ICCJ. Decizia nr. 883/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 883/2014
Dosar nr. 67310/3/2011
Şedinţa publică din 18 martie 2014
Deliberând asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Reclamanţii C.C. şi A.H.L. au formulat la 19 octombrie 2011 o acţiune împotriva pârâtului B.M. având ca obiect constatarea calităţii de autor a reclamanţilor şi pârâtului, pe capitole, în opera comună intitulată „Poluarea electromagnetică vol. II, în sensul art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 şi, în subsidiar, constatarea că pârâtul este autorul exclusiv al cap. 1, 3, 4 şi 5 din lucrarea menţionată.
Reclamanţii şi-au motivat acţiunea pe împrejurarea că, instituţiile superioare de învăţământ la care aceştia sunt profesori, Universitatea Politehnică Bucureşti şi Universitatea V. din Targovişte, au primit o sesizare din partea autorului german al lucrării „Compatibilitatea electromagnetică".
Sesizarea se referea la împrejurarea că vol. 11 al lucrării „Poluarea electromagnetică" reproduce părţi importante din traducerea în limba română a cărţii autorului german Adolf J. Schwab. Reclamanţii au susţinut că verificările, în urma sesizării, au relevat împrejurarea că pasajele reclamate au fost introduse în volumul II al lucrării „Poluarea electromagnetică", la iniţiativa pârâtului care, la vremea elaborării lucrării, era doctorand, pasajele inserate constituind o parte din viitoarea sa teză de doctorat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1955 din 16 noiembrie 2011 a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.C. şi A.H.L împotriva pârâtului B.M., ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că în lucrarea care îi are coautori pe cei doi reclamanţi si pe pârât nu se fac precizări nici în cuprins, nici pe copertă despre repartizarea pe capitole a contribuţiei autorilor, împrejurare care a condus Ia concluzia că lucrarea realizată are regimul de operă comună, în sensul art 5 din Legea nr. 8/1995, fiind prezumaţi coautori, toţi autorii menţionaţi pe copertă şi că aceasta a fost manifestarea de voinţă a autorilor.
S-a apreciat că pentru răsturnarea prezumţiei sus-amintite, referatul "Metode de măsurare utilizate în evaluarea compatibilităţii electromagnetice a echipamentelor radioelectrice", întocmit de inginer B.M., pârâtul din cauză, nu constituie o dovadă a afirmaţiilor reclamanţilor, în sensul că pârâtul, autor al acestui referat, este şi autor al cap. 1, 3, 4 şi 5 din lucrare. La această concluzie a ajuns instanţa de fond, reţinând că în cauză nu a existat o constatare de specialitate privind identitatea dintre conţinutul referatului şi conţinutul capitolelor menţionate şi nici nu a existat o recunoaştere din partea pârâtului, în acest sens.
Constatându-se că reclamanţii nu au dovedit cererea formulată, potrivit regulii actori incumbit probaîio, acţiunea a fost respinsă.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, prin Decizia civilă nr. 109A din 30 mai 2013 a respins apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1955 din 16 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civiiă.
Instanţa de apel a reţinut că pentru operele comune pentru care există prezumţia legală de coautor asupra întregii opere - instituită de art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 - legiuitorul a prevăzut posibilitatea de a răsturna această prezumţie prin introducerea în art. 6 din aceeaşi lege, în mod expres, a interdicţiei de a se atribui vreunuia dintre autori a unui drept distinct asupra ansamblului operei create.
S-a constatat că deşi reclamanţii au solicitat o serie de probe pentru a răsturna prezumţia legală a coautoratului, asupra operei în ansamblul ei, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestor probatorii necesare soluţionării fondului cauzei, deşi în considerentele sentinţei s-a reţinut caracterul insuficient al probelor administrate.
Sub acest aspect, instanţa de apel a considerat Întemeiată critica formulată de reclamanţi în apel, observându-se ca instanţa a ignorat obligaţiile ce îi revin judecătorului în virtutea rolului său activ.
În apel au fost încuviinţate pentru apelanţii reclamanţi şi pentru intimatul pârât, probe cu înscrisuri, interogatorii reciproce şi o expertiză având ca obiective constatarea identităţii dintre conţinutul referatului de doctorat aparţinând intimatului pârât şi conţinutul cap. 1, 3, 4 şi 5 din lucrarea „Poluarea electromagnetică", precum şi verificarea cu privire la conţinutul acestei lucrări, în sensul dacă aceasta se identifică cu lucrarea „Compatibilitatea electromagnetică" avându-l ca autor pe Adolf J. Schwab.
