ICCJ. Decizia nr. 3930/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3930/2014
Dosar nr. 1/42/2014
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2014
Examinând actele şi lucrările de la dosar, constată:
1. Prin Decizia nr. 3796 din 07 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primul ciclu procesual, a admis recursurile declarate de reclamanţii Oraşul Covasna prin primar şi Consiliul Local Covasna, de pârâta SC I.S.H. SA prin SC L.J. A.M.C. SRL şi de intervenienta SC H.T.P. SRL împotriva Deciziei nr. 69 din 21 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti pe care a casat-o cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
2. Recursul declarat de reclamanţi s-a apreciat ca întemeiat în raport de art. 9 alin. (2) teza a II-a din Decretul nr. 167/1958, reţinând greşita soluţionare a apelului cu privire la primele două capete de cerere prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi respingerea lor pe acest temei. S-au reţinut ca fondate şi criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 46 şi 48 din Legea nr. 31/1990, texte care vizează acţiunea de regularizare a societăţii, obiectul litigiului de faţă constituindu-l constatarea nulităţii absolute parţiale a actului constitutiv al SC I.S.H. SA pentru lipsa consimţământului Consiliul local, respectiv pentru frauda comisă de primarul în funcţie la data de 10 februarie 2005 care a prezentat notarului spre autentificare un alt act decât cel aprobat de acesta.
3. Recursul declarat de pârâţi a fost admis pentru a se asigura o judecată unitară cu respectarea principiilor procesuale, criticile cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 215/2001 nefiind reţinute, în baza acestora Consiliul exercitându-şi toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participatiilor deţinute la societăţi sau regii autonome, fiind apreciate ca neântemeiate şi criticile cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 121 din Legea nr. 31/1990 faţă de caracterul special al dispoziţiilor art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 215/2001, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile cu privire la mandatul aparent şi cu privire la depăşirea limitelor mandatului, situaţie în care s-au apreciat ca neântemeiate şi criticile cu privire la lipsa interesului şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
4. În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat Decizia nr. 99 din 10 aprilie 2014 prin care apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 606 din 04 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova care Ie-a admis în parte acţiunea, constatând nulitatea hotărârilor A.G.A. solicitată şi respingând ca neîntemeiată cererea privind constatarea nulităţii parţiale a actului constitutiv al societăţii pârâte SC I.S.H. SA şi cererea de modificarea actului constitutiv, a fost respins ca nefondat.
5. Criticile apelanţilor cu privire la greşita respingere a primelor două capete de cerere ca neântemeiate, fiind nedovedite, având ca obiect constatarea nulităţii parţiale a actului constitutiv al SC I.S.H. SA, respectiv a art. 9 alin. ultim şi modificarea actului constitutiv în vederea readucerii lui la forma iniţială, aprobată de Consiliul Local, au fost înlăturate de instanţa de apel.
6. Făcând un excurs al nulităţii din perspectiva legii societăţilor comerciale care constituie dreptul special din această perspectivă, a reglementării ei de art. 56 din Legea nr. 31/1990/R care prin modificarea operată de O.G. nr. 32/1997 a transpus în dreptul intern Directiva nr. 68/151/CEE, ajunge la concluzia că lipsa consimţământului invocată de apelantă este o cauză de nulitate de drept comun, fără eficienţă în dreptul societar. Că, de altfel, consimţământul apelantei a fost valabil exprimat la data la care s-a convenit constituirea societăţii, primarul având mandat din partea oraşului Covasna de a semna actul constitutiv, manifestarea de voinţă fiind dincolo de orice îndoială iar susţinerea că primarul ar fi semnat o altă formă a actului constitutiv s-a apreciat neântemeiată, problema lipsei consimţământului nemaipunându-se în condiţiile în care prin exercitarea ulterioară a drepturilor conferite de calitatea de acţionar în perioada de 4 ani care s-a scurs de la data autentificării actului deoarece nulitatea actului constitutiv este absorbită de nulitatea societară care se acoperă.
7. Mai reţine instanţa de apel că până la momentul învestirii instanţei cu acţiunea în anulare, actul constitutiv a suferit mai multe modificări, inclusiv art. 9, prin atragerea unor noi acţionari de bună credinţă, fiind evident că schimbarea de atitudine a reclamantei are ca temei alegerea unui nou primar şi a unui nou consiliu local în luna iunie 2008. Nu poate fi ignorat nici faptul, motivează decizia, că societatea al cărui act constitutiv se cere a se constata nul parţial a fost dizolvată în procedura Legii nr. 85/2006 situaţie în care acesta şi-a păstrat capacitatea juridică numai pentru actele lichidării în vederea acoperirii creanţelor.
8. Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanţii au declarat recurs solicitând modificarea acesteia, admiterea apelului şi, pe fond, admiterea şi a primelor două capete de cerere.
9. Motivele de nelegalitate pe care le invocă recurenţii sunt cele reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare, aduce argumentele care urmează.
10. Art. 9 alin. final din actul constitutiv nu cuprinde menţiunea pe care o prevede art. 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 1/2005, în sensul că orice modificare a acestuia în ceea ce priveşte acţionarul Oraşul Covasna va putea fi făcută doar după aprobarea Consiliului local prin hotărâre şi nici menţiunea sumei de 4 milioane de dolari. S-au încălcat astfel norme imperative şi necesitatea protejării unor interese colective, prin depăşirea mandatului conferit de consiliul local primarului fiind aplicabil şi principiul fraus omnia corrumpit. Nulitatea este absolută întrucât felul acesteia este dat de natura actelor prin care s-a împuternicit primarul.
11. Greşit instanţa de apel a calificat petitele 1 şi 2 ca reprezentând o cerere de anulare a societăţii deoarece, doar regimul nulităţilor privind societatea comercială este derogator de la dreptul comun, nu şi cel privind actul juridic în baza căruia aceasta s-a constituit. Dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 31/1990 reglementează doar ipoteza lipsei actului constitutiv sau a formei sale autentice, nu şi condiţiile sale esenţiale care se supun dreptului comun.
12. Motivarea instanţei nu respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., argumentele fiind contradictorii în sensul că privesc, mai întâi existenţa consimţământului apelantei şi apoi lipsa acestuia şi suplinirea prin executarea actului juridic. De asemenea este axată pe alt temei decât acela pe care a fost întemeiată acţiunea şi ignoră partea din hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat.
13. Judecătorii, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii iar prin cererea pe care a formulat-o a solicitat doar invalidarea parţială a actului constitutiv nu anularea societăţii, obiectul cererii fiind stabilit neechivoc în condiţiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ.
14. Greşit instanţa de apel s-a referit la confirmarea actului prin executare deoarece nulităţile referitoare la o societate comercială nu sunt nulităţi relative ci sunt nulităţi absolute nefiind susceptibile de ratificare dat fiind interesul general pe care-l protejează.
15. Intimata SC L.I. SA a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea ca legală a deciziei atacate.
În opinia intimatei niciunul din motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, decizia nefiind contradictorie, ipoteza art. 304 pct. 8 nefiind întrunită iar prevederile Legii nr. 31/1990 au fost corect aplicate în contextul cauzei, solicitarea recurentei de anulare a actului constitutiv după verificarea legalităţii acestuia de către notar fiind de natură să aducă atingere stabilităţii raporturilor juridice în baza menţiunilor notate în Registrul Comerţului.
Recursurile nu sunt fondate.
16. Cu privire la motivul de recurs încadrat în dispoziţiile aret. 304 pct. 7 raportat la art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de recurs se invocă de către recurenţi că argumentele deciziei sunt contradictorii întrucât privesc mai întâi existenţa consimţământului lor la constituirea societăţii iar apoi lipsa acestuia şi suplinirea lui prin executarea actului juridic; că motivarea nu ia în considerare partea din sentinţă care a intrat în puterea lucrului judecat şi că este axată pe un alt temei de drept decât cel pe care se sprijină acţiunea, fiind deci încălcat art. 129 alin. (6) C. proc. civ., respectiv, limitele obiectului judecăţii.
17. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate poate fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
18. Înalta Curte constată că ceea ce recurenţii susţin a fi argumente contradictorii nu se încadrează în ipoteza pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., modalitatea de abordare a unor argumente nu înseamnă şi nu echivalează cu excluderea logică altora ci le plasează în planul complementarităţii. De asemenea, nici susţinerea conform căreia decizia nu a luat în considerare partea din sentinţă, neapelată de reclamanţii recurenţi şi care a intrat în puterea lucrului judecat nu se încadrează în ipoteza pct. 7 menţionat, ipoteză care referă la lipsa motivelor pe care se sprijină soluţia adoptată or, se constată că decizia atacată prezintă considerentele în susţinerea acesteia conform raţionamentului juridic abordat de aceasta şi care poate fi diferit de prefigurarea părţilor sub un anume aspect pe care acestea îl apreciază ca relevant.
19. În ce priveşte faptul că prin motivare s-ar fi încălcat limitele obiectului dedus judecăţii a cărui respectare o impune art. 129 alin. (6) C. proc. civ., susţinere care s-ar putea încadra în teza finală a pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că motivele deciziei atacate nu sunt străine de natura pricinii.
20. Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat şi să se constate nulitatea absolută parţială a actului constitutiv al SC I.S.H. SA autentificat, „respectiv cu privire la art. 9 alin. ultim, având în vedere că Actul constitutiv supus autentificării a fost prezentat într-o altă formă decât cea luată la cunoştinţă şi aprobată de Consiliul Local Covasna prin Hotărârea nr. 1/2005" şi, subsecvent, să se dispună „modificarea Actului constitutiv în vederea readucerii lui la forma iniţială, aprobată de Consiliul local prin Hotărârea nr. 1/2005".
Celelalte două capete de cerere, 3 şi 4 privesc solicitarea de constatare nulitate a unor hotărâri A.G.A.
21. În drept reclamanţii invocă: 1. Legea nr. 215/2001- legea administraţiei publice locale; 2. Hotărâri ale Consiliului local al Oraşului Covasna; 3. Actul constitutiv al societăţii SC I.S.H. SA; 4. Legea nr. 31/1990 - privind societăţile comerciale. 5. C. proc. civ.; 6. Decretul nr. 167/1958- privind prescripţia extinctivă.
22. Motivarea în fapt a acţiunii nu cuprinde nicio referire la vreo cauză de nulitate a actului constitutiv şi nici încadrarea în drept nu este distinctă sub acest aspect de încadrarea generală mai sus menţionată. Singura susţinere în admiterea acestor două capete de cerere constă în neconcordanţa dintre forma de redactare a art. 9 alin. ultim din actul constitutiv pe care Consiliul ar fi avut-o în vedere la adoptarea Hotărârii nr. 1/2005 prin care a aprobat actul constitutiv şi forma redactată a acestui alineat al art. 9 în care a fost autentificat, în sensul că aceasta referă numai la suma necesară finalizării proiectului, nu şi la cuantumul ei, cu care s-au obligat acţionarii, exclusiv Primăria Covasna, să majoreze capitalul social în decurs de 36 luni de la înfiinţare şi fără inserarea cuprinsului art. 3 din hotărâre, în sensul că orice modificare ulterioară a actului constitutiv, în ce priveşte acţionarul Oraş Covasna- va putea fi făcută doar după aprobarea ei de către Consiliul local, prin hotărâre.
23. Prin sentinţa sa, instanţa de fond cu privire la cererea în nulitate parţială a actului consecutiv a reţinut că, deşi conform art. 1169 C. civ. reclamanţii aveau sarcina probei, aceştia nu au dovedit că forma autentificată a actului constitutiv contravine dorinţei acţionarului oraşul Covasna prin Consiliul său local de la acel moment, că ar fi avut o altă formă decât cea autentificată, situaţie în care, în temeiul art. 948 C. civ. raportat la art. 56 din Legea nr. 31/1990 a respins ca neîntemeiate primele două capete de cerere.
24. Prin apelul promovat, reclamanţii critică sentinţa pentru greşita motivare numai sub aspectul temeiniciei, ca fiind în contradicţie cu actele de la dosar, respectiv, Hotărârea nr. 1/2005 cu privire la aprobarea actului constitutiv cu anexele aferente şi actul constitutiv autentificat la notar, fiind suficientă pentru dovedirea neconcordanţei semnalate în opinia lor o simplă confruntare de conţinut, neexistând practica ca fiecare filă din actul constitutiv anexă la hotărâre să fie semnată de consilieri, cum se arată în sentinţă, faptul că actul constitutiv autentificat contravine dorinţei consilierilor exprimată prin Hotărârea nr. 1/2005 rezultând astfel.
25. Apelanţii reclamanţi nu au abordat şi nu au criticat încadrarea în drept sub care prima instanţă a respins cele două capete de cerere.
26. Respingând apelul, în motivarea deciziei instanţa face un examen teoretic al instituţiei nulităţii societare în reglementarea Legii nr. 31/1990, act normativ pe care reclamanţii l-au invocat ca temei de drept în acţiunea lor, comparativ cu dreptul comun, ajungând la concluzia că lipsa consimţământului este o cauză de nulitate de drept comun, că la momentul încheierii actului autentic prin care societatea s-a constituit consimţământul reclamantei a existat, că, în condiţiile în care reclamanta şi-a exercitat drepturile aferente calităţii de acţionar timp de 4 ani, problema lipsei consimţământului nu s-ar mai pune deoarece cauza de nulitate a actului constitutiv este absorbită de nulitatea societară care se acoperă prin executare, că astfel, sentinţa este corectă, mobilul promovării acţiunii constând de fapt, în schimbarea primarului şi a consiliului, pe care îl susţin, constată instanţa de recurs, şi reclamanţii în justificarea promovării în termen a acţiunii.
27. Înalta Curte constată, în concluzie, că motivele deciziei atacate nu sunt străine de natura pricinii în raport de obiectul acţiunii şi încadrarea în drept a acesteia, cum greşit susţin recurenţii, că incidenţa art. 56 din Legea nr. 31/1990 reţinut prin sentinţă nu a format obiect de critică în apelul declarat de reclamanţi, că, astfel, nici din această perspectivă ipoteza pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. nu se regăseşte în cauză.
