ICCJ. Decizia nr. 699/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 699/2014
Dosar nr. 780/36/2008
Şedinţa publică din 27 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 251 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 24 noiembrie 2004 reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul de poliţie judeţeană Constanţa, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public prin Parchetul Militar Constanţa şi Guvernul României solicitând să fie obligaţi solidar la plata de despăgubiri civile în sumă de 90 miliarde ROL pentru fapta de a-i fi cauzat plăgi prin împuşcare în timpul evenimentelor istorice din 24 din 25 decembrie 1989.
Învestit cu soluţionarea acestei cauze, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 154 din 3 februarie 2005 a anulat, ca netimbrată, cererea reclamantului, soluţie schimbată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă care prin decizia civilă nr. 729C din 1 iulie 2005 a admis apelul reclamantului împotriva hotărârii primei instanţe, pe care a anulat-o şi a păstrat cauza pentru evocarea fondului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 154C din 12 septembrie 2006 a respins, ca nefondată, acţiunea în fond după anulare formulată de reclamantul D.V.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că reclamantul a făcut dovada că a fost împuşcat dar nu a dovedit prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia pârâţilor.
După acest ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1886 din 19 martie 2008 a admis recursul reclamantului şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa.
Argumentele instanţei de recurs au avut în vedere motivarea contradictorie a deciziei atacate precum şi carenţele din perspectiva lămurii situaţiei de fapt, Curtea necercetând în nici un fel susţinerile reclamantului.
În rejudecarea fondului, la Curtea de Apel Constanţa, la termenul de judecată din data de 23 iunie 2008 reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale a solicitat suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că în dosarul în care s-au cercetat evenimentele referitoare la împuşcarea reclamantului s-a dispus infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi continuarea cercetărilor pentru stabilirea adevărului; Dosarul nr. 569/P/1989 al Parchetului Militar Constanţa a fost conexat la Dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A depus la dosar adresa şi ordonanţa de infirmare din 18 iunie 2007 a Ministerului Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare.
Curtea, analizând cererea, a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ. „Instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”.
Norma juridică prevăzută de art. 244 pct. 2 C. proc. civ. este imperativă, astfel încât dacă sunt îndeplinite cerinţele acestui text, instanţa este obligată a suspenda judecata, fără a mai efectua vreun alt act de procedură.
Aşa fiind, Curtea de Apel Constanţa, constatând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei până la finalizarea cercetărilor penale în Dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare.
La data de 15 iulie 2010, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, a solicitat să se ia act că în cauză a operat perimarea apelului declarat de D.V.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din 18 octombrie 2010 a respins sesizarea de perimare, ca nefondată.
Aceeaşi instanţă, a luat în examinare cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamant şi a dispus, prin încheierea de şedinţă din data de 2 iulie 2012, respingerea acestei cereri, constatând că subzistă temeiul suspendării.
Curtea, prin încheierea din data de 4 noiembrie 2013 a menţinut măsura suspendării, constatând că nu a încetat cauza care a determinat această măsură.
La data de 3 decembrie 2013 reclamantul D.V. a declarat recurs împotriva încheierii din 23 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, recurs cu care a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză.
Motivând recursul, acesta a arătat că încheierea atacată nu este legală. A susţinut că măsura suspendării s-a dispus până la finalizarea cercetărilor penale în Dosarul nr. 97/P/1990 (dosarul revoluţiei) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În data de 18 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte, secţia parchetelor militare, a dat o ordonanţă prin care a dispus infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în Dosarul nr. 569/P/1989 al Parchetului Militar Constanţa şi continuarea cercetărilor până la stabilirea celor vinovaţi de împuşcarea celor trei victime, situaţie în care D.V. trebuie să aştepte rezultatul cercetărilor şi să se îndrepte pe calea civilă, împotriva celor vinovaţi pentru împuşcarea sa.
Recurentul a susţinut că atât timp cât Dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, la care a fost conexat Dosarul nr. 569/P/1989 al Parchetului Militar Constanţa, se află în faza actelor premergătoare nu este îndeplinită condiţia expresă prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv începerea urmăririi penale.
Faptul că se efectuează cercetări pentru soluţionarea plângerii penale nu constituie un indiciu cu privire la săvârşirea infracţiunii, atât timp cât nu s-a declanşat urmărirea penală, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
A solicitat admiterea recursului şi continuarea judecăţii.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului, arătând că în Dosarul mamut nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie materialul de cercetare penală vizează un număr foarte mare de persoane. Totodată, dosarul este deosebit de complex, cercetându-se atât evenimentele petrecute în decembrie 1989 cât şi ulterior acestei perioade. Dată fiind complexitatea anchetei, circumstanţele cauzei, necesitatea administrării a numeroase probe nu se poate imputa autorităţilor o atitudine pasivă dar, în acelaşi timp, modul de desfăşurare al cercetării penale nu poate constitui faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, în sensul legii civile, pentru recurent. Cauza penală are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce se va da în cauza civilă, context în care se impune menţinerea măsurii suspendării judecării litigiului civil.
Examinând recursul formulat, Înalta Curte reţine că acesta este fondat, potrivit celor ce urmează:
Suspendarea legală prevăzută de art. 244 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activităţii de judecată de natură a temporiza curgerea firească a activităţii de judecată ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, având însă un caracter facultativ.
Prin urmare, contrar celor reţinute de Curte, instanţa sesizată cu soluţionarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerinţelor normei, are puterea de apreciere asupra utilităţii şi oportunităţii măsurii în ansamblul raporturilor juridice dintre părţi, astfel încât măsura să nu permită concluzia unui abuz de drept procesual al părţii care o invocă.
Suspendarea reglementată de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. implică cercetarea următoarei cerinţe legale, când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Aplicând aceste criterii legale la speţa dedusă judecăţii, rezultă că instanţa de fond a reţinut că cererea de despăgubiri civile pretinse de reclamant depinde de soluţia ce se va da Dosarului penal nr. 90/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi faptul că norma cuprinsă în art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are caracter imperativ.
Înalta Curte constată că atât timp cât, în Dosarul penal nr. 97/P/1990, conexat la Dosarul penal nr. 270/P/2008, se efectuează acte de cercetare premergătoare începerii urmăririi penale, cu privire la faptele săvârşite în contextul evenimentelor din decembrie 1989, aşa cum rezultă din adresa emisă de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 20 noiembrie 2013, nu îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Aşa fiind, în prezenta cauză nu se justifică măsura suspendării judecării acţiunii civile în pretenţii formulate de reclamantul D.V.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi curte de apel în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.V. împotriva încheierii din 23 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 695/2014. Civil. Superficie. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 707/2014. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
