ICCJ. Decizia nr. 3739/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3739/2014

Dosar nr. 409/1285/2014

Şedinţa de la 25 noiembrie 2014

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1616/2014 a Tribunalului Specializat Cluj a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea SC L.P. SRL în contradictoriu cu debitoarea SC H.H.G.H. SRL având ca obiect emiterea ordonanţei de plată pentru suma de 558.960,80 lei reprezentând debit neachitat - contravaloarea lucrări de construcţii executate şi materiale furnizate de către creditoarea în beneficiul societăţii debitoare, în favoarea Tribunalului Bihor, instanţa apreciind în esenţă că nu există nici o normă de procedură care să prevadă că litigiile dintre profesionişti se soluţionează de Tribunalul Specializat, iar profesioniştii nu pot fi asimilaţi comercianţilor, drept pentru care a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei Tribunalului Bihor, întrucât este instanţa de la domiciliul debitoarei.

Prin sentinţa comercială nr. 7619/Com din 7 octombrie 2014 Tribunalul Bihor, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială invocată de creditoarea SC L.P. SRL şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii pentru emiterea ordonanţei de plată, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

În baza art. 133 alin. (2) şi art. 134 Noul C. proc. civ., constatându-se conflict negativ de competenţă, a fost suspendată din oficiu judecarea cauzei şi dispusă trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia ll-a civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare s-a reţinut că, în aplicarea prevederilor art. 228 din Legea nr. 71/2011, C.S.M. a adoptat Hotărârea nr. 654 din 31 august 2011 prin care, între altele, a dispus reorganizarea ca tribunale specializate a Tribunalelor Comerciale Argeş, Cluj şi Mureş, avându-se în vedere încărcătura jurisdicţională a celor trei foste tribunale comerciale, criteriul cantitativ, rezultat din observarea numărului de dosare înregistrate pe rolul lor, fiind decisiv.

Or, încărcătura avută în vedere era cea rezultată din competenţa atribuită celor trei tribunale potrivit dispoziţiilor legale anterioare Legii nr. 71/2011 şi Noului C. civ., ceea ce trimite la concluzia că nu s-a avut în intenţie ca sub guvernământul Noului C. civ., atribuţiile jurisdicţionale ale acestora să cunoască o diminuare.

Pentru determinarea întregii competenţe materiale a tribunalelor specializate trebuie avute în vedere inclusiv normele de competenţă de drept comun, cuprinse în C. proc. civ., cu observarea particularităţilor activităţii jurisdicţionale a tribunalelor specializate, particularităţi rezultate din specificul competenţei lor materiale anterioare intrării în vigoare a Noului C. civ. Este evident că transformarea fostelor tribunale comerciale în tribunale specializate implică o continuitate cu privire la tipurile de cauze care intră în competenţa lor, aceasta fiind raţiunea care justifică, în sensul Hotărârii nr. 654/2011 a C.S.M., atât menţiunea lor ca instanţe de sine stătătoare, cât şi a schemelor de personal ce le-au fost alocate.

În cazul de faţă, raportul juridic stabilit între creditoarea SC L.P. SRL şi debitoarea SC H.H.G.H. SRL era calificat, anterior actualului C. civ., ca fiind de natură comercială, el atrăgând, prin urmare competenţa Tribunalului Specializat Cluj.

Creditoarea cu sediul în Cluj-Napoca a formulat prezenta cerere de ordonanţă de plată şi a înregistrat-o la Tribunalul Specializat Cluj tocmai în considerarea calităţii de profesionist atât al ei cât şi al societăţii debitoare precum şi a faptului că în prezenta cauză, competenţa teritorială este alternativă, conform prevederilor art. 113 C. proc. civ., iar creditoarea are dreptul conferit de prevederile art. 116 C. proc. civ., să aleagă între instanţele deopotrivă competente (în cazul de faţă instanţa de la sediul creditorului sau de la sediul societăţii debitoare).

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Specializat Cluj şi Tribunalul Bihor - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.

În soluţionarea conflictului, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile speciale ale art. 1015 Noul C. proc. civ. care reglementează faptul că instanţa competentă în materia ordonanţei de plată este instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Conform art. 107 Noul C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, aceasta constituind regula în determinarea instanţei competente teritorial şi care are aplicabilitate în toate situaţiile în care nu se prevede altfel.

Ca atare, în cauză, în lipsa incidenţei unor dispoziţii speciale contrare, competenţa teritorială a instanţei se determină prin raportare la domiciliul pârâtului, acesta aflându-se în judeţul Bihor.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus - arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, raportat la valoarea litigiului şi ţinând seama de domiciliul pârâtului, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bihor şi, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 25 noiembrie 2015.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3739/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond