ICCJ. Decizia nr. 405/2014. Civil. Grăniţuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE 0E CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 405/2014
Dosar nr. 180/45/2013
Şedinţa publică din 6 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 486/2013, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a fost anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de către revizuienta T.l împotriva Deciziei civile nr. 1095/R din 10 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui, cerere formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi obligată revizuenta să achite intimatei S.D. suma de 1.700 lei reprezentând cheltuieli de judecată,
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 193/R din 12 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a admis excepţia inadmisibil ităţîi cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ., invocată din oficiu, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de T.I. împotriva Deciziei civile nr. 1095/R din data de 10 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui, pe care a menţinut-o, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Curţii de Apei laşi competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, întemeiată pe aceste dispoziţii legale.
Pentru a pronunţa această decizie tribunalul a reţinut că revizuenta T.I. a sesizat instanţa cu o cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 1095/R din 10 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2 şi 7 C. proc. civ.,
Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuenta a susţinut că Decizia civilă nr. 1095/R din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Vaslui conţine dispoziţii potrivnice cu cele cuprinse în sentinţele nr. 955/2000 şi nr. 561/2009 ale Judecătoriei Murgeni, astfel că, pentru acest motiv de revizuire s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel laşi.
investită cu soluţionarea cauzei, curtea a dispus citarea revizuentei cu menţiunea de a achita taxa judciară de timbru de 10 lei şi timbrul judiciar de 0,15 lei sub sancţiunea anulării cererii, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 147/1997.
Cum revizuenta T.I. nu a achitat taxa judiciară de timbru până îa termenul din 12 aprilie 2013 şi nu a formulat cerere pentru acordarea de ajutor public judiciar, în temeiul art. 20 alin. (2) raportat Ia art. 3 lit. g) din Legea nr. 147/1997 s-a anulat cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. revizuenta a fost obligată să plătească intimatei S.D. suma de 1.700 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs (1.500 lei onorariu apărător şi 200 lei cheltuieli de transport). Hotărârea a cuprins în dispozitiv menţiunea „irevocabilă".
Împotriva acestei hotărâri, revizuenta T.I. a declarat recurs, susţinând în 28 de pagini nemulţumirea sa faţă de modul în care a fost soluţionat litigiul între părţi. După ce a prezentat un istoric al cauzei, referindu-se la soluţia recurată, revizuenta recurentă a arătat, în esenţă că taxa de timbru a fost plătită dar probabil a fost depusă la un alt dosar, că nu trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru că instanţa nu a soluţionat în fond cauza şi nu a căzut în pretenţii faţă de pârâtă, care de altfel nu are nicîo pretenţie asupra sa. O altă critică formulată de recurentă priveşte faptul că menţiunea din dispozitivul hotărârii în sensul că aceasta este irevocabilă, a pus-o în imposibilitatea de a contesta greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin decizia recurată, respectiv, Decizia nr. 486 din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, cererea de revizuire formulată de T.I. în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a fost anulată, ca netimbrată, fiind obligată revizuenta la plata sumei de 1.700 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recurenta susţine că în mod greşit a fost anulată cererea de revizuire ca netimbrată pentru că a trimis chitanţa prin care a depus suma de 10 lei reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în revizuire.
Din analiza cauzei se constată că prin citaţia aliată la fila 17, dosar revizuire, revizuenlei i s-a pus în vedere să timbreze eu suma de 10 lei, pentru termenul din 12 aprilie 2013, când cauza a fost luată în pronunţare pe aspectul timbrajului, După pronunţarea hotărârii de anulare a cererii de revizuire, ca netimbrată, la 23 februarie 2013 a depus un memoriu prin care a arătat că din motive medicale nu s-a putut prezenta şi a solicitat repunerea cauzei pe rol, ataşând la acesta dovada achitării taxei judiciare de timbru la 18 februarie 2013, deci după soluţionarea cauzei.
Prin urmare, fata de cele arătate, revizuenta nu a depus taxa judiciară de timbru pe care o datora, astfel că, instanţa a tacul aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 147/1997 cu privire la anularea cererii ca netimbrată.
Cât priveşte critica potrivit căreia instanţa în mod greşit a menţionat în dispozitivul hotărârii eă aceasta este irevocabilă, nefîind suspusă nici unei căi de atac, se constată că părţii nu i s-a creat un prejudiciu întrucât aşa cum s-a arătat în practicaua hotărârii, recursul a fost considerat admisibil.
Corect a procedat instanţa şi atunci când a obligat revizuenta la plata cheltuielilor de judecată, reţinând îndeplinirea condiţiei prescrise de norma procedurală referitoare la „partea care cade în pretenţii", care în contextul solicitării exprese a cheltuielilor de către partea adversă, justifică, din perspectivă strict procedurală, inserarea obligaţiei în dispozitivul soluţiei pronunţate.
Norma procedurală incidenţă - art. 274 C. proc. civ. - nu face nici o excepţie de la obligaţia de a plăti cheltuielile de judecată faţă de partea care a câştigat procesul şi cât timp la dosarul cauzei există dovezi, chitanţa de plată a onorariului de avocat şi a cheltuielilor de transport, în mod legal s-au acordat cheltuielile de judecată suportate de intimată.
Dreptul de a cere plaîa cheltuielilor de judecată se naşte pentru partea care a câştigat procesul, ca efect al hotărârii judecătoreşti prin care cealaltă parte a căzut în pretenţii, adică ca urmare a faptului că acţiunea revizuentei nu a fosl admisă ci a fost anulată ca netimbrată.
Nu se poate reţine ca fondată critica potrivit căreia cauza nu a fost soluţionată pe fond şi deci revizuenta nu a căzut în pretenţii faţă de intimată, pentru că prin exercitarea cererii de revizuire, intimata a fost nevoită să-şi formuleze apărarea, deci a suportat cheltuieli de judecată.
În raport de aceleaşi dispoziţii legale, recurenta va fi obligată la plata sumei de 500 iei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.D., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv 300 lei onorariu avocat şi 200 lei cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta T.U. împotriva Deciziei nr. 486 din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Obligă pe revizuenta la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.D. reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 404/2014. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 407/2014. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