Instanţa a constatat că pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a susţinut în principal, că nu a avut cunoştinţă despre publicarea lucrării „Poluarea electromagnetică" şi că nu şi-a exprimat acordul pentru preluarea unor părţi din lucrarea sa de doctorat în cadrul acesteia, astfel încât el nu este nici coautor al lucrării în ansamblu şi nici autor ai capitolelor menţionate.
În urma analizei probelor administrate în această fază a dosarului precum şi în prima instanţă, curtea de apel a reţinut că nu s-a dovedit existenţa acordului pârâtului B.M. pentru publicarea unor părţi din referatul sau de doctorat în cadrul lucrării „Poluarea electromagnetică" vol. II şi, ca urmare, s-a constatat că pârâtul nu are calitatea de autor exclusiv asupra cap. 1, 3, 4 şi 5 din această lucrare. S-a apreciat că lucrarea are caracterul de operă comună, în sensul art. 4 din lege, deoarece din probele administrate în cauză, nu a rezultat voinţa autorilor de a se face distincţie cu privire la paternitatea pe capitole a lucrării.
S-a constatat că din cuprinsul răspunsurilor Ia interogatoriu propus de pârâtul B.M., reclamantul C.C. a recunoscut că nu a solicitat pârâtului să semneze un acord privind preluarea unor părţi din referatele depuse în vederea susţinerii lucrării de doctorat, şi nici pentru editare şi că această colaborare s-a bazat pe încredere.
S-a reţinut că reclamantul H.A., în interogatoriul luat de pârât acestuia, a afirmat că a existat doar o înţelegere verbală pentru a lucra şi redacta împreună această carte.
instanţa a mai reţinut că un înscris intitulat „declaraţie", reprezentând un acord al pârâtului privind publicarea lucrării în cauză, nu a fost semnat, pârâtul afirmând că a fost contactat de reclamantul C. pentru a-şi asuma contribuţia la volumul II al lucrării în sensul de a semna această declaraţie, însă a refuzat semnarea acelui document.
S-a mai observat - deşi în adresa M.E.N., s-a afirmat că lucrarea „Poluarea electromagnetică" vol. II, a făcut parte din contractul încheiat în anul 2005 de I.C.P.E. - Editura E. cu M.E.C. - că acest contract nu a fost găsit în arhiva A.N.C.S., iar contractul de editare al acestei lucrări (fila 525 din dosarul de apel), este semnat, în calitate de autor doar de către reclamantul C.C.
Din raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză, curtea de apel a reţinut concluzia expertului în sensul că, exceptând conţinutul a 3 figuri menţionate în tabelul 1, referatul de doctorat al pârâtului, din data de 28 septembrie 2004 este identic cu conţinutul celor 4 cap. 1, 3, 4, 5 din volumul lî al lucrării analizate. S-a mai reţinut concluzia că lucrarea „Poluarea electromagnetică" conţine pasaje şi figuri care se regăsesc în mod identic în lucrarea „Compatibilitatea electromagnetică" avându-l ca autor pe Adolf J. Schwab.
Instanţa de apel a apreciat că deşi prin raportul de expertiză s-a făcut dovada identităţii dintre referatul de doctorat aparţinând pârâtului şi cap. 1, 3, 4, 5 din lucrarea în cauză, în absenţa dovedirii acordului pârâtului la includerea referatului său în conţinutul lucrării cât şi pentru publicarea acestei lucrări sub numele său şi al reclamanţilor, nu se poate reţine că pârâtul are calitatea de autor exclusiv al capitolelor menţionate.
Cât priveşte încălcarea dreptului de divulgare al pârâtului cu privire la care fac vorbire reclamanţii în cuprinsul notelor scrise, instanţa de apel a reţinut că acesta poate privi publicarea fără acordul său a tezei de doctorat, însă în spetaţă este vorba despre preluarea acestei teze de doctorat în cadrul unei alte lucrări, tară acordul pârâtului. Mai mult decât atât, s-a reţinut că pârâtul în cauză nu a susţinut niciodată încălcarea dreptului sau de divulgare, ci faptul că acesta nu este autorul capitolelor menţionate în cuprinsul lucrării.
S-a constat în mod egal că în cauză nu s-a dovedit intenţia pârâtului de a publica o lucrare ştiinţifică având conţinutul referatelor de doctorat depuse de acesta la decanatul facultăţii, cu toate consecinţele juridice ce decurg din aceasta.
A fost considerată ca fiind nefondată susţinerea apelanţilor reclamanţi, în sensul posibilităţii manifestării opoziţiei de către pârât la publicarea lucrării, apreciindu-se că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
Nefondată a fost calificată şi susţinerea apelanţilor reclamanţi privind caracterul public al referatelor, cu consecinţa publicării acestora fără acordul autorului lor, reţinându-se în acest sens că nu s-a tăcut dovada susţinerii publice a referatului din 2004 întocmit de pârât.
S-a reţinut că la dosar s-a depus o cerere formulată de intimatul pârât la data de 2 decembrie 2008 pentru prelungirea cu un an a perioadei de pregătire a doctoratului, iar îa această cerere a fost ataşată o formă nedefinită a lucrării de doctorat, aceste înscrisuri fiind ulterioare publicării lucrării „Poluarea electromagnetică" vol. II. S-a considerat că depunerea ulterioară de către pârât la decanat, a unui referat cu un conţinut similar, nu face dovada caracterului public al acestui document, câtă vreme lucrarea nu a fost susţinută în mod public şi nu a fost incorporată de către autor în conţinutul altei lucrări ştiinţifice.
Apărarea pârâtului - în sensul că nu este autor, deoarece pe coperta lucrării în discuţie, nu apare numele său, fiind indicat M.B. şi nu M.B., cum se numeşte acesta - a fost apreciată ca nefondată deoarece menţionarea greşită a numelui, constituie o simplă eroare materială de la momentul apariţiei lucrării care ulterior a fost corectată prin inserarea unei erate.
Cât priveşte respingerea primului capăt de cerere, referitor la constatarea calităţii de autor a reclamanţilor şi respectiv a pârâtului, pe capitole, instanţa de apel a reţinut că în apel nu s-au formulat critici sub acest aspect, aşa încât soluţia pronunţată de instanţa de fond nu poate fi analizată decât în condiţiile prevăzute de art 295 C. proc. civ., respectiv în limitele cererii de apel
Totodată, s-a apreciat că şi în ipoteza în care s-ar fi constatat că prin cererea de apel s-a criticat în mod implicit şi felul de soluţionare a primului capăt de cerere, s-a reţinut că atâta vreme cât s-a considerat ca nefiind dovedită calitatea pârâtului de autor exclisiv pentru cap. 1, 3, 4, 5 din lucrare, în cauză neadministrându-se probe privind calitatea de autori a reclamanţilor pentru capitolele mai sus arătate, în mod corect a fost respinsă această cerere ca nefondată.
3. Recursul
Reclamanţii au declarat recurs la 26 septembrie 2013, în termen legal, împotriva Deciziei nr. 109/A din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti.
Au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., dezvoltate prin trei critici principale.
În primul rând s-a susţinut că decizia atacată este rezultatul unei motivări străine de cererea cu care a fost investită instanţa, fiind totodată rezultatul aplicării greşite a legii în ceea ce priveşte principiile legale ale aprecierii probelor.
S-a arătat că în mod nefondat au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză cu privire la identitatea referatului de doctorat aparţinând intimatului şi a cap. 1, 3, 4, și 5 din carte, pe baza unei prezumţii a instanţei că pârâtul nu şi-ar fi dat acordul la includerea referatului în conţinutul cărţii şi la publicarea acesteia.
S-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 20Î alin. (1) C. proc. civ., care nu permit motivarea deciziei pe baza prezumţiei magistratului câtă vreme instanţa a considerat necesară părerea unui specialist, sens în care s-a şi efectuat o expertiză în cauză.
Recurenţii au invocat greşita reţinere a considerentului potrivit căruia referatul de doctorat nu ar fi fost susţinut public, instanţa considerând în mod eronat şi în neconcordanţă cu inscrisurile administrate o asemenea realitate. S-a arătat că reclamanţii au dovedit şi în faţa instanţei de apel că ia 28 septembrie 2004 în temeiul dispoziţiilor art. 17 din H.G. nr. 37/1999, privind organizarea şi desfăşurarea doctoratelor, referatele de cercetare din cadrul doctoratului, inclusiv referatul intimatului pârât, se susţineau public în faţa Comisiilor de doctorat,
Recurenţii au mai arătat că instanţa de apel a dezlegat greşit problema raportului juridic născut din contractul de editare, necercetând acest act şi nici înscrisurile depuse la dosar de către M.E.C. (fişa de calcul economic de la fila 524, inscrisul emis de Editura E., care îl menţionează printre coautori pe B.M., site-ul aceluiaş minister în care apare numele pârâtului ca autor al cărţii, imaginile din laboratorul condus de pârât trimise reclamantului C.C. pentru a fi inserate în carte).
De asemenea s-a criticat modul în care instanţa a interpretat, în favoarea pârâtului răspunsurile acestuia la interogatoriul luat de către reclamanţi, contrar principiului potrivit căruia mărturisirea se poate folosi numai în favoarea părţii potrivnice.
În al doilea rând recurenţii au susţinut că decizia pronunţată are o motivare contradictorie atât în ceea ce priveşte aplicarea normelor juridice referitoare la interpretarea probelor cât şi la stabilirea legii incidente.
Recurenţii au arătat că deşi instanşa de apel a reţinut coautoratul pârâtului deoarece autorii nu au precizat contribuţia lor distinctă, pe capitole, la lucrare, refuză să constate identitatea dintre capitolele în cauză şi referatul intimatului pârât.
S-a susţinut că de vreme ce pârâtul figurează pe coperta lucrării, iar reclamanţii şi-au însuşit în mod deliberat rezultatul muncii şi creaţiei acestuia, instanţa nu poate prezuma lipsa acordului pârâtului pentru ca referatul acestuia sa fie inclus în lucrare, prezumţia instanţei bazându-se pe simpla afiramaţie a pârâtului, acauzat de plagiat.
Recurenţii au mai susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 3 şi 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, deoarece pârâtul şi-a asumat calitatea de autor al referatului ce constituie conţinutul cap. 1, 3, 4 și 5 din lucrare, încă de la data susţinerii referatului în mod public, la 28 septembrie 2004, în cadrul comisiei.
S-a mai susţinut că insuşi pârâtul a recunoscut în întâmpinarea depusă în apel că, el personal a întocmit referatele ce constituie cap. 1, 3, 4 și 5 ale lucrării şi că este posibil ca la întocmirea acestora să fi apelat la materiale preluate de pe internet unde nu întotdeauna sunt indicate sursele. Ca urmare, au susţinut recurenţii, nu este permis instanţei, pe baza unor prezumţii să reţină o situaţie contrară celei recunoscute de intimatul pârât,
S-a mai arătat că deşi instanţa de apel a reţinut că lipseşte dovada acordului intimatului pentru publicarea unor părţi din referatul acestuia, cu consecinţa constatării lipsei calităţii de coautor a intimatului, instanţa, în mod contradictoriu statuează că există o prezumţie a paternităţii unei creaţii pentru persoana sub numele căreia opera a fost adusă la cunoştinţa publică, potrivit art. 4 din Legea nr. 8/1996, recunoscând implicit calitatea de coautor a intimatului pârât însî asupra întregii lucrări,
În acest sens recurenţii au arătat că în cauză este aplicabil art. 3 din Legea nr 8/1996, cu consecinţa răsturnării prezumţiei de coautorat pentru întreaga lucrare, întemeiată pe dispoziţiile art. 4 alin. (1) din aceeaşi Lege, bazată pe menţionarea numelor coautorilor pe coperta lucrării, faţă de recunoastrerea pârâtului că este autorul refereatelor de doctorat, iar cap. 1, 3, 4 si 5 din lucrare redau întocmai conţinutul referatului susţinut public la 28 septembrie 2004 .
Recurenţii au mai criticat faptul că instanţa a stabilit că în absenţa dovedirii acordului pârâtului la includerea referatului său în conţinutul lucrării nu se poate reţine că s-a dovedit calitatea pârâtului de autor exclusiv al capitolelor menţionate. Aceasta deoarece pârâtul a recunoscut că referatele care constituie capitolele sus menţionate ale lucrării îi aparţin, iar la această concluzie a ajuns şi raportul de expertiză în care se afirmă că referatul pârâtului se regăseşte întocmai în capitolele în discuţie.
În al treilea rând recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, şi anume a art. 295 C. proc. civ. rămânând nedezlegat primul capăt de cerere din acţiune privind constatarea, în cadrul operei comune, a contribuţiei distincte a coautorilor, pe capitole.
Recurenţii au arătat că la punctul lî din motivele de apel au criticat soluţia instanţei de fond cu privire la fiecare capăt de cerere iar în notele scrise depuse separat în dosar au adus argumente în susţinerea cererii privind stabilirea contribuţiei proprii, distincte, pe capitole.
