ICCJ. Decizia nr. 404/2014. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢI
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 404/2014
Dosar nr. 2141/3/2012
Şedinţa publică din 6 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 24 ianuarie 2012 sub nr. 2141/3/2012, reclamantul S.N.M. a chemat în judecată pe pârâtul Stătul Român prin M.F.P., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000 lei reprezentând daune pentru detenţia arbitrară din perioada 20 iulie 2002-22 noiembrie 2002 şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei.
în fapt, reclamantul a arătat că, la data de 20 iulie 2002, în Dosarul penal nr. 4711/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus, împotriva sa luarea măsurii preventive a arestării pe o durată de cinci zile, măsură ce a fost prelungită pentru 25 zile prin Ordonanţa din 24 iulie 2002, punându-se, totodată, inclusiv în mişcare acţiunea penală împotriva sa, iniţial cu privire la infracţiunea de tăinuire, ulterior în forma de complicitate la această infracţiune.
Această arestare preventivă a fost prelungită de către instanţa de judecată de 4 ori până la data de 22 noiembrie 2002, dată la care Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus revocarea măsurii arestării preventive.
După eliberarea din arest reclamantul a aşteptat până în anul 2011 să i se comunice o soluţie cu privire la cauza în care a fost arestat preventiv 125 zile.
Urmare a demersurilor întreprinse în anul 2011 în vederea aflării stadiului cercetărilor în dosarul respectiv, i s-a comunicat Ordonanţa din 04 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie pentru considerentul că fapta nu a fost săvârşită de reclamant.
Apreciază reclamantul că pe perioada detenţiei nu a beneficiat de condiţii optime de detenţie, că suferinţele îndurate datorită condiţiilor de arest preventiv, atât cele de la Secţia 8 Poliţie cât şi cele de la Spitalul Penitenciarului Jilava, au fost accentuate atât de presiunile organelor de urmărire penală de a recunoaşte faptele de care era acuzat (care urmăreau, astfel, să poată justifica măsura preventivă dispusă atât de nemotivat împotriva sa) cât şi de situaţia sa familială.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 112 şi urm. C. proc. civ., art. 20 - 53. din Constituţia României, Legea nr. 30/1994, art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 504 şi urm. C. proc. pen. şi art. 274 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 27 iunie 2012 Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea, ca nefondată, apreciind că în dosarul penal erau suficiente probe care să ateste cel puţin faptul că reclamantui a primit o suma de bani din comiterea infracţiunii de tâlhărie, în acest sens fiind declaraţiile martorilor A.R.M. şi S.F., coroborat cu procesul - verbal încheiat cu privire Ia suma de bani cheltuită de reclamant ia o zi după comiterea infracţiunii.
Astfel, Tribunalul a reţinut că în aceste condiţii, chiar dacă nu s-a dispus trimiterea reclamantului în judecată pentru comiterea unei fapte penale, luându-se faţă de acesta măsura scoaterii de sub urmărire penală - măsura reţinerii şi arestării acestuia a fost justificată şi nu sunt îndeplinite condiţiile acordării unor daune morale de către Statul Român.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S.N.M., iar prin Decizia nr. 61/A din 25 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, ca urmare a admiterii apelului, a fost schimbată sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a acţiunii, pârâtul fiind obligat să achite reclamantului suma de 22.143 lei, daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că în mod greşit, instanţa de fond a soluţionat cererea raportat la dispoziţiile legale în forma lor actuală, câtă vreme reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., în vigoare la momentul detenţiei reclamantului, respectiv înainte de modificarea normelor de procedură intervenită prin Legea nr. 281/2003, îneălcându-se astfel principiul neretroactivitaţii legii, conform căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".
Prin urmare, la acel moment legiuitorul nu a înţeles să condiţioneze acordarea daunelor de necesitatea constatării nelegalităţii măsurii preventive printr-un act procedural ulterior, astfel cum este prevăzut în noua legislaţie.
S-a mai reţinut că instanţa de fond a depăşit limitele investirii sale, procedând practic la o nouă judecată a cauzei penale, în sensul că a reanalizat probatoriul administrat în cauza penală aflată în soluţionarea Ministerului Public.
