ICCJ. Decizia nr. 786/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 786/2014
Dosar nr. 3108/114/2013
Şedinţa publică din 11 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1108/114/2013 la 13 februarie 2013 de Tribunalul Buzău, revizuentul C.G.E. a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 183 din 21 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 1371/2005.
În motivare, revizuentul a susţinut că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 322, pct. 5 C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 535 din 22 aprilie 2013 Tribunalul Buzău, secţia I civilă, a respins cererea de revizuire.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că înscrisul doveditor invocat de către revizuent nu îndeplineşte cerinţa ca să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea care se cere a fi revizuită şi că imposibilitatea de prezentare a înscrisului doveditor la momentul pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere să fie determinată de o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Totodată, instanţa a apreciat că nu este îndeplinită nici condiţia de a fi un înscris doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece este numai o declaraţie a autorului, în ceea ce priveşte suprafaţa imobilului, care trebuie completat cu alte mijloace de probă pentru a face dovada respectivă.
Prin Decizia civilă nr. 55 din 17 septembrie 2013 Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul declarat de revizuent. Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cazul de revizuire invocat pentru a putea fi incident presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii şi anume: invocarea unui înscris, să fie vorba de un înscris doveditor şi actul să fie nou, deci descoperit după darea hotărârii. Totodată înscrisul să fi existat la momentul pronunţării hotărârii atacate cu calea extraordinară de atac, să nu fi putut fi înfăţişat în procesul anterior, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii şi să fie determinant.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că în mod legal a apreciat prima instanţă că înscrisul invocat de către revizuent şi anume declaraţia dată de către M.C., la data de 17 aprilie 1974, cu privire la locuinţa din str. U., şi a fost emis de Serviciul Judeţean Buzău al Arhivelor Naţionale, la data de 14 ianuarie 2013, sub nr. 5/C, nu îndeplineşte toate condiţiile textului legal invocat.
De asemenea, a mai reţinut că în cauză nu este îndeplinită nici condiţia ca înscrisul să fi fost reţinut de partea adversă sau să nu fi putut fi prezentat instanţei dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Astfel, instituţia în păstrarea căreia s-a aflat înscrisul şi anume Serviciul Judeţean Buzău al Arhivelor Naţionale nu a avut calitatea de parte litigantă, pentru a se verifica prima ipoteză a condiţiei. Pe de altă parte, prin împrejurare mai presus de voinţa părţii se înţelege forţa majoră, care trebuie dovedită. În acest context, instanţa de apel a observat că solicitarea de eliberare a unei copii de pe document a fost adresată de revizuent deţinătorului la data de 09 ianuarie 2013 şi soluţionată favorabil la data de 14 ianuarie 2013, deci la un interval foarte mic de timp şi fără a exista un refuz de soluţionare a petiţiei acestuia.
Totodată, înscrisul invocat de către apelantul revizuent nu este niciunul determinant. Aceasta întrucât în sensul dispoziţiilor procedurale, înscrisul determinant este acela care, dacă ar fi fost cunoscut de instanţa a cărei hotărâre este atacată ar fi putut conduce la pronunţarea unei alte hotărâri. Or, înscrisul este reprezentat de o declaraţie provenind de la autorul reclamantului şi care nu poate face singură dovada celor susţinute.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul C.G.E., criticând-o pentru nelegalitate. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor a argumentat că în mod greşit instanţele au reţinut că "declaraţia" invocată drept temei pentru revizuire nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în susţinerea acestei critici a arătat că înscrisul este un înscris doveditor în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care dovedeşte că suprafaţa construcţiilor şi suprafaţa terenului sunt mai mari decât cele reţinute în hotărârea a cărei revizuire o solicită, reprezintă un înscris "nou", nefiind înfăţişat instanţei de judecată şi descoperit după pronunţarea hotărârii, neprezentarea lui instanţei de judecată fiind datorată unei împrejurări mai presus de voinţa proprie.
La termenul de judecată din 11 martie 2014, cauza a fost reţinută spre soluţionare cu prioritate asupra excepţiei de nulitate a recursului, invocată de instanţă, din oficiu.
Faţa de excepţia invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a constatat în cauză, că în mod legal prima instanţă de fond a apreciat că înscrisul invocat de către revizuent şi anume declaraţia dată de către M.C., la data de 17 aprilie 1974, cu privire la imobilul situat în str. U., şi emis de Serviciul Judeţean Buzău al Arhivelor Naţionale, la data de 14 ianuarie 2013 nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, s-a constatat că înscrisul invocat drept temei pentru cererea de revizuire nu este unul determinant şi care ar avea drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii.
Instanţa constată că prin motivele de recurs invocate, revizuentul reia criticile pe care le-a formulat în faza apelului, critici pe care, de altfel, instanţa de apel le-a avut în vedere în pronunţarea soluţiei, reanalizarea acestora pe calea recursului nefiind posibilă.
Absenţa unor critici de nelegalitate la adresa deciziei din apel, încadrabile în cazurile de modificare sau de casare explicit şi limitative prevăzute de art. 304 C. proc. civ., echivalează cu însăşi nedepunerea motivelor de recurs conform exigenţelor legale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul, legal, iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunui dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege, atrage sancţiunea nulităţii recursului.
În cauză, deşi recurentul a indicat temeiul susţinerilor din motivarea recursului ca fiind reprezentat de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici de nelegalitate care să poate fi încadrate în aceste cazuri de recurs, ca de altfel, în niciunul dintre celelalte cazuri expres şi limitativ prevăzute de art. 304.
Instanţa mai reţine că în cauza de faţă nu operează vreun motiv de ordine publică de natură să afecteze legalitatea deciziei atacate şi pe care instanţa să îl pună din oficiu în dezbaterea părţilor, motiv pentru care se va raporta la dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Drept urmare, este operantă sancţiunea preconizată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susţinerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea de recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarant de revizuentul C.G.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva Deciziei nr. 55 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 696/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 437/2014. Civil → |
|---|
