ICCJ. Decizia nr. 3743/2014. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3743/2014
Dosar nr. 8661/62/2009
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC A.H. SA Bucureşti a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii SC P.B. SA, R.V., R.V.A. şi SC T.E.F. SRL, să se constate că reclamanta este titulara unui drept de superficie privitor la terenul pe care este amplasată construcţia teren de tenis proprietatea sa, în suprafaţă de 754,8 mp, situată lângă Hotelul P. din Poiana Braşov, parte din terenul în suprafaţă de 1796,10 mp, înscris în cartea funciară Braşov, pe toată durata existenţei construcţiei (amenajării) teren de tenis, să oblige pârâţii să respecte dreptul de superficie al reclamantei asupra terenului împrejmuit şi amenajat ca teren de tenis mai sus identificat pe toată durata existenţei construcţiei (amenajării) teren de tenis şi să dispună intabularea în cartea funciară în favoarea reclamantei a dreptului de superficie asupra acestui teren pe toată durata existenţei construcţiei (amenajării) teren de tenis precum şi intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcţiei teren de tenis, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 120/C din 2 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a luat act de renunţarea reclamantei SC A.H. SA la judecata acţiunii formulată şi precizată în contradictoriu cu pârâţii R.V. şi R.V.A.
A fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC A.H. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC T.E.F. SRL şi SC P.B. SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit anexei nr. 1 la contractul de societate autentificat din 3 iulie 1996, pârâta SC P.B. SA a adus ca aport la capitalul social al societăţii reclamante şi Hotelul P., ce are printre dotări un teren de tenis.
Potrivit situaţiei suprafeţelor de teren conform documentaţiei H.G. nr. 834/1991, reclamanta are adus ca aport la capitalul social un teren de sport aferent Hotelului P., în suprafaţă de 788 mp.
S-a constatat că la data de 31 octombrie 2002 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare conform căruia pârâta SC P.B. SA a vîndut pârâţilor R.V. şi R.V.A. imobilul-teren situat în Poiana Braşov înscris în cartea funciară Braşov, în suprafaţă de 1796,10 mp pe care sunt amenajate două terenuri de tenis.
Ulterior, pârâţii R.V. şi R.V.A. au înstrăinat imobilul pârâtei SC T.E.F. SRL, aceasta fiind în prezent proprietar tabular asupra terenului în suprafaţă de 1796,10 mp.
Expertul numit în cauză a identificat terenul înscris în cartea funciră Braşov, proprietatea pârâtei SC T.E.F. SRL, conform raportului de expertiză din 20 iulie 2010 şi suplimentului la raportul de expertiză din concluziile acestuia rezultând că imobilul asupra căruia reclamanta susţine că are un drept de proprietate, pornind de la contractul de societate, nu este şi nu face parte din numărul topografic respectiv. Expertul a arătat că nu se poate identifica în teren şi nici nu se poate stabili o identitate între imobilul pretins de reclamantă şi vreunul din terenurile de tenis aparţinând pârâtei SC T.E.F. SRL, întrucât în contractul de societate nu sunt menţionate nici suprafaţa, dimensiunile sau amplasarea terenului de tenis la care se face referire.
S-a reţinut că art. 492 C. civ. reglementează indirect dreptul de superficie, care este menţionat expres de art. 11 din Decretul-lege nr. 115/1938 (în prezent abrogat), printre drepturile reale supuse intabulării.
Prima instanţă a apreciat că, în speţă, reclamanta nu dovedeşte prin nici un mijloc de probă proprietatea sa asupra terenului de tenis -construcţie aflat pe terenul proprietatea pârâtei SC T.E.F. SRL.
S-a constatat că terenul adus ca aport la capitalul social al societăţii reclamante nu a putut fi identificat de expertul numit în cauză care a concluzionat şi că nu se poate stabili o identitate între imobilul pretins de SC A.H. SA şi vreunul din terenurile de tenis aparţinând pârâtei SC T.E.F. SRL.
Împotriva sentinţei, reclamanta SC A.H. SA Bucureşti a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 104/Ap din 21 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins.
