ICCJ. Decizia nr. 65/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 65/2014
Dosar nr. 1367/103/2011
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1367/103/2011, la data de 31 martie 2011 SC S.P. SA, prin administrator judiciar manager Cont Sprl Roman, a chemat în judecată pe pârâta SC F. SA solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 186.805 dolari SUA în echivalent lei la cursul zilei din ziua plăţii, cu titlu de preţ.
Prin sentinţa civilă nr. 100/ Com din 22 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA, prin administrator judiciar Manager Cont Sprl, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 186.805 dolari SUA sau echivalentul în lei la cursul zilei din ziua plăţii, cu titlu de preţ.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
RA E. Suceava, înfiinţată în baza H.G. nr. 34/1991, avea în componenţa sa 5 întreprinderi forestiere, printre care şi cele din Piatra-Neamt şi Suceava.
în temeiul H.G. nr. 15 din 11 ianuarie 1994, RA E. Suceava a fost reorganizată în societăţi comerciale cu personalitate juridică, luând fiinţă astfel, SC F. SA Suceava şi SC S.P. SA Piatra Neamţ. Astfel, Regia a predat pe bază de protocol şi bilanţ contabil, atât activul, cât şi pasivul ce Ie-a revenit din patrimoniul fostelor sale întreprinderi.
RA E. Suceava a mandatat, pe bază de protocol, noua societate SC F. SA Suceava, cu obligaţia urmăririi şi încasării de la firma S.O.G.E.R.E.C.O. E.E. Atena a creanţei în sumă de 351.872,02 dolari SUA, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neîncasată, printre care şi un debit aparţinând reclamantei SC S.P. SA Piatra Neamţ, în sumă de 186.805 dolari SUA.
Prin protocolul din 30 aprilie 1994 încheiat de reclamantă cu pârâta, la pct. 7 s-a precizat că valoarea facturilor, pentru mărfurile încărcate pe vase, neîncasate de sucursalele SC S.P. SA Piatra Neamţ, sunt în patrimoniul şi în evidenţa contabilă a acesteia, iar obligaţia urmăririi încasării acestora revine SC F. SA Suceava. De asemenea, la pct. 10 din protocol, s-a menţionat: „în situaţia în care din cauze independente de voinţa SC F. SA se vor ivi cazuri de neîncasare a unor facturi emise pentru export pentru mărfurile livrate de actualele sucursale ale SC S.P. SA, cum ar fi prescrierea sumelor, falimentul societăţii beneficiare, calamităţi etc, nu exonerează SC S.P. SA Piatra Neamţ, în sensul preluării de către această societate a eventualelor pagube produse prin neîncasare".
Reclamanta SC S.P. SA Piatra Neamţ a formulat obiecţiuni la pct. 10 din protocolul din 30 aprilie 1994, conform adresei din 02 iunie 1994 (fila 18 dosar), potrivit cărora: SC S.P. SA Piatra Neamţ nu-şi poate asuma răspunderea de a suporta eventualele pagube care s-ar putea produce prin neîncasarea de către dvs. a unor facturi din anul 1993 şi mai vechi, de la partenerii externi, deoarece dv. sunteţi titularul contractelor de export pe care le-aţi negociat. în această situaţie, este normal să răspundeţi de încasarea mărfurilor livrate".
Prin protocolul privind compensarea datoriilor reciproce, din 07 martie 1998 (filele 7 şi 8 dosar), reclamanta şi pârâta, de comun acord, au stabilit compensarea datoriei reclamantei faţă de pârâtă, constituind motorina, cu datoria pârâtei faţă de reclamantă, reprezentând mărfuri livrate la export de sucursalele reclamantei şi de către aceasta din urmă, neîncasate până la data protocolului. După efectuarea compensării, în baza aceluiaşi protocol, pârâta SC F. SA şi-a asumat datoria rezultată în urma compensării, în cuantum de 186.805 dolari SUA, faţă de reclamantă şi s-a obligat să-i achite această sumă.
Pârâta SC F. SA a acţionat în judecată firma S.O.G.E.R.E.C.O. E.E. Atena, iar prin hotărârea din 18 ianuarie 1996 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, aceasta din urmă a fost obligată la plata sumei de 351.872,02 dolari SUA + 9.037,44 dolari SUA, cheltuieli de judecata + 6% dobânzi.
Apoi, prin Hotărârea din 20 iulie 1996 dată de Tribunalul de Primă Instanţă din Atena, secţia jurisdicţie graţioasă, a fost recunoscută ca executorie Hotărârea din 1996, în Grecia.
Pârâta a urmat, apoi, procedura de urmărire şi încasare a creanţei, care s-a finalizat abia la data de 21 decembrie 2009, când i-a fost clasificat din preţul obţinut doar suma de 7.000 euro, reprezentând taxă judiciară pentru executare, suma obţinută de 106.000 euro la vânzare fiind clasificată statului grec - Finanţelor publice şi I.K.A.
Apărarea pârâtei, potrivit căreia cheresteaua a fost livrată firmei S.O.G.E.R.E.C.O. E.E. Atena de către fostele sucursale (S.E.P.P.L. Poiana Teiului, S.E.P.P.L. Roznov, S.E.P.P.L. Tarcău şi S.E.P.P.L. Târgu Neamţ) ale reclamantei, privatizate în anul 1998 şi care trebuiau să primească contravaloarea acesteia, deci creanţa solicitată nu aparţine reclamantei, a reţinut prima instanţă, că este nefondată.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, conform protocolului din din 03 noiembrie 1995 încheiat cu SC R.R. SA, SC F.T. SA şi SC S.F. SA Târgu-Neamţ, documente încheiate în vederea divizării parţiale a SC S.P. SA şi înmatriculării fostelor subunităţi S.E.P.P.L. Poiana Teiului, S.E.P.P.L. Roznov, S.E.P.P.L. Tarcău şi S.E.P.P.L. Târgu Neamţ, ca noi societăţi, acestea au preluat numai soldul decontărilor între unităţi existent la data de 30 septembrie 1995, sold care conţinea inclusiv datoria SC S.P. SA către acestea, pentru marfa livrată la export de fosta regie, firmei S.O.G.E.R.E.C.O. E.E. Atena. Această datorie a fost achitată fostelor sucursale ale SC S.P. SA, prin compensare sau prin plăţi efective, iar datoria către SC S.F. SA a fost achitată în baza Deciziei civile nr. 145 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, la data de 08 martie 2001. Aşadar, valoarea facturilor de export, pentru marfa livrată către S.O.G.E.R.E.C.O. E.E. Atena a rămas în patrimoniul reclamantei după divizare.
A reţinut prima instanţă că nu poate fi primită apărarea pârâtei că nu datorează reclamantei suma pretinsă, întrucât nu a recuperat contravaloarea mărfurilor de la societatea elenă.
S-a mai reţinut că este adevărat că la pct. 10 din protocolul din 30 mai 1994 se stipulează că în situaţia în care din cauze independente de voinţa SC F. SA se vor ivi cazuri de neîncasare a unor facturi emise pentru export, SC S.P. SA, nu va fi exonerată de eventualele pagube produse prin neîncasare, însă reclamanta semnează acest protocol cu obiecţiuni, iar ulterior, prin protocolul privind compensarea datoriilor reciproce din 07 martie 1998, au compensat datoriile, iar pârâta îşi recunoaşte datoria în sumă de 186.805 dolari SUA.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel pârâta SC F. SA Suceava, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Printr-o cerere ulterioară, apelanta şi-a completat motivele de apel, invocând necompetenţa teritorială a primei instanţe.
SC S.P. SA Piatra Neamţ, reprezentată legal de administrator judiciar manager Cont Sprl Roman, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat.
Prin Decizia civilă nr. 20 din 21 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC F. SA împotriva sentinţei civile nr. 100/ Com din 22 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 1367/103/2011 în contradictoriu cu intimata - reclamantă SC S.P. SA - prin administrator judiciar Manager Cont Sprl.
A fost schimbată, în tot, sentinţa civilă nr. 100 din 22 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în sensul că s-a respins acţiunea, ca nefondată.
A fost obligată intimata-reclamantă la 7548,5 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la prima critică din apel, privind faptul că prima instanţă nu a fost competentă teritorial, instanţa de apel l-a găsit neîntemeiat.
Deşi, ca regulă, în conformitate cu prevederile art. 5 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se face la instanţa sediului pârâtului, dispoziţiile art. 10 din acelaşi cod reglementează competenţa teritorială alternativă în cadrul litigiilor comerciale.
Pct. 4, pe care şi-a întemeiat acţiunea reclamanta, al acestui din urmă articol, stipulează, expres, faptul că în cererile privitoare la obligaţiile comerciale este competentă, în afara de instanţa sediului pârâtului, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.
Apelanta pârâtă nu a invocat această excepţie, a necompetenţei teritoriale, în faţa primei instanţe.
Prin nici unul din înscrisurile încheiate între părţi nu s-a convenit cu privire la locul soluţionării litigiilor intervenite între acestea şi nici nu se precizează unde a avut loc semnarea protocolului şi a minutei.
De asemenea, în cauzele soluţionate anterior, în cererile formulate de SC S.P. SA Piatra Neamţ (somaţie plată, sentinţa civilă nr. 1509/2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ, sentinţa civilă nr. 759/ E din 20 octombrie 2005), apelanta - pârâtă, nu a invocat excepţia lipsei competenţei teritoriale, cu toate că acţiunea a fost introdusă de către SC S.P. SA Piatra Neamţ, împotriva acesteia, la Tribunalul Neamţ.
Cu privire la motivul de apel privind excepţia lipsei procedurii prealabile, instanţa de apel a reţinut că pretenţiile intimatei - reclamante, au fost aduse la cunoştinţă apelantei - pârâte, prin cererea de somaţie de plată adresată Tribunalului Neamţ la data de 6 octombrie 2010, anterior formulării acţiunii în pretenţii, care a fost formulată pe data de 31 martie 2011.
Instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a respins excepţia invocată, prin încheierea din 17 iunie 2011, reţinând că procedura concilierii directe este realizată şi atunci când încercarea de conciliere cu cealaltă parte a îmbrăcat forma unei alte proceduri, cum ar fi cea a somaţiei de plată, deoarece dacă o cerere de chemare în judecată este precedată de introducerea de către reclamant împotriva aceluiaşi pârât a unei cereri privind emiterea unei somaţii de plată, aceasta din urmă poate fi asimilată cu o convocare la conciliere.
Cu privire la motivul de apel privitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de apel a reţinut că nici acesta nu este întemeiat.
Raportat la îndeplinirea obligaţiei de urmărire şi încasare a sumei de 186.805 dolari SUA de la S.O.G.E.R.R.E.C.O. E.E. Atena menţionată în înscrisurile încheiate de către cele două părţi, respectiv protocolul din 30 aprilie 1994 şi minuta din data de 27 februarie 1997, anexa la protocolul din 30 aprilie 1994, precum şi la sentinţa nr. 4125 din 01 noiembrie 2010 pronunţată în Dosar nr. 7152/86/2010, de către Tribunalul Suceava, instanţa de apel a apreciat că dreptul la acţiune al reclamantei nu era prescris, la data de 31 martie 2011, când a formulat cererea de chemare în judecată.