În raport de dispoziţiile art. 505 din C. proc. civ., astfel cum erau în vigoare Sa momentul arestării reclamantului s-a apreciat că acţiunea a fost formulată în termenul legal.
Cât priveşte prejudiciul moral suferit de reclamant care a fost nevoit să suporte regimul, privativ de libertate pentru o perioadă de 125 zile, situaţie care antrenează o serie de consecinţe precum: lezarea libertăţii, afectarea vieţii de familie, atingeri aduse onoarei şi suferinţele psihice generate de condiţiile de detenţie s-a considerat că este echitabilă acordarea unei despăgubiri în cuantum de 22.143 lei (echivalentul a 5.000 euro).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul S.N.M., pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin recursul declarat de reclamant, s-a solicitat acordarea sumei solicitate prin cererea introductivă, respectiv 3.000.000 lei, susţinându-se, în esenţă, că suma acordată este insuficientă pentru a acoperii prejudiciul cauzat prin arestarea preventivă.
Pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti, în esenţă, a considerat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală pentru că nu s-a făcut o aplicare corectă a normelor interne cu privire la aplicarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate din erori judiciare, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de temeiul invocat, respectiv, art. 504 C. proc. pen. şi a considerat că daunele morale au fost acordate în mod nejustificat, pentru că reclamantul nu a administrat probe în dovedirea suferinţelor morale şi fizice.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a considerat că hotărârea atacată este nelegală fiind pronunţată eu încărcarea normelor privind alcătuirea instanţei, in raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. şi cu aplicarea greşită a dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ. în vigoare la data arestului preventiv.
În raport de primul motiv de recurs, recurentul a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 2821C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârile date în primă instanţă asupra cererilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, nu sunt supuse apelului.
Or, în cauză instanţa a soluţionat un apel şi nu un recurs aşa cum prevedea legea în vigoare de la data 26 noiembrie 2010.
Instanţa, analizând cu prioritate motivul de ordine publica prevăzut de art 304 pct. 1 din C. proc. civ., constată recursul Întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale."
Potrivit dispoziţiilor art. 2821, alin. (1), C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin art. 26 din Legea nr. 202/2010, „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, ., asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale şi în alte cazuri prevăzute de lege" text preluat şi în dispoziţiiie art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011.
Potrivit art. 725 C. proc. civ. „dispoziţiiie legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub imperiul legii vechi, precum şi executărilor silite începute sub acea lege".
În speţă, ne aflăm în situaţia unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiiie art. 504 C. proc. pen., introdusă la data 24 ianuarie 2012 în timp ce dispoziţiile Legii nr. 202/2010 au intrat în vigoare la 26 noiembrie 2010.
Intenţia legiuitorului, dedusă din conţinutul art. 26 din Legea nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privinţa hotărârilor de primă instanţă, pronunţate asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, după intrarea în vigoare a noii reglementări - ipoteză regăsită în speţă, sentinţa civilă nr. 1387 din 27 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, nefiind supusă apelului.
Aşadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (26 noiembrie 2010) s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă care, atât potrivit normelor arătate cât şi dispoziţiei de drept comun (art. 725 C. proc. civ.) este supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicţional.
Prin urmare, hotărârea primei instanţe este supusă recursului, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, faţă de dispoziţiile art. 26 din acelaşi act normativ, întrucât în cauză prima instanţă a pronunţat o hotărâre după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel că în mod neilegal curtea de apel a soluţionat calea de atac exercitată de reclamant ca fiind apel şi nu recurs şi a soluţionat calea de atac în complet nelegal constituit, format din doi judecători şi nu din trei judecători, încălcând dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Faţă de considerentele expuse, constatând că motivul de ordine publică invocat, prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., este întemeiat, instanţa, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fără a mai analiza celelalte motive de recurs, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul S.N.M., pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Bucureşti împotriva Deciziei nr. 61/A din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 402/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 405/2014. Civil. Grăniţuire. Recurs → |
|---|
