ICCJ. Decizia nr. 719/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 719/2014
Dosar nr. 5851/97/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea de asigurări sociale înregistrată pe roiul Tribunalului Hunedoara sub nr. 5851/97 din 13 octombrie 2010, reclamanta P.F.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, solicitând să se dispună anularea deciziei din 17 septembrie 2010 de recalculare a pensiei, menţinerea în vigoare a pensiei de serviciu stabilită prin decizia din 9 iulie 2009 şi obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu avută şi pensia recalculată începând cu data de 1 septembrie 2010 şi până la punerea în executare a hotărârii rămase definitive şi irevocabile.
Prin sentinţa civilă nr. 1677 din 28 iunie 2011, aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din 7 iulie 2011, Tribunalul Hunedoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis acţiunea reclamantei şi, anulând decizia din 17 septembrie 2010, a dispus menţinerea în plată a deciziei din 9 iulie 2009 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara.
Prin aceiaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei diferenţa dintre pensia stabilită prin decizia din 9 iulie 2010 şi pensia stabilită prin decizia din 9 iulie 2009 începând cu data de 1 septembrie 2010 şi până la data punerii în executarea sentinţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 2487 clin 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admis recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara şi a fost modificată, în tot, sentinţa, în sensui că a fost respinsă acţiunea reclamantei P.F.G.
În motivarea acestei decizii, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în urma recalculării, pensia intimatei este în cuantum de 1.215 RON (decizia din 17 septembrie 2010), situându-se peste nivelul pensiei medii la nivel de ţară în cuantum de aproximativ 700 RON şi cu mult peste nivelul pensiei minime de 350 RON, stabilită pentru anul 2011 prin art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Dacă se raportează pensia intimatei la salariile persoanelor aflate în activitate, se constată că salariul mediu brut pe economie stabilit pentru anul 2011 este de 2.022 RON, confonn art. 15 din Legea nr. 287/2010, ceea ce înseamnă un salariu mediu net de aproximativ 1.414 RON, iar salariul minim brut pe ţară pentru anul 2011 a fost fixat la 670 RON, prin art. 1 din H.G. nr. 1193/2010.
În consecinţă nu se poate considera că nivelul pensiei intimatei, astfel cum a fost recalculat ar lipsi-o de mijloacele de subzistenţă şi nici că măsura este discriminatorie deoarece din examinarea conţinutului legii de pensionare (Legea nr. 119/2000) reiese că, în realitate, categoria profesională din care face parte intimata nu a fost supus unui regim diferenţiat faţă de alte categorii socio-profesionale, legiuitorul alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nici o distincţie şi să le supusă unui regim de stabilire şi calculare unitar, aplicabil tuturor celorlalţi beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.
C.E.D.O., în hotărârea pronunţată în cauza Muller c. Austriei, 1972 a subliniat faptul că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul asigurărilor sociale „acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul ia o pensie într-un anumit cuantum”.
În jurisprudenţa C.E.D.O., s-a reţinut că „întrucât drepturile pecuniare ale reclamanţilor ce decurgeau din contribuţiile plătite la sistemul de asigurări sociale (partea contributivă a pensiei) au rămas neatinse, nu a existat o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie (cauza Rasmunssen vr. Polonia). În materie de pensie, C.E.D.O. a acceptat reduceri substanţiale ale cuantumului pensie şi/sau altor beneficii de asigurări sociale fara a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1: aproximativ 43% (T. c. Suediei); aprox. 38% (Jankovic c Croaţia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta -10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din preţul transportului, consumului de electricitate, căldură, gaz etc., 50% din preţul asigurării pentru automobile, Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, şi reducerea fusese necesară pentru ca suma celor 3 pensii să nu depăşească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice, Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri între 30 şi 50% din cuantumul unei alocaţii speciale pentru văduve (Adriana C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).
Mai recent, prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana Măria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Ghetu împotriva României (nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11), C.E.D.O. a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Împotriva acestei decizii, reclamanta P.F.G. a exercitat dinnou calea de atac a recursului.
Cauza a fost suspendată la data de 8 martie 2013, pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar, la 31 ianuarie 201.4, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol şi a solicitat judecata în lipsă.
Înalta Curte, Ia termenul din 28 februarie 2014, a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art 137 C. proc. civ., şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de îa care nu se poate deroga.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege. hotărârile altor organe cu activitate jurisdîcţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunţată de o instanţă de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.F.G. împotriva deciziei nr. 2487 din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 716/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 721/2014. Civil. Plasament. Recurs → |
|---|