Apelul a fost găsit întemeiat în ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei, pentru următoarele considerente:
În temeiul H.G. nr. 15 din 11 ianuarie 1994, RA E. Suceava a fost reorganizată în societăţi comerciale cu personalitate juridică, luând fiinţă, astfel, SC F. SA Suceava şi SC S.P. SA Piatra Neamţ. Regia a predat pe bază de protocol şi bilanţ contabil, atât activul, cât şi pasivul ce Ie-a revenit din patrimoniul fostelor sale întreprinderi.
Prin protocolul din 30 aprilie 1994 încheiat de reclamanta SC F. SA Suceava cu pârâta SC S.P. SA Piatra Neamţ, la pct. 7, s-a precizat că valoarea facturilor pentru mărfurile livrate de sucursalele SC S.P. SA Piatra Neamţ şi încărcate pe vase, dar neîncasate, sunt în patrimoniul şi în evidenţa contabilă a acesteia, iar obligaţia urmăririi încasării acestora revine SC F. SA Suceava.
La pct. 10 din protocol, s-a menţionat: „în situaţia în care din cauze independente de voinţa SC F. SA se vor ivi cazuri de neîncasare a unor facturi emise pentru export pentru mărfurile livrate de actualele sucursale ale SC S.P. SA, cum ar fi prescrierea sumelor, falimentul societăţii beneficiare, calamităţi etc, nu exonerează SC S.P. SA Piatra Neamţ, în sensul preluării de către această societate a eventualelor pagube produse prin neîncasare".
SC S.P. SA Piatra Neamţ a formulat obiecţiuni la pct. 10 din protocolul din 30 aprilie 1994, conform adresei din 02 iunie 1994 (fila 18 dosar fond), potrivit cărora: SC S.P. SA Piatra Neamţ nu-şi poate asuma răspunderea de a suporta eventualele pagube care s-ar putea produce prin neîncasarea de către dvs. a unor facturi din anul 1993 şi mai vechi de la partenerii externi, deoarece dv. sunteţi titularul contractelor de export pe care le-aţi negociat. în această situaţie, este normal să răspundeţi de încasarea mărfurilor livrate".
În minuta încheiată între cele două părţi la data de 27 februarie 1997 (anexa 3), ca anexa la protocolul din 30 aprilie 1994, s-a precizat, la ultimul alineat: „Conducerea SC F. SA Suceava se obligă să achite contravaloarea acestor facturi, funcţie de încasarea lor de la parteneri externi, conform precizărilor din protocolul de defalcare a patrimoniului fostei R.A. Suceava din mai 1994".
Prin protocolul privind compensarea datoriilor reciproce din 07 martie 1998 (filele 7 şi 8 dosar fond), reclamanta şi pârâta, de comun acord, au stabilit compensarea datoriei reclamantei faţă de pârâtă, constituind motorina, cu datoria pârâtei faţă de reclamantă, reprezentând mărfuri livrate la export de sucursalele reclamantei şi de către aceasta din urmă, neîncasate până la data protocolului.
În urma compensării, în acelaşi protocol, s-a menţionat la pct. 5, că se reduce suma de încasat de către SC S.P. SA Piatra Neamţ de la SC F. SA Suceava la 186.805 dolari SUA.
Prin Protocolul din 30 aprilie 1994 încheiat de reclamanta SC F. SA Suceava cu pârâta SC S.P. SA Piatra Neamţ, s-a stabilit, la pct. 7, că obligaţia urmăririi încasării valorii facturilor pentru mărfurile livrate şi încărcate pe vase, dar neîncasate de sucursalele SC S.P. SA Piatra Neamţ, revine reclamantei SC F. SA Suceava.
De asemenea s-a stipulat că valoarea acestor facturi, sunt în patrimoniul şi în evidenţa contabilă a SC S.P. SA Piatra Neamţ.
Din expertiza contabilă efectuată la prima instanţă, rezultă că, urmare a analizării documentelor, valoarea facturilor de export întocmite de fosta regie, pentru marfa aparţinând atât SC S.P. SA cât şi fostelor sucursale, către firma S.O.G.E.R.E.C.O. Grecia, a rămas în patrimoniul reclamantei, după divizare.
