ICCJ. Decizia nr. 3714/2014. Civil. Procedura insolvenţei. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3714/2014

Dosar nr. 2773/1/2014

Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 14152/95/2007/a1* s-a dispus invalidarea raportului de expertiză întocmit de expertul contabil C.A. instanţa reţinând faptul că acesta nu a răspuns la obiectivele stabilite de instanţă, astfel că expertiza contabilă întocmită în cauză nu poate îndeplini funcţia probatorie avută în vedere la încuviinţarea probei, în temeiul art. 212 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a apreciat că se impune efectuarea în cauză a unei noi expertize contabile, cu aceleaşi obiective şi întrucât expertul contabil C.A. nu şi-a îndeplinit atribuţiile, urmare a invalidării raportului de expertiză întocmit de acesta, s-a dispus retragerea onorariului achitat în contul său.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul C.A., care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.

La termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2014, instanţa a calificat cererea ca fiind recurs şi a invocat inadmisibilitatea acesteia.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs constată că aceasta este inadmisibilă având în vedere că încheierea împotriva căreia a fost declarat recurs este o încheiere premergătoare pronunţată în faza procesuală a recursului iar o astfel de încheiere nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs conform art. 316 raportat la art. 282 alin. (2) C. proc. civ.

Cum încheierea atacată este pronunţată de o instanţă de recurs rezultă că recursul împotriva unei astfel de încheieri este inadmisibil.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 raportat la art. 137 C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul C.A. împotriva încheierii din 15 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 14152/95/2007/a1*, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 25 noiembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3714/2014. Civil. Procedura insolvenţei. Recurs