ICCJ. Decizia nr. 884/2014. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 884/2014
Dosar nr. 3112/118/2008
Şedinţa publică din 18 martie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 5 mai 2008, reclamanta S.N.C.R. din România a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii SC E.C. SRL, municipiul Mangalia, prin primar şi primarul municipiului Mangalia, ca prin hotărâre judecătorească să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005 la B.N.P. J.V., încheiat între municipiul Mangalia şi SC E.C. SRL pentru suprafaţa de 2.310 mp (2.328,76 mp din măsurători) situată în intravilanul municipiului Mangalia, str. R., zona Spital Municipal D, judeţul Constanţa, , întabulat în C.F. a localităţii Mangalia, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei SC E.C. SRL cu privire la acest imobil şi obligarea în solidar a pârâţilor ia plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din 9 iunie 2008, reclamanta a completat acţiunea eu cererea de obligare a pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2.310,32 mp. (2.328,76 mp din măsurători).
Prin sentinţa civilă nr. 1077 din 10 iunie 2010, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea, astfel cum a fost completată şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-eumpărare autentificat din 5 ianuarie 2005 la B.N.P. J.V., ce a avut ca obiect terenul în suprafaţă de 2.301,32 mp situat în municipiul Mangalia, str. R., zona Spital Municipal. judeţul Constanţa.
A obligat pârâta SC E.C. SRL să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul mai sus-menţionat, întabulat în C.F. a localităţii Mangalia şi construcţiile C1, în suprafaţă de 289 mp şi C2, în suprafaţă de 315 mp, imobil identificat prin raportul de expertiză topometrică întocmit de expert Andrei Ion şi planul de situaţie anexat acestuia şi a dispus radierea din C.F. a municipiului Mangalia, de la nr. cadastral, a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei SC E.C. SRL pentru imobilul ce a format obiectul contractului de vânzare-eumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005.
În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a redus onorariul apărătorului ales al reclamantei de la 9.181 lei la 5.000 lei şi a obligat pârâţii, în solidar, ia plata cheltuielilor de judecată astfel stabilite.
Împotriva acestei sentinţe au declarat, apel reclamanta S.N.C.R. din România şi de pârâta SC E.C. SRL Mangalia.
În susţinerea apelurilor a fost administrată proba eu acte, cea cu interogatoriul apelantei pârâte şi proba cu expertiză topografică.
Au fost solicitate primăriei Mangalia relaţii referitoare la istoricul de rol pentru terenul în suprafaţă de 29.027 mp a cărui restituire a fost solicitată prin notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, la evoluţia în timp a denumirii străzii R. şi ia eventuala suprapunere a terenurilor asupra cărora părţile se pretind proprietari, iar cu adresa din 13 octombrie 2011 s-a comunicat instanţei că nu există înscrisuri oficiale care să ateste schimbarea numelui fostului Bulevard P.E. în str. G.D. şi apoi în strada R., că amplasamentul străzii R. a fost dat, în timp, de dezvoltarea urbană a zonei, de proiectarea cvartalelor de blocuri existente, suprapunerea fiind legată de existenţa unor elemente comune care s-au păstrat din 1925 până în prezent şi că singurele elemente care se pot regăsi atât în planul din 1925, cât şi în planurile actuale suni un imobil edificat în 1902 şi un fragment din str. B.D. - actualmente strada G.M.
Urmare a obieeţiunilor aduse de reclamantă raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expert D.D., dar şi în funcţie de relaţiile primăriei municipiului Mangalia, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografică de către 3 experţi care a avut ca obiective: identificarea suprafeţei de 29.027 mp a cărei restituire a fost solicitată de reclamantă în procedura Legii nr. 10/2001, în funcţie de înscrisurile pe care aceasta îşi întemeiază dreptul de proprietate şi stabilirea eventualei suprapuneri, totale sau parţiale, dintre terenul în suprafaţă de 2.301,32 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat din 2005 la B.N.P. J.V., cu luarea în considerare a obiecţiunilor aduse de reclamantă expertizei D.
