ICCJ. Decizia nr. 424/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 424/2014
Dosar nr. 355/107/2013
Şedinţa publică din 11 februarie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Alba, la 11 ianuarie 2013, reclamanţii D.D. şi D.H. au chemat în judecată pe pârâta Primăria oraşului C. prin primar, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F. C., în suprafaţă de 1.472 m.p. şi, respectiv 340 m.p., precum şi la plata despăgubirilor actualizate pentru construcţiile şi anexele care au existat pe aceste terenuri, în prezent demolate.
Prin sentinţa civilă nr. 892 din 27 martie 2013 Tribunalul Alba a admis excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâta Primăria oraşului C. şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi.
În considerentele deciziei s-a reţinut că solicitarea reclamanţilor vizând restituirea în natură a celor două imobile a mai fost supusă analizei instanţei, prin cauzele înregistrate sub nr. 2277/107/2011*, respectiv 8145/107/2011*, în care s-au pronunţat sentinţele civile nr. 77/2012 şi 663/2012, rămase irevocabile, prin deciziile civile nr. 423/2012 şi 424/2012 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia.
Chiar dacă obiectul celor două cauze nu a fost identic, în sensul că în Dosarul nr. 8145/107/2011*, reclamanţii au formulat un capăt de cerere principal în obligarea pârâtului la soluţionarea notificării din 2001, iar în Dosarul nr. 2277/107/2011* au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de retrocedare în natură a terenului înscris în C.F. C., în suprafaţă de 340 m.p., în esenţă, toate solicitările reclamanţilor vizează, acelaşi lucru.
Instanţa de fond a reţinut că, pentru a exista identitate de obiect între două sau mai multe acţiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în acelaşi mod, fiind suficient ca, din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final, urmărit de reclamant este acelaşi.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică, nu numai judecarea din nou a unui proces finalizat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză, între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, printr-o altă hotărâre, ulterioară, dată în alt proces.
Împotriva sentinţei civile nr. 892 din 27 martie 2013 a Tribunalului Alba au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că tribunalul a făcut o greşită aplicarea a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prin decizia nr. 482 din 07 iunie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins recursul declarat de reclamanţii D.D. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 892 din 27 martie 2013 a Tribunalului Alba.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că acelaşi obiect (restituirea în natură a terenului identificat anterior şi acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate de pe acesta), în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă (Primăria C.) şi, în baza aceluiaşi act normativ (Legea nr. 10/2001), l-au avut notificarea din 18 iunie 2001, precum şi notificarea în Dosarul execuţional nr. 228/2001 al Judecătoriei C., formulate de reclamanţi.
Aceste notificări au fost soluţionate prin dispoziţia din 04 iunie 2004 a Primarului C., în sensul că s-a respins cererea de restituire în natură şi s-au acordat despăgubiri, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 pentru imobilele înscrise în C.F.
Această dispoziţie a fost contestată de cei doi reclamanţi, iar instanţele de judecată au menţinut soluţia de acordare a despăgubirilor pentru imobilele reclamanţilor, modificând doar cuantumul acestora, şi implicit au confirmat soluţia Primarului oraşului C., de respingere a cererii de restituire în natură (sentinţa nr. 850/2004 a Tribunalului Alba, decizia civilă nr. 565/A/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia şi decizia nr. 2141/2006 a I.C.C.J., secţia civilă).
Urmare a pronunţării acestor hotărâri judecătoreşti, s-a emis dispoziţia nr. 17/2006 de către Primarul Oraşului C., prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului solicitat de cei doi reclamanţi şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul şi construcţiile, ce au făcut obiectul notificării din 18 iunie 2001 şi al notificării în Dos. exec. 228 din 10 aprilie 2001 formulate de reclamanţi, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ulterior, prin decizia nr. 4160/2008 emisă de C.C.S.D. s-a emis titlu de despăgubire în cuantum de 109.944,40 RON în favoarea celor doi reclamanţi, în baza hotărârilor judecătoreşti menţionate mai sus.
Contestaţia formulată împotriva acestei din urmă decizii a fost respinsă, cu caracter irevocabil prin decizia nr. 544/2010 a I.C.C.J., secţia contencios administrativ.
Reclamanţii au formulat o acţiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Primarul oraşului C. la soluţionarea notificării şi restituirea în natură a suprafeţei de 220 m.p., teren înscris în C.F., radierea dreptului de proprietate al Statului Român şi reînscrierea celui al reclamanţilor.
Această acţiune a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 663/2012 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 8145/107/2011* şi menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 424/2012.
Printr-o acţiune distinctă, înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 2277/107/2011*, cei doi reclamanţi au solicitat obligarea Primăriei oraşului C. să emită decizie de retrocedare în natură a imobilului teren înscris în C.F., motivat de faptul că, prin dispoziţia Primarului Oraşului C., le-a fost respinsă cererea de retrocedare a acestui imobil.
Şi această acţiune a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 77/2012 a Tribunalului Alba, iar recursul declarat împotriva acestei sentinţe a fost, de asemenea, respins prin decizia nr. 423/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, fiind astfel menţinută soluţia.
Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că cererea reclamanţilor de acordare a măsurilor reparatorii prin restituire în natură şi despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilele înscrise în C.F. a fost tranşată în mod irevocabil, sub toate aspectele, soluţia finală fiind aceea că reclamanţilor li s-a respins cererea de restituire în natură şi li s-au acordat despăgubiri, emiţându-se titlu de despăgubire în cuantum de 109.944,40 RON.
Instanţa de control judiciar a constatat că, în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 1201 C. civ.
Curtea a constatat şi existenţa identităţii de părţi, în toate litigiile menţionate anterior figurând ca părţi, atât reclamanţii, cât şi pârâtul Primarul oraşului C. (inclusiv în Dosarul nr. 2277/107/2011* la care fac referire recurenţii), dar şi identitatea de cauză juridică, solicitările reclamanţilor fiind fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Recurenţii au invocat şi faptul că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu se regăsesc în cele două sentinţe civile.
Curtea a constatat că dispoziţia Primarului oraşului C. este fundamentată inclusiv pe dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, reţinându-se că lucrările pentru care a fost dispusă exproprierea au fost executate.
Prin contestaţia pe care au formulat-o împotriva acestei dispoziţii, soluţionată de Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr. 840/2004 reclamanţii nu au criticat dispoziţia sub acest aspect, fiind nemulţumiţi doar de cuantumul despăgubirilor. Astfel, cu privire la îndeplinirea cerinţelor art. 11 din Legea nr. 10/2001, dispoziţia a rămas definitivă.
Rezultă din toate cele ce preced că, în speţă, sunt întrunite cerinţele de admisibilitate a excepţiei puterii lucrului judecat, prin raportare însă, nu numai la hotărârile avute în vedere de prima instanţă, ci şi la sentinţa civilă nr. 850/2004, motivarea primei instanţe urmând să fie completată în măsura şi pentru considerentele expuse anterior.
Împotriva deciziei nr. 482 din 07 iunie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă au declarat un nou recurs reclamanţii, reiterând criticile din primul recurs.
Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.
Astfel, din coroborarea textului procedural mai sus evocat, cu dispoziţiile art. 377 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în puterea legii, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs, rezultă că decizia atacată, nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al acestei căi de atac, având caracter irevocabil.
Această soluţie se impune în respectarea principiilor legalităţii şi unicităţii căilor de atac şi presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfăşurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora.
Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii D.D. şi D.H.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii D.D. şi D.H. împotriva deciziei nr. 482 din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 423/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 425/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
