ICCJ. Decizia nr. 5603/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5603/2013

Dosar nr. 36338/3/2010

Şedinţa publică din 3 decembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1146 din 14 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a respins acţiunea formulată de reclamanta Ş.M.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia nr. 855A din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Ş.M.G. împotriva Sentinţei civile nr. 1146 din 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta Ş.M.G.

Prin Încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părţilor la dezbateri.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 11 noiembrie 2013, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerinţele art. 248 alin. (1) din acelaşi cod.

Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 1 an.

Ca atare, perimarea apare ca o sancţiune determinată tocmai de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancţiune cât şi de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de acţiune şi asupra căilor de atac.

În speţă, din culpa părţilor, cauza a rămas în nelucrare, de la 30 octombrie 2012 - data suspendării cauzei - nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată aşadar că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 248 şi urm. C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecinţă a lipsei de stăruinţă a părţilor în desfăşurarea activităţii judiciare.

În consecinţă, se va constata, din oficiu, că a operat sancţiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamanta Ş.M.G. perimat.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cauza având ca obiect recursul declarat de reclamanta Ş.M.G. împotriva Deciziei nr. 855A din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5603/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs