ICCJ. Decizia nr. 61/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II A CIVILĂ
Decizia nr. 61/2014
Dosar nr. 2366/252/2009
Ședin ța publică de la 16 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele :
Tribunalul Timiş, secţia a II a civilă, prin sentinţa civilă nr. 141/LP/ PI de la 29 iunie 2012, a admis cererea formulată de reclamanta SC F.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.V.I.G. SA - Sucursala Timiş şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 218.856, 79 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, cu motivarea că riscul asigurat s-a produs, iar, în temeiul art. 969 C. civ., se angajează răspunderea asigurătorului pentru pagubele materiale cauzate bunurilor asigurate şi aflate la locaţia menţionată în contractul de asigurare.
Prin Decizia nr. 28/ A din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II a civilă, a respins apelurile declarate de reclamanta SC F.G. SRL şi de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA prin Sucursala Timiş, reţinând că majorarea cuantumul pretenţiilor de către reclamantă în termenul de pronunţare a hotărârii este inadmisibil, iar, în ceea ce priveşte apelul pârâtei, s-a constatat ca sunt îndeplinite condiţiile care angajează răspunderea contractuală a acesteia, nefiind în prezenţa unor clauze exoneratoare de la aceasta.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA prin Sucursala Timiş a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate, invocând drept motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că instanţa de fond a omis solicitarea din oficiu a dosarului de daună, pronunţând o hotărâre discutabilă şi încheierea de şedinţă de la 17 ianuarie 2013 prin care s-a respins nemotivat cererea de suspendare a cauzei este lovită de nulitate absolută, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi art. 19 alin. (3) C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Asigurarea este definită ca fiind operaţia financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligaţie prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca, în schimbul unei sume primite periodic, să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi în urma unor întâmplări independente de voinţa lui.
Constatând îndeplinite condiţiile angajării răspunderii contractuale şi în lipsa unor clauze exoneratoare de răspundere, instanţa de fond, în mod corect, a dispus obligarea pârâtei la plata prejudiciului suferit de reclamantă, interpretarea dată probelor constituind o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc."
Astfel, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei, în sensul că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile privind administrarea probelor, respectiv anexarea din oficiu a dosarului de daună, întrucât principiul rolului activ al judecătorului este limitat de principiul disponibilităţii, în raport de care rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat la cele ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, instanţa neputând iniţia cereri pe seama părţilor în litigiu, fiind obligată să judece cerera cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată.
Recurenta a adus o critică generică hotărârii pronunţate de instanţa de apel, neputând fi reţinut incident în cauză nici un motiv de nelegalitate limitativ prevăzut de art. 304 C. proc. civ.; critica vizând greşita stabilire a situaţiei de fapt nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 10 nu mai există ca motiv de recurs în actuala reglementare, ca urmare a abrogării acestuia prin O.U.G. nr. 138/2000.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine faptul că aceste prevederi nu au caracter imperativ, ci lasă la aprecierea instanţei de judecată oportunitatea suspendării cauzei aflate pe rol. Aşadar, instanţa poate suspenda judecarea cauzei atunci când se ivesc indiciile unei infracţiuni, dacă se face dovada că, într-adevăr, sesizarea organului de urmărire penală a avut loc pentru o faptă care ar avea o înrâurire directă asupra soluţionării civile pendente, iar nu şi atunci când asigurătorul trebuie să îl despăgubească pe asigurat pentru pagubele materiale cauzate bunurilor asigurate şi aflate la locaţia menţionată în contractul de asigurare, prin producerea unor riscuri acoperite de condiţiile de asigurare şi stipulate în poliţă, cu condiţia îndeplinită în cauză ca asiguratul să fi plătit primele de asigurare la termenele stabilite în contract.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC A.V.I.G. SA Bucureşti -sucursala Timiş împotriva Deciziei nr. 28/ A din 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea pârâtei SC A.V.I.G. SA Bucureşti la plata sumei de 3.720 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta SC F.G. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.V.I.G. SA Bucureşti - sucursala Timiş împotriva Deciziei nr. 28/ A din 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă.
Obligă pârâta SC A.V.I.G. SA Bucureşti la plata sumei de 3.720 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta SC F.G. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 62/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 476/2014. Civil → |
|---|