Urmare a încheierii acestui protocol, SC F. SA a acţionat în judecată firma S.O.G.E.R.E.C.O. E.E. Atena, iar prin hotărârea din 18 ianuarie 1996 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, aceasta a fost obligată la plata sumei de 351.872,02 dolari SUA + 9.037,44 dolari SUA, cheltuieli de judecată + 6% dobânzi, prin Hotărârea din 20 iulie 1996 dată de Tribunalul de Primă Instanţă din Atena, secţia jurisdicţie graţioasă, Hotărârea din 1996 fiind recunoscută ca executorie, în Grecia.
SC F. SA Suceava, a urmat procedura de urmărire şi încasare a creanţei, finalizată la data de 21 decembrie 2009, când i-a fost clasificat din preţul obţinut doar suma de 7.000 euro, reprezentând taxă judiciară pentru executare, suma obţinută de 106.000 euro la vânzare fiind clasificată statului grec - Finanţelor publice şi I.K.A.
Creanţa solicitată de către intimata - reclamantă, nu a fost încasată de la firma din Atena, fapt dovedit cu actul Biroului Notarului A.K.L. din Atena, din 24 decembrie 2009, situaţie necontestată nici de către reclamantă.
Cu actul din 20 aprilie 2010 (anexa 5), SC F. SA Suceava îi face cunoscut SC S.P. SA Piatra Neamţ, că a finalizat acţiunea de executare silita a firmei S.O.G.E.R.E.C.O. E.E. Atena, iar la data de 28 iunie 2010, SC F. SA Suceava s-a adresat Tribunalului Suceava cu o acţiune în constatare, prin care a solicitat să se constate îndeplinirea obligaţiei de urmărire şi încasare a sumei de 186.805 dolari SUA de la S.O.G.E.R.R.E.C.O. E.E. Atena, cerere ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7152/86/2010, în care Tribunalul Suceava a pronunţat sentinţa nr. 4125 din 01 noiembrie 2010 (anexa 6), prin care a admis acţiunea.
Instanţa de apel a reţinut că din nici un act încheiat între cele două părţi, respectiv apelanta-pârâtă SC F. SA Suceava şi SC S.P. SA Piatra Neamţ nu rezultă existenta debitului de 186.805,05 dolari SUA ce trebuie achitat de către apelantă intimatei reclamante.
Din toate înscrisurile încheiate între cele două părţi, înscrisuri evocate mai sus, rezultă că achitarea contravalorii facturilor, către SC S.P. SA Piatra Neamţ, de SC F. SA Suceava, este condiţionată de încasarea lor de la partenerii externi.
Reclamanta a făcut dovada că a depus toate diligentele pentru încasarea sumei de 186.805,05 dolari SUA de la S.O.G.E.R.E.C.O. E.E. Atena, până la finalizarea executării silite a acestei firme, prin sentinţa nr. 4125 din 01 noiembrie 2010, Tribunalul Suceava, constatând că SC F. SA Suceava şi-a îndeplinit obligaţia de urmărire în vederea încasării sumei de 186.805 dolari SUA de la S.O.G.E.R.R.E.C.O. E.E. Atena.
Prin urmare, apelanta pârâtă SC F. SA Suceava şi-a îndeplinit obligaţia din protocolul din 30 aprilie 1994 încheiat de aceasta,cu pârâta SC S.P. SA Piatra Neamţ, de a urmări încasarea facturilor privind debitul de 186.805 dolari SUA, precum şi din minuta încheiată între cele două părţi la data de 27 februarie 1997, ca anexa la protocolul din 30 aprilie 1994, prin care Conducerea SC F. SA Suceava s-a obligat să achite contravaloarea acestor facturi, funcţie de încasarea lor de la parteneri externi.
