ICCJ. Decizia nr. 3105/2014. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3105/2014
Dosar nr. 49202/3/2008
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 11 decembrie 2007 sub nr. 15344/301/2007 reclamantul N.I. a solicitat, în temeiul art. 1890, 1837, 1846, 1847, 492 C. civ. şi a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti şi N.T., să se constate că a devenit proprietarul terenului în suprafaţă de 1.050 mp, situat în Bucureşti, str. I., sector 3, prin uzucapiunea de 30 de ani şi a construcţiei edificată pe acesta, compusă din 3 camere, bucătărie, baie, hol, dependinţe şi magazie, prin accesiune imobiliară.
În motivare, reclamantul a arătat că stăpâneşte atât terenul cât şi construcţia edificată pe acesta de peste 30 de ani, în mod permanent, continuu şi netulburat sub nume de proprietar. Anterior posesiei reclamantului, imobilul a fost stăpânit de mama acestuia, C.A., căsătorită N., care, la rândul său, l-a primit în posesie de la tatăl acesteia, bunicul reclamantului, D.C., aşa cum a reieşit din declaraţia autentificată la 18 iunie 1929 la Grefa fostului Tribunal Ilfov - Secţia notariat. A mai precizat reclamantul că bunicul său, D.C. a avut un singur copil, C.A., care s-a căsătorit cu N.T., iar din căsătorie au rezultat reclamantul şi fratele acestuia, numitul N.D., împreună cu care a primit în posesie imobilele din str. I., cel de la nr. a fiind posedat de reclamant în mod public, continuu, neîntrerupt şi netulburat, sub nume de proprietar, de peste 45 de ani. De asemenea, a mai precizat că pentru întreg imobilul a plătit impozitele şi taxele aferente, nu a fost tulburat în posesie de nimeni, exercitând posesia ca un adevărat proprietar.
Prin Sentinţa nr. 1525 din 15 februarie 2008, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a respins acţiunea reclamantului N.I. formulată împotriva pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi N.T., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia nr. 1103/A din 26 septembrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul reclamantului N.I. împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a anulat-o constatând competenţa materială de soluţionare a cauzei a Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 49202/3/2008.
La termenul din 19 ianuarie 2010 s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor reclamantului decedat la data de 17 aprilie 2009, N.F. şi N.T., aceştia preluând calitatea procesuală activă.
Prin Sentinţa nr. 2322 din 20 decembrie 2012 pronunţată în Dosar nr. 49202/3/2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul N.I. şi continuată de moştenitorii N.F. şi N.T. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general; a constatat dobândit dreptul de proprietate pe calea uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului în suprafaţă de 768 mp situat în Bucureşti, str. I., identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert C.V. şi asupra construcţiei compusă din verandă, 3 camere, hol, baie, bucătărie în suprafaţă de 75,15 mp conform raportului de expertiză efectuat de expert L.A., pe calea accesiunii imobiliare şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti la plata, către stat, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.460 RON - taxă timbru şi onorariu expert.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul iniţial a intrat în posesia terenului pe care mama sa l-a stăpânit încă din 1952, figurând ca titular de rol pentru construcţie şi teren în suprafaţă de 800 mp, fără a fi tulburaţi în posesie, aceştia fiind recunoscuţi ca proprietari şi plătindu-şi în mod regulat impozitele pe imobil, după cum a rezultat din declaraţiile martorilor B.M. şi Z.P. coroborate cu înscrisurile componente ale dosarului de rol fiscal al imobilului.
Potrivit declaraţiilor martorilor coroborate cu raportul de expertiză tehnică construcţii, după ce reclamanţii au intrat în posesia terenului au edificat o construcţie pe acesta compusă din: verandă, 3 camere, hol, baie, bucătărie în suprafaţă de 75,15 mp identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert L.A.
Autorii reclamanţilor au intrat în posesia terenului fără a se stabili raporturi juridice în acest sens cu vreo altă persoană. Totodată, autorii reclamanţilor au fost înscrişi în evidenţele fiscale ca proprietari ai terenului cu suprafaţa de 800 mp la nivelul anului 1952 - 1999 şi 756 mp la nivelul anului 2008, deşi pentru această suprafaţă de teren nu au prezentat un titlu de proprietate. În aceste condiţii, s-a considerat că aceştia au început a poseda un teren aflat în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, întrucât în dreptul civil român nu există bun fără stăpân, iar atât timp cât nicio altă persoană fizică sau juridică nu figurează în evidenţele autorităţilor publice locale ca proprietar al imobilului, rezultă că acest bun aparţine unităţii administrativ-teritoriale, respectiv Municipiului Bucureşti. De altfel, pârâtul nu a lămurit situaţia juridică a imobilului, fiind însă cert că acesta nu face parte din domeniul public.
În caz contrar, instituţia uzucapiunii nu ar mai fi susceptibilă de a produce efecte juridice, pentru că reclamanţii nu ar putea solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în contradictoriu cu nicio altă persoană, nefiind în măsură să prezinte un titlu de proprietate pentru nicio altă persoană.
Totodată, potrivit art. 492 C. civ. orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra.
Tocmai din aceste motive subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecăţii ce are ca obiect accesiune este unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul Bucureşti, sens în care tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Din analiza coroborată a declaraţiilor martorilor, a înscrisurilor depuse la dosar şi a raportului de expertiză topografică, instanţa de fond a reţinut faptul că începând cu anul 1952 şi până în prezent mama reclamantului şi apoi reclamantul au folosit în mod continuu terenul în suprafaţa de 768 mp situat în Bucureşti, str. I., sector 3, astfel cum acesta a fost individualizat şi delimitat, în privinţa dimensiunilor şi vecinătăţilor, în raportul de expertiza tehnică, fără să fie tulburaţi în stăpânirea de fapt, comportându-se ca adevăraţi proprietari.
Conform adresei nr. 1173/2000, în perioada 1952 - 2008 pe rolul fiscal al imobilului a figurat mama reclamantului, N.A., iar din 2008 şi până în prezent figurează N.I.
Tribunalul a reţinut că prin Sentinţa nr. 7486 din 1 septembrie 1998 Judecătoria Sector 3 Bucureşti a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către N.T. prin uzucapiune asupra imobilului situat în Bucureşti, str. I., martorii audiaţi declarând faptul că mama reclamantului iniţial a împărţit terenul în două loturi între cei doi fii.
Pe cale de consecinţă tribunalul a considerat ca posesia exercitată de autorul reclamanţilor este o posesie utilă, neviciată, în accepţiunea art. 1846 C. civ. cu ambele sale prerogative - "corpus" şi "animus". Totodată raportat la prevederile art. 1890 C. civ. posesia a fost exercitată pe o perioada mai lungă de 30 de ani.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a admis cererea şi în baza art. 890, 1846, 1847 C. civ., a constatat dobândit dreptul de proprietate pe calea uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului în suprafaţă de 768 mp situat în Bucureşti, str. I., identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert C.V.
În ceea ce priveşte raportul de expertiză topografică, tribunalul a reţinut că suprafaţa de teren stăpânită de autorul reclamanţilor a fost de 768 mp. Faptul că în imediata apropiere a imobilului se efectuează lucrări care au necesitat o retragere a gardului imobilului în litigiu nu impietează asupra constatării uzucapiunii pentru întreaga suprafaţă de teren de 768 mp, neexistând vreun document referitor la o eventuală expropriere. De asemenea, existenţa unui tunel subteran despre care se face menţiune în raportul de expertiză nu împiedică în opinia instanţei constatarea uzucapiunii câtă vreme din probele administrate a rezultat exercitarea unei posesii utile în termenul prevăzut de lege.
Cu privire la al doilea capăt de cerere tribunalul a constatat că în temeiul dispoziţiilor art. 492 C. civ. şi construcţia edificată pe teren, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică în construcţii, a devenit proprietatea reclamanţilor prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, recalificat apel, Primăria Municipiului Bucureşti, formulând următoarele critici:
I. Nu a fost lămurită situaţia juridică a terenului nici de către instanţa de fond în baza rolului activ, nici de către reclamant, căruia îi revenea sarcina probei, respectiv, nu s-a dovedit apartenenţa la domeniul privat al municipalităţii al imobilului în litigiu, acesta fiind dobândit prin chitanţă sub semnătură privată.
Pe de altă parte, din probatoriul administrat nu a rezultat dacă posesia exercitată de către reclamant s-a făcut sub nume de proprietar, acesta posedând, în opinia pârâtului, ca detentor precar.
II. Referitor la constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcţiei, pârâtul a arătat că nu se poate reţine argumentul instanţei de fond în sensul că realizarea construcţiei a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/1991, câtă vreme şi anterior acestei legi existau acte normative ce reglementau problematica construcţiilor, iar temeiul de drept invocat de reclamant este art. 488 C. civ.
În cauză nu s-a făcut dovada incidenţei dispoziţiilor art. 489 C. civ. în sensul că materialele folosite la construcţie ar aparţine municipalităţii, ori că aceasta ar pretinde vreun drept asupra lor.
III. În mod greşit a fost reţinută calitatea procesual pasivă a municipalităţii, care nu se justifică nici pe considerente de opozabilitate şi nici prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 215/2001.
IV. Cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul ca parte căzută în pretenţii este nejustificat de mare raportat la complexitatea cauzei şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, impunându-se ajustarea conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 181/A din 30 aprilie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în speţă municipalitatea are calitate procesuală pasivă, aspect care rezultă şi dintr-o decizie de casare anterioară, cauza fiind casată cu trimitere în acest sens, iar conform Legii nr. 21/1998 corect s-a reţinut că Municipiul Bucureşti, prin primar, are calitate procesuală pasivă şi nu primăria de sector.
Instanţa de apel a mai reţinut că din toate probele administrate în cauză pe parcursul judecăţii la fond au confirmat calitatea procesuală pasivă a municipalităţii, situaţie faţă de care critica din motivul de apel nu poate fi primită.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate raportat la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că acestea au fost acordate pe baza dovezilor existente la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, arătând că în mod greşit instanţa de apel a reţinut, cu o motivare succintă şi făcând trimitere la o decizie de casare existentă în cauză care a dezlegat cu totul alte chestiuni, calitatea procesuală pasivă a acestei entităţi, în condiţiile în care din probatoriile administrate în cauză a rezultat că imobilul în discuţie a figurat în evidenţele Municipiului Bucureşti ca proprietate particulară, pârâtul neavând niciun moment calitatea de proprietar nediligent, pe care i-au atribuit-o, în mod eronat, instanţele anterioare.
În acest sens, reţinând calitatea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti, prin primar, în prezenta cauză, instanţa de apel pronunţă o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv, a dispoziţiilor art. 1846, 1847 şi 1890 C. civ.
Singurul aspect care vizează exercitarea unui drept de administrare şi ulterior a unui drept de proprietate asupra unei secţiuni din terenul respectiv îl reprezintă exproprierea pentru cauză de utilitate publică a unei suprafeţe de 43,50 mp la adresa respectivă prin Decretul nr. 158/1966.
În rest, atât la nivelul anului 1986, cât şi la nivelul anului 1992, terenul a figurat în evidenţele recurentului-pârât ca proprietate particulară, fără ca acesta să aibă calitatea de proprietar nediligent cerută de C. civ. în materia prescripţiei achizitive de lungă durată.
Recurentul-pârât a mai arătat că din înscrisurile administrate în cauză la instanţa de fond, respectiv, adresa nr. 1007401/9507/2011 a Direcţiei Patrimoniu - Serviciul Evidenţa Domeniului Public şi Privat rezultă fără echivoc că imobilul în litigiu este proprietate particulară categoria de folosinţă curţi-construcţii, figurând în evidenţele primăriei ca atare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce urmează:
Dreptul la un proces echitabil impune motivarea riguroasă a hotărârii judecătoreşti întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, s-a realizat, în mod corespunzător, actul de justiţie.
Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiata, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă, întrucât ea reprezintă pentru părţi garanţia că cererile lor au fost analizate cu atenţie, inexistenţa motivării sau motivarea necorespunzătoare atrăgând casarea hotărârii astfel pronunţate.
În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a luat în considerare criticile cu care a fost învestită de către pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, prin motivele de apel, iar considerentele hotărârii astfel pronunţate nu se raportează chestiunilor deduse judecăţii prin intermediul căii de atac a apelului, sens în care devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, prin motivele de apel, pârâtul a arătat, punctual, că nu a fost lămurită situaţia juridică a terenului în litigiu întrucât nu s-a stabilit, cu certitudine, apartenenţa la domeniul privat al municipalităţii; că nu s-a dovedit dacă posesia exercitată de către reclamant a fost făcută sub nume de proprietar sau în calitate de detentor precar; că nu s-a făcut dovada incidenţei dispoziţiilor art. 489 C. civ. în sensul că materialele folosite la construcţie ar aparţine municipalităţii, ori că aceasta ar pretinde vreun drept asupra lor; că în mod greşit a fost reţinută calitatea procesuală pasivă a municipalităţii, care nu se justifică nici pe considerente de opozabilitate şi nici prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi că suma la care a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată este exagerată.
Ignorând toate aceste aspecte, prin decizia pronunţată, instanţa de apel a constatat că în mod corect tribunalul a reţinut că Municipiul Bucureşti, prin primar general, are calitate procesuală pasivă, cauza fiind casată cu trimitere în acest sens, iar cheltuielile de judecată au fost acordate pe baza dovezilor existente la dosar.
Rezultă că instanţa de apel nu numai că nu a expus argumentele în baza cărora a apreciat asupra calităţii procesuale pasive a pârâtului, dar nu a analizat în vreun fel celelalte critici privind situaţia juridică a imobilului, apartenenţa la domeniul public sau privat a acestuia, întrunirea condiţiilor de a uzucapa, etc., aspecte ce au rămas astfel nelămurite.
Pe de altă parte, reţinând că problema calităţii procesuale pasive a determinat casarea cu trimitere instanţa de apel se află în eroare asupra etapelor procesuale ale judecăţii. În cauză nu a existat o decizie de casare cu trimitere, ci prin Decizia nr. 1103/A din 26 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosar nr. 15344/301/2007 a fost admis apelul reclamantului N.I. împotriva Sentinţei nr. 1525 din 15 februarie 2008 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, a fost anulată această sentinţă şi constatată competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, fără să se tranşeze în vreun fel problema calităţii procesuale a Municipiului Bucureşti, pentru ca instanţa de apel să considere că era deja dezlegată această chestiune şi să nu realizeze propria evaluare pe acest aspect.
O atare manieră de soluţionare echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea exercitării controlului judiciar, situaţie de natură să atragă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
În acelaşi timp, în baza rolului activ pe care trebuia să-l manifeste raportat la situaţia dedusă judecăţii, instanţa de apel nu a stabilit cu exactitate situaţia juridică a terenului faţă de care se solicită constatarea uzucapiunii, funcţie de care se poate aprecia şi asupra problemei calităţii procesuale pasive ridicate de către pârât prin criticile formulate în apel.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea dobândirii, prin uzucapiune, a terenului în suprafaţă de 1.050 mp situat în Bucureşti, str. I., sector 3 urmare a exercitării, de către reclamant, a posesiei de peste 30 de ani, şi prin accesiune, a construcţiei edificată pe acest teren.
Aceasta, în condiţiile în care probatoriile administrate în cauză au relevat chestiuni contradictorii ce se impuneau clarificate de către instanţa de apel în virtutea caracterului de instanţă devolutivă, respectiv, dintr-o adresă a primăriei a rezultat că o parte din terenul în litigiu a făcut obiectul exproprierii, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că suprafaţa de teren în raport de care se solicită a se constata uzucapiunea este mai mică decât cea indicată în cererea de chemare în judecată şi că această suprafaţă este traversată de lucrări edilitare.
Astfel, din adresa nr. 916494/5710/2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală rezultă, conform datelor transmise de administraţia financiară, că la nivelul anului 1992 la adresa str. I. nr. a figura ca titular de rol fiscal N.A. cu suprafaţa de teren de 756 mp, iar la adresa str. I. N.D., cu suprafaţa de teren de 341 mp,
Din aceeaşi adresă a rezultat că ambele imobile au făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 158/1966, imobilul din str. I. nr. a figurând cu o suprafaţă expropriată de 43 mp (43,50 conform Decretului de expropriere), iar imobilul din str. I. cu o suprafaţă expropriată de 58 mp (58,80 conform Decretului de expropriere) şi că, referitor la aceste imobile, figurează mai multe procese aflate pe rolul instanţelor de judecată.
Raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert C.V. a stabilit, în ultima variantă, că ".. în urma măsurătorilor efectuate la imobilul din str. I. nr. a, a rezultat o suprafaţă de 731 mp la care se adaugă o retragere de 37 mp din suprafaţa de 768 mp, retragere necesară efectuării lucrărilor pentru efectuarea drumului ..".
De asemenea, adresa nr. 1007401/9507/2011 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia de Patrimoniu reţine că, deşi expertul C.V. identifică o suprafaţă totală de 731 mp ".. conform planului topografic din baza noastră de date sc. 1/500 ediţia 1980 imobilul din str. I. nr. a este marcat ca proprietate privată având calculat grafic o suprafaţa de 332 mp ..".
Conform aceleiaşi adrese, la nivelul anului 1986 imobilul era străbătut de reţele edilitare subterane (tunel ce deserveşte reţeaua edilitară de termoficare) şi avea o suprafaţă de 848 mp, iar imobilul identificat în raportul de expertiză întocmit de expert C.V. reprezintă o secţiune din imobilul înscris în evidenţele cadastrale aferente anului 1986 cu suprafaţa de 848 mp teren din care 74 mp construcţii, ca proprietate particulară, categoria de folosinţă "curţi construcţii".
Şi prin această adresă se învederează că ".. potrivit evidenţelor informatizate ale Primăriei Municipiului Bucureşti, pe adresa str. I. nr. a, sector 3 sunt înregistrate mai multe procese aflate pe rolul instanţelor de judecată ..", situaţie ce nu a fost verificată de niciuna din instanţele anterioare.
Rezultă că în cauză nu s-a stabilit cu certitudine care este suprafaţa reală a terenului faţă de care se solicită constatarea uzucapiunii; nu s-a stabilit care este situaţia juridică a acestuia, în sensul dacă, faţă de existenţa decretului de expropriere a operat sau nu efectiv această procedură, dacă terenul aparţine sau nu domeniului public, dacă este afectat de utilităţi publice şi, urmare a clarificării acestor aspecte, cine este persoana sau entitatea în contradictoriu cu care trebuie dezbătută cauza de faţă.
Or, instanţa de apel avea obligaţia de a lămuri aceste probleme, de a dispune suplimentarea probatoriului şi de a se pronunţa asupra tuturor chestiunilor cu care a fost învestită prin motivele de apel
În urma clarificării situaţiei juridice a terenului, se va stabili, motivat, şi dacă Municipiul Bucureşti, prin primar general are sau nu calitate procesuală pasivă în cauză.
După administrarea probatoriilor relevante în faza devolutivă a apelului, instanţa va proceda la analiza criticilor cu care a fost învestită prin motivele de apel, astfel cum au fost formulate de către pârât şi nu cum au fost sintetizate prin hotărârea casată, urmând a răspunde punctual şi motivat fiecăreia.
Faţă de motivul ce a determinat casarea cu trimitere, celelalte critici privind îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii şi ale accesiunii nu vor mai fi analizate de către instanţa de recurs, urmând a fi avute în vedere de către instanţa de apel în raport şi de soluţia ce se va pronunţa asupra calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, ce va soluţiona cauza potrivit îndrumărilor din prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva Deciziei nr. 181/A din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3102/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3107/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
