ICCJ. Decizia nr. 411/2014. Civil. Conflict de competenţă. întoarcere executare. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 411/2014
Dosar nr. 38309/299/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 5 februarie 2014
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2928 din 03 septembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Făgăraş a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată, din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În motivare, Judecătoria Făgăraş a reţinut, în esenţă, că, în speţă, suntem atât în prezenţa unei contestaţii la poprire, cât şi în prezenţa unei contestaţii la executare propriu-zisă, aceasta din urmă având ca obiect procesele-verbale privind actualizarea debitului şi stabilirea cheltuielilor de executare.
Astfel, dacă pentru contestaţia la executare propriu-zisă, competenţa aparţine în mod cert instanţei de la sediul sau domiciliul debitorului, contestaţia la poprire se soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială are loc urmărirea silită şi pe care creditorul popritor a ales-o atunci când a optat între biroul executorului judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului poprit ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
S-a reţinut că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit, aceste norme reglementând o competenţă teritorială exclusivă a executorului judecătoresc care poate fi, după caz, cel de la sediul ori domiciliul debitorului sau cel de la sediul ori domiciliul terţului poprit.
În consecinţă, s-a apreciat că doar creditorul este cel care are un drept de alegere, exclusiv, fie în persoana executorului judecătoresc de la sediul ori domiciliul debitorului, fie în persoana executorului judecătoresc de la sediul ori domiciliul terţului poprit, executorul trebuind să-şi verifice competenţa, în caz contrar nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executare atrăgând sancţiunea anulării actului nelegal.
Totodată, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Această instanţă este cea care soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
Astfel, în materia executării silite prin poprire, instanţa de executare nu poate fi decât judecătoria în raza căreia se află domiciliul sau sediul debitorului ori domiciliul sau sediul terţului poprit, poprirea neputând fi însă înfiinţată decât de executorul judecătoresc care-şi desfăşoară activitatea în circumscripţia teritorială a uneia dintre aceste instanţe.
În cauză, poprirea s-a înfiinţat prin cele două adrese emise de B.E.J. N.D. (filele 22, 24 din dosar), motiv pentru care, s-a apreciat că instanţa de executare este cea de la sediul debitoarei.
S-a constatat că Judecătoria Făgăraş a fost sesizată cu prezenta contestaţie la executare avându-se în vedere că sediile celor două societăţi comerciale: N. şi M. erau în municipiul Făgăraş, însă s-a arătat că acestea nu mai sunt în fiinţă ca persoane juridice, astfel încât nu se poate vorbi de existenţa unor sedii, cea dintâi pierzându-şi capacitatea de folosinţă prin divizare, iar cea de-a doua prin radierea din Registrul Comerţului.
Chiar dacă Judecătoria Făgăraş a pronunţat la data de 03 mai 2011, în Dosarul nr. 1352/226/2011, o altă încheiere de încuviinţare a executării silite, s-a apreciat că acest fapt nu determină atragerea competenţei teritoriale a acestei instanţe pentru soluţionarea contestaţiei la executare, cu atât mai mult cu cât încheierea de admitere se dă în camera de consiliu şi fără cale de atac, astfel că debitoarea sau terţii popriţi nu au putut să conteste legalitatea acesteia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 1 octombrie 2013, sub număr de Dosar 38309/299/2013.
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, Judecătoria Făgăraş este competentă teritorial să soluţioneze cauza.
S-a arătat că, în ceea ce priveşte contestaţia la executare, instanţa competentă se determină prin coroborarea dispoziţiilor art. 400 alin. (1), care prevăd că, în cazul contestaţiei la executare propriu-zise, competenţa aparţine instanţei de executare, cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea. Atunci când executarea silită se face prin poprire, locul executării este domiciliul sau sediul terţului poprit.
Din actele dosarului de executare coroborate cu menţiunile din certificatele constatatoare emise de ONRC la solicitarea instanţei, a rezultat că în Dosarul de executare nr. 10/2011 al B.E.J. N.D. s-a înfiinţat poprirea asupra acţiunilor contestatoarei deţinute la terţii popriţi SC N. SA - în faliment şi SC M. SA - având întrerupere temporară de activitate pe perioada 20 aprilie 2011-19 aprilie 2014, cu sediile în municipiul Făgăraş.
S-a mai reţinut că prin cererea dedusă judecăţii, contestatoarea a solicitat şi întoarcerea executării silite.
