ICCJ. Decizia nr. 672/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 672/2014
Dosar nr. 1007/108/2012
Şedinţa publică din 27 februarie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 20 februarie 2012, reclamanţii G.V. şi G.P. au chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 165/256 din 10 octombrie 2011 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafaţă de 5.546 mp, respectiv suma de 55.640 euro - raportat la valoarea de 10 euro/mp, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 3.455 din 20 decembrie 2012, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Hotărârea nr. 165/256 din 10 ianuarie 2011 de stabilire a despăgubirilor şi a dispus obligarea Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România la plata către reclamanţi a sumei de 7.861,50 RON cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011. Au fost respinse, în rest, pretenţiile reclamanţilor şi a fost obligat pârâtul la plata către aceştia a sumei de 400 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 165/256 din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea suprafeţei de 5.546 mp din terenul situat în localitatea Pecica, jud. Arad, având număr cadastral 304185, înscris în CF 304114 Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 5.357,44 RON, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.
Reclamanţii contestă această hotărâre, susţinând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie formată din trei experţi, dintre care unul desemnat de instanţă şi câte unul nominalizat de reclamanţi, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 5.546 mp., este de 94.957 RON, echivalentul a 21.297 euro.
Deşi experţii au arătat că pentru estimarea valorii de piaţă se utilizează două metode, metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanţa a apreciat că suma de 21.297 euro pentru o parcelă de 5.546 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localităţi ce nu este nici măcar reşedinţă de judeţ este una exorbitantă.
A mai reţinut prima instanţă că, în totală contradicţie cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile şi care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabileşte pentru oraşul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.
O dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea preţului pe care proprietarul expropriat l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţei, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.
Prin urmare, instanţa a reţinut preţul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp - echivalent 1,35 RON/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulaţie a suprafeţei expropriate.
În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul a reţinut a fi pertinente şi juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse şi sumele necesare reclamanţilor pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind: 2% comision unei societăţi de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător şi 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
În schimb, s-a considerat că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producţiei agricole, a subvenţiei acordate pentru aceasta ori a valorii arendei.
S-a considerat că din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânţat ori cultivat şi că, urmare a exproprierii, reclamanţii nu ar mai fi putut să culeagă recolta. Nu rezultă, de asemenea, că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual şi incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu îşi are nicio fundamentare legală.
Împotriva hotărârii pronunţată de Tribunalul Arad au declarat apel atât reclamanţii G.V. şi G.P., cât şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Prin Decizia nr. 55 din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a respins ca nefondat apelul formulat de pârât şi a schimbat în parte a hotărârea apelată, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamanţi a sumei totale de 99.931 RON cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Expertiza tehnică dispusă în cauză, efectuată de o comise constituită din trei experţi, a concluzionat că, în urma exproprierii suprafeţei de teren de 5.546 mp., proprietatea reclamanţilor, în zona localităţii Pecica, pe culoarul autostrăzii Nădlac, despăgubirile ce se cuvin reclamanţilor prin raportare directă la criteriile reglementate strict şi imperativ de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sunt de 99.931 RON. La stabilirea acestei sume, obţinută în urma folosirii comparaţiei directe, au fost avute în vedere daunele rezultate din lipsa subvenţiei, dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport, dauna necesară pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, dauna pentru terenurile agricole rezultate după dezmembrare greu de cultivat şi dauna pentru lipsa de acces.
Sub acest aspect, tribunalul a făcut o greşită interpretate şi aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, înlăturând cuantumul despăgubirilor rezultate din contravaloarea producţiei agricole, a subvenţiei acordată pentru aceasta ori a valorii arendei. Cum în cauză, s-a efectuat o expertiză de către o comisie de experţi în compunerea prevăzută de Legea nr. 33/1994 şi care a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor criteriile reglementate de art. 26 din lege, în mod nelegal tribunalul a înlăturat includerea în acest cuantum a contravalorii producţiei agricole, a subvenţiei acordate pentru aceasta, ori a valorii arendei.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârât, Curtea de Apel a reţinut că acesta nu cuprinde critici legate de soluţia cuprinsă în hotărârea primei instanţe, indicarea exactă atât a motivelor de fapt cât şi a motivelor de drept pe care se întemeiază, ci doar referiri la raportul de evaluare întocmit anterior emiterii hotărârii contestate de reclamanţi, astfel încât l-a apreciat ca fiind nefondat.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
1. Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara formulează următoarele critici, pe care le încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Despăgubirile acordate de instanţa de apel s-au grefat pe concluziile raportului de expertiză administrat de prima instanţă, deşi unul dintre experţi a formulat observaţii legate de comparabilele folosite, care nu ar fi similare cu terenul expropriat.
Prima instanţă a apreciat corect că suma de 21.297 euro pentru o parcelă de 55,46 mp teren agricol situat în extravilanul unei localităţi ce nu este reşedinţă de judeţ este una exorbitantă, plasată în afara realităţii obiective.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea preţului pe care proprietarul expropriat l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, adică preţul pieţei, cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit, astfel de terenuri.
Totodată, nu se justifică includerea contravalorii producţiei agricole, a subvenţiei acordate pentru aceasta, ori a valorii arendei în cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanţa de apel.
Acordarea acestor despăgubiri suplimentare (pe lângă cele reprezentând contravaloarea terenului) este nelegală şi nejustificată.
2. Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara formulează următoarele motive de recurs:
În mod greşit instanţa de apel a respins apelul declarat de pârât, câtă vreme acesta a precizat prin apelul formulat, că este nelegal modul în care tribunalul a inclus în despăgubirile acordate pretinse pierderi care nu sunt prejudicii certe decât în măsura în care sunt dovedite.
Niciodată reclamanţii nu au solicitat şi nu au probat faptul că doreau să-şi reîntregească proprietatea şi că, urmare a acestui fapt, ar fi suferit pierderi (evaluate în total la 5% din preţ).
Recurentul susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că în preţ trebuie incluse şi daunele provenite din contravaloarea producţiei agricole, a subvenţiei acordate pentru aceasta, ori a valorii arendei, întrucât potrivit valorii stabilite prin lege, acestea au fost incluse în preţul oferit.
În drept, motivele de recurs formulate sunt încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Faţă de dispoziţiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 C. proc. civ. şi la art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţiile formulate în cauză de intimaţii-reclamanţi, şi care au vizat:
a. tardivitatea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Excepţia nu este fondată.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 26 august 2013, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 11 septembrie 2013, înăuntrul termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., calculat conform art. 101 C. proc. civ.
b. nulitatea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, deoarece vizează o altă decizie, respectiv Decizia nr. 56/2013, iar nu Decizia nr. 55 din 11 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel în cauza pendinte.
Nici această excepţie nu este fondată.
Potrivit art. 3021 lit. b) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii indicarea hotărârii care se atacă.
Fiind vorba despre o sancţiune expres prevăzută de lege, vătămarea produsă prin respectiva neregularitate procedurală se prezumă până la dovada contrară, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În cauză, o asemenea dovadă contrară este făcută prin faptul că în preambulul cererii de recurs formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este indicat numărul corect al deciziei recurate, iar în cuprinsul cererii de recurs sunt reproduse atât soluţia cuprinsă în dispozitivul deciziei pronunţate de Curtea de Apel în soluţionarea apelurilor declarate în cauză, cât şi parte din considerentele pe care această soluţie se sprijină.
Aceste aspecte permit părţii adverse raportarea la decizia pronunţată de Curtea de Apel în prezentul litigiu, menţionarea greşită a unui alt număr de decizie constituind o simplă eroare materială, care nu este însă în măsură să producă vreo vătămare procesuală reclamanţilor.
c. nulitatea recursului declarat de Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Excepţia nu este fondată.
Cererea de recurs formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Este adevărat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. presupune, prin ipoteză, împrejurarea învestirii instanţei cu un litigiu în legătură cu un act juridic intervenit între părţi, a cărui natură ori înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic a fost în mod eronat modificat de instanţa de apel şi că, în cauză, nu se pune problema interpretării unui anumit act juridic. De aceea, nici motivul de recurs bazat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Însă, dezvoltarea criticilor formulate permite încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/2004, urmând ca Înalta Curte să exercite controlul de legalitate din perspectiva acestui motiv de recurs.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, "la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile administrate de aceştia.".
Întemeindu-şi hotărârea pronunţată pe raportul de expertiză efectuat în prima fază procesuală, instanţa de apel a încălcat aceste dispoziţii legale.
Astfel, în cuprinsul acestui raport, experţii menţionează că au avut în vedere "ofertele de preţuri pentru terenuri extravilane de suprafeţe diferite" şi că "tranzacţiile înregistrate la notariatele locale nu sunt credibile întrucât de cele mai multe ori acestea reprezintă o înţelegere a părţilor, urmărind un preţ mai mic pentru a obţine o taxă mai mică notarială".
Prin urmare, experţii nu au avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de preţuri. Or, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experţii cât şi instanţa au obligaţia ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În respectarea acestor prevederi legale şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părţi pentru a obţine înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacţii imobiliare cu privire la terenuri de acelaşi fel şi preţul la care s-au tranzacţionat astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 - a căror interpretare, astfel cum a fost făcută de curtea de apel, a fost criticată prin motivele de recurs - Înalta Curte reţine că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului cât şi contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului. Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor analizate - "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului" - cât şi pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiaşi articol, care impune pentru instanţă obligaţia de a ţine seama în calculul cuantumului despăgubirilor, atât de preţurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât şi de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).
Însă, în aplicarea principiilor care guvernează desfăşurarea procesului civil, acordarea, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a daunelor pentru prejudiciul cauzat, ca o componentă a despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, nu poate fi făcută în afara unei solicitări formulate în acest sens de persoana expropriată, ori în lipsa probării existenţei şi a caracterului cert al unui astfel de prejudiciu.
De aceea, cu ocazia rejudecării, în raport de probele ce se vor administra, instanţa de apel urmează a verifica şi dacă prejudiciul a cărui acoperire se solicită (astfel cum este acesta a precizat prin cererea de chemare în judecată şi prin cea depusă la termenul de judecată din data de 30 aprilie 2012) este sau nu un prejudiciu cert şi care este eventuala sa întindere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Respinge excepţia nulităţii recursurilor.
Admite recursurile declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 55 din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel spre rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 670/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 709/2014. Civil → |
|---|
