ICCJ. Decizia nr. 813/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 813/2014
Dosar nr. 983/183/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 28 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Băileşti, sub nr. 983/183/2013, reclamanta SC C.D. SA a solicitat obligarea pârâtului G.C. la plata debitului în cuantum de 5.181,75 lei, sumă compusă din contravaloarea facturilor ataşate, reprezentând recuperarea energiei electrice şi obligarea la plata dobânzii legale calculate până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 200 din data de 25 septembrie 2013, Judecătoria Băileşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria, reţinând că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. conform cărora „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului."
Prin sentinţa civilă nr. 45 din data de 10 ianuarie 2014 Judecătoria Alexandria a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Băileşti, reţinând că, deşi raportat la obiectul cauzei şi la domiciliul pârâtului competenţa soluţionării cauzei i-ar aparţine, fiind vorba despre o necompetenţă de ordine privată, aceasta putea fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Or, în speţă, pârâtul nu a înţeles să valorifice acest drept, astfel încât Judecătoria Băileşti în mod nelegal a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
În raport de dispoziţiile art. 20-22 C. proc. civ., constatând declanşat conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi pronunţării regulatorului de competenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Alexandria, pentru următoarele considerente:
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale, pentru situaţia în care pârât este o persoană fizică, este înscrisă în art. 5 C. proc. civ. conform căruia cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.
Regula înscrisă în art. 5 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial. Totodată, părţile sunt libere să agreeze de comun acord să se judece la o altă instanţă.
Sunt însă situaţii în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă astfel încât pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului mai sunt competente şi alte instanţe.
În speţă, se constată că reclamanta SC C.D. SA a solicitat obligarea pârâtului G.C. la plata debitului în cuantum de 5.181,75 lei, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a consumului fraudulos de energie electrică şi obligarea la plata dobânzii legale calculate până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 33 din H.G. nr. 1007/2004 „Furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul." iar conform prevederilor art. 90 din acelaşi act normativ furnizorul este îndreptăţit să rezilieze contractul în caz de consum fraudulos.
Faţă de textele de lege mai sus evocate, şi având în vedere că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea şi pe prevederile art. 1537 şi următoarele C. civ., Înalta Curte reţine că în speţă ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, fapt ce atrage incidenţa prevederilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, pct. 1 al art. 10 C. proc. civ. stabileşte că în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, în afară de instanţa domiciliului pârâtului mai este competentă şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii.
În speţă, se constată că este vorba despre un contract de furnizare de energie electrică pentru un imobil situat în Alexandria, locul executării obligaţiilor contractuale fiind deci Alexandria.
Totodată, se constată că, în speţă, domiciliul pârâtei este în Alexandria, astfel că, deşi ne aflăm în prezenţa unui caz de competenţă teritorială alternativă, ambele criterii de determinare a competenţei prevăzute de art. 10 pct. 1 C. proc. civ. atrag competenţa Judecătoriei Alexandria în soluţionarea cauzei.
Astfel, este adevărat că, în cauză, sunt aplicabile normele de ordine privată, prevăzute de C. proc. civ. (art. 5-12), a căror încălcare putea fi invocată, exclusiv de către pârât, prin întâmpinare conform art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., iar Judecătoria Băileşti a invocat excepţia din oficiu.
Similară este însă situaţia şi în ceea ce priveşte soluţia Judecătoriei Alexandria, astfel că, se reţine că ambele instanţe în conflict, dispunând din oficiu asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, au procedat cu încălcarea prevederilor legale anterior menţionate.
Totodată, se reţine că, Judecătoria Alexandria, în motivarea declinării competenţei teritoriale a soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Băileşti, nu a indicat niciun argument sau text de lege care să înlăture competenţa sa şi să o atragă pe aceea a instanţei de trimitere, ci comportându-se ca o veritabilă instanţă de control judiciar, a cenzurat hotărârea Judecătoriei Băileşti, deşi aceasta era irevocabilă.
În consecinţă, Înalta Curte, în stabilirea competenţei teritoriale a soluţionării cauzei, va avea în vedere, în raport de natura juridică a obiectului cererii deduse judecăţii, incidenţa prevederilor art. 5 şi 10 pct. 1 C. proc. civ.
Cum din examinarea acestora, rezultă că instanţa competentă teritorial este Judecătoria Alexandria, niciuna dintre normele legale incidente neatrăgând competenţa teritorială a Judecătoriei Băileşti, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 771/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 815/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