Obiecţiunile aduse de reclamantă acestui raport de expertiză - care au vizat modalitatea de identificare a suprafeţei de 29.027 mp, respectiv făptui că experţii, în mod arbitrar şi lipsit de justificare tehnică, au acordat prioritate întinderii suprafeţei expertizate, în detrimentul coordonatelor iniţiale ale acesteia, ceea ce a condus la modificarea considerabilă a formei, care este total diferită de cea din planul de sistematizare a oraşului Mangalia din 1925, eu consecinţa înjumâtăţirii suprafeţei din terenul revendicat pentru care există suprapunere au fost respinse de curtea de apel prin încheierea de la termenul 23 mai 2012.
S-a avut în vedere că obiectiv al expertizei a fost identificarea suprafeţei de 29.027 mp potrivit înscrisurilor pe care reclamanta îşi întemeiază dreptul de proprietate şi că determinarea exactă a vechiului amplasament al proprietăţii exhibate de titulara acţiunii ar fi impus identificarea doar a unei suprafeţe de 23.863 mp, cât a făcut obiectul donaţiei al cărei beneficiar se pretinde reclamanta şi se menţionează în planul general de sistematizare din 1925; că studiul comparativ al planului ce constituie anexa 3 la raportul de expertiză şi al celui din 1925 conduce la concluzia că. contrar obiecţiunilor reclamantei, terenul expertizat se învecinează pe latura de est cu vechiul amplasament al Bulevardului P.E., iar explicaţia formei diferite a suprafeţei identificată prin expertiza din apel faţă de cea rezultată din planul de sistematizare din 1925 constă în diferenţa de întindere a celor două suprafeţe, respectiv 29.027 mp în planul anexat expertizei şi 23.863 mp în planul anterior; că deformarea formei terenului spre vest ar fi condus la suprapunerea acestuia cu vechiul amplasament al Bulevardului Principesa Ileana.
Prin Decizia nr. 91/C din 18 iulie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul reclamantei S.N.C.R. din România, ca neîntemeiat.
A admis apelul pârâtei SC E.C. SRL
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005 la B.N.P. V.J. Mangalia, în limita suprafeţei de 1.180 mp identificat conform raportului de expertiză cu trei experţi anexa 6 fila 34 vol. II.
A respins restul pretenţiilor.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A obligat reclamanta la plata către apelanta pârâtă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005 la .B.N.P. J.V., prin care primarul municipiului Mangalia a vândut pârâtei SC E.C. SRL terenul ce constituie obiectul material al litigiului de faţă, a fost raportată de reclamantă ia nesocotirea prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi la reaua-credinţă a părţilor contractante care au cunoscut sau puteau cunoaşte, cu minime diligente, că imobilul înstrăinat nu aparţine vânzătorului.
Deşi la data încheierii actului de înstrăinare atacat în cauză, prevederea legală a cărei nesocotire a fost invocată de reclamantă nu se alia în vigoare, cum în mod justificat se pretinde în apelul pârâtei, motivul de nulitate derivat din existenţa unei notificări întemeiată pe Legea nr. 10/2001 a fost în mod fondat reţinut de tribunal, concluzia fiind conformă prevederilor art. 20 şi art. 43 alin. (2) din actul normativ menţionat, în forma anterioară primei republicări din M. Of. nr. 279 din 04 aprilie 2005.
Aplicarea art. 20 alin. (1), care consacră regula şi, totodată, scopul Legii nr. 10/2001, implică, cum în mod explicit se statua prin pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii - în vigoare la momentul înstrăinării terenului în iiîisîu -indisponibilizarea imobilelor restituibile şi suspendarea oricăror proceduri legale de înstrăinare către alte persoane decât cele îndreptăţite în temeiul legii speciale, cu începere de la data intrării saie în vigoare până la soluţionarea notificării şi are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar.
În acelaşi timp, art. 43 alin. (2) din Lege (în prezent art. 42 alin. (2) dispunea că numai imobilele care nu se restituie persoanelor îndreptăţite potrivit procedurilor prevăzute la capitolul III rămân în administrarea deţinătorilor actuali şi pot fi înstrăinate în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar pct. 43.2 din H.G. nr. 498/2003 stabilea că aplicarea prevederilor anterior menţionate se face numai după soluţionarea definitivă a procedurilor administrative şi jurisdicţionale generate de notificarea persoanelor îndreptăţite.
Dat fiind scopul acestor dispoziţii legale, obligaţia de a nu proceda ia o înstrăinare ori grevare a imobilului care să împiedice restituirea în natură avea caracter imperativ şi anterior introducerii alin. (5) al art. 21, în forma republicată după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, iar actu! îransiativ de proprietate încheiat cu nesocotirea ei era lovit de nulitate absolută.
Rezultă, deci, că prevederea legală la care s-a făcut referire anterior, a cărei lipsă de incidenţă a fost invocată de pârâta apelantă, nu a institui! o sancţiune nouă, a cărei aplicare ar impune respectarea principiului neretroactivităţii legii civile, ci a consacrat explicit, pe cale legislativă, ceea ce era deja stipulat în lege şi în normele metodologice, în termeni mai generali, ca efect al notificării, respectiv indisponibilizarea imobilului.
În cauză, notificarea reclamantei a fost depusă la 16 iulie 2001 şi a vizat terenul în suprafaţă de 29,027 mp, situat în intravilanul localităţii Mangalia, care include, parţial şi suprafaţa înstrăinată pârâtei apelante.
Deşi notificată în termenul stabilit de lege, primăria municipiului Mangalia a vândut parte din terenul notificat, iar această înstrăinare este nelegală pentru că, aşa cum s~a arătat în precedent, imobilul era indisponibilizat legal.
Înlăturarea sancţiunii nulităţii nu poate fi întemeiată pe atitudinea subiectivă a pârâtei cumpărătoare la momentul vânzării deoarece, chiar dacă aceasta nu a avut cunoştinţă de notificarea reclamantei, bunul era indisponibilizat legal, deci înstrăinarea lui contravenea unei dispoziţii legale imperative.
Instanţa de apel a constatat, pe de altă parte, că lucrările dosarului nu atestă efectuarea de către pârâtă a demersurilor necesare pentru identificarea modalităţii în care imobilul a intrat în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale şi dacă exista vreun impediment ia vânzare, astfel că simpla achiziţionare a terenului la licitaţie publică organizată de vânzător nu demonstrează pe deplin buna sa credinţă, cu atât mai mult cu cât era vorba despre un bun aflat în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale, în legătură cu care exista posibilitatea derulării unor proceduri de restituire.
Aşa fiind, încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005 la B.N.P. J.V. eu nesocotirea unei dispoziţii imperative a legii, a fost în mod corect reţinută de instanţa de fond, dar în raport de probatoriile cauzei, astfel cum au fost suplimentate în apei, curtea de apel a constatat că sancţiunea nulităţii absolute a fost în mod eronat aplicată pentm întreaga operaţiune a vânzării, întrucât suprafaţa înstrăinată se suprapune doar în parte cu terenul indisponibilizat ca efect al notificării formulată de reclamantă.
Temeinicia criticii formulată sub acest aspect în apelul pârâtei rezultă din constatările raportului de expertiză efectuat în apel de experţii D.D., V.A. şi B.M., care au concluzionat că terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi se suprapune cu terenul a cărui restituire a fost solicitată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 pe o suprafaţă de 1.180 mp, delimitată în planul de situaţie anexat.
Din considerentele acestei lucrări tehnice rezultă că identificarea suprafeţei de 29,027 mp, menţionată în notificarea reclamantei, s-a tăcut prin suprapunerea planului rezultat din prelucrarea măsurătorilor topografice cu planul de sistematizare a oraşului Mangalia întocmit, ridicat şi parcelai în anul 1925. scara 1:2500; au stabilit experţii că din cele două planuri rezultă că strada R. nu prezintă elemente de identificare cu fostul Bulevard P.I., aşa cum este acesta prezentat în planul din 1925 şi cum precizează, de altfel, şi primăria Mangalia în adresa din 13 octombrie 2011; a fost. totodată, identificat şi imobilul edificat în anul 1902 în zona străzii B.D., aflat în prezent la intersecţia străzilor G.M. şi N.P., menţionat în aceeaşi adresă.
