ICCJ. Decizia nr. 3858/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3858/2014
Dosar nr. 8312/3/2012
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr 3952 din 16 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive precum şi cererea formulată de reclamanta SC A.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC I. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta a plătit în contul pârâtei SC I. SA suma totală de 744.540 lei prin ordinele de plată din 17 martie 2009.
Astfel, pârâta SC I. SA are calitate procesuală pasivă în cauză, în condiţiile în care reclamanta a solicitat restituirea acestei sume. îndeplinirea condiţiilor prevăzute de C. civ. pentru plata nedatorată invocată de reclamantă ca şi temei al cererii de chemare în judecată este o problemă de fond, şi nu de calitate procesuală.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că, la data de 14 martie 2009 reclamanta SC A.I. SRL, în calitate de cumpărător, a încheiat cu SC L. SRL în calitate de vânzător, contractul de vânzare-cumpărare din 14 martie 2009, având ca obiect vânzarea-cumpărarea cantităţii de 1.000 tone uree în saci (PP+PE) de 50 kg net de la furnizorul SC A. SA Slobozia, cu posibilitatea extinderii cantităţii la cererea cumpărătorului până la 5.000 tone uree.
Termenul de livrare convenit de părţi a fost în perioada martie -aprilie 2009, părţile convenind că livrările se vor desfăşura eşalonat.
Prin art 6 alin 4 din contract părţile au convenit că echivalentul cantităţii de 250 tone uree se va achita în avans la cursul B.N.R. din ziua plăţii conform cap. 6 la contract, în numele şi la ordinul societăţii SC L. SRL în contul furnizorului său SC I. SA deschis la B.C.R. sector 4 Bucureşti.
Prin actul adiţional la contract, părţile au modificat modalităţile şi condiţiile de plată cu privire la cantitatea de 515 tone de uree.
În baza contractului încheiat de părţi SC L. SRL a emis pentru reclamantă factura din 16 martie 2009 pentru suma de 291.002,6 lei reprezentând contravaloare uree ambalată, avans conform contractului din 14 martie 2009 şi factura din 17 martie 2009 pentru suma de 594.513,53 lei reprezentând contravaloare uree ambalată avans conform contractului din 14 martie 2009.
Prin O.P. din 16 martie 2009, reclamanta a plătit în contul SC I. SA suma de 244.540 lei, prin O.P. din 17 martie 2009, reclamanta a plătit în contul pârâtei SC I. SA suma de 400.000 lei, iar prin O.P. din 17 martie 2009 a plătit suma de 100.000 lei. Pe cele trei ordine de plată s-a menţionat că cele trei plăţi reprezintă „plată pentru SC L. SRL în baza contractului din 14 martie 2009".
SC L. SRL nu a livrat reclamantei cantitatea de uree astfel cum s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa comercială nr. 2197/2011 s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului SC L. SRL fiind confirmat în calitate de lichidator judiciar V, Sprl.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC I. SA la restituirea sumei de 744.540 lei reprezentând plată nedatorată.
Tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. civ. cu privire la plata nedatorată.
Plata nedatorată reprezintă executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi fără intenţia de a plăti datoria altuia. Pentru a se reţine existenţa acestei operaţii juridice, partea care pretinde restituirea plăţii, solvensul, trebuie să probeze, conform art. 1169 C. civ. şi art. 46 C. com., executarea unei prestaţii cu titlu de plată, inexistenţa datoriei din punct de vedere juridic şi efectuarea plăţii din eroare.
Efectuarea plăţii din eroare presupune ca cel ce a făcut plata să fi avut credinţa, la acel moment, că este debitor.
În prezenta cauză reclamanta a făcut dovada că a efectuat plăţi în valoare de 744.540 lei în contul pârâtei SC I. SA. Aceste plăţi nu au fost efectuate însă din eroare, pentru o datorie inexistentă din punct de vedere juridic. Plata acestei sume a fost realizată în baza contractului de vânzare cumpărare din 14 martie 2009 şi a facturilor din 16 martie 2009 şi din 17 martie 2009 emise de SC L. SRL. Efectuarea plăţilor a avut loc în contul pârâtei SC I. SA conform convenţiei dintre reclamantă şi SC L. SRL, reclamanta fiind de acord cu efectuarea plăţilor în aceste condiţii.
Art. 1096 C. civ. permite efectuarea plăţii creditorului sau împuternicitului său, sau aceluia ce este autorizat de justiţie sau de lege a primi pentru dansul. Mai mult, plata dată aceluia ce n-are împuternicire de a primi pentru creditor, este valabilă, dacă acest din urmă o ratifică sau profită de dânsa.
Reclamanta a efectuat plăţile cu bună ştiinţă împuternicitului SC L. SRL, dar pentru a stinge obligaţia de plată asumată faţă de SC L. SRL prin contractul de vânzare cumpărare din 14 martie 2009, pe ordinele de plată reclamanta a menţionat că cele trei plăţi reprezintă „plată pentru SC L. SRL în baza contractului din 14 martie 2009".
Reclamanta nu a plătit suma a cărei restituire o solicită din eroare, crezându-se debitor, ci cu bună ştiinţă, ca preţ al mărfii ce urma a fi livrată de SC L. SRL.
Neexecutarea obligaţiei de livrare a mărfii din partea SC L. SRL poate determina consecinţe juridice cu privire la contractul încheiat de aceasta cu reclamanta, şi nu cu privire la împuternicitul SC L. SRL, ce a primit plata pentru aceasta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A.I. SRL criticând-o pentru netemeinicie.
Prin Decizia nr. 247 din 31 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii şi în consecinţă a obligat pârâta SC I. SA către reclamanta SC A.I. SRL la plata sumei de 744.540 lei încasată fără justă cauză la data de 17 martie 2009, cât şi la plata sumei de 161.601,56 lei reprezentând dobânzi legale aferente sumei de 744.540 lei pe perioada 17 martie 2009 - 17 martie 2012, precum şi pe viitor, cu începere de la 18 martie 2013 până la achitarea efectivă, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în fond şi apel, respectiv suma de 46.582 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:
SC I. SA era furnizorul vânzătorului SC L. SRL, iar - conform înţelegerii dintre aceştia şi instrucţiunilor primite de la SC L. SRL, SC A.I. SRL urma să ridice marfa chiar din incinta Combinatului A. Slobozia, aparţinând SC I. SA.
SC A.I. SRL a transferat o valoare de 744.540 lei către SC I. SA, cu intenţia de a stinge propria sa datorie respectiv preţul mărfii, rezultată din contractul din 14 martie 2009 încheiat cu SC L. SRL, în absenţa unei datorii contractuale sau legale directe faţă de SC I. SA.
În cauză plata sumei de 744.540 lei este efectul erorii SC A.I. SRL.
Dispoziţiile art. 1096 C. civ. privind plata efectuată către împuternicitul creditorului, nu sunt incidente în cauză.
Instanţa de fond nu a analizat imputaţia plăţii, efectuată de către SC I. SA.
Restrângând obiectul analizei situaţiei litigioase, instanţa de fond nu a cercetat faptul că imputaţia plăţii sumei achitate de SC A.I. SRL s-a realizat în mod nelegal de către SC I. SA.
Ca regulă, art. 1110 C. civ. instituie regula dreptului debitorului de a indica, atunci când plăteşte, datoria pe care înţelege să o execute.
În raport cu SC I. SA, prin adresele din 16 martie 2009 şi din 17 martie 2009 şi menţiunile inserate pe instrumentele de plată, SC L. SRL a indicat expres că suma de 744.540 lei va fi imputată asupra obligaţiilor născute prin contractul din 14 martie 2009, încheiat cu SC A.I. SRL.
Chiar şi simplul fapt că beneficiarul final al mărfii - SC A.I. SRL - era cel care efectua plata, era suficient pentru a se înţelege de către orice furnizor de bună-credinţă că plata priveşte marfa ce este destinată a-i fi livrată.
În lipsa acordului SC L. SRL, dispoziţiile art. 1110 C. civ. îi interziceau SC I. SA să impute plata sumei de 744.540 lei asupra oricărei obligaţii anterioare, rezultate din factura din 10 februarie 2009.
Potrivit art. 1341 alin. (1) C. civ.: „Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire". Executarea restituirii se efectuează conform dispoziţiilor art 1635 -1649.
Conform art. 1645 alin. (2) C. civ.: „Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credinţă ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ţinut (...) să restituie fructele pe care Ie-a dobândit sau putea să le dobândească şi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a putut-o procura".
Art. 2 din O.G. nr. 13/2011 prevede: „Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale."
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC I. SA, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea este nelegală în contextul art. 304 pct. 5, 6, 7, 9 C. proc. civ.
Instanţa a aplicat greşit legea civilă în timp, încălcând principiul neretroactivitătii legii civile noi, principiu potrivit căruia legea civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare.
Astfel, instanţa a analizat şi soluţionat acţiunea, inclusiv plata nedatorată din perspectiva Noului C. civ., respectiv art. 1341 alin. (1), 1635 - 1649, cu precădere art. 1645 alin. (2). Au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.
Hotărârea este nelegală întrucât motivarea este insuficientă echivalând cu o nemotivare, cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura pricinii.
