ICCJ. Decizia nr. 3723/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3723/2014
Dosar nr. 2293/2/2013
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 19643 din 18 decembrie 2012 instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC F.T.L. SA în contradictoriu cu pârâta SC P. L.L.C. W. D.C. şi a dispus anularea avizelor de garanţie reală mobiliară din 2007, înregistrate de pârâtă în A.E.G.R.M. la data de 26 iunie 2007. Totodată, a constatat nulitatea absolută a înscrierilor garanţiilor mobiliare în baza avizelor de garanţie din 2007, a dispus radierea înregistrărilor efectuate şi a respins celălalt capăt de cerere ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în fapt, în data de 26 iunie 2007, pârâta Pengana a procedat la înscrierea a două avize de garanţie reală mobiliară: aviz din 2007 prin care se constituia un drept de gaj asupra bunului, descris în formularul de aviz de garanţie iniţial: "702.609 acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei deţinute de F.T. Ltd în SC A. SA din 1991 - reprezentând 75,5% din structura capitalului SC A. SA "; şi prin care se constituia un drept de gaj asupra bunului, descris în formularul de aviz de garanţie iniţial: "1. gaj asupra pachetului de 75,5% deţinute de F.T. Ltd la SC A. SA; 2. gaj asupra întregului fond de comerţ al SC A. SA; 3. 10 bilete la ordin emise de F.T. Ltd în favoarea lui P. L.L.C.; 4. 10 bilete la ordin emise de SC A. SA pentru P. L.L.C."
Prin cele două avize se instituia, de două ori, garanţie reală mobiliară asupra aceluiaşi bun, respectiv "702.609 acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei deţinute de F.T. ltd în SC A. SA - reprezentând 75,5% din structura capitalului SC A. SA".
Tribunalul a constatat că, din cuprinsul celor două avize de garanţie invocate nu rezultă în nici un fel care este raportul obligaţional garantat şi care este contractul de garanţie mobiliară aferent acestei obligaţii.
A constatat prima instanţă că, în raport cu dispoziţiile art. 59 din Titlul VI din Legea nr. 99/1999, în avizele de garanţie contestate nu se menţionează, în concret, contractul de garanţie în baza căruia s-a realizat înscrierea, nu rezultă care este cauza debendi a gajului asupra pachetului de acţiuni şi nici asupra fondului de comerţ instituit de pârâta P.
Tribunalul a constatat că, la momentul la care s-a realizat înscrierea gajului la A.E.G.R.M., pretinsa creanţă a P. împotriva lui F. nu avea caracter cert, nici lichid şi nici exigibil. F.T. L.T.D. nu recunoaşte existenţa unei creanţe, arătând că nu a încheiat cu P. L.L.C. nici un contract, deci nici contractul şi nici adiţionalele acestuia din 16 iunie 2007, convenţie a cărei nulitate absolută a fost deja constată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosar nr. 35969/3/2007.
S-a mai reţinut că niciunul dintre cele două avize de Garanţie iniţială şi nu cuprinde nicio referinţă cu privire la obligaţia garantată, la titlul din care emană această obligaţie, la contractul de garanţie mobiliară prin care ia naştere obligaţia pretinsului creditor la constituirea garanţiei, practic nu există nici un element de identificare a raporturilor obligaţionale dintre reclamantă şi pârâtă.
Astfel, dacă Avizul cuprinde doar o singură garanţie, respectiv gajul asupra pachetului de acţiuni, avizul prevede două tipuri de garanţii constituite de către reclamantă, respectiv gajul asupra pachetului de acţiuni deţinut de reclamantă în cadrul capitalului social al SC A. SA şi totodată şi 10 bilete la ordin neindividualizate în nici un fel, neexistând nicio referinţă cu privire la data emiterii, seria de identificare, suma stipulată la plată.
De asemenea, tribunalul a constatat că nu rezultă dacă cele două gajuri instituite, prin cele doua avize de garanţie în cauză, de către P. L.L.C. asupra aceluiaşi pachet de acţiuni reprezintă garanţii diferite aferente unor obligaţii distincte sau o reluare a aceleiaşi garanţii.
Instanţa a mai apreciat ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la constatarea că nu reprezintă o modalitate de publicitate faţă de terţi înscrierea în A.E.G.R.M. a gajului asupra pachetului de acţiuni deţinut de reclamanta la SC A. SA, având în vedere că aceasta rezultă implicit din admiterea celorlalte capete de cerere.
Împotriva acestei soluţii, precum şi a tuturor încheierilor pronunţate în dosar, în termen legal, a formulat apel M.V., pentru P. L.L.C. - W. D.C., societate dizolvată în USA, solicitând admiterea apelului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii.