În motivare, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că reclamanta SC A.H. SA a solicitat instanţei, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la datele de 21 aprilie 2010 şi 6 octombrie 2010, constatarea dreptului său de superficie asupra terenului pe care se află construcţia „teren de tenis” şi recunoaşterea acestui drept în contradictoriu cu pârâţii, care, prin atitudinea lor, îi cauzează o tulburare în exerciţiul dreptului său.
S-a constatat că reclamanta nu solicită instanţei constituirea acestui drept, ci constatarea existenţei dreptului de superficie, cu privire la care pretinde că „s-a născut prin aportul terenului de tenis la capitalul reclamantei”.
Instanţa de apel a reţinut că dreptul de superficie poate fi dobândit numai prin titlu, uzucapiune sau „ex lege”, iar reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului său prin niciuna din modalităţile arătate mai sus.
Anexa 1 la contractul de societate autentificat în data de 3 iulie 1996 nu poate constitui tilu în baza căruia s-a născut dreptul de superficie al reclamantului. Această anexă menţionează faptul că SC P.B. SA a adus ca aport în natură la capitalul social al SC A.H.P.B. SRL un „teren tenis”, fără a fi identificat în vreun fel, cu suprafaţă, cu date de carte funciară sau alte indicii care să permită localizarea lui.
S-a constatat că tabelul intitulat „situaţia suprafeţelor de teren conform documentaţiei H.G. 834/1991”, întocmit de SC P.B. SA, Direcţia tehnică menţionează un „teren sport H.P.” în suprafaţă de 788 mp, însă nici acest înscris nu poate face dovada existenţei unui drept de superficie.
Mai mult, instanţa de apel a apreciat că aceste două înscrieri invocate de reclamantă nu fac nici dovada dreptului de proprietate al acesteia asupra unui teren de tenis în prezent proprietatea pârâtei SC T.E.F. SRL Bucureşti.
De asemenea, atât raportul de expertiză întocmit în primă instanţă de expertul G.A., cât şi raportul de expertiză întocmit în apel de expertul R.T. au concluzionat în sensul că nu poate fi stabilită o identitate între terenul de tenis menţionat în anexa 1 la contractul de societate din 3 iulie 1996 şi un teren de tenis aflat pe terenul înscris în CF. nr. X Braşov.
S-a reţinut că recunoaşterea pretenţiilor reclamantei făcută de pârâţii R.V. şi R.V.A., cu privire la care reclamanta a renunţat la judecată, nu se coroborează cu niciuna din probele administrate în cauză, urmând a fi înlăturată.
Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi de drept a cauzei dedusă judecăţii şi a expus motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care a înlăturat apărările părţilor dând dovadă de rol activ.
În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta SC A.H. SA a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susţine, în esenţă, că decizia atacată nu este motivată, instanţa de apel încălcând dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
Consideră că în speţa dedusă judecăţii, instanţa de apel, în mod nejustificat, a pronunţat soluţia neanalizând mijloacele de apărare şi nemotivând care este raţiunea respingerii acţiunii, luând spre analiză doar parte din probe, deşi, potrivit art. 129 C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe asupra aspectelor cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată.
Subsumat motivului de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că hotărârea Curţii de Apel Braşov a fost dată cu nerespectarea art. 969 C. civ., instanţa de de apel încălcând principiul de drept pacta sunt sen/anda.
Din perspectiva motivului de recurs reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., apreciază că hotărârea atacată este lipsită de temei legal.
Prezintă o cronologie a faptelor şi a documentelor de natură (susţine recurenta) a înlătura orice dubiu cu privire la dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului de tenis aflat în litigiu, pretins a se afla în proprietatea reclamantei, dat fiind că terenul de tenis având suprafaţa de 788 mp se suprapune cu terenul de tenis înscris în contractul de societate din 3 iulie 1996, orice altă soluţie, fiind în contradicţie cu realitatea şi cu documentele de curte funciară analizate.
Recurenta critică modul de apreciere a probelor şi concluziile raportului de expertiză.
Intimata-pârâtă SC T.E.F. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, solicitând admiterea excepţiei, întrucât a înstrăinat imobilul ce face obiectul litigiului către SC C.F.R. SRL. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia.
SC C.F.R. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă.
De asemenea, nu se poate reţine existenţa unor contradicţii şi nici a unor considerente străine de natura pricinii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, soluţia instanţei de apel fiind perfect legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Criticile recurentei nu susţin motivul privind nemotivarea hotărârii judecătoreşti recurate, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză, în baza probelor administrate.
Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.
Susţinerile recurentei pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar şi-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.
Din dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că recurenta este în eroare asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancţionând denaturarea sau schimbarea înţelesului unui act juridic, or, în speţă, recurenta încearcă o schimbare a situaţiei de fapt, antamând probleme ce ţin de modalitatea de administrare şi interpretare a probelor, fără a arăta în concret care este actul juridic dedus judecăţii şi în ce constă interpretarea greşită a acestuia în sensul textului de lege anterior evocat.
Interpretarea dată probelor reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Este ştiut că dreptul de superficie este un drept real principal, ce constă în dreptul de proprietate al unei persoane asupra construcţiei sau altor lucrări ce se află pe un teren proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosinţă. Dreptul de superficie real poate fi dobândit numai prin titlu, uzucapiune sau „ex lege”.
Argumentat şi bine motivat, contrar susţinerilor recurentei, a fost lămurit şi legal reţinut faptul că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului său de superficie asupra terenului în discuţie pe care se află construcţia „teren de tenis” prin niciuna dintre aceste modalităţi, drept de superficie care pretinde că „s-a născut prin aportul terenului de tenis la capitalul reclamantei”.
Art. 492 C. civ. conform căruia orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până când se dovedeşte din contra, reglementează indirect dreptul de superficie.
De esenţa dreptului de superficie este suprapunerea a două categorii de drepturi: pe de o parte, dreptul de proprietate al superficiaruiui asupra construcţiilor sau plantaţiilor şi dreptul său de folosinţă asupra terenului pe care sunt amplasate, iar, pe de altă parte, dreptul proprietarului terenului pe care se află construcţiile sau plantaţiile de a pretinde superficiaruiui să folosească terenul potrivit destinaţiei la care este afectat şi să-i plătească o indemnizaţie, dacă s-a convenit astfel.
Cum în mod legal a reţinut şi instanţa de control judiciar anexa 1 la contractul de societate autentificat în data de 3 iulie 1996 nu poate constitui titlu în baza căruia s-a născut dreptul de superficie al reclamantei, întrucât această anexă menţionează faptul că SC P.B. SA a adus ca aport în natură la capitalul social al SC A.H.P.B. SRL un „teren tenis”, fără a fi identificat în vreun fel, cu suprafaţă, cu date de carte funciară sau alte indicii care să permită localizarea lui.
Atât raportul de expertiză întocmit în primă instanţă de expertul G.A., cât şi raportul de expertiză întocmit în apel de expertul R.T. au concluzionat în sensul că nu poate fi stabilită o identitate între terenul de tenis menţionat în anexa 1 la contractul de societate din 3 iulie 1996 şi un teren de tenis aflat pe terenul înscris în cartea funciară nr. X Braşov.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a verificat aplicarea legii de către instanţa de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acţiunii (constatarea existenţei dreptului de superficie, iar nu constituirea acestuia), în limitele în care apelanta-reclamantă a înţeles să învestească instanţa de control judiciar şi să-şi argumenteze susţinerile, ţinând cont şi de apărările formulate în cauză şi întregul probatoriu administrat, iar faptul că soluţia nu a corespuns voinţei reclamantei nu poate fi asimilat unei nemotivări sau motivări contradictorii şi nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greşită a legii ori aplicarea greşită a unor dispoziţii contractuale.
În condiţiile în care coroborarea probelor administrate, restabilirea situaţiei de fapt, la care tinde, în realitate, recurenta, exced competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.
Aşa fiind, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.H. SA împotriva deciziei civile nr. 104/Ap din 21 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.
Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei-pârâte SC C.F.R. SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante SC A.H. SA la plata sumei de 88.838 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C.F.R. SRL, conform înscrisului doveditor aflat la dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.H. SA împotriva deciziei civile nr. 104/Ap din 21 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Obligă pe recurenta-reclamantă SC A.H. SA la plata sumei de 88.838 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C.F.R. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3082/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3328/2014. Civil → |
|---|