Cu privire la motivul de recurs încadrat în art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
28. Motivul de recurs încadrat în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este incident atunci „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neândoielnic al acestuia."
29. Recurenţii reclamanţi au învestit instanţa de fond cu o acţiune în constatarea nulităţii unui act juridic reclamând o neconcordanţă între forma actului constitutiv aprobată prin Hotărârea Consiliului local nr. 1/2005, conform art. 1 din această hotărâre s-a aprobat actul constitutiv iar nu proiectul acestuia cum greşit susţine recursul, şi redactarea în formă autentică sub aspectul alineatului final al art. 9, în sensul că aceasta nu mai menţionează cuantumul sumei necesară finalizării proiectului cu care acţionarii, exceptând acţionarul Oraşul Covasna, s-au obligat să majoreze capitalul social în decurs de 36 de luni şi nici menţiunea conţinutului art. 3 din hotărâre.
30. Făcând o abordare teoretică a distincţiei dintre nulitatea relativă şi nulitatea absolută din perspectiva interesului ocrotit şi al caracterului normelor care-l protejează, recurenţii consideră că decizia atacată a calificat greşit petitele menţionate, în constatarea nulităţii absolute parţiale şi în modificarea actului constitutiv în forma iniţială prin hotărâre judecătorească, ca reprezentând o cerere în anularea societăţii.
31. Rezultă, aşadar, că recurenţii au învestit instanţa de fond cu o acţiune în constatarea unei sancţiuni, a sancţiunii nulităţii absolute, pentru o cauză pe care instanţa de fond a identificat-o ca fiind lipsa consimţământului, şi pe care aceştia nu au criticat-o prin apel, judecata apelului fiind guvernată de cele două principii tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum, consacrate şi de art. 295 alin. (1) C. proc. civ.: „Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă."
32. Înalta Curte constată că, pe de o parte, obiectul acţiunii, în constatarea unei sancţiuni, a nulităţii, este incompatibil cu ipoteza pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi dedus judecăţii un act juridic apreciat valid, care ar fi presupus o operaţiune de interpretare a lui din partea instanţei, soluţia deciziei din apel, de respingere a apelului cu consecinţa menţinerii sentinţei, contrazice o posibilă schimbare a naturii actului juridic dedus judecăţii altfel decât a făcut-o prima instanţă şi sub care sentinţa nu a fost criticată. Ca atare, motivul de recurs cu această încadrare nu poate fi primit.
Cu privire la motivul încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
33. Recurenţii nu au o dezvoltare distinctă a motivului de recurs cu această încadrare, rezultând că aplicarea greşită a legii referă la aplicarea art. 56 din Legea nr. 31/1990 şi a principiului fraus omnia corrumpit, susţinerea depăşirii mandatului acordat de consiliul local primarului fiind o critică de netemeinicie, presupunând dovada depăşirii, şi care, de fapt, se reduce la o simplă afirmaţie neargumentată.
34. Astfel cum s-a arătat, decizia face un examen teoretic a nulităţii societare în reglementarea Legii nr. 31/1990, cu referire la art. 56, lege pe care reclamanţii şi-au întemeiat în drept acţiunea, examinând însă sentinţa din perspectiva existenţei consimţământului, cu concluzia dovedirii lui, aprecierea lipsei acestuia prin absorbirea nulităţii de drept comun de nulitatea societară care în principiu se acoperă fiind un argument alternativ, în consolidare iar nu determinant pentru soluţia adoptată, soluţia primei instanţe fiind confirmată prin respingerea apelului.
35. Înalta Curte constată că sentinţa nu a fost criticată prin apel sub aspectul nelegalităţii acesteia, a temeiului de drept reţinut, respectiv a incidenţei art. 56 din Legea nr. 31/1990 şi art. 948 C. civ. iar principiul fraus omnia corrumpit nu a făcut obiectul judecăţii instanţei de fond. Apelanţii au criticat sentinţa numai sub aspectul temeiniciei, al dovedirii cauzei de nulitate sub care a fost examinată cererea, consimţământul, aşa încât critica greşitei aplicări a prevederilor art. 56 din Legea nr. 31/1990, omisso medio, nu poate fi primită.
36. În concluzie, faţă de considerentele mai sus reţinute, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate ca nefondate.
37. Cu observarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurenţilor, solicitarea acestora de obligare la cheltuieli de judecată nu va primi satisfacţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi Oraşul Covasna prin primar şi Consiliul Local Covasna împotriva Deciziei nr. 99 din 10 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a lll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3876/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3934/2014. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