Situaţia că pârâtei SC F. SA Suceava, i-a fost clasificat din preţul obţinut doar suma de 7.000 euro, reprezentând taxă judiciară pentru executare, suma obţinută de 106.000 euro la vânzare fiind clasificată statului grec - Finanţelor publice şi I.K.A., nu-i poate fi imputabilă apelantei pârâte.
Cât priveşte protocolul privind compensarea datoriilor reciproce din 07 martie 1998 la pct. 5, din acesta, s-a menţionat, că se reduce suma de încasat de către SC S.P. SA Piatra Neamţ de la SC F. SA Suceava la 186.805 dolari SUA.
În mod greşit prima instanţă a concluzionat că pârâta şi-a recunoscut datoria în sumă de 186.805 dolari SUA, prin protocolul de compensare a datoriilor reciproce din 07 martie 1998.
Această menţiune nu poate însă fi interpretată singular, ci în contextul protocolului din 30 aprilie 1994 încheiat de reclamanta SC F. SA Suceava cu pârâta SC S.P. SA Piatra Neamţ şi a minutei încheiată între cele două părţi la data de 27 februarie 1997, ca anexa la protocolul din 30 aprilie 1994. In ambele înscrisuri se menţionează că achitarea contravalorii facturilor, se va face, funcţie de încasarea lor de la partenerii externi.
Prin urmare şi pentru suma de încasat de către SC S.P. SA Piatra Neamţ de la SC F. SA Suceava, redusă ca urmare a compensării, la 186.805 dolari SUA, se menţine aceeaşi condiţie, respectiv „încasarea acesteia de la partenerul extern", obligaţia achitării acesteia intervenind, ulterior încasării.
Având în vedere că prin admiterea apelului, partea care cade în pretenţii a fost intimata - reclamantă, în baza art. 274 C. proc. civ., aceasta a fost obligată să achite, apelantei, cheltuielile efectuate şi dovedite.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta -reclamantă SC S.P. SA prin administrator judiciar manager Cont Sprl Roman, aducându-i următoarele critici:
Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, prin schimbarea naturii şi înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, în mod greşit, a reţinut instanţa de apel că din niciun act încheiat între cele două părţi nu rezultă existenţa debitului de 186.805 dolari SUA ce trebuie achitat de către apelantă, intimatei - reclamante.
În acest sens, recurenta - reclamantă susţine că această datorie rezultă din pct. 5 al Protocolului din 07 martie 1998, în care se arată că „în urma compensării enunţate la pct. 4 din prezentul protocol se reduce suma de încasat de către SC S.P. SA de la SC F. SA Suceava la 186.805 dolari SUA."
De asemenea, recurenta a mai susţinut că, în mod greşit, a reţinut instanţa de apel că achitarea contravalorii facturilor de SC F. SA către SC S.P. SA este condiţionată de încasarea lor de la partenerii externi, din protocolul menţionat anterior nerezultând o asemenea clauză.
Totodată, recurenta a arătat că sentinţa civilă nr. 4125 din 01 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7152/86/2010 nu a rămas definitivă, prin Decizia nr. 40 din 13 mai 2011 fiind admis apelul, iar prin Decizia nr. 293 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost constatat nul recursul declarat împotriva acestei decizii.
Ca atare, în mod greşit s-a constatat că SC F. SA SUCEAVA şi-a îndeplinit obligaţia de urmărire şi încasare a sumei de 186.805 dolari SUA de la societatea din Grecia, astfel încât, potrivit obiecţiunilor acceptate sub numărul din 03 iunie 1994, pârâta datorează reclamantei suma respectivă.
Recurenta - reclamantă a considerat că hotărârea instanţei de apel este greşită şi sub aspectul reţinerii faptului că pârâta a depus toate diligentele pentru a încasa sumele datorate de partenerii externi, deşi aceasta nu a atacat actul întocmit de notarul public din Grecia, care nu a repartizat către firma din România decât o parte din sumele încasate în urma executării silite, deşi pârâta era singura care putea să atace acest act notarial.