Recurenţii au arătat că instanţa de apel a omis să cerceteze această critică şi a înlăturat, tară temei şi fără să motiveze, apărările reclamanţilor privitoare la corecta stabilire a situaţiei de fapt în raport de pretenţiile deduse judecăţii.
S-a mai susţinut greşita aplicare a art. 177 C. proc. civ., verificarea de scripte, formulată la termenul din 16 mai 2013 şi care nu a mai fost dezlegată, soluţie greşită deoarece recurentul C.C. a denunţat contractul de editare la termenul din 11 aprilie 2013.
Intimând pârât, M.B., a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susţinut, în esenţă, că la data publicării lucrării „Poluarea electromagnetică" voi II, în anul 2005, lucrarea, sa de doctorat nu fusese finalizată şi nici susţinută, acesta solicitând în anul 2008 chiar o prelungire cu un an a perioadei de pregătire a doctoratului.
În acest context pârâtul a afirmat că nersepectarea dispoziţiilor art. 201 C. proc. civ., critică susţinută în recurs de reclamanţi, este nefondată. Această dispoziţie nu obligă instanţa să valorifice un raport de expertiză efectuat în cauză, ci îi dă posibilitatea să-l valideze sau nu în raport de ansamblul probelor administrate.
S-a susţinut ca în mod corect instanţa a reţinut concluziile expertizei care se referă la „draftul referatului de doctorat din 28 septembrie 2004" şi la conţinutul volumului ii al lucrării din discuţie, dar şi la pasaje şi figuri care se regăsesc în lucrarea „Compatibilitatea electromagnetică" avându- ca autor pe Adolf J. Schwab, publicată în 1996.
Ca urmare, a susţinut intimatul-pârât, instanţa nu putea să ţină seama de un referat de doctorat care nu a fost niciodată susţinut în mod public şi a conscluzionat în mod corect că pârâtul nu şi-a dat acordul la publicarea lucrării.
Intimatul-pârât a mai arătat că nu are nici o responsabilitrate pentru apariţia lucrării, neavând iniţiativa de a publica părţi ale posibilei lucrări de doctorat, că nu şi-a înscris numele pe lucrare şi nici nu a avut nici un beneficiu patrimonial sau nepatrimonial, din faptul publicării acesteia.
Pârâtul a mai semnalat că erata cu privire la numele unuia dintre autori apărut pe carte (M. în loc de M.) s-a făcut în anul 2012, după depunerea apelului şi după formularea întâmpinării de către pârât.
Cât priveşte afirmaţia „acuzat de plagiat", existentă în recursul reclamanţilor, intimatul- pârât a solicitat a se observa că, nefiind finalizată lucrarea sa de doctorat, nici unul din referate şi nici presupusa lucrare de doctorat nu sunt Însoţite de o bibliografie (care este de regula inserată la finele unei asemenea lucrări). Cum pârâtul a renunţat la obţinerea titlului de doctor şi la susţinerea lucrării, nu s-a mai depus o atare bibliografie şî, în lipsa acesteia, nu exista posibilitatea de a se verifica dacă a existat sau nu un element intenţionai de a prezenta textele preluate si necitate, ca fiind creaţia sa persoanală.
Intimatul pârât a mai solicitat respingerea şi a motivului de recurs referitor la nedezlegarea primului capăt de cerere din acţiune, în raport de Împrejurarea că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., ci a procedat întocmai prevederilor acestui articol. S-a stabilit corect situaţia de fapt constatand-se că pârâtul nu şi-a dat niciodată acordul pentru editarea lucrării şi nici pentru preluarea vreunui referat, în vederea publicării.
Faptul ca instanţa a respins solicitarea de a se constata paternitatea asupra capitolelor în persoana pârâtului nu înseamnă, a susţinut intimatul, că au fost încălcate prevederile invocate. Instanţa a dispus completarea probelor în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ. şi, în lipsa prezentării originalului contractului de editare, în mod corect s-a concluzionat că acest document nu cuprinde şi voinţa pârâtului având în vedere şi alte probe şi anume faptul că Editura E. a purtat întreaga corespondenţă exclusiv cu reclamantul C.C.
4. Analiza instanţei de recurs.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de actele dosarului, se contată că aceasta este nelegală sub aspectele şi pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
În cauză, instanţa a considerat aplicabile sau nu dispoziţii ale legii nr. 8/1996 deşi situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, pe baza probelor administrate, analizate şi interpretate în raport de poziţia divergentă a părţilor, pentru verificarea şi confirmarea susţinerilor şi apărărilor acestora.
Sub acest aspect deşi s-a reţinut prezumţia legală de coautor asupra întregii opere a pârâtului, în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 - instanţa a constatat totuşi că pârâtul este redactorul unor referate de doctorat dar nu şi-a dat acordul pentru includerea acestora în lucrarea publicată.
La acest punct, instanţa, în mod greşit face aplicarea prezumţiei de autor, facându-l pe pârât în mod paradoxal şi contradictoriu, autorul întregii opere, deşi atât reclamanţii prin acţiune cât şi pârâtul, prin declaraţiile din timpul procesului au susţinut că pârâtul nu a elaborat decât anumite referate, regăsite în cap. 1, 3, 4 și 5 din vol. 2 al lucrării.
Cu alte cuvinte, instanţa deşi stabileşte că pârâtul nu este autorul capitolelor în discuţie pentru că nu şi-a dat acordul să fie introduse în lucrarea publicată, îl face pe acesta, aplicând prezumţia de coautorat» autor al întregii opere în temeiul art. 5, alin. (1).
Soluţia instanţei se bazează pe o motivare contradictorie şi pe o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 8/ 1996, cât priveşte noţiunile de operă (comună/colectivă) şi autor (coautor), astfel cum ele sunt reglementate în art. 1-6.
Instanţa de apel nu s-a preocupat să examineze probele existente în dosar şi eventual să dispună noi probe, pentru a identifica dacă există elemente din care să se poată reţine că pârâtul şi-a dat acordul pentru publicarea referatelor întocmite de el pe parcursul elaborării tezei de doctorat.
Astfel, în documentul depus în dosarul de apel ia filele 210-216, se prezintă o listă a subvenţiilor acordate de Ministerul Educaţiei pentru anul 2004, publicată în format electronic. La pag. 7 în acest document (fila 276 în dosar) este menţionată Editura E. (poziţia 331), cu mai multe lucrări, printre care şi lucrarea „Poluarea electromagnetică" vol. II (poziţia 343) care are indicat la rubrica autori numai pe B.M. (trecut al treilea pe coperta cărţii în discute).
Nu a fost identificată nici persoana de la care s-au transmis prin poşta electronică fotografii din laborator, solicitate de editură şi care au apărut în cap. 5 din vol. II ai cărţii (filele 262-269 în dosar).
Instanţa nu a elucidat nici modul în care s-a încheiat contractul de editare, chiar şi în lipsa originalului acestui document, şi a lăsat neclarificată veridicitatea copiei depusă îa dosar, conţinând semnătura şi domiciliul reclamantului C., contestate de acesta, potrivit declaraţlor exprese făcute de parte în şedinţă publică şi consemnate în încheierea din 11 aprilie 2013.
Se constată întemeiate criticiie fondate în motivele de recurs invocate (art. 304 alin. (7) și (9) C. proc. civ.), cu privire la motivarea contradictorie şi greşita interpretare a legii.
Observând aşadar ca împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, înalta Curte nu se poate pronunţa asupra fondului pricinii în condiţiile prevăzute de art. 314 C. proc. civ., împrejurare în raport de care se impune admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimitrea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Față de poziţia diferită a părţilor (reclamanţii pretind existenţa unei înţelegeri cu pârâtul pentru publicare, iar acesta din urmă neagă o asemenea înţelegere, susţinând că editura a corespondat exclusiv cu reclamantul C., care a şi semnat contractul de editare), se impun -pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt şi, corespunzător acesteia, a raporturilor create între părţi, având în vedere calitatea şi natura relaţiilor dintre acestea la acel moment - analizarea înscrisurilor mai sus semnalate precum şi a oricăror alte elemente (probe) pertinente, din examinarea cărora să se poată stabili dacă conduita pârâtului poare fi interpretată în sensul existenţei unui acord pentru publicarea lucrării, având In vedere şi dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 8/1996 cu privire la raporturile dintre autor si editor.
După determinarea situaţiei de fapt şi, în raport de aceasta, a relaţiilor juridice create între părţi, instanţa va examina şi criticile referitoare la modul în care a fost soluţionat primul capăt de cerere din acţiune, cu privire ia care în mod greşit s-a reţinut că nu s-au formulat critici în apel.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis recursul şi s-a dispus casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii C.C. şi A.H. împotriva Deciziei nr. 109/A din data de 30 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3109/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 884/2014. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