Amplasamentul terenului de 29,027 mp a fost, prin urmare, stabilit cu respectarea vechii localizări, astfel cum rezulta aceasta din planul de sistematizare din 1925, iar această concluzie nu poate fi infirmată de forma diferită sub care imobilul este reprezentat în planul ce constituie anexa 3 a raportului de expertiză, cum în mod nefondat s-a susţinut prin obiecţiunile formulate de reclamantă, pentru că diferenţa este justificată de faptul că în pianul din 1925 este reprezentată o suprafaţă de aproximativ 24,000 mp, iar nu de 29,027 mp, ca în prezent; această împrejurare este justificată de experţi în partea introductivă a expertizei, unde au arătat că în planul general de sistematizare al oraşului Mangalia aprobat în M. Of. din 1925 suprafaţa imobilului primit ca donaţie de reclamantă este de aproximativ 23,863 mp şi că abia în 1940, în documentul „Bunurile imobiliare din Vechiul Regat şi Basarabia", este specificată suprafaţa de 29,027 mp, dar şi lungimile laturilor acestui teren.
Potrivit considerentelor de la fila 4 a raportului de expertiză, pentru identificarea amplasamentului actual al terenului s-a avut în vedere documentul anterior menţionat, respectiv „Formularul de răspuns la chestionarul referitor la bunurile imobiliare din Vechiul Regat şi Basarabia. aparţinând Comunelor, Ţinuturilor şi Statului", unde imobilul este identificat prin trei categorii de repere, respectiv suprafaţă, dimensiunile tuturor laturilor şi vecinătăţi, iar pentru că recalcularea suprafeţei pe dimensiunile indicate nu corespundea celei pretinse de reclamantă, s-a procedai la deformarea dimensiunilor laturilor în scopul respectării celorlalte coordonate ale acestuia.
Incorecta identificare a terenului de 29,027 mp nu poate fi justificată nici din perspectiva obiecţiunii referitoare la necesitatea deformării spre partea de vest a pianului pentru că o astfel de modificare a amplasamentului nu este posibilă; astfel, pe de o parte, pe această latură imobilul se învecina în mod direct, potrivit planului din 1925, cu Bulevardul P.I. - care potrivit constatărilor experţilor şi relaţiilor comunicate de primăria Mangalia nu se suprapune cu amplasamentul actual al străzii R. - deci modificarea ar fi condus la suprapunerea terenului expertizat cu vechiul amplasament al bulevardului; pe de altă parte, o astfel de identificare ar fi fost favorabilă apelantei pârâte întrucât ar fi avut drept consecinţă deplasarea spre vest a amplasamentului terenului de 29,027 mp şi, prin urmare, diminuarea suprafeţei pe care terenul cumpărat de pârâtă se suprapune cu terenul revendicat de reclamantă.
Apreciind asupra corectei identificări a terenului pentru care reclamanta a cerut acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 prin expertiza efectuată în acest stadiu procesual de cei trei experţi, curtea de apel a constatat că întinderea suprafeţei pe care imobilele aflate în proprietatea părţilor se suprapun este cea de 1.180 mp, astfel cum a fost delimitată în planul de situaţie anexa 6, fila 34, vol. II şi că, pe cale de consecinţă, sancţiunea nulităţii absolute poate fi aplicată actului de înstrăinare încheiat de pârâţi la 5 ianuarie 2005 doar în limita acestei suprafeţe, susţinerile apelantei pârâte sub acest aspect fiind pe deplin justificate.
Instanţa de apel a reţinut eă este întemeiată şi critica ce vizează soluţia dată acţiunii în revendicare a terenului înstrăinat, pentru că rezolvarea acestei pretenţii nu se putea face cu ignorarea caracterului special al procedurii reglementată de prevederile Legii nr. i0/2001.
Restituirea în natură a acestui imobil a fost solicitată de reclamantă şi prin notificarea din 16 iulie 2001, care a fost soluţionată prin dispoziţia din 07 octombrie 2003 a primarului municipiului Mangalia, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului. în suprafaţă de 29,027 mp şi a Sanatoriului „P.E." pentru lipsa calităţii sale de persoană îndreptăţită.
