ICCJ. Decizia nr. 4423/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 4423/2013

Dosar nr. 6796/97/2011

Şedinţa publică de la 11 decembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 276 din 05 iunie 2012 Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a respins excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant, a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, excepţia lipsei capacităţii juridice civile şi a calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin M.F.P. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată şi completată de reclamantul U.E., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin M.F.P., Guvernul României şi M.A.I.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, prima instanţă a reţinut că în contextul circumstanţelor istorice din anul 1945, în condiţiile încetării războiului şi condiţiilor impuse României prin Convenţia de Armistiţiu, se afirmă că în anul 1945 reclamantul a fost deportat în U.R.S.S., la muncă în mină, până în anul 1949 când a revenit în ţară.

În temeiul art. 137 C. proc. civ., instanţa a analizat mai întâi excepţiile ce pot face de prisos analiza cauzei pe fond.

Deliberând asupra excepţiei netimbrării acţiunii, instanţa a respins-o raportat la art. 15 lit. f)1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, ce prevăd că sunt scutite de plata taxei de timbru acţiunile ce vizează stabilirea şi acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii, reputaţiei, vieţii intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine.

Deliberând asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant instanţa a respins-o raportat la delegaţia de reprezentare de la fila 4 din dosar.

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării acţiunii prima instanţă a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor legale cu situaţia deportaţilor, rezultă că perioada în care reclamantul era ţinut să dovedească abuzurile regimului Antonescu s-a încheiat la data de 31 decembrie 2006, iar acţiunea a formulat-o la data de 26 octombrie 2011, după aproximativ cinci ani de zile.

Deliberând asupra excepţiei lipsei capacităţii juridice civile şi a calităţii procesuale pasive a Guvernului României, instanţa a admis-o, prin raportare la art. 102,108 din Constituţie şi Legea nr. 90/2001, potrivit cărora Guvernul României nu participă decât în raporturi juridice de drept administrativ.

Totodată, prima instanţă a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I., în considerarea faptului că la momentul introducerii în cauză a pârâtului nu se solicita nimic în contradictoriu cu acesta, reclamantul precizând doar prin concluziile scrise, adică după închiderea dezbaterilor, că solicită obligarea tuturor pârâţilor, „în solidar sau fiecare în raport cu culpa sa".

A fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin M.F.P., raportat la modul în care este formulată acţiunea, din care rezultă că reclamantul consideră Statul Român răspunzător pentru prejudiciul suferit, astfel încât, instanţa, a soluţionat cauza pe fond.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, instanţa a examinat argumentele pe care această excepţie este întemeiată ca apărări pe fondul cauzei.

Astfel, faţă de invocarea dreptului comun ca temei juridic al capetelor de cerere, prima instanţă a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv constatarea unui prejudiciu născut din săvârşirea unei fapte ilicite, cu vinovăţie, constatând că în speţă nu s-a reţinut caracterul ilicit al măsurilor luate în vederea deportării şi internării cetăţenilor români de etnie maghiară şi germană în lagăre de muncă în U.R.S.S. şi nici nu se poate reţine - din punct de vedere juridic - în sarcina pârâtului, o vinovăţie pentru luarea acestor măsuri.

A mai reţinut tribunalul că, dat fiind contextul istoric în care această măsură a fost luată nu se poate vorbi despre un caracter ilicit al acesteia în sensul că ea ar încălca o normă juridică aflată în vigoare la momentul la care măsura a fost luată. Dimpotrivă, Statul român a executat, prin respectiva măsură, ordinele primite de la Comisia aliată de Control aflată de fapt sub ordinele Comandamentului Rus.

Împotriva aceste sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin Decizia civilă nr. 64 din 8 noiembrie 2012 Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, a anulat ca netimbrat apelul.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a texei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar deşi prin încheierea din 18 octombrie 2012, instanţa a stabilit, raportat la pretenţiile reclamantului, şi a comunicat acestuia prin citaţie, obligaţia de a plăti o taxă de timbru, stabilită la valoarea pretenţiilor sale, în cuantum de 928.587 lei şi timbru judiciar de 5 lei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul U.E. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicând modificarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii introductive aşa cum a fost modificată.

În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurentul a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât în mod greşit instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului şi a recurs la anularea apelului ca netimbrat deşi cererea sa era scutită de taxe judiciare conform art. 15 lit. f)1, lit. s) şi t) din Legea nr. 146/1997.

Totodată, recurentul învederează că hotărârea recurată nu este motivată în fapt şi în drept în ceea ce priveşte măsura anulării ca netimbrat a apelului arătând că încheierea din. 18 octombrie 2012 nu i-a fost comunicată şi nici nu i s-a comunicat faptul că o poate contesta.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul a criticat hotărârea primei instanţe arătând că a fost dată cu o greşită aplicare a legii şi o nereală stabilire a situaţiei de fapt, reiterând criticile aduse prin cererea sa de apel hotărârii apelate.

În soluţionarea recursului, Înalta Curte va examina cu prioritate criticile aduse deciziei recurate, respectiv criticile vizând faptul că în mod greşit instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului şi a recurs la anularea acţiunii ca netimbrată deşi cererea sa era scutită de taxe judiciare conform art. 15 lit. f)1, lit. s) şi t) din Legea nr. 146/1997.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului vizând faptul că hotărârea recurată nu este motivată în fapt şi în drept în ceea ce priveşte măsura anulării ca netimbrat a apelului nu pot fi reţinute.

Astfel, observând considerentele deciziei recurate se constată că acestea cuprind motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt contradictorii şi nici străine de natura pricinii, instanţa de apel apreciind că se impune anularea ca netimbrat a apelului motivat de faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a texei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar deşi prin încheierea din 18 octombrie 2012, instanţa a stabilit, raportat la pretenţiile reclamantului, şi a comunicat prin citaţie acestuia obligaţia de a plăti o taxă de timbru, stabilită la valoarea pretenţiilor sale, în cuantum de 928.587 lei şi timbru judiciar de 5 lei.

Nici criticile recurentului vizând faptul că încheierea din 18 octombrie 2012 nu i-a fost comunicată şi nici nu i s~a comunicat faptul că o poate contesta nu pot fi primite în considerarea următoarelor:

În conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997,

(1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiţiei

(2) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

(3) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă.

(4) În cazul admiterii integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate."

În speţă, se constată că la data de 29 octombrie 2012, reclamantul-apelant a fost citat cu menţiunea achitării taxelor judiciare stabilite de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 18 octombrie 2012.

Astfel, faţă de dispoziţiile legale mai sus evocate, reclamantul avea posibilitatea de a face cerere de reexaminare, în termen de 3 zile de la data la care, prin citaţie, i s-a comunicat suma datorată. Or, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii.

Prin urmare, în condiţiile în care reclamantul considera că stabilirea taxelor judiciare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 15 lit. f)1, lit. s) şi t) din Legea nr. 146/1990, în conformitate cu prevederile art. 18 din acelaşi act normativ avea deschisă calea formulării unei cereri de reexaminare a taxelor judiciare stabilite de către instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din data de 18 octombrie 2012.

Astfel, se constată că, reţinând că reclamantul nu a achitat taxele judiciare în cuantumul pus în vedere prin citaţie şi nici nu a solicitat reexaminarea în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997, în mod corect instanţa de apel a anulat ca netimbrat apelul.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul U.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul U.E. împotriva Deciziei civile nr. 64/2012 din 8 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 decembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4423/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs