ICCJ. Decizia nr. 721/2014. Civil. Plasament. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 721/2014
Dosar nr. 2429/3/2013
Şedinţa publică din 28 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 2429/3/2013, la data de 23 ianuarie 2013, formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. sectorul 3 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele B.A.P. şi B.C.L., s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună măsura de protecţie a plasamentului la B.C.L. faţă de copilul B.V.S., fiul lui natural şi B.A.P., delegarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la copil către doamna B.C.L., mătuşa maternă a copilului, iar cele cu privire la bunuri către Primarul sectorului 3, stabilirea domiciliul copilului pe durata măsurii de plasament în Bd. N.G., sector 3, iar în conformitate cu art. 119 din Legea nr. 272/2004, alocaţia de plasament să fie eliberată doamnei B.C.L.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca minorul B.V.S. s-a născut la data de 7 februarie 1999 dintr-o relaţie de concubinaj, fără paternitate recunoscută. Cazul copilului a intrat în atenţia D.G.A.S.P.C. sector 3 în anul 2007, când bunicul matern, B.P., a solicitat plasamentul minorului. Pentru acesta a fost dispusă măsura de protecţie, plasament la domnul B.P. prin hotărârea din 10 iulie 2007 emisă de Comisia pentru protecţia copilului sector 3, iar prin hotărârea din 6 august 2012 aceeaşi comisie a dispus încetarea măsurii de protecţie.
Din declaraţiile bunicului matern rezultă că, de la naştere până la vârsta de 3 ani, copilul a fost îngrijit de către mamă, sprijinită de domnul B.P., iar după aceasta vârstă, de bunic şi de doamna B.C.L., mătuşa copilului.
Conform raportului de anchetă socială întocmit de către reprezentanţii direcţiei, minorul locuieşte la domiciliul mătuşii materne, care se ocupă de acesta şi care a adaptat locuinţa nevoilor de recuperare ale copilului. Menţionează faptul că minorul este încadrat în grad de handicap grav.
Prin declaraţia din 25 aprilie 2012, B.C.L. a solicitat luarea în plasament a minorului B.V.S., arătând că de aproximativ 13 ani se ocupă de creşterea acestuia, iar pentru o perioadă de 6 ani i-a fost asistent personal.
Prin sentinţa civilă nr. 1708 din 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea, a dispus plasamentul copilului B.V.S. şi B.A.P., la mătuşa maternă B.C.L., domiciliată în Bd. N.G., sector 3 şi a stabilit domiciliul la aceasta pe durata plasamentului, a dispus ca drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la persoana copilului să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către B.C.L., iar cele cu privire la bunurile copilului de către Primarul sector 3 Bucureşti, pe durata plasamentului şi că alocaţia lunară de plasament să fie plătită către B.C.L. de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
A reţinut tribunalul că, potrivit dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, plasamentul constituie o măsură de protecţie specială cu caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile acestei legi, la o persoană sau o familie, la un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidenţial, prevăzut de art. 110 alin. (2) şi licenţiat în condiţiile legii.
În speţă, minorul B.V.S. s-a născut la data de 7 februarie 1999 dintr-o relaţie de concubinaj, fără paternitate recunoscută.
Din actele dosarului rezultă că minorul este încadrat în grad de handicap grav, cu diagnosticul de tetrapareză spastică, retard psihomotor, întârziere mintală uşoară, IQ 62.
Conform raportului de anchetă socială întocmit de către reprezentanţii direcţiei, minorul locuieşte în prezent la domiciliul mătuşii materne, care se ocupă de acesta împreună cu partenerul ei şi care a adaptat locuinţa nevoilor de recuperare ale copilului. Atât mătuşa maternă, cât şi partenerul ei sunt de acord să se ocupe de creşterea şi educarea minorei, nu au antecedente penale, sunt clinic sănătoşi, iar locuinţa lor oferă condiţiile igienico-sanitare corespunzătoare.
