ICCJ. Decizia nr. 851/2014. Civil. Alte cereri. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 851/2014

Dosar nr. 25459/3/2010

Şedinţa publică de la 5 martie 2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată la data de 1 octombrie 2012 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost suspendată judecata apelului declarat de reclamantul Z.S. împotriva sentinţei civile nr. 5014 din 18 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 25459/3/2010, conform dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul Z.S. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, să se dispună repunerea cauzei pe rol.

Cum problema timbrajului este prioritară oricăror excepţii, cereri sau motive de casare, Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi completată, şi la dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru", a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate, atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii", iar conform dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. în cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".

Recurentul - reclamant Z.S. a fost legal citat pentru termenul de astăzi, 5 martie 2014, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei şi 0,15 lei timbru judiciar (fila 17 dosar recurs), dar acesta, în mod nejustificat, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală a timbrării recursului.

Constatând că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 5 martie 2014, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligaţia timbrării, înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 şi va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantul Z.S. împotriva încheierii din 1 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Z.S. împotriva încheierii din 1 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 851/2014. Civil. Alte cereri. Recurs