ICCJ. Decizia nr. 5499/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5499/2013
Dosar nr. 3473/1/2013
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare formulate în cauză reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios Administrativ şi Fiscal, reclamantul G.E. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pe pârâtă care este mandatar administrator al fondului imobiliar de stat, sector 2 Bucureşti, să emită înscrisul material, denumit contract de vânzare-cumpărare, asupra apartamentului din str. AP sector 2 Bucureşti, conform cu dispoziţiile Sentinţei civile nr. 13157 din 8 octombrie 1998, pronunţate de Judecătoria sector 2, Bucureşti în Dosar nr. 5943/1997.
Prin Încheierea din şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 28861/3/2009 a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a înaintat dosarul Preşedintelui Tribunalului Bucureşti în vederea repartizării uneia dintre secţiile civile spre competentă soluţionare.
Prin Decizia civilă nr. 366 din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul reclamant G.E. împotriva Încheierii din şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa civilă nr. 2146 din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea de constatare a nulităţii Dispoziţiei nr. 201/1997 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 300A din 17 septembrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 1551 din 21 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.
Împotriva deciziei mai sus menţionate, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. a formulat contestaţie în anulare reclamantul G.E.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, în temeiul art. 321 C. proc. civ., o găseşte incidentă speţei pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar ţine în loc în mod nedefinit judecata unui proces.
În acest context, art. 321 C. proc. civ. prevede următoarele: “Nu se poate face o nouă contestaţie în anulare pentru motive ce au existat la data celei dintâi”.
Legiuitorul a vrut astfel să evite şicana prin introducerea de contestaţii succesive şi să confere părţii care a câştigat o contestaţie siguranţa că nu mai poate fi acţionată din nou în judecată.
Întrucât textul nu face nicio precizare, o nouă contestaţie nu poate fi primită indiferent dacă partea a cunoscut sau nu dacă motivele existau la data când a fost formulată prima contestaţie în anulare. Ca atare, nu interesează aspectul subiectiv în aprecierea admisibilităţii unei noi contestaţii în anulare.
În speţă, se constată că reclamantul G.E., împotriva aceleaşi Decizii civile nr. 1551 din 21 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a mai formulat pe acelaşi temei de drept şi invocând aceleaşi motive de fapt, o contestaţie în anulare, soluţionată prin Decizia nr. 4552 din 16 octombrie 2013 de aceeaşi instanţă.
Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 martie 2013 contestatorul a criticat Decizia nr. 1551 din 21 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând incidenţa prevederilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 4552 din 16 octombrie 2013, secţia I civilă a constatat nefondată cererea de contestaţie în anulare, apreciind că, în fapt, contestatorul a urmărit o rediscutare a motivului asupra căruia instanţa de recurs s-a pronunţat deja prin decizia contestată.
Faţă de dispoziţiile art. 321 C. proc. civ., problema legalităţii hotărârii atacate fiind definitiv soluţionată, nemaiputând fi pusă în discuţie întrucât se supune autorităţii de lucru judecat sub aspectul cauzei contestaţiei, prezenta cale de atac este inadmisibilă, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul G.E. împotriva Deciziei civile nr. 1551 din 21 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţate în Dosarul nr. 15919/3/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5498/2013. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5500/2013. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
