ICCJ. Decizia nr. 3737/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3737/2014
Dosar nr. 24282/245/2014
Şedinţa de la 25 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 215 din 15 mai 2014 pronunţată în Dosarul nr. 261/219/2014, Judecătoria Dej a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamanta SC A.L.V.R. SRL în contradictoriu cu pârâtele .A. şi V.D., în favoarea Judecătoriei laşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Dej a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. (conform cărora părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă) raportat la art. 12 pct. 1 din contractul de închiriere din 17 aprilie 2013 prin care a fost stabilită, în favoarea Judecătoriei laşi, competenţa de soluţionare a eventualelor litigii dintre părţi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei laşi la data de 3 iulie 2014 sub nr. 24282/245/2014.
Instanţa a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei laşi, pe care, analizând-o cu prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta SC A.L.V.R. SRL, în calitate de locator şi pârâta M.A., în calitate de locatară, au încheiat contractul de închiriere din 17 aprilie 2013, având ca obiect echipamentul medical denumit concentrator de oxigen, în schimbul chiriei stabilite prin art. 4.2 din contract. Pârâta V.D. a semnat contractul în calitate de fidejusor, renunţând la beneficiul de discuţiune şi obligându-se în solidar cu pârâta (art. 11.5 din contract).
Prin art. 12.1 din convenţie s-a stabilit că litigiile de orice natură decurgând din executarea contractului se soluţionează de către părţi, pe cale amiabilă. în cazuri excepţionale, când litigiile nu se pot soluţiona pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanţelor judecătoreşti de la locul executării obligaţiei de plată, respectiv municipiul laşi.
Instanţa a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.
Instanţa a constatat că părţile nu au încheiat o convenţie de alegere a instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire, ci anterior, prin contract, astfel încât prevederile art. 12.1 din acest contract nu pot fi reţinute.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Dej şi Judecătoria laşi, instanţa a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, precum şi suspendarea judecării cauzei având ca obiect cerere valoarea redusă şi părţi pe reclamanta SC A.L.V.R. SRL şi pârâţii M.A. şi V.D. până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Potrivit art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Dej şi Judecătoria laşi- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.
Obiectul cauzei este reprezentat de pretenţii izvorâte din contractul de închiriere al unui echipament medical încheiat de părţi.
Conform art. 12.1 din convenţia încheiată de părţi, s-a stabilit că litigiile de orice natură decurgând din executarea contractului se soluţionează de către părţi, pe cale amiabilă. în cazuri excepţionale, când litigiile nu se pot soluţiona pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanţelor judecătoreşti de la locul executării obligaţiei de plată, respectiv Municipiul laşi.
Prin art. 113 alin. (3) C. proc. civ. este prevăzută competenţa teritorială alternativă respectiv instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract.
Conform art. 126 alin. (1) părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. în temeiul acestui articol prin art. 12 pct. 1 din contractul de închiriere din 17 aprilie 2013, părţile au stabilit competenţa de soluţionare a eventualelor litigii dintre părţi în favoarea Judecătoriei laşi.
Ca atare, în cauză, în baza prevederilor legale invocate şi a convenţiei părţilor, competenţa teritorială a instanţei se determină prin raportare la locul executării obligaţiei de plată şi anume Municipiul laşi, ceea ce atrage competenţa teritorială a Judecătoriei laşi.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus - arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei laşi şi, în considerarea prevederilor art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei laşi.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 25 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3736/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3738/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|