ICCJ. Decizia nr. 62/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 62/2014
Dosar nr. 756/85/2010
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta SC T.T.T. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC F. SA la plata sumei de 321.215 euro sau contravaloarea în lei la cursul de schimb din ziua plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 2005.
Prin sentinţa nr. 405/C/2012, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea reclamantei şi pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 109.213,83 euro penalităţi de întârziere, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 620 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Între reclamanta SC T.T.T. SRL şi SC F. SRL a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 2005 prin care pârâta s-a obligat să-i livreze reclamantei echipament frigorific în valoare de 321.215 euro + T.V.A., pentru H. Deva.
Art. 15 din contract cuprinde o clauză penală în sensul obligării părţii în culpă la plata de penalităţi de întârziere de 1 % pe zi, pentru nerespectarea termenelor de livrare şi respectiv, respectiv a termenelor de plată.
Prin procesul - verbal din 9 decembrie 2005, însuşit de reprezentantul debitoarei, s-a constatat că au fost livrate alte utilaje decât cele contractate, că acestea erau incomplete şi nefuncţionale, situaţie stabilită şi prin sentinţa civilă nr. 2179/C/2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Obligaţia asumată prin contract a fost îndeplinită de către pârâtă abia la data de 7 mai 2008, prin punerea în executare a sentinţei civile nr. 2179/C/2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu, modificată prin Decizia nr. 2 din 11 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia.
Pârâta SC F. SRL a declarat apel împotriva sentinţei nr. 405/C/2012 şi a încheierii pronunţate în şedinţa publică din 19 martie 2012, solicitând, în principal, modificarea în tot a sentinţei apelate în sensul suspendării judecăţii cauzei până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 2909/85/2009/A4 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei. S-a solicitat suspendarea executării sentinţei atacate, până la soluţionarea apelului declarat împotriva acesteia.
Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă, prin Decizia nr. 81 din 24 octombrie 2012 a respins cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 405/C/2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu; a admis în parte apelul declarat de pârâta SC F. SRL Bucureşti şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta SC F. SRL să plătească reclamantei SC T.T.T. SRL Sibiu suma de 48.183 euro cu titlu de penalităţi de întârziere; a menţinut dispoziţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la fond; a respins apelul formulat împotriva încheierii din 19 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Având în vedere dispoziţiile contractului încheiat între părţi, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în vigoare la acea dată, precum şi faptul că părţile nu au convenit altfel prin contract, suma maximă la care pârâta poate fi obligată cu titlu de penalităţi pentru executarea cu întârziere a obligaţiei asumate prin contract este de 321.251 euro.
Întrucât pârâta a achitat deja suma de 273.032 euro, stabilită prin sentinţa nr. 2179/C/2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu, rămâne de achitat cu titlu de penalităţi de întârziere suma de 48.183 euro şi nu suma de 109.213,85 euro, cât a stabilit instanţa de fond.
În ceea ce priveşte cererea pârâtei de suspendare a soluţionării prezentei cauze, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 2909/85/2009/a4 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, având ca obiect contestaţie formulată de către pârâtă împotriva măsurii administratorului judiciar al reclamantei de a nu înscrie în tabelul preliminar creanţa pârâtei în sumă de 275.217.102 euro, se constată, că, instanţa de fond, în mod corect, a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ., întrucât dezlegarea prezentei pricini nu atârnă în tot sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
B.D.O. B.R. Sprl, administrator judiciar al debitoarei SC T.T.T. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Modalitatea de interpretare de către instanţa de apel a prevederilor contractului de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 2005 precum şi a întregului probatoriu administrat la judecata cauzei în primă instanţă este total eronată, motiv de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel s-a pronunţat asupra mai mult decât ceea ce s-a cerut prin calea de apel, motiv de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
SC F. SRL datorează SC T.T.T. SRL penalităţi în sumă de 109.213,85 euro reprezentând diferenţa între suma datorată de 382.245,85 euro şi suma deja plătită de 273.032 euro.
Creanţa pretinsă de reclamanta SC T.T.T. SRL a fost stabilită prin intermediul raportului de expertiză contabilă dispus în cauză, expertiză care a concluzionat în sensul stabilirii acesteia la valoarea de 382.245,85 euro, valoare necontestată de pârâtă.
Prin dezvoltarea motivelor de apel formulate, SC F. SRL recunoaşte valoarea pretenţiilor reclamantei, singura critică adusă hotărârii instanţei de fond fiind aceea cu privire la respingerea cererii de compensare a creanţelor reciproce întemeiată de pârâtă pe dispoziţiile dreptului comun (art. 1144 C. civ.).
