ICCJ. Decizia nr. 936/2013. Civil

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 936/2013

Dosar nr. 4051/1285/2008

Şedinţa publică de la 7 martie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa comercială nr. 4955 din 1 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în Dosar nr. 4051/1285/2008 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de către reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SRL.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC A.C. SRL împotriva reclamantei-pârâte SC A.I. SRL.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost obligată pârâta SC A.C. SRL în favoarea reclamantei SC A.I. SRL la plata sumei de 198.585,64 RON, din care 99.292,82 RON cu titlu de chirie, iar 99.292,82 RON cu titlu de penalităţi de întârziere.

A fost obligată reclamanta-pârâtă SC A.I. SRL la plata sumei de 13.620,74 RON în favoarea pârâtei-reclamante SC A.C. SRL, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră livrate.

S-a respins cererea pârâtei-reclamante SC A.C. SRL de obligare a reclamantei-pârâte SC A.I. SRL la plata contravalorii combustibilului.

S-au compensat creanţele reciproce ale celor două părţi până la concurenţa sumei de 13.620,74 RON şi pe cale de consecinţă obligă pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 184.964,9 RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL.

A fost obligată pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 17.677,37 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei A.I. SRL.

A fost obligată reclamanta SC A.I. SRL la plata sumei de 3.405,46 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A.C. SRL

S-au compensat cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 3.405,46 RON şi pe cale de consecinţă obligă pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 14.271,91 RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul specializat a reţinut următoarele:

Între reclamantă şi pârâtă s-au desfăşurat raporturi comerciale în cursul anului 2006 în baza contractului de închiriere, potrivit căruia reclamanta SC A.I. SRL, în calitate de locator, a transmis în folosinţa pârâtei SC A.C. SRL 2 autobasculante de 16 to şi un încărcător frontal tip volă, pe o perioadă de un an, tariful pentru închirierea acestor două utilaje fiind stabilit în mod diferenţiat după cum urmează: pentru autobasculante 32 RON fără TVA pentru fiecare cursă efectuată, iar pentru volă 50 RON fără TVA/1oră efectiv lucrată în care aceasta are motorul pornit. S-a mai convenit ca plata să se facă prin bilet la ordin, filă CEC, ordin de plată şi prin compensare cu agregate până la 15.000 RON, în termen de 30 de zile de la data facturării, facturile urmând a fi emise la datele de 15 sau 30/31 ale lunii în curs şi confirmate de către locatar.

De asemenea, părţile au prevăzut la pct. 7 o clauză penală, stabilind că în cazul în care locatarul nu achită facturile la termenul stabilit, acesta datorează penalităţi în cuantum de 0,25% din valoarea sumelor neplătite pentru fiecare zi de întârziere, fără a se putea depăşi valoarea sumelor neplătite.

Prin actul adiţional din 12 august 2006 părţile au modificat tarifele de închiriere, stabilind că începând cu data de 1 septembrie 2006 pârâta datorează pentru autobasculante 27,5 RON fără TVA pentru fiecare cursă efectuată, 19 RON fără TVA pentru fiecare cursă Staţie - Depozit şi 13,5 RON fără TVA pentru fiecare cursă locală în staţie.

Pe baza contractului de închiriere menţionat mai sus reclamanta a emis cele trei facturi fiscale din 31 august 2006 în sumă de 70.881,20 RON, 1 noiembrie 2006 în sumă de 15.408,67 RON şi 16 noiembrie 2006 în sumă de 13.002,95 RON, pe care îşi întemeiază pretenţiile în această cauză.

Aceste facturi fiscale au fost contestate de către pârâtă prin înscriere în fals, aceasta susţinând în esenţă că semnătura aplicată în dreptul numelui delegatului care a primit factura din 31 august 2006 nu aparţine persoanei menţionate în rubrica respectivă şi anume angajatului pârâtei S.M., iar semnăturile aplicate la rubrica "semnătura de primire" de pe facturile din 1 noiembrie 2006 şi din 16 noiembrie 2006 nu emană de la un reprezentant al pârâtei.

Parcurgând procedura înscrierii în fals reglementată de art. 180 şi urm. C. proc. civ., tribunalul a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru verificarea acestor aspecte şi a audiat martorii S.M. şi S.A.

Faţă de concluziile certe ale raportului de expertiză criminalistică efectuat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, exprimată în sensul că semnăturile de pe exemplarele albastru, roşu şi verde ale facturii din 31 august 2006 au fost executate de către numitul S.M., semnăturile de la rubricile "semnătura de primire" şi "date privind expediţia" ale facturilor albastre din 1 noiembrie 2006 şi din 16 noiembrie 2006 au fost executate de numita S.A., iar semnătura depusă pe factura verde din 1 noiembrie precum şi semnăturile depuse pe factura verde din 16 noiembrie 2006 au fost executate de numita S.A., tribunalul a reţinut că cele trei facturi fiscale sunt opozabile pârâtei, fiind semnate de primire de către prepuşi ai pârâtei.

Calitatea de prepuşi a numiţilor S.M. şi S.A. derivă din calitatea de angajaţi ai pârâtei SC A.C. SRL, împrejurare probată prin contractele individuale de muncă.

Concluziile raportului de expertiză criminalistică se coroborează şi cu declaraţia numitei S.A., care a relatat instanţei că atât ea cât şi şeful de şantier de la punctul de lucru Gilău, respectiv S.M. aveau ca atribuţie de serviciu preluarea facturilor fiscale emise de partenerii contractuali ai pârâtei.

Celelalte menţiuni de pe facturi contestate de către pârâtă prin întâmpinare şi anume lipsa ştampilei de pe unele exemplare ale facturilor, îngroşarea cuvântului construct din denumirea pârâtei, îngroşarea scadenţei până la care trebuia efectuată plata facturilor din 16 noiembrie 2006 şi din 1 noiembrie 2006 nu sunt producătoare de efecte juridice şi nu influenţează în niciun mod raporturile contractuale dintre părţi.

Luând în considerare uzanţele comerciale şi faptul că părţile nu au reglementat în cuprinsul contractului de închiriere din 20 iulie 2006 o anumită procedură de urmat în vederea confirmării facturilor emise în baza acestui contract, tribunalul a reţinut că prin semnarea fără obiecţiuni a celor trei facturi din 31 august 2006 în sumă de 70.881,20 RON, 1 noiembrie 2006 în sumă de 15.408,67 RON şi 16 noiembrie 2006 în sumă de 13.002,95 RON de către prepuşii pârâtei în a căror atribuţii de serviciu intra şi preluarea facturilor fiscale, aceste facturi pot fi considerate acceptate la plată de către pârâtă.

Instanţa nu a primit apărarea pârâtei referitoare la nesocotirea de către reclamantă a tarifelor de închiriere convenite cât timp factura fiscală din 31 august 2006 a fost emisă pentru serviciile prestate în lunile iulie şi august 2006, înainte de data de 1 septembrie 2006, stabilită pentru intrarea în vigoare a actului adiţional din 12 august 2006. Astfel reclamanta a menţionat un tarif de 32 RON fără TVA pentru fiecare cursă în afara şantierului (casa P.) efectuată de o basculantă şi 50 RON fără TVA pentru fiecare oră în care a fost utilizată voia în concordanţă cu prevederile contractuale.

Faţă de împrejurarea că prin încheierea interlocutorie din data de 4 noiembrie 2009, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F., instanţa a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la cererea reconvenţională, tribunalul a reţinut următoarele:

Concomitent raporturilor comerciale generate de închirierea utilajelor, între părţi s-au mai desfăşurat şi raporturi specifice livrării de mărfuri. în concret, pârâta-reclamantă SC A.C. SRL a livrat reclamantei-pârâte agregate de balastieră, în valoare de 13.620,74 RON. Primirea mărfii rezultă din avizele de însoţire a mărfii care poartă semnătura de primire din partea unui prepus al reclamantei-pârâte. Deşi aceasta din urmă a contestat vehement pe parcursul judecăţii existenţa debitului în valoare de 13.620,74 RON, însumând valoarea facturilor fiscale emise pentru agregatele de balastieră furnizate, reprezentantul reclamantei cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei a recunoscut existenţa acestui debit şi împrejurarea că aceste facturi fiscale au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei. Această poziţie finală adoptată de reclamantă nu face altceva decât să confirme situaţia de fapt pe care o relevă avizele de însoţire a mărfii în cuprinsul cărora se menţionează cantitatea de agregate de balastieră livrată, exprimată în mc, şi faptul recepţionării acesteia, fără obiecţiuni, de către prepuşii reclamantei. Chiar dacă facturile fiscale emise pentru aceste operaţiuni comerciale de vânzare-cumpărare succesive nu poartă o semnătură de primire din partea reclamantei, facturile fiscale pot fi considerate acceptate prin coroborare cu alte acte ce emană de la reclamantă, respectiv cu avizele de însoţire a mărfii.