Această dispoziţie a fost atacată în instanţă, iar prin sentinţa civilă nr. 555 din 12 mai 2008 Tribunalul Constanţa a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul compus din teren în suprafaţă totală de 29.027 mp şi construcţie formată din parter şi 2 etaje şi a obligat pârâţii sa-i restituie în natură suprafaţa de 14.000 mp identificată prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert Ionescu Ion.
Cum anterior prezentului demers procesual, reclamanta a uzat de procedura specială de restituire reglementată de prevederile Legii nr. 10/2001, în determinarea normelor legale care reglementează rezolvarea acţiunii trebuie pornit de la principiul generaţia specialibus derogant - care guvernează concursul dintre legea generală şi cea specială şi care este pe deplin incident în cazul suprapunerii unor norme care au acelaşi obiect de reglementare, cum este cazul prevederilor art. 480 C. civ. (norma generală în materie de revendicare) şi a celor din Legea nr. 10/2001 (norma specială în materie de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada enunţată).
Aplicarea acestui principiu de drept - recunoscut şi în alte sisteme juridice şi invocat de însăşi C.E.D.O. în jurisprudenţa sa - exclude posibilitatea ca, după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 10/2001, să mai poată fi fundamentat vreun demers în instanţă pentru imobilele preluate de statul român cu sau fără titlu în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau în temeiul Legii nr. 139/1940, pe norma de drept comun instituită prin art. 480 C. civ.
Cum acţiunea de faţă, prin care reclamanta a revendicat parte din imobilul preluat de stat din patrimoniul său şi care se află sub incidenţa dispoziţiilor art 2 lit. i) din Legea nr, 10/2001., a fost promovată în 2008, deci după intrarea în vigoare a legii speciale (14 februarie 2001), soluţionarea ei nu putea fi făcută decât în raport cu reglementarea specială pentru că, atâta vreme cât pentru imobilele preluate abuziv de stat s-a adoptat o lege specială. care stabileşte condiţiile în care ele pot fi restituite în natură persoanelor îndreptăţite, nu se poate face abstracţie de existenţa sa şi să se aplice regulile specifice acţiunii în revendicare, consacrate pe cale doctrinară şi jurisprudenţială în aplicarea art. 480 C. civ.
O astfel de concluzie se impune şi din interpretarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că persoanele ale căror imobile au fost preluate tară titlu valabil păstrează calitatea de proprietar, avută la dala preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor acestei legi - din care rezultă că persoanele menţionate pot să promoveze acţiunea în revendicare deoarece şi-au păstrai calitatea de proprietari, dar că acest demers procesual poate fi exercitat doar după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire şi numai potrivit reglementării legii speciale.
Soluţia instanţei de fond nu ar putea fi justificată prin considerente referitoare la existenţa unor mecanisme procedurale diferite în cazul reglementat de art. 480 C. civ. şi cel prevăzut de art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001, care nu se pot confunda şi care vizează. în cazul revendicării, compararea titlurilor exhibate de părţi şi a originii acestora - pentru că principiul generaţia specialihus derogam este completat în plan procesual de cel exprimat de adagiul alea una acta via - partea fiind obligată să aleagă un singur demers în justiţie pentru obţinerea satisfacţiei dreptului pretins.
Or, în cauză, reclamanta a uzat de acest drept, optând pentru utilizarea procedurii legii speciale, în cadrul căreia i s-a şi stabilit, chiar dacă în mod nedefinitiv, dreptul la restituirea în natură a unei părţi din terenul solicitat prin notificare, care include şi suprafaţa în limita căreia s-a constatat nulitatea actului de înstrăinare încheiat de pârâţi.
Cum reclamanta a ales calea de realizare a dreptului său - în cadrul căreia s-a dispus, în primă instanţă, atât asupra caracterului preluării imobilului în proprietatea statului, cât şi a calităţii sale de persoană îndreptăţită şi a posibilităţii de restituire în natură a unei părţi din terenul pretins - nu mai poate reveni asupra deciziei anterioare şi să utilizeze procedura dreptului comun, pentru că valorificarea pretenţiilor în legătură cu un drept invocat trebuie să respecte legislaţia naţională edictată în legătură cu dreptul respectiv, atât din perspectiva dreptului substanţial, cât şi a căilor procedurale prevăzute de lege pentru obţinerea recunoaşterii celor susţinute.
În ceea ce priveşte critica privind aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., instanţa de ape! a confirmat soluţia primei instanţe. reţinând că aceasta în mod corect a apreciat faptul că onorariul achitat de reclamantă avocatului său depăşeşte, prin cuantumul la care a fost convenit, limitele unei necesităţi procesuale rezonabile şi se impune reducerea cheltuielilor datorate cu acest titlu, iar aplicarea măsurii în absenţa unei solicitări exprese a părţii adverse în acest sens nu contravine prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cum în mod nefondat se susţine în apelul reclamantei, pentru că norma legală menţionată reglementează „dreptul" instanţei de a mări sau micşora onorariul cuvenit avocatului în raport eu valoarea pricinii sau cu munca depusă, necondiţionat de exprimarea unei poziţii procesuale a părţii adverse cu privire la acest aspect.
Caracterul rezonabil al sumei stabilită de instanţa de fond eu titlu de onorariu avocat este cu atât mai justificat din perspectiva soluţiei date acţiunii în apel pentru că, deşi limita pretenţiilor admise a fost redusă în raport cu soluţia pronunţată în ciclul procesual anterior, menţinerea cuantumului cheltuielilor de judecată recunoscute reclamantei a fost impusă de natura sumei datorată cu acest titlu - care ou reprezintă echivalentul unor taxe judiciare aferente solicitărilor respinse, care să poată fi reduse eorespunzător şi de faptul că acest cuantum nu a fost contestat în apei de pârâţii debitori ai obligaţiei de plată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.N.C.R. din România şi pârâta SC E.C. SRL Mangalia.
Reclamanta S.N.C.R. din România a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentra stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că scopul expertizei administrate în cauză trebuia să fie identificarea vechiului amplasament al suprafeţei revendicate conform indiciilor din actele doveditoare ale proprietăţii depuse la dosarul cauzei indiferent de suprafaţa ce urma a fi cuprinsă în interiorul limitelor proprietăţii, iar nu extinderea graniţelor proprietăţii dincolo de reperele menţionate în actele dosarului, sub pretextul "căutării" unui lot cu o suprafaţă egală cu cea revendicată.
Chiar şi intimata-pârâtă SC E.C. SRL a arătat prin notele scrise depuse la termenul din 23 mai 2012 că nu s-a solicitat experţilor să identifice vechiul amplasament al proprietăţii revendicate, ci doar să identifice o suprafaţă de 29,027 mp teren aflată pe raza oraşului Mangalia.
A arătat societatea SC E.C. SRL în cadrul aceloraşi note scrise că pentru a răspunde obiectivului strict stabilit de instanţă în mod corect experţii au procedat ia „deformarea" dimensiunilor laturilor terenului în discuţie, tocmai pentru a ajunge la suprafaţa totală cerută de instanţă, respectiv la suprafaţa de 29,027 mp.
După ce au procedat la „deformarea terenului, cei trei experţi au „constatat" că terenul în suprafaţă de 2.301,32 mp, deţinut în prezent în proprietate de societatea SC E.C. SRL se suprapune peste terenul revendicat de reclamantă, în suprafaţă totală de 29,027 mp, "doar" pe o suprafaţă de 1.180 mp, respectiv "tocmai" suprafaţa pe care societatea mai sus menţionată a edificat o construcţie, în prezent neterminată.
Recurenta-reclamantă a arătat că prin "deformarea" aleatorie şi lipsită de justificare tehnică s-a întocmit, în fapt şi în drept, o măsurătoare greşită. străină de adevărata situaţie de fapt.
Mai mult, procedeul la care au recurs cei trei experţi nu este nicidecum "numai" o deformare, ci este o identificare eronată a terenului revendicat, o suprapunere a acestuia peste alte proprietăţi, aparţinând unor terţe persoane, fapt nepermis într-o acţiune în revendicare în cadrul căreia bunul trebuie identificat cu maximă precizie.
Mai trebuie observat de către instanţa de recurs că experţii nu au propus şi nici instanţa de apel, în mod greşit, nu a insistat în prezentarea cel puţin a unei a doua variante de măsurare, astfel încât să fie posibilă evaluarea a cel puţin două, dacă nu mai multe, modalităţi de identificare a vechiului amplasament al terenului revendicat de reclamantă.
Prioritatea instanţei de apel şi, implicit, a celor trei experţi ai fi trebuit sâ fie a păstrării coordonatelor, reprezentate de amplasamentul străzilor, absolut nicio deformare şi modificare a acestora, indiferent ce suprafaţă urma a fi determinată în interiorul vechilor coordonate ale proprietăţii-
În schimb, prioritatea instanţei de apel şi a experţilor desemnaţi a fost aceea a "căutării" pe raza oraşului Mangalia a unui teren cu exact suprafaţa de 29,027 mp, aproximativ în proximitatea fostei proprietăţi a reclamantei, pentru a păstra o aparenţă de legalitate pentru lucrarea de expertiză, drept pentru care experţii au procedat aleatoriu la depăşirea şi deformarea coordonatelor iniţiale ale proprietăţii, evidenţiate în actele aflate la dosar, pretins a fi fost avute în vedere.
Raportul de expertiză nu reprezintă, aşadar, o lucrare tehnică. întocmită eu respectarea exigenţelor profesionale, ci un act prin care s-a identificai un teren nou, fără iegătură sau o cu iegătură nesemnificativă cu terenul fostă proprietate a reclamantei, în suprafaţă estimată de aproximativ 29,027 mp.
Totodată, în apel a mai fost întocmit un alt raport de expertiză, de către expertul D.M., instanţa de apel alegând, fără nicio explicaţie, dintre cele două rapoarte de expertiză, care nu au nicio legătură între ele şi care pornesc de Ia premise diferite, pe cel întocmit de cei trei experţi, deşi această din urmă lucrare, dispusă de instanţa de apel, în conformitate cu prevederilor art. 212 alin. (1) C. proc. civ., pentru lămurirea şi întregirea primului raport întocmit de D.M., este total diferită de lucrarea pe care trebuia să o completeze.
În final, instanţa de apel nu a fost consecventă cu ea însăşi, în sensul că primind Ia dosar două expertize diametral opuse, nu a stăruit în administrarea unei expertize tehnice, dincolo de orice dubiu şi de orice aproximare, alegând ultima expertiză în mod aleatoriu, fără criterii tehnice valabile.
Faţă de cele expuse, reeurenta-reclamantă a concluzionat în sensul că situaţia de fapt cauză nu a fost pe deplin lămurită, raportul de expertiză depus în cafea de atac a apelului nefîind de natură să sprijine instanţele învestite cu soluţionarea pricinii în pronunţarea unei soluţii juridice judicioase, motiv pentru care a solicitat instanţei de recurs, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudeeare şi dispunerea efectuării unui nou raport de expertiză, ale căror obiective să fie conforme cu cele deja consacrate în astfel de pricini.
Totodată, reclamanta a susţinut faptul că, prin modul în care instanţa de apel a instrumentat dosarul a realizat, în fapt, o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, prin care este actele de proprietate prezentate, din planul de sistematizare din anul 1925, din Înscrisurile emise în anul 1940, respectiv „formularul de răspuns la chestionarul referitor la bunurile imobiliare din Vechiul Regat şi Basarabia, aparţinând Comunelor, Ţinuturilor şi Statului" şi „Bunurile imobiliare din Vechiul Regat şi Basarabia", precum şi din relaţiile comunicate de primăria Mangalia privind suprapunerea terenului eu actualul amplasament.
Drept urmare, instanţa de apei a constatat identificarea corectă a terenului şi faptul că întinderea suprafeţei pe care imobilele aflate în proprietatea reclamantei şi pârâtei SC E.C. SRL se suprapune este 20,027 mp.