Astfel, raportat la prevederile art. 4041, art. 4042 alin. (1) C. proc. civ., ţinând cont şi de cele statuate prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţii art. 4042alin. (3) C. proc. civ., referitor la instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite, s-a arătat că şi competenţa teritorială a soluţionării cererii de întoarcere a executării silite formulate pe cale accesorie în condiţiile art. 4042 alin. (1) C. proc. civ. revine, de asemenea, instanţei executare, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripţie s-a efectuat executarea silită, potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Pornind de la prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se realizează executarea, competenţa de soluţionare a cererii de întoarcere a executării silite în cazul în care executarea silită s-a realizat prin poprire aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află conturile/acţiunile debitoarei deschise/deţinute la terţul poprit.
Or, în speţă, executarea silită s-a realizat prin indisponibilizarea acţiunilor contestatoarei deţinute la cei doi terţi popriţi atraşi în judecată, cu sediile în municipiul Făgăraş, prin urmare, având în vedere toate considerentele expuse, în speţă, calitatea de instanţa de executare o are Judecătoria Făgăraş.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 21070 din 30 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată cauza având ca obiect contestaţie la executare, suspendare executare, în favoarea Judecătoriei Făgăraş.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Făgăraş competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
înalta Curte constată că prin contestaţia la executare formulată, contestatoarea A.A.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC D.A. SA şi cu terţii popriţi SC N. SA prin lichidator SC M. SRL şi SC M. SA anularea popririi efectuate în baza titlului executoriu constând în sentinţa nr. 9171 din 29 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a proceselor-verbale de actualizare a debitului şi de stabilire a cheltuielilor de executare, întoarcerea executării silite, precum şi suspendarea acesteia.
Este de reţinut că dispoziţiile referitoare la executarea silită reprezintă o reglementare cu caracter special, derogator de la reglementarea de drept comun, aşa încât, competenţa de soluţionare a unei cereri privind executarea silită va fi stabilită în raport cu dispoziţiile legale aplicabile acestei faze procesuale.
Potrivit art. 400 C. proc. civ. „contestaţia se introduce la instanţa de executare".
Totodată art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instituie norma de competenţă, potrivit căreia instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în cazul de faţă, în circumscripţia căreia s-a efectuat poprirea.
Executare silită s-a pornit prin poprire, astfel cum rezultă din actele aflate în dosarul de executare coroborate cu menţiunile din certificatele constatatoare emise de O.N.R.C. la solicitarea instanţei, constatându-se astfel că în Dosarul de executare nr. 10/2011 al B.E.J. N.D. s-a înfiinţat poprirea asupra acţiunilor contestatoarei deţinute la terţii popriţi SC N. SA - în faliment şi SC M.SRL având întrerupere temporară de activitate pe perioada 20 aprilie 2011 - 19 aprilie 2014, cu sediile în municipiul Făgăraş.
Contestaţia la executare nu are natura juridică a unei acţiuni civile de drept comun, prin aceasta neurmărindu-se stabilirea unui drept potrivnic unei alte persoane, ci înlăturarea actelor şi măsurilor prejudiciabile efectuate în faza de executare silită, neavând relevanţă în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţei de executare faptul că, după emiterea adreselor de înfiinţare a popririi, terţii popriţi ar fi devenit persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, astfel cum s-a reţinut prin sentinţa de declinare pronunţată de Judecătoria Făgăraş, aspect care, de altfel, a fost infirmat prin relaţiile comunicate de O.N.R.C. Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Totodată, natura juridică a întoarcerii executării, astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât şi în practica judiciară, „de executare silită în sens invers", determină şi instanţa competentă pentru soluţionarea ei în acest caz, atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere teritorial, şi anume, instanţa de executare, respectiv judecătoria în circumscripţia căreia s-a realizat executarea silită, astfel cum rezultă din prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Conform dezlegării de drept date prin Decizia nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească competentă, potrivit legii, să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria, art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost introdus prin art. 1 pct. 33 din Legea nr. 202/2010 stipulând expres că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe".
Prin urmare, cererii de întoarcere a executării silite formulate pe cale accesorie în condiţiile art. 4042 alin. (1) C. proc. civ. i se aplică regulile de competenţă materială şi teritorială pentru contestaţia la executare, competentă fiind instanţa de executare.
În raport de considerentele expuse, având în vedere că instanţa competentă teritorial este instanţa de executare, respectiv Judecătoria Făgăraş, în circumscripţia căreia s-a început executarea prin indisponibilizarea acţiunilor contestatoarei deţinute de cei doi terţi popriţi atraşi în judecată, cu sediile în municipiul Făgăraş, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenta de soluţionare a cererii formulată de contestatoarea A.A.A.S. în favoarea Judecătoriei Făgăraş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 410/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 59/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
