ICCJ. Decizia nr. 707/2014. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii, obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 707/2014
Dosar nr. 43692/3/2012
Şedinţa publică din 27 februarie 2014
Analizând cauza civilă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Calarasi sub nr. 877/116/2012 contestatorul S.G., în contradictoriu cu intimaţii Casa Sectorială de Pensii a S.R.I. şi S.R.I., Comisia de contestaţii pensii a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea hotărârii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul S.R.I. din 6 aprilie 2012;
- anularea deciziei de revizuire a pensiei din 31 ianuarie 2012 emisă de Casa Sectorială de Pensii a S.R.I.;
- menţinerea deciziei şi a cuantumului pensiei din luna decembrie 2010;
- obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 plătită în luna decembrie 2010 şi pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010, O.U.G. nr. 1/2011 (în continuare „pensie revizuită”), de la data plăţii şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie aferentă sumelor reprezentând diferenţa dintre cele două decizii, decizia privind pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 plătită în luna decembrie 2010 („pensia iniţială”) şi pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010 şi O.U.G. nr. 1/2001 („pensia revizuită”), dobândă calculată până la data plăţii efective a pensiei iniţiale;
- plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că dreptul la pensie a fost stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2011, act normativ în vigoare la momentul constituirii acestui drept, astfel încât modificările legislative ulterioare nu pot aduce atingere unui drept câştigat. A susţinut că urmare a recalculării, pensia i-a fost diminuată în mod abuziv, situaţie de natură să aducă atingere atât dreptului său de proprietate cât şi dreptului la pensie şi la un trai decent, drepturi garantate de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
A făcut referire la îndeplinirea procedurii prealabile, la respingerea contestaţiei formulate împotriva deciziei de revizuire din 31 ianuarie 2012, la lipsa temeiului juridic al emiterii deciziilor de revizuire a pensiei. De asemenea, tot în motivarea cererii de chemare în judecată, a făcut referire la dreptul de proprietate, la neretroactivitatea legii, la principiul drepturilor câştigate, la utilizarea cuantumului soldei de grad şi funcţie minimă.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul S.R.I., Casa de Pensii Sectorială a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a cererii de anulare a deciziei de revizuire din 31 ianuarie 2012 a pensiei militare emise în baza O.U.G. nr. 1/2011.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 1705 din 18 octombrie 2012, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul Călăraşi a reţinut că cererea de faţă nu este îndreptată împotriva celor strict enumeraţi de dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, fiind incidente dispoziţiile art. 154 alin. (2) din aceeaşi lege.
Cum pârâtul îşi are sediul în Bucureşti, s-a considerat că Tribunalul Bucureşti este cel căruia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Cererea reclamantului a fost înregistrată pe rolul acestei Tribunalului Bucureşti sub nr 43692/3/2012.
La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2014 această instanţă a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale.
Prin sentinţa nr. 676 din 23 ianuarie 2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Tribunalului Călăraşi, în raport de dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 considerând că este competentă instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul reclamantului şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, determinarea instanţei competente în speţă se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, şi anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raport de norma de competenţă instituită prin legea noua, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010 şi de data sesizării instanţei de judecată, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă Tribunalul Călăraşi.
În raport de această prevedere legală, de faptul că au fost chemaţi în judecată intimaţii S.R.I., Comisia de contestaţii pensii şi Casa Sectorială de Pensii a S.R.I., a reţinut Tribunalul Bucureşti, competenţa teritorială de soluţionare a litigiului se stabileşte în funcţie de domiciliul reclamantului, în considerarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi a faptului că este parte în proces şi Casa Sectorială de Pensii a S.R.I.
Totodată, a reţinut că pentru stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a litigiului, prezintă relevanţă şi dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi structura comisiilor de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I. publicat în M. Of., Partea I nr. 318/9.05.2011, conform cărora h otărârile comisiilor de contestaţii pot fi atacate, potrivit legii, la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
În baza art. 20 C. proc. civ., Tribunalul a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi în conformitate cu art. 21 şi art. 22 C. proc. civ. a dispus înaintarea dosarului în vederea soluţionării conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., reţine următoarele:
În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul menţionat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora „celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.
Trebuie precizat totodată că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) şi S.R.I., structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
Or, cum acţiunea reclamantului a fost înregistrată la data de 12 iulie 2012, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., să stabilească competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 699/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 713/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