La situaţia de fapt reţinută (care nu a fost infirmată de înscrisuri noi depuse de reclamantă în recurs), în mod corect instanţa de apel a constatat că sancţiunea nulităţii absolute poată fi aplicată contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 5 ianuarie 2005, doar în limita suprafeţei de 1.180 mp.
De asemenea, la situaţia de fapt pe deplin stabilită, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 incidente în cauză.
Faţă de cele ce preced, nu poate fi reţinută o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului de către instanţa de apei, dreptul la un proces echitabil fiind respectat sub toate componentele sale.
Deşi pârâta-recurentă SC E.C. SRL Mangalia a invocat nesocotirea prevederilor art. 1899 alin. (2) C. civ., aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în speţă, buna-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare neputând fi analizată din perspectiva dispoziţiilor dreptului comun.
Potrivit principiului generaţia specialîbus derogam, care guvernează concursul dintre legea generală şi legea specială, în pricina de faţă sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a formulat prezenta acţiune în justiţie la data de 5 mai 2008 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Dispoziţiile Legii nr. 10/2001, lege specială şi derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare şi sunt de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică,
Reglementarea cu caracter special din Legea nr. 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent), aplicarea acesteia prevalând legii generale.
Legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001numai în condiţiile acestui act normativ cu caracter special, care se aplică cu prioritate faţă de prevederile art. 480 C. civ., ce constituie dreptul comun în materia revendicării.
Aşadar, Legea nr. 10/2001 suprimă acţiunea dreptului comun al revendicării, dar garantează accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, aşa încât în mod corect instanţa de apel a analizat cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 5 ianuarie 2005, prin prisma dispoziţiilor legii speciale.
Reclamanta S.N.C.R. din România a formulat notificare pentru imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001. înregistrată din 16 iulie 2001 şi soluţionată prin dispoziţia din 7 octombrie 2003 emisă de primarul municipiului Mangalia, atacată injustiţie de către peientă.
Instanţa de apel a analizat dacă încheierea actului translativ de proprietate încheiat între Primăria municipiului Mangalia şi SC E.C. SRL Mangalia s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în vigoare, la acea data.
Astfel, s-a reţinut că potrivit prevederilor art. 20 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, explicitate prin dispoziţiile din normele metodologice de aplicare unitară a legii, deţinătorul imobilului avea obligaţia de a nu proceda la înstrăinarea acestuia, deoarece acest fapt ar fi avut drept consecinţă imposibilitatea restituirii în natură, în condiţiile în care, ca efect al notificării. bunul era indisponihilizat.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 30 din 5 ianuarie 2005, prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare, statuau indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire de la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane.
Totodată, dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data încheierii actului translativ de proprietate, prevedeau posibilitatea înstrăinării imobilelor, cu respectarea legislaţiei în vigoare, însă numai după soluţionarea definitivă a procedurilor administrative şi, după caz, jurisdicţionale generate de aplicarea legii.
Or, în speţă, reclamanta a formulat notificare la data de 16 iulie 2001, cu privire Ia restituirea imobilului în litigiu, aşa încât indisponibilizarea bunului opera, cu scopul primordial de îndeplinire a obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar.
Dispoziţiile legii speciale sunt imperative şi nu disting după modul de dobândire al imobilului (se invocă achiziţionarea la licitaţie publică), iar nesocotirea acestora, în condiţiile unei indisponibilizări legale a bunului, are drept consecinţă o înstrăinare nelegală şi aplicarea sancţiunii nulităţii absolute actului translativ de proprietate.
Din această perspectivă, a aplicării în cauza a dispoziţiilor legii speciale, invocarea de către pârâta-reeurentă a bunei-credinţe la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu are relevanţă, acest aspect neputând fi analizat prin prisma dispoziţiilor dreptului comun (art. 1899 alin. (2) C. civ.).
Având în vedere toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reciamanta S.N.C.R. din România şi de pârâta SC E.C. SRL Mangalia împotriva Deciziei nr. 91/C din data de 18 iulie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 883/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 898/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
