ICCJ. Decizia nr. 4213/2013. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4213/2013
Dosar nr. 59724/3/2011
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC E. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a cesiunii de acţiuni încheiată în data de 20 octombrie 2010 între pârâtă, în calitate de cedent şi B.I.L., în calitate de cesionar, iar în subsidiar, urmare a admiterii primului capăt de cerere să se constate nulitatea actelor subsecvente, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii cesiunii de acţiuni din data de 20 octombrie 2010 între pârâtă, în calitate de cedent şi B.I.L., în calitate de cesionar.
La data de 28 martie 2012 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că un prim act subsecvent a cărui anulare o solicită este înscrierea la O.R.C. a B.I.L. cu acţiunile cesionate de către SC E. SA şi reînscrierea pârâtei cu un număr de 2.770.051 acţiuni iar în cazul în care s-au efectuat şi alte operaţiuni de către B.I.L. şi care au vizat aceste acţiuni urmează ca acestea să fie constatate ca fiind nule.
La termenul din 29 martie 2012 tribunalul a invocat şi a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea cererii astfel cum a fost precizată.
Prin sentinţa civilă nr. 4003 din 29 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a, a fost respinsă cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca inadmisibilă.
În motivarea hotărârii, prima instanţă a arătat că acţiunea în constatarea nulităţii unui act juridic, anularea actelor subsecvente şi repunerea în situaţia anterioară trebuie să fie formulată împotriva tuturor din actele juridice a căror nulitate se solicită pentru a-şi putea formula apărări şi pentru ca hotărârea să le fie opozabilă.
Reclamanta nu a chemat în judecată însă şi pe cesionarul B.I.L. pentru a da posibilitatea acestuia să formuleze apărări cu privire la nulitatea cesiunii ce se solicită a fi constatată şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce se va pronunţa şi pentru a se putea stabili obligaţii în sarcina acestei societăţi, cu atât mai mult cu cât reclamanta a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, ceea ce echivalează cu stabilirea de obligaţii în sarcina B.I.L.
În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat cererea reclamantei ca fiind inadmisibilă şi a respins-o ca atare.
În motivare, recurenta a susţinut, în esenţă, că ambele instanţe au reţinut, în mod greşit, inadmisibilitatea acţiunii, raportat la faptul că nu ar fi fost chemat în instanţă şi cesionarul B.I.L. pentru opozabilitatea hotărârii, aceasta cu atât mai mult cu cât niciodată pe parcursul litigiului nu s-a pus în discuţie necesitatea chemării în cauză şi a altor părţi.
Recurenta a arătat că la data de 24 decembrie 2003 a încheiat cu intimata contractul de vânzare - cumpărare nr. 65 care la art. 18.1 prevedea că „pe perioada realizării obligaţiilor contractuale cumpărătorul nu are dreptul să cesioneze către o altă persoană fizică/juridică toate sau o parte din acţiunile cumpărate de la vânzător şi nici să transfere toate sau o parte din obligaţiile contractuale, fără a avea consimţământul prealabil scris al vânzătorului, care nu va fi refuzat sau întârziat în mod nejustificat".
Totodată, art. 18.4 din contract stipula că „nerespectarea prevederilor art. 18.1, 18.2 şi 18.3 din prezentul contract atrage nulitatea absolută a actului astfel încheiat".
În opinia recurentei - reclamante, cesiunea din data de 20 octombrie 2010 a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor contractuale, iar nulitatea unei astfel de cesiuni rezidă din încălcarea obligaţiei asumate de către pârâtă. O astfel de cesiune efectuată în perioada derulării contractului de privatizare, fără acordul A.V.A.S., apreciază recurenta, este sancţionată cu nulitatea absolută.
Apreciază că se impune nulitatea cesiunii şi a actelor subsecvente, indiferent de chemarea sau nu în instanţă a B.I.L., întrucât sancţiunea principală a nulităţii se aplică pârâtei SC E. SA. Prin revenirea ca acţionar a cumpărătorului SC E. SA, A.V.A.S. dobândeşte posibilitatea urmăririi postprivatizare a contractului din 2003, în sensul obligării acestuia la îndeplinirea prevederilor contractuale.