Motivarea apelului preluată de instanţă din motivele de apel şi precizările apelantei în considerentele care arată susţinerile apelantei este copiată în cea mai mare parte, în motivarea considerentelor soluţiei pronunţate.
Instanţa nu a analizat dacă sunt întrunite în cauză condiţiile cumulative pentru aplicarea art. 993 C. civ., respectiv să existe o plată; datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fi fost făcută din eroare.
Instanţa se contrazice. Pe de o parte reţine că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge datoria pe care reclamanta o avea în calitate de debitoare a SC L. SRL, pe de altă parte reţine că această plată este o eroare.
În realitate, plata făcută în calitate de debitor, cu intenţia de a stinge propria datorie rezultată din contract, nu este o eroare. Reclamanta era debitoarea SC L. SRL, nu a SC I. SA.
Instanţa nu a luat în discuţie art. 992 şi 993 din vechiul C. civ., ci a soluţionat cauza în baza art. 1341 alin. (1) din Noul Cod, art. 1635 - 1649, 1645 alin. (2) care sunt străine de natura pricinii, deoarece faptele juridice s-au petrecut înainte de apariţia Noului C. civ.
Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa nu poate să invoce dolul în definirea plăţii nedatorate, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 993 din vechiul C. civ. care defineşte plata nedatorată în funcţie de eroarea propriu-zisă, falsa reprezentare.
În mod greşit instanţa a constatat că art. 1096 nu este incident în cauză pentru motivul că SC I. SA nu are calitatea de reprezentant convenţional al SC L. SRL.
Instanţa a omis să analizeze sub acest aspect adresele din 16 martie 2009 şi din 17 martie 2009, emise de SC L. SRL prin care creditoarea SC L. SRL a ordonat ca debitoarea să facă plata împuternicitului său SC I. SA în contul SC I. SA; fiind astfel respectate dispoziţiile art. 1096 din vechiul C. civ., care nu numai că este incident în cauză dar dispoziţiile sale au fost respectate.
Plata a cărei restituire o solicită reclamanta prin această acţiune reprezintă, de fapt, plata datorată de către SC L. SRL către SC I. SA, plată care a fost efectuată prin reprezentant.
În cauză, intimata SC A.I. SRL a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii îl constituie restituirea sumei de 744.540 lei achitată de reclamanta SC A.I. SRL prin ordinele de plată din 17 martie 2009, plată pe care reclamanta o consideră ca fiind nedatorată.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C. civ., având în vedere data la care s-a efectuat această plată, respectiv înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. Aceasta având în vedere principiul „tempus regist actum", respectiv principiul neretroactivităţii legii civile. Aşadar, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare şi nu are putere retroactivă.
Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei în ceea ce priveşte faptul că dreptul la restituire s-a născut în luna martie 2012, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1341 şi 1645 din Noul C. civ.
Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C. civ. având în vedere data la care s-a efectuat plata pe care reclamanta o consideră ca fiind o plată nedatorată, respectiv 17 martie 2009.
Aceasta este legea aplicabilă, chiar dacă acţiunea a fost formulată la data de 19 martie 2012, când intrase în vigoare Noul C. civ.
Aşadar, Curtea de Apel trebuia să verifice dacă în cauză sunt aplicabile disp art. 992 şi respectiv 993 din vechiul C. civ., respectiv să analizeze dacă plata efectuată de reclamanta SC A.I. SRL este sau nu o plată nedatorată şi în consecinţă dacă se impune restituirea acesteia.
Curtea de Apel a greşit făcând aplicarea atât a dispoziţiilor din vechiul C. civ. cât şi a dispoziţiilor art. 1341 alin. (1) şi respectiv 1645 din Noul C. civ., câtă vreme în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului Cod, plata fiind efectuată la 17 martie 2009.
De asemenea, hotărârea instanţei de apel nu satisface exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., respectiv nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În realitate, motivarea instanţei de apel cuprinde numai opinia reclamantei, astfel cum a fost concepută aceasta prin motivele de apel, fiind preluate practic aceste motive în considerentele deciziei.
Greşit a fost reţinut dolul în definirea plăţii nedatorate, faţă de disp art 993 vechiul C. civ. care are în vedere eroarea propriu-zisă, falsa reprezentare.
Instanţa trebuia să analizeze dacă în cauză sunt întrunite condiţiile cumulative pentru aplicarea art. 993 C. civ.: să existe o plată; datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fi fost făcută din eroare.
Neprocedând în acest mod, Curtea de Apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, astfel că în cauză îşi găsesc aplicarea disp art. 314 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi admis, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare, iar instanţa de apel, în rejudecare va analiza dacă în speţă sunt întrunite cerinţele vechiului C. civ. în ceea ce priveşte restituirea plăţii nedatorate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC I. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 247/2014 din 31 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3856/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3866/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
