin urmare, legalitatea trecerii în proprietatea Statului trebuie analizată prin prisma prevederilor Decretului nr. 92/1950, sub care aspect instanţa a subliniat că decretul menţionat se referea la naţionalizarea imobilelor aflate în „mâna exploatatorilor”, însă reclamanta nu se încadra în această categorie şi nici imobilul nu se încadra în categoria imobilelor supuse naţionalizării, prevăzute de acest act normativ.
Prin urmare, fiind vorba de o preluare a imobilului de către Stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data preluării, Tribunalul a reţinut că aceasta constituie o preluare abuzivă, admiţând acţiunea în revendicare a reclamantei.
Referitor la cererea subsidiară, instanţa a reţinut că aceasta a rămas fără obiect ca urmare a admiterii cererii principale şi că acţiunea a fost promovată pe calea dreptului comun, ca o acţiune în revendicare, a cărei finalitate este recunoaşterea dreptului de proprietate, prin urmare, câtă vreme nu s-au uzat procedurile speciale de acordare de măsuri reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de Statul Român după anul 1945, nu este posibilă acordarea de despăgubiri băneşti în cadrul acestei proceduri.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta Societate Cooperativă Meşteşugărească C. Sovata, instanţa a reţinut că aceasta a dobândit un drept de folosinţă asupra terenului odată cu construirea edificatelor asupra cărora este proprietară, drept de folosinţă ce a fost înscris în cartea funciară (C.F. nr. xx Sovata, sub B +136, 137) în anul 1998, iar potrivit expertizei topografice efectuate în cauză, cu privire la amplasamentul construcţiilor, s-a reţinut că terenul în suprafaţă de 4.748 mp., cu privire la care a fost admisă acţiunea în revendicare, este aferent şi necesar folosinţei acestora, astfel încât a admis acţiunea reconvenţională, dispunând constituirea unui drept de superficie în favoarea pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - pârâtă reconvenţională Congregaţia S.M.D., solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul obligării pârâtei şi la plata despăgubirilor în cuantum de 230.300 RON, reprezentând contravaloarea imobilului.
Prin decizia civilă nr. 39/A din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, în sensul respingerii acţiunii reconvenţionale formulate de pârâta Societate Cooperativă Meşteşugărească C. Sovata, soluţie pe care aceasta din urmă a atacat-o cu recurs.
Prin decizia civilă nr. 3370 din 13 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a casat în parte decizia atacată, în sensul că a desfiinţat sentinţa civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012 şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureş, în ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională.
În considerentele deciziei de recurs s-a reţinut că prima instanţă a dispus constituirea unui drept de superficie asupra terenului din litigiu, deşi prin acţiunea reconvenţională formulată, pârâta a solicitat în termeni clari, expreşi, nesusceptibili de o altă interpretare, „confirmarea dreptului de superficie”, adică să se constate pe cale judecătorească existenţa acestui drept. Instanţa, însă, a transformat din oficiu acţiunea în constatare, reglementată de art. 111 C. proc. civ., într-o acţiune în realizarea dreptului, pronunţându-se astfel asupra unei cereri cu care nu a fost învestită şi care nu a făcut obiectul judecăţii. La rândul său, Curtea de Apel Târgu Mureş, admiţând apelul declarat, a schimbat hotărârea primei instanţe şi a respins cererea reconvenţională cu motivarea că dreptul de superficie nu poate fi dobândit (constituit) pe cale judiciară, încălcând astfel principiul disponibilităţii părţilor.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca instanţa de trimitere să analizeze acţiunea reconvenţională ca o acţiune în constatare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic al acesteia, reglementat de art. 111 C. proc. civ. şi art. 492 şi 494 C. civ.
Prin decizia civilă nr. 319 A din 19 iunie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta - reclamantă Societatea Cooperativă Meşteşugărească C. împotriva sentinţei civile nr. 287 din 3 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 181/1/2013*.
A admis acţiunea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă Societatea Cooperativă Meşteşugărească C. Sovata în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă Congregaţia S.M.D.
A constatat că pârâta - reclamantă Societatea Cooperativă Meşteşugărească C. Sovata are un drept de superficie asupra imobilului - teren în suprafaţă de 4548 m.p., înscris în CF nr. xx Sovata, nr. top. T1.
A obligat pe reclamanta - pârâtă să plătească pârâtei - reclamante suma de 6510 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin precizarea depusă la data de 7 noiembrie 2013, pârâta - reclamantă reconvenţională a arătat că cererea sa reprezintă o acţiune în constatare, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., aspect care rezultă atât din conţinutul acţiunii reconvenţionale cât şi din considerentele deciziei de casare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedând la rejudecarea în limitele arătate a acţiunii reconvenţionale, Tribunalul a dispus respingerea acesteia prin sentinţa civilă nr. 287 din 3 martie 2014, reţinând, în esenţă, că dreptul de superficie nu se constituie prin simplul fapt al deţinerii sau ridicării unei construcţii pe terenul altuia, ci doar în baza unei convenţii, prescripţie sau ex lege, or, niciuna dintre aceste modalităţi nu a fost invocată în cauză.
Tribunalul a omis să observe, însă, că potrivit menţiunilor efectuate în foaia de sarcini a cărţii funciare aferente imobilului-teren din litigiu - C.F. nr. xx Sovata, la data de 25 februarie 1986, odată cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, s-a intabulat şi dreptul de folosinţă asupra terenului în favoarea Cooperativei Meşteşugăreşti M. din Sovata, antecesoarea pârâtei-reclamante reconvenţionale din prezenta cauză (Dosar nr. 3237/2000 al Tribunalului Mureş).
Or, dreptul de superficie este un drept real, care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, denumită superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafaţă de teren ce aparţine unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă.
Cum potrivit dispoziţiilor art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în vigoare la data efectuării menţiunii amintite în cartea funciară, intabularea are efect constitutiv de drepturi, Tribunalul a respins în mod greşit acţiunea, fiind evident că a existat acordul de voinţă din partea proprietarului de la acel moment al terenului – Statul Român, pentru constituirea dreptului de superficie în favoarea proprietarului construcţiilor, chiar dacă acestea au fost evidenţiate în proprietatea pârâtei - reclamante reconvenţionale ulterior, respectiv la data de 30 iunie 1998.
Prin urmare, Curtea constată că aceasta este îndreptăţită la recunoaşterea dreptului de superficie asupra terenului din litigiu, drept constituit prin înscriere în cartea funciară în favoarea antecesoarei sale, acţiunea reconvenţională a acesteia fiind întemeiată din perspectiva dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., astfel încât se impune a fi admisă, pârâta - reconvenţională neinvocând în favoarea sa prevederile art. 492 şi 494 C. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta - pârâtă Congregaţia S.M.D. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că faţă de prevederile art. 111 C. proc. civ., acţiunea în constatare este admisibilă dacă are ca obiect constatarea unui drept şi nu a unui fapt şi numai dacă partea nu are deschisă calea acţiunii în realizarea dreptului.
În caz contrar instanţa va respinge acţiunea ca inadmisibilă ca efect al admiterii unei excepţii de fond, întrucât este pusă în discuţie o cerinţă ce trebuie îndeplinită pentru a putea fi promovată acţiunea în constatare.
Or, în speţă, instanţa de apel a analizat acţiunea dedusă judecăţii sub aspectul elementelor unei acţiuni în realizarea dreptului şi nicidecum strict raportat la cadrul procesual, respectiv cea de acţiune în constatare.
Recurenta a mai susţinut că, potrivit deciziei civile nr. 3370 din 13 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere este ţinută să analizeze acţiunea reconvenţională ca o acţiune în constatare, cu toate considerentele ce decurg din regimul juridic al acesteia.
În rejudecare, Tribunalul Mureş, în limitele arătate a dispus respingerea acţiunii, reţinând în esenţă, că dreptul de superficie nu se constituie prin simplul fapt al deţinerii sau ridicării unor construcţii pe terenul altuia, ci doar în baza unei convenţii, principii sau ex lege, or niciuna dintre aceste modalităţi nu a fost invocată în cauză.
Or instanţa de apel, examinând ansamblul probator administrat în cauză a făcut abstracţie de natura reală a cererii de chemare în judecată, de acţiune în realizarea dreptului, în ciuda faptului că pârâta - reclamantă nu a fost în măsură să facă dovada dreptului său.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susţinut pe lângă interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 11 C. proc. civ., şi în special a condiţiilor unei acţiuni în constatare, instanţa de apel a interpretat în mod greşit şi a aplicat în mod necorespunzător şi dispoziţiile actelor normative la care a făcut referire în cuprinsul considerentelor hotărârii.
Principalul motiv pentru care instanţa de apel a admis apelul şi a modificat sentinţa atacată o constituie împrejurarea că în foaia de sarcini a cărţii funciare aferente imobilului în litigiu, C.F. nr. xx Sovata la data de 25 februarie 1986, odată cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, s-a intabulat şi dreptul de folosinţă asupra terenului în favoarea Cooperativei Meşteşugăreşti M. din Sovata, antecesoarea pârâtei reclamante.
Însă, fără a analiza natura dreptului real, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, instanţa a constatat pur şi simplu că este vorba de un drept de superficie, făcând astfel o confuzie vădită între diferite drepturi reale ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.
A mai susţinut recurenta că instanţa de apel nu a dezlegat nici natura dreptului de proprietate asupra căreia s-ar fi constituit dreptul real principal reţinut în speţă.
Că, în speţă, dreptul de folosinţă în favoarea Cooperativei Meşteşugăreşti M. din Sovata antecesoare a pârâtei reclamante reconvenţional s-a realizat în baza art. 21 din Legea nr. 14/1968, acesta fiind un drept real principal derivat din dreptul de proprietate publică, ce poate fi analizat exclusiv sub aspectul proprietăţii publice.
Recurenta a mai susţinut că acest drept real de folosinţă poate fi dobândit numai prin acte administrative, a căror existenţă nu s-a dovedit în speţă şi de orice confuzie vădită a instanţei de apel care a calificat dreptul astfel dobândit ca fiind un drept de superficie.
Recurenta a mai criticat decizia atacată ca fiind nelegală şi pentru că instanţa de apel nu a luat în considerare şi nu a respectat efectele admiterii acţiunii în revendicare formulată de subscrisa, rămasă irevocabilă încălcând astfel principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.
Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului cu consecinţa directă a modificării deciziei atacate.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta Congregaţia S.M.D. este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Dreptul de superficie este, potrivit definiţiei date de literatura juridică de specialitate ca fiind un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate pe care îl are o persoană denumită superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe terenul altei persoane, teren cu privire la care superficiarul are un drept de folosinţă.
În cazul acestui drept real imobiliar se suprapun două drepturi de proprietate, respectiv dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcţiilor sau plantaţiilor edificate şi dreptul de proprietate asupra terenului pe care s-au edificat aceste construcţii şi care aparţine altei persoane decât constructorul.
Suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului aparţinând unei persoane cu dreptul de proprietate asupra construcţiei ce aparţine altei persoane nu dă naştere prin ea însăşi unui drept de superficie în absenţa unui act juridic (convenţie) sau fapt juridic (uzucapiune, prescripţie achizitivă) care să-l constituie, ori a unei dispoziţii legale pe care să se întemeieze.
În speţă, potrivit înscrierii în cartea funciară preluarea imobilului revendicat, înscris în C.F. nr. zz Sovata, nr. ord. A + 111, nr. top. T1 s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, iar din menţiunile efectuate în foaia de sarcini a cărţii funciare nr. xx Sovata la data de 25 februarie 1986, când s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român s-a intabulat şi dreptul de folosinţă asupra terenului în favoarea Cooperativei Meşteşugăreşti M. din Sovata, antecesoarea pârâtei - reconvenţionale din prezenta cauză.
Mai rezultă că pe terenul în suprafaţă de 4548 m.p., s-a construit Secţia de Auto-Moto cu trei ateliere de cărămidă, lăcătuşărie, vulcanizare reparaţii autoturisme, birouri, magazii, patru şoproane, două rampe auto, WC, un punct de control şi se intabulează cu drept de construcţii în favoarea Societţtii Cooperative Meşteşugăreşti C. Sovata.
Din aceeaşi carte funciară reiese că înscrierea terenului din C.F. nr. zz s-a făcut în baza adresei nr. 1247/1986 a Consiliului Popular al Oraşului Sovata, a schiţei şi deciziei nr. 139/1986 a Consiliului Popular al Judeţului Mureş.
Prin urmare, dreptul de proprietate din care derivă dreptul de folosinţă este incontestabil un drept de proprietate publică.
Din categoria drepturilor reale derivate din dreptul de proprietate publică fac parte dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosinţă acordat în baza legii.
Terenurile pe care organizaţiile cooperatiste au edificat construcţii în cadrul cărora acestea şi-au desfăşurat şi îşi desfăşoară activităţi economice au fost atribuite de către stat fără plată şi fără termen în folosinţa acestora, conform actelor normative în vigoare până în decembrie 1989.
În aceste condiţii, instanţa de apel avea obligaţia să analizeze natura dreptului de folosinţă şi regimul său juridic în raport cu dreptul de superficie statuat jurisprudenţial şi doctrinar sub imperiul vechiului C. civ.
Naşterea, prin convenţia părţilor, a unui drept de superficie, presupune existenţa neechivocă a unui act juridic care, în mod ferm, să îi ofere superficiarului prerogativa folosinţei terenului pe care a edificat construcţiile.
Sub acest aspect, instanţa de apel trebuia să clarifice, dacă prin actele de atribuire menţionate în cartea funciară, respectiv, adresa nr. 1847/1986 a Consiliului Popular al Oraşului Sovata, a schiţei şi a deciziei nr. 139/1986 a Consiliului Popular al Judeţului Mureş a fost exprimat acordul proprietarului terenului, pentru construirea unor imobile, respectiv statul, prin organele sale administrative, acord ce poate reprezenta un element esenţial al naşterii dreptului de superficie.
În condiţiile în care recurenta a susţinut că prin sentinţa civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, Tribunalul Mureş a admis, în parte, acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta Congregaţia S.M.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Primăria Oraşului Sovata şi în consecinţă, a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului înscris în C.F. nr. xx Sovata nr. top. T1, dispunând radierea dreptului de proprietate al statului asupra imobilelor teren şi repunerea în situaţia anterioară, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei, instanţa de apel, trebuia să stabilească dacă dreptul de folosinţă înscris în cartea funciară mai subzistă, dacă a fost radiat şi dacă admiterea acţiunii în revendicare în raport cu dreptul de folosinţă, a avut consecinţe.
În raport cu cele mai sus expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul formulat de recurenta Congregaţia S.M.D., cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Congregaţia S.M.D. împotriva deciziei nr. 319 A din 19 iunie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi Curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3496/2014. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3501/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