Fiind ascultat în Cameră de Consiliu, minorul a arătat că doreşte să locuiască împreună cu mătuşa maternă şi cu I. (partenerul acesteia), menţinând astfel declaraţia din 2 iulie 2012, prin care arăta ca doreşte să fie crescut în continuare de către mătuşa materna şi nu doreşte să fie luat de către mama sa.
Tribunalul a constatat că minorul beneficiază, în baza art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, de măsurile de protecţie specială, potrivit dispoziţiilor art. 2 din actul normativ de referinţă, interesul superior al copilului fiind de a trăi într-un mediu stabil atât din punct de vedere material, cât şi afectiv.
Având în vedere că din probatoriul administrat rezultă că minorul este lipsit temporar de ocrotirea părinţilor, putându-i fi primejduită astfel sănătatea fizică şi psihică, dezvoltarea fizică, mentală, morală şi socială, tribunalul a apreciat că se impune instituirea faţă de copil a măsurii plasamentului la mătuşa maternă, unde minorul va avea asigurat un mediu în care să fie supravegheat corespunzător, va primi educaţia necesară, îi vor fi respectate şi promovate interesele, va fi ajutat să se dezvolte şi să se integreze în societate.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, de vârsta şi starea de sănătate a minorei, tribunalul a apreciat, totodată, că se impune exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti cu privire la persona copilului de către B.C.L., iar cele cu privire la bunurile copilului de către Primarul sector 3 Bucureşti, pe durata plasamentului.
În conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr. 272/2004, tribunalul a stabilit domiciliul copilului, pe durata plasamentului, la B.C.L., în Bd. N.G., sector 3 şi ca alocaţia lunară de plasament să fie plătită către B.C.L. de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Fiind o măsură de protecţie specială dispusă conform principiului interesului superior al copilului, D.G.A.S.P.C. sector 3 Bucureşti va monitoriza activitatea de aplicare a măsurii şi va reevalua, ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii acesteia, urmând să propună menţinerea, modificarea sau, după caz, încetarea măsuri dispuse.
Au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 127 şi art. 128 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel pârâta B.A.P., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în întregime a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii de plasament.
Analizând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea de Apel a constatat că apelul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Referitor la criticile pe care apelanta le aduce hotărârii pronunţate de prima instanţă din perspectiva modului în care au fost administrate probele, precum şi sub aspectul modalităţii în care s-a procedat la audierea minorului, trebuie constatat că niciuna din susţinerile apelantei nu sunt de natură a conduce la concluzia că au fost încălcate normele procedurale ce reglementează această materie.
Astfel, prima instanţă a procedat legal, constatând că atâta vreme cât, pe baza probelor deja administrate (înscrisuri constând în acte medicale, rapoarte şi referate întocmite de specialişti din cadrul D.G.A.S.P.C. sector 3 Bucureşti, declaraţii de martori) s-a considerat lămurită sub aspectul situaţiei de fapt inclusiv în ce priveşte necesitatea unei evaluări psihiatrice a minorului, o astfel de evaluare efectuată de I.N.M.L. reprezenta o probă inutilă, prin raportare la obiectul cererii, anume instituirea plasamentului minorului la mătuşa maternă, în îngrijirea căreia acesta s-a aflat de la vârsta de trei ani.
Cât priveşte audierea minorului, Curtea a constatat că nu rezultă din actele dosarului că aceasta s-a făcut în şedinţă publică, menţiunile procesului-verbal încheiat de instanţă cu această ocazie fiind în sensul că audierea s-a efectuat în camera de consiliu, după o pregătire prealabilă a copilului, în prezenţa psihologului.
Consideră Curtea că şi criticile referitoare la temeinicia măsurii plasamentului la mătuşa maternă sunt nefondate, în condiţiile în care din probele administrate a rezultat că aceasta din urmă a avut în îngrijire minorul în ultimii zece ani, că dispune de condiţii materiale corespunzătoare pentru a asigura creşterea acestuia, în plus minorul exprimându-şi dorinţa de a rămâne în continuare în grija mătuşii. Nu se poate aprecia relevantă la acest moment, ca şi împrejurare de fapt de natură a conduce la concluzia că măsura plasamentului la mătuşa maternă nu ar fi oportună, începerea urmăririi penale faţă de pârâta B.C.L., câtă vreme nu a rezultat din dosar pentru ce infracţiune s-a început urmărirea penală, iar potrivit susţinerilor acesteia din întâmpinare, cercetările penale au fost declanşate la plângerea apelantei pârâte.
Împotriva sentinţei civile nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B.A.P. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate.
Se susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile legale întrucât a audiat minorul în şedinţă publică şi nu în Camera de Consiliu, astfel încât minorul a fost influenţat negativ de mătuşa sa.
Declaraţia dată de minor în sensul că doreşte să fie în îngrijirea mătuşii sale şi nu a mamei nu poate fi avută în vedere ca probă de către instanţă întrucât minorul are discernământul diminuat, suferind de handicap grav.
Se mai precizează că instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile procesual civile care guvernează principiul disponibilităţii procesului civil întrucât iniţial a încuviinţat o expertiză medicală care să stabilească starea de sănătate a minorului, dar a respins proba cu interogatoriu D.G.A.S.P.C.
Se învederează că în mod nelegal instanţele de fond şi apel au interpretat probele cu înscrisuri din care rezultă faptul că mama minorului B.A.P. a încercat să viziteze minorul şi să îl ducă la tratament şi recuperare precum şi la grădiniţă şi scoală.
Se precizează de către recurentă că atât hotărârea instanţei de fond, cât şi cea a instanţei de fond încalcă dispoziţiile Legii nr. 272/2004 prin instituirea măsurii dării în plasament a minorului către mătuşa B.C.L.
În şedinţa publică din 28 februarie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia nelegalei compunerii a instanţei care a soluţionat calea de atac împotriva sentinţei nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că excepţia nelegalei componenţe a instanţei este fondată pentru considerentele ce succed:
În cauză, hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, era supusă căii de atac a recursului şi nu apelului, aşa cum a dispus Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia nr. 3267 din 11 februarie 2003 în prezent recurată.
De altfel, acţiunea reclamantei a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 22 ianuarie 2013 sub imperiul dispoziţiilor procesuale ale vechiului C. proc. civ. care reglementa calea de atac a recursului împotriva sentinţei, în condiţiile art. 299 C. proc. civ., fiind o sentinţă dată fără drept de apel în condiţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Este adevărat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2010 (noul C. proc. civ.) prin art. 466 s-a reglementat principiul conform căreia „hotărârile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”.
Pe de altă parte, raportându-ne la dispoziţiile Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (art. 7), aceasta asimilează obiectului căii de atac a apelului, toate hotărârile care printr-o lege specială sunt atacabile cu recurs (cum este cazul acţiunii de faţă întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 272/2004). Această dispoziţie s-ar fi aplicat însă numai dacă sesizarea instanţei ar fi fost ulterioară intrării în vigoare a noului cod (15 februarie 2013) şi nu anterioară acestei sesizări ca în cazul de faţă. Conform art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia.
Faţă de cele expuse, apare ca fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. şi anume nelegala compunere a instanţei potrivit dispoziţiilor legale.
În cauză, instanţa care a pronunţat decizia civilă nr. 326 A din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale deoarece a soluţionat în mod greşit ca instanţă de apel calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, în compunere de doi judecători, deşi potrivit normelor legale în vigoare la data sesizării, instanţa trebuia să soluţioneze calea de atac a recursului împotriva sentinţei civile a Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de recurs, în compunere de trei judecători.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de pârâta B.A.P., se va casa decizia recurată în baza art. 312 C. proc. civ. şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia nelegalei compuneri a instanţei care a soluţionat calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursul declarat de pârâta B.A.P. împotriva deciziei nr. 326 A din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 719/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 784/2014. Civil → |
|---|