Prin Decizia nr. 359 din 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelantul M.V. pentru P. L.L.C. - W. D.C., împotriva tuturor încheierilor şi împotriva sentinţei civile nr. 19643 din data de 18 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 45108/3/2011, în contradictoriu cu intimata SC F.T.L. SA. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că au fost respinse ca neîntemeiate şi capetele de cerere privind anularea avizelor de garanţie reală mobiliară, constatarea nulităţii absolute a înscrierilor garanţiilor mobiliare în baza avizelor şi radierea înregistrărilor efectuate. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 802/1999, în forma în vigoare la data înscrierii avizelor a căror anulare se solicită, creditorul garantat care, în scopul obţinerii unui rang de prioritate, doreşte să facă publică existenţa unei garanţii reale asupra unui bun, potrivit dispoziţiilor Titlului VI din Legea nr. 99/1999, cu modificările ulterioare, trebuie să completeze şi să depună un formular de aviz de garanţie către un operator/agent autorizat al arhivei, cu plata taxei stabilite de lege şi a tarifului corespunzător stabilit de acel operator.
În continuare, art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ defineşte avizul de garanţie ca reprezentând înregistrarea efectuată de operatori/agenţi autorizaţi, prin redarea fidelă, în sistemul de administrare a informaţiei al arhivei, a conţinutului formularului de aviz de garanţie completat de solicitantul înscrierii.
De asemenea, art. 7 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ arată că în înţelesul prezentului regulament, prin aviz de garanţie se înţelege, după caz, avizul de constituire a garanţiei şi de înscriere a celorlalte acte juridice prevăzute la Titlul VI din Legea nr. 99/1999, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte ordinea de prioritate, publicitatea şi executarea, denumit în continuare aviz de garanţie iniţial.
Avizul de garanţie este deci modalitatea prin care creditorul garantat face publică existenţa unei garanţii reale asupra unui bun. Fiind un document justificativ care stă la baza înscrierilor în A.E.G.R.M., avizul nu are calitatea de act juridic civil, actul juridic civil reprezentând o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv de a da naştere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Faţă de natura avizului, aşa cum rezultă aceasta din H.G. nr. 802/1999, instanţa de apel apreciază că nu se poate cere pe cale de acţiune în justiţie anularea acestuia pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate specifice actului juridic, eventualele deficienţe privind conţinutul avizului sau neîndeplinirea altor formalităţi ulterioare înscrierii în Arhivă putând fi invocate de partea interesată ca apărări vizând forţa probantă a acestuia pentru rangul de prioritate invocat de cel care a înscris avizul.
În privinţa susţinerilor potrivit cărora înscrierea avizelor de garanţie nu s-ar fi făcut în baza vreunui contract de garanţie valabil, instanţa constată că art. 7 lit. h) din H.G. nr. 802/1999 reglementează în mod expres avizul de nulitate datorită anulării sau constatării nulităţii contractului de garanţie prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Faţă de această reglementare, rezultă în mod expres pe de-o parte că trebuie să existe o hotărâre judecătorească irevocabilă, şi nu doar definitivă, prin care să se fi anulat sau să se fi constatat nulitatea absolută a contractului de garanţie, iar pe de altă parte, nici în această situaţie nu se poate dispune "anularea" avizelor deja înscrise ci trebuie urmată o altă procedură, respectiv cea de înscriere a "avizului de nulitate".
În consecinţă, se apreciază ca fiind fondată critica apelantului în sensul că în mod greşit prima instanţă a dispus anularea avizelor de garanţie reală imobiliară, eventualele deficienţe privind conţinutul avizului sau neîndeplinirea altor formalităţi ulterioare înscrierii în Arhivă invocate de reclamanta intimată fiind de natură a afecta eventual eficienţa înscrierii, în sensul dovedirii rangului de prioritate, şi nu valabilitatea acesteia.
De asemenea, neîntemeiată este şi cererea reclamantei intimată de constatare a inopozabilitătii faţă de terţi a înscrierii avizelor de garanţie, inopozabilitatea fiind un mijloc de apărare ce poate fi invocat de un terţ interesat în concret şi analizată ca atare într-un cadru procesual determinat, neputând fi invocată sau analizată în abstract.
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul şi schimbând în parte sentinţa apelată a respins, ca neîntemeiate, şi capetele de cerere privind anularea avizelor de garanţie reală mobiliară, constatarea nulităţii absolute a înscrierii garanţiilor mobiliare în baza avizelor şi radierea înregistrărilor efectuate.
De asemenea, găsind întemeiată această critică din apel, cu consecinţa admiterii apelului şi respingerii în tot a acţiunii reclamantei intimată, instanţa nu a mai analizat şi celelalte motive de apel.
Împotriva Deciziei nr. 359 din 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă SC F.T.L. SA solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurate în sensul respingerii apelului şi menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.
Un prim motiv de recurs este acela că instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) (art. 304 pct. 5) deoarece hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia a cărei casare se solicită, admiţându-se apelul, s-a procedat la evocarea fondului, respingându-se acţiunea ca nefondată. în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 261 C. proc. civ. pentru a ajunge la soluţia pronunţată, instanţa de apel era ţinută a răspunde tuturor argumentelor invocate de părţi şi admiţându-se apelul, hotărârea trebuia să cuprindă atât motivele pentru care s-au admis motivele de apel cât şi cele pentru care au fost înlăturate apărările intimatei-reclamante. Din cuprinsul deciziei atacate se poate observa că instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire existenţa intimatei, faptul că aceasta a participat la judecarea cauzei, că a formulat întâmpinare şi concluzii scrise în care a demontat argumentele apelantei.
Hotărârea instanţei de apel s-a dat şi cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 292 C. proc. civ., întrucât susţinerea apelantei cu privire la lipsa caracterului de act juridic al avizului de garanţie reală imobiliară a fost invocată pentru prima dată în faţa instanţei de apel şi deşi recurenta a invocat încălcarea limitelor cadrului procesual în apel şi imposibilitatea invocării unor noi motive în faţa instanţei de apel, aceasta a ignorat dispoziţiile imperative şi a motivat decizia ce face obiectul prezentului recurs, analizând şi reţinând exclusiv această apărare invocată pentru prima oară în apel.
Prim motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susţine că instanţa de apel a dat o interpretare greşită noţiunii de act juridic reţinând că înregistrările în A.E.G.R.M. făcute în baza unor avize de garanţie reală imobiliară nu ar reprezenta acte juridice. Avizul este însuşi actul juridic ce constă în manifestarea de voinţă de a face publică existenţa unei garanţii reale asupra unui bun. Faptul că această manifestare de voinţă este consemnată într-un instrumentum care în practică poartă aceeaşi denumire cu actul juridic pe care îl probează şi îl individualizează nu înseamnă că "aviz " este termenul juridic pentru un instrumentum. Avizul de garanţie reală imobiliară este un act juridic de încunoştiinţare publică cu privire la existenţa acesteia, prin înregistrare la A.E.G.R.M. este producător de efecte juridice întrucât asigură opozabilitatea faţă de terţi cu privire la existenţa garanţiei şi conferă caracter executoriu contractului sub semnătură privată conform prevederilor Legii nr. 99/1999. Fiind un act juridic conceput de legiuitor cu scopul de a produce efecte juridice, avizul de garanţie reală imobiliară poate fi afectat atât de nulităţile generale, aplicabile tuturor actelor juridice cât şi de nulităţile particulare prevăzute de legea specială. Instanţa de fond a dat o greşită interpretare însăşi noţiunii elementare de act juridic şi a făcut o greşită aplicare a acestei noţiunii în speţă, raportându-se eronat la dispoziţiile H.G. nr. 802/1999.
Susţine recurenta că instanţa de apel apreciază în mod greşit că este neîntemeiată cererea reclamantei de constatare a inopozabilităţii faţă de terţi a înscrierii avizelor de garanţie întrucât inopozabilitatea este un mijloc de apărare ce poate fi invocat de un terţ interesat în concret şi analizată ca atare într-un cadru procesual determinat, neputând fi invocată sau analizată în abstract. Interpretarea instanţei nu are temei legal deoarece atâta timp cât însăşi raţiunea Legii nr. 99/1999 este de a asigura publicitatea şi implicit opozabilitatea erga omnes a actelor juridice supuse publicităţii este logic şi coerent a putea solicita instanţei ca, dată fiind ineficacitatea actului juridic al avizării publice menţionate în primul capăt de cerere, implicit şi efectul esenţial al acestei avizări, publicitatea, opozabilitatea este lipsită de eficacitate.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs din perspectiva motivelor invocate, constată că recursul este fondat şi va fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.
În motivarea recursului au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Critica recurentei susţinută pe art. 304 pct. 5 prin care învederează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. este întemeiată. Înalta Curte, constată că, din considerentele deciziei atacate lipsesc apărările formulate de intimata reclamantă, prin întâmpinare. Prin urmare nu se poate cunoaşte dacă instanţa Ie-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii.
Instanţa de apel era obligată să motiveze decizia şi prin prisma apărărilor formulate de intimată, prin examinarea în concret fiecărui argument prezentat în combaterea apelului şi prin expunerea raţionamentului logico-juridic pentru care au fost înlăturate sau admise cererile şi excepţiile intimatei. Nemotivarea susţinerilor intimatei şi neprezentarea argumentelor care au condus la înlăturarea acestora permite încadrarea neregularităţilor constatate în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în cauză hotărârea recurată nerespectând exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea nulităţii hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Critica prin care recurenta învederează faptul că apelanta a invocat direct prin apel apărări privind faptul că avizul de garanţie reală imobiliară nu este act juridic, nu este fondată din perspectiva art. 292 C. proc. civ., în cauză neavând loc încălcarea limitelor cadrului procesual în apel, având în vedere poziţia procesuală a acesteia în faţa instanţei de fond care nu o obliga să formuleze vreo apărare în acest sens.
Criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 312 şi 315 prin raportare la art. 261 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC F.T.L. SA împotriva Deciziei nr. 359 din 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC F.T.L. SA împotriva Deciziei nr. 359 din 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 25 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3719/2014. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3724/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