Reclamanta solicită modificarea deciziei atacate cu consecinţa respingerii ca neîntemeiat a apelului formulat de SC F. SRL împotriva sentinţei civile nr. 405/ C din 30 martie 2012 a Tribunalului Sibiu.
SC F. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că: „creanţa invocată de pârâtă împotriva reclamantei nu este certă, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile pentru a opera compensarea ca mijloc de stingere a obligaţiilor reciproce".
Compensarea legală constituie un mijloc de apărare deoarece tinde la limitarea efectelor cererii principale, astfel încât poate fi invocată oricând, chiar şi direct în faţa instanţei de apel.
în ceea ce priveşte susţinerea instanţei de apel conform căreia invocarea compensaţiei legale se poate efectua în cadrul procedurii consensuale a procedurii insolvenţei reclamantei, recurenta arată că acestea nu au temei legal.
Singura condiţie pe care o prevede expres art. 52 din Legea nr. 85/2006 este aceea a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în materie de compensare legală - „condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".
Creanţa SC F. SRL îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1144 C. civ., fiind vorba de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Astfel, pârâta - recurentă consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru a interveni compensaţia legală parţială până la concurenţa sumei de 48.183 euro, (stingerea de drept a obligaţiei de plată a pârâtei faţă de reclamantă), între creanţa pârâtei în cuantum de 275.217,02 euro şi creanţa reclamantei în cuantum de 48.183 euro.
La dosar s-au depus înscrisuri.
Analizând recursurile, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de SC T.T.T. SRL s-a solicitat obligarea SC F. SRL la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 1.383.729,98 euro, din care 1.162.798,30 Euro, reprezentând penalităţi de întârziere şi 220.931,68 euro reprezentând T.V.A.-ul aferent.
Prin precizarea la acţiune din data de 17 mai 2010, reclamanta şi-a modificat cuantumul pretenţiilor solicitând obligarea pârâtei la suma de 321.215 euro.
Prin cererea depusă de administratorul judiciar al reclamantei, respectiv B.D.O. B.R. Sprl, la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2012, acesta şi-a însuşit cererea de chemare în judecată formulată de SC T.T.T. SRL, astfel cum a fost precizată la 17 mai 2010.
Nici ulterior administrării probei cu expertiză contabilă, recurenta reclamantă nu a formulat alte precizări cu privire la cuantumul pretenţiilor.
Aşadar, prin prisma principiului disponibilităţii, instanţa este ţinută să soluţioneze cauza exclusiv în limitele fixate de recurenta reclamantă.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 129 pct. 6 C. proc. civ.: „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Aşa fiind, susţinerile recurentei - reclamante conform cărora „chiar dacă prin cererea de chemare în judecată reclamanta şi-a estimat pretenţiile la valoarea de 321.215 euro, prin intermediul raportului de expertiză contabilă de specialitate a fost stabilită valoarea pretenţiilor la o sumă mai mare decât cea estimată de către aceasta, probă pe care instanţa are obligaţia de a o omologa sau de a nu o lua în considerare, cu motivarea respingerii acesteia" nu pot fi reţinute.
Criticile privind expertiza contabilă efectuată în cauză, faptul că pârâta a contestat sau nu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ci vizează temeinicia deciziei atacate, astfel că nu pot forma obiectul prezentului recurs.
În ceea ce priveşte compensarea legală invocată de recurenta -pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor legale în materie, orice pretenţii băneşti împotriva unei societăţi aflate în procedura insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006, pot fi formulate doar în cadrul dosarului având ca obiect procedura insolvenţei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Legea insolvenţei, prin reglementarea dispusă în art. 52 a statuat faptul că orice compensare a creanţelor reciproce deţinute de debitor şi de creditor, poate fi dispusă numai în cadrul judecăţii cauzei având ca obiect procedura insolvenţei debitorului. în speţa de faţă, în dosarul de insolventă al recurentei - reclamante.
Pârâta - recurentă are posibilitatea de a invoca dispoziţiile privind compensarea legală în cadrul procedurii insolvenţei deschisă împotriva societăţii reclamante, judecătorul sindic fiind singurul în măsură să aprecieze dacă sunt întrunite cerinţele privind compensarea legală la data deschiderii procedurii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate, care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta B.D.O. B.R. Sprl Bucureşti prin administrator judiciar al SC T.T.T. SRL şi de pârâta SC F. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 81 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 851/2014. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 61/2014. Civil → |
|---|