S-a mai susţinut că instanţa de apel a inversat la un moment dat calitatea părţilor din dosar şi că nu a ţinut cont de protocolul din 07 martie 1998 unde, la pct. 5, s-a recunoscut suma datorată de SC F. SA Suceava, fără nicio condiţie, acest protocol fiind ultimul act încheiat între cele două părţi.
Totodată, s-a mai susţinut că instanţa de apel nu a ţinut cont de concluziile raportului de expertiză contabilă din care rezultă că pârâta datorează reclamantei suma pretinsă de aceasta.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu corecta aplicare a legii şi cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecăţii, aceasta neschimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că, în soluţionarea corectă a pricinii, nu poate fi avut în vedere doar protocolul din 07 martie 1998, ci şi celelalte acte încheiate între părţi, sau care stat la baza reorganizării fostei RA E. Suceava.
Este adevărat că ultimul act încheiat între părţi a fost protocolul din 07 martie 1998 însă, aşa după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, trebuie avute în vedere şi celelalte acte, precum HG nr. 15/1994 şi protocolul nr. 1988 din 30 aprilie 1994, în care, la pct. 7, s-a stipulat că SC F. SA Suceava se obligă să achite contravaloarea acestor facturi, însă funcţie de încasarea lor de la partenerii externi, dar că valoarea acestor facturi se va regăsi în patrimoniul şi evidenţa contabilă a SC S.P. SA Piatra Neamţ.
În acest context, semnificaţia pct. 5 din protocolul din 07 martie 1998 este doar aceea că valoarea sumei ce urma a fi recuperată de către SC F. SA Suceava de la partenerii externi s-a redus la suma de 186.805 dolari SUA, în urma compensării datoriilor reciproce dintre reclamantă şi pârâtă.
Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei - recurente în sensul că achitarea contravalorii facturilor de pârâtă, către reclamantă, n-ar fi condiţionată de încasarea sumelor de la partenerii externi, pe motiv că din ultimul act încheiat între părţi, respectiv protocolul din 07 martie 1998, n-ar rezulta o asemenea condiţionare, deoarece din cuprinsul acestui din urmă protocol nu rezultă că au fost înlăturate, în totalitate, clauzele din protocoalele anterioare, interpretarea corectă a clauzelor fiind aceea dată de către instanţa de apel, anume că suma de recuperat de pârâtă de la partenerii externi s-a redus la cuantumul de 186.805 dolari SUA, însă a rămas condiţionarea achitării contravalorii acestor facturi, către reclamantă, de încasarea lor de la partenerii externi, de către pârâtă.
Celelalte critici, cele vizând caracterul nedefinitiv al sentinţei civile nr. 4125/2010 a Tribunalului Suceava, neîndeplinirea obligaţiei de diligentă, în sensul recuperării sumelor de la partenerii externi, neatacării actului întocmit de notarul public din Grecia şi al neînsuşirii, de către instanţa de apel, a concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, nu pot fi reţinute, deoarece acestea vizează starea de fapt, deci temeinicia deciziei recurate şi nu nelegalitatea acesteia, însă, în calea de ataca a recursului nu poate fi analizată decât legalitatea deciziei recurate, nu şi temeinicia acesteia, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
De asemenea, critica vizând inversarea calităţii părţilor nu poate fi reţinut aceasta nereprezentând decât o simplă greşeală materială.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta -reclamantă SC S.P. SA, prin administrator judiciar manager Cont Sprl Roman, la plata sumei de 2.600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta SC F. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S.P. SA prin administrator judiciar manager Cont Sprl Roman împotriva Deciziei nr. 20 din 21 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă reclamanta SC S.P. SA prin administrator judiciar manager Cont Sprl Roman la plata sumei de 2.600 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta SC F. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 64/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 67/2014. Civil. Pretenţii. Obligatia de a... → |
|---|