Dispoziţiile art. 969 C. civ. impun cu forţa de lege convenţia atât părţilor, cât şi instanţelor judecătoreşti, acestea din urmă neputând substitui propria voinţă clauzelor contractuale. De vreme ce părţile au convenit aplicarea sancţiunii nulităţii absolute în cazul încălcării obligaţiei stabilite la clauza 18.1 din contract, instanţa trebuie numai să constate dacă respectiva clauză a fost nesocotită, iar în cazul în care acest aspect va reieşi din dezbateri, sancţiunea nulităţii urmează a fi aplicată. Respingerea cererii ca inadmisibilă, pe considerentul că cesionarul nu ar fi fost chemat în instanţă pentru opozabilitate nu are suport legal, atât timp cât se pune în discuţie încălcarea unei convenţii la încheierea căreia părţile şi-au asumat în mod clar sancţiunea nulităţii în caz de nerespectare. Problema pe care trebuie pus accentul este verificarea momentului la care s-a produs această.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A.A.A.S., a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 454 din 6 noiembrie 2012, a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a constatat că soluţia de inadmisibilitate a instanţei de fond este fondată pe un caz de coparticipare procesuală pasivă, considerat de aceasta, chiar dacă nu a spus-o expres, coparticipare procesual pasivă obligatorie (ce poate fi rezumat prin obligaţia de a chema în judecată toate părţile unui act juridic, dacă se urmăreşte anularea/constatarea nulităţii acestuia şi repunerea în situaţia anterioară)
Coparticiparea procesuală (reglementată ca instituţie de art. 47-48 C. proc. civ.), are în speţa de faţă o vădită natură obligatorie, sub aspect pasiv, din moment ce, atât actul juridic direct atacat (cesiunea de acţiuni din 20 octombrie 2010), cât şi efectele capetelor accesorii solicitate (nulitate acte subsecvente, repunere situaţia anterioară), privesc, prin definiţie, toate părţile ce au participat la încheierea actului.
S-a reţinut că potrivit principiului efectului relativ a actului jurisdictional, nici nu s-ar putea ajunge vreodată la o repunere în situaţie anterioară faţă de o parte ce nu a fost citată în respectivul litigiu şi nu s-a putut apăra, care, evident, nici nu ar fi menţionată în dispozitiv.
S-a apreciat că, în cazul nulităţii totale a unui act juridic, care acţionează, prin natura ei, cu privire la toate părţile acelui act, judecarea în contradictoriu cu toate părţile este o condiţie ce nu ţine de fondul pretenţiei, ci lato sensu, de admisibilitatea sa.
Instanţa de apel a arătat că „inadmisibilitatea" nu este, în genere, decât o lipsă a unui element din cele ce constituie (cumulativ) dreptul la acţiune în sens procesual, element ce ar putea fi identificat în speţă -calitatea procesual pasivă, ce aparţine mai multor subiecte de drept, prin forma coparticipării procesual pasive obligatorii).
În ceea ce priveşte faptul că nu s-ar fi pus în discuţie necesitatea trasării unui alt cadru procesual, s-a arătat că rolul activ, prin natura sa, este un principiu subsidiar celui al disponibilităţii în procesul civil şi care n-ar trebui să-l încalce pe acesta din urmă.
În termen legal, împotriva acestei decizii, A.A.A.S., (fostă A.V.A.S.) a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii apelului declarat de reclamantă, în sensul schimbării sentinţei apelate şi admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată cesiune, pentru a se putea stabili dacă actul astfel încheiat este lovit de nulitate absolută.
În mod eronat, s-a reţinut că cesiunea s-ar fi încheiat ulterior realizării obligaţiilor de către cumpărător, fără a fi încălcată astfel clauza din contract, invocându-se în acest sens adresa din 7 octombrie 2008. Această adresă, susţine recurenta, nu reprezintă o confirmare a realizării tuturor obligaţiilor contractuale, confirmându-se numai îndeplinirea de către SC E. SA a obligaţiei privind realizarea angajamentului investiţional (aport de capital pentru dezvoltare), celelalte obligaţii asumate fiind încă în derulare la momentul cesiunii a cărei nulitate o solicită.
Cesiunea de acţiuni s-a produs în timpul derulării contractului, înainte de îndeplinirea tuturor obligaţiilor de către cumpărător, motiv pentru care intervine sancţiunea nulităţii actului astfel încheiat, şi pe cale de consecinţă a tuturor actelor subsecvente întemeiate pe contractul lovit de nulitate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă SC E. SA Târgovişte a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed:
Art. 47 C. proc. civ. stipulează că, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comună, ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză.
Deşi, în principiu, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, este de reţinut că sunt situaţii în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în mod legal, instanţa de control judiciar, raportat la prevederile art. 47- 48 C. proc. civ. a constatat că, în speţă, soluţia primei instanţe este fondată pe un caz de coparticipare procesuală pasivă obligatorie.
Distincţia dintre litisconsorţiul facultativ şi cel necesar (obligatoriu) prezintă importanţă pentru speţa de faţă, deoarece, în constatarea nulităţii absolute a cesiunii de acţiuni încheiată în data de 20 octombrie 2010 de pârâta SC E. SA Târgovişte, în calitate de cedent şi B.I.L., în calitate de cesionar, cât şi pentru a se dispune asupra capetelor accesorii solicitate (nulitate acte subsecvente, repunere în situaţia anterioară), instanţa trebuie să constate nevalabilitatea actului juridic faţă de toate părţile şi, întrucât pronunţarea unei hotărâri uniforme reprezintă necesitatea obiectivă în materia nulităţii actelor juridice, în cauză, litisconsorţiul este necesar, obligatoriu şi unitar.
În speţă, pârâta SC E. SA Târgovişte nu are singură calitate procesuală pasivă, întrucât o hotărâre judecătorească produce efecte relative, iar o dispoziţie nu poate fi desfiinţată pentru o parte şi socotită valabilă pentru cealaltă.
Totodată, conform principiului efectului relativ (pe planul executării civile) a actului jurisdicţional, nici nu s-ar putea ajunge vreodată la o repunere în situaţia anterioară faţă de o parte care nu a avut cunoştinţă de proces, deoarece ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O.
Este adevărat că instanţa poate pune în discuţie elementele de fapt şi de drept, dar este de reţinut, că, în sistemul de drept românesc, instanţa nu poate introduce din oficiu în proces o parte, litigiul fiind guvernat de principiul disponibilităţii, astfel că numai reclamantul este cel care fixează limitele judecăţii prin indicarea părţilor cu care înţelege să se judece, instanţele fiind obligate doar să conchidă juridic adecvat, în raport de manifestările de voinţă ale părţilor.
Este lipsită de orice justificare susţinerea recurentei-reclamante conform căreia „pe parcursul litigiului nu s-a pus niciodată în discuţie necesitatea chemării în cauză şi a altor părţi", întrucât, astfel cum rezultă din practicaua sentinţei civile nr. 4003 din 29 martie 2012 (fila 186 dosar de fond) prima instanţă a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii, faţă de cadrul procesual pasiv indicat de reclamantă, dar partea nu a înţeles să se prezinte la acel termen de judecată, motiv pentru care nu-i poate fi imputată instanţei pasivitatea reclamantei în ceea ce priveşte desfăşurarea şi finalizarea procesului.
În acest context, trebuie amintit că art. 129 alin. (1) C. proc. civ., instituie părţilor îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., ştiut fiind că, potrivit adagiului latin „nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă, nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.
Pentru toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect legea, dând o corectă eficienţă textelor de lege incidente în speţă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică.
Aşa fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A.A.A.S., împotriva Deciziei civile nr. 454/2012 din 6 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A.A.A.S., împotriva Deciziei civile nr. 454/2012 din 6 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4198/2013. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 4421/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