Prin urmare, tribunalul a reţinut că pârâta-reclamantă este îndreptăţită la încasarea sumei de 13.620,74 RON, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră, raporturile contractuale între părţi derulându-se sub forma comenzii urmată de executare, fapt probat în condiţiile art. 46 din C. com. prin facturile fiscale de la dosar şi avizele de însoţire a mărfii.

Cât priveşte pretenţia pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata facturii fiscale din 11 septembrie 2008, reprezentând contravaloarea unei cantităţi de combustibil, depusă în original la dosarul cauzei, tribunalul a respins-o ca nefondată întrucât nu s-a probat asumarea unei astfel de obligaţii de către reclamanta-pârâtă şi nici acceptarea facturii emise în acest scop. Dimpotrivă, la ultimul termen de judecată, reclamanta a prezentat instanţei plicul în original cuprinzând această factură fiscală, probând astfel că a încercat să îi comunice refuzul expres de a înscrie factura în contabilitate pe motiv că nu datorează această sumă. Plicul a fost restituit reclamantei, în calitate de expeditor, cu menţiunea că a expirat termenul de păstrare fără ca destinatarul să se prezinte pentru ridicarea corespondenţei.

Ca urmare a admiterii în parte atât a cererii principale cât şi a cererii reconvenţionale, tribunalul a compensat creanţele reciproce ale celor două părţi până la concurenţa sumei de 13.620,74 RON şi a obligat pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 184.964,9 RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 17.677,37 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei A.I. SRL, respectiv onorariu avocaţial - 12.000 RON, taxă de timbru - 5.172,37 RON şi timbru judiciar - 5 RON şi onorariu expert - 500 RON.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat reclamanta SC A.I. SRL la plata sumei de 3.405,46 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A.C. SRL, reprezentând taxă judiciară de timbru - 900,46 RON şi timbru judiciar 5 RON în măsura pretenţiilor admise şi onorariu avocaţial - 2.500 RON, având în vedere că cererea reconvenţională a fost admisă doar în parte.

Totodată în temeiul art. 276 C. proc. civ., tribunalul a compensat cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 3.405,46 RON şi pe cale de consecinţă va obliga pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 14.271,91 RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A.C. SRL, solicitând:

În principal: - să se admită apelul, să se anuleze hotărârea şi să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru că hotărârea este pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi principiului egalităţii armelor în procesul civil - garanţii ale unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O.

În subsidiar: - să se admită apelul, să se schimbe în parte hotărârea atacată, astfel - să se respingă ca neîntemeiată şi nedovedită cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta pârâta reconvenţională SC A.I. SRL, - să se admită în totalitate cererea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva SC A.I. SRL şi să fie obligată reclamanta-pârâta reconvenţională la plata sumei de 80.356,54 RON, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră (13.620,74 RON) şi a motorinei (66.735,8 RON), cu dobânda legală practicată de B.N.R., calculată de la scadenţă şi până la data plăţii efective, - să fie obligată reclamanta pârâtă reconvenţională la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, taxă de timbru şi timbru judiciar şi onorariu expert.

Reclamanta SC A.I. SRL Zalău a depus o aderare la apel, în temeiul art. 293 C. proc. civ., arătând că înţelege sa adere la apelul declarat de către SC A.C. SRL.

Solicitând instanţei de control să modifice în parte Sentinţa comercială nr. 4955 din 1 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în acest dosar în sensul obligării pârâtei SC A.C. SRL în solidar cu pârâtul M.F. la suma totală de 199.236,8 RON, sumă care reprezintă pretenţii comerciale, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.

Solicitând obligarea intimaţilor la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 20/2012 din 8 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de pârâta SC A.C. SRL şi cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC A.I. SRL. A obligat apelanta să plătească intimatei SC A.I. SRL suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că prima dintre critici vizează constatarea nulităţii sentinţei, ca urmare a faptului că s-ar fi încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al apelantei, căreia i s-a respins cererea de acordare a unui termen pentru studierea raportului de expertiză depus în cauză.

Curtea a constatat că ea nu este întemeiată, deoarece el a fost depus la dosar la 30 august 2010, cu respectarea termenului procedural, motiv pentru care, la data de 22 septembrie 2010, cererea de amânare a fost respinsă de către instanţă.

Mai mult, tribunalul a lăsat cauza la a doua strigare, dând astfel posibilitate reprezentanţelor apelantei să studieze actele de la dosar, iar faţă de concluziile neechivoce ale raportului, a respins, motivat, şi cererea de efectuare a unei contraexpertize, dispunând amânarea pronunţării hotărârii, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, în baza prev. art. 156 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, nu se poate susţine că a fost încălcat principiul egalităţii armelor, cu atât mai mult cu cât caracterul echitabil al unei proceduri judiciare se apreciază în ansamblul său, iar în apel, dreptul la apărare al apelantei a fost respectat pe deplin, fiind efectuat în cauză un nou raport de expertiză criminalistică grafică, de către I.N.E.C. Bucureşti, fiind încuviinţată şi cererea apelantei privind suplimentarea lui, concluziile expertului fiind concordante cu cele ale raportului depus în faţa primei instanţe.

Cu privire la fondul cauzei s-a reţinut că în cauză au fost efectuate mai multe expertize grafice, una în faţa instanţei de fond şi alta în faţa instanţei de apel, la care se adaugă o completare a raportului depus în apel. Concluziile acestor lucrări de specialitate sunt unanime, în sensul că semnăturile aplicate pe facturile fiscale analizate aparţin angajaţilor pârâtei-apelante, anume S.A. şi S.M.

Deşi apelanta a încercat invalidarea concluziilor raportului de expertiză administrat în apel, relevând că la efectuarea lucrării, au fost luate în calcul, ca scripte de comparaţie, alte documente decât cele indicate de instanţă, Curtea a apreciat că o astfel de măsură nu poate fi dispusă, în contextul în care, prin suplimentul la raport, expertul indică în mod clar că, chiar în situaţia în care aceste documente ar fi înlăturate din grupul celor de comparaţie, concluziile iniţiale rămân neschimbate.

S-a reţinut că sunt nefondate apărările referitoare la lipsa de confirmare a facturilor fiscale emise de reclamantă, declaraţia martorei S. fiind relevantă în cauză şi din perspectiva faptului că se recunoaşte faptul că ambii semnatari ai facturilor aveau ca atribuţie de serviciu preluarea facturilor fiscale emise de partenerii contractuali ai pârâtei.

Curtea a reţinut că nu poate proceda la invalidarea acestor afirmaţii, pe simplul considerent că fişa postului celor două persoane nu menţionează expres această responsabilitate în sarcina lor, mai ales în contextul în care intimata a sesizat corect că aceste documente nu au dată certă. Or, în lipsa datei certe a acestor acte, nici instanţa şi nici pârâta nu poate verifica momentul întocmirii lor, aceasta din urmă invocând că există cel puţin o suspiciune că ele au fost întocmite "pro causa", apărări care nu au primit un răspuns din partea apelantei.

Drept urmare, probatoriul şi teza probatorie propusă de apelantă, respectiv teza lipsei de mandat, este în contradicţie chiar cu declaraţia personală de recunoaştere a acestor persoane. S-a concluzionat că facturile fiind "confirmate" prin semnarea lor de către angajaţii societăţii pârâte care aveau atribuţii în acest sens, a fost respectată şi clauza cuprinsă în textul art. 4.4 din contractul de închiriere, această noţiune neputând fi înţeleasă, în lipsa unor stipulaţii exprese, ca necesitând semnătura personală a reprezentantului legal al societăţii.

Instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, motivând pe larg şi judicios această hotărâre, pornind de la actele încheiate între părţi, anume contractul de închiriere, actul adiţional din 12 august 2006 şi procesul-verbal din 7 octombrie 2006. în ceea ce priveşte facturile fiscale, acestea au fost semnate şi acceptate la plată de debitoare, astfel că sunt datorate, contravaloarea serviciilor facturate fiind cea agreată de părţi, atât verbal, cât şi în scris.

În privinţa criticilor aduse modului de soluţionare al cererii reconvenţionale, cu privire la pretenţiile constând în contravaloarea motorinei, instanţa de apel a validat statuările tribunalului conform cărora toate cele trei acte comerciale încheiate între locator şi beneficiar prevăd, în mod neechivoc, