ICCJ. Decizia nr. 815/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 815/2014
Dosar nr. 1434/266/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 28 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Negreşti-Oaş, reclamanta SC N.I.C. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu SC E.Q.S. SRL, ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună suspendarea provizorie a executării silite pornite în Dosarul nr. 100/2013 al B.E.J. M.V., până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul contestaţiei la executare ce face obiectul Dosarului nr. 1089/266/2013 al Judecătoriei Negreşti-Oaş.
Prin sentinţa civilă nr. 1300 din data de 02 decembrie 2012, Judecătoria Negreşti-Oaş a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, reţinând că, având în vedere că sediul pârâtei este în circumscripţia Judecătoriei Constanţa, în conformitate cu prevederile art. 581 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 5 din acelaşi Cod, competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 15570 din data de 24 decembrie 2013 Judecătoria Constanţa, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Negreşti - Oaş reţinând că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ. contestaţia se introduce la instanţa de executare, iar potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în speţă Judecătoria Negreşti - Oaş.
În raport de dispoziţiile art. 20 - 22 C. proc. civ., constatând declanşat conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi pronunţării regulatorului de competenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Negreşti - Oaş.
În speţă, se constată că reclamanta a solicitat ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună suspendarea provizorie a executării silite pornite în Dosarul nr. 100/2013 al B.E.J. M.V., până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul contestaţiei la executare ce face obiectul Dosarului nr. 1089/266/2013 al Judecătoriei Negreşti-Oaş.
În conformitate cu prevederile art. 581 alin. (2) C. proc. civ. „Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.".
În speţă, instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului este instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare în cadrul căreia s-a solicitat suspendarea executării silite.
Reglementarea de bază privind competenţa instanţelor de a soluţiona contestaţiile la executare, atât competenţa materială, cât şi cea teritorială, este cuprinsă în art. 400 C. proc. civ. conform căruia contestaţia se introduce la instanţa de executare.
În conformitate cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în speţă Judecătoria Negreşti - Oaş.
Prin urmare, justificat Judecătoria Constanţa a reţinut că, faţă de prevederile art. 581 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 400 şi art. 373 alin. (2) C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Negreşti - Oaş.
Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Negreşti - Oaş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Negreşti Oaş. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 813/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 851/2014. Civil. Alte cereri. Recurs → |
---|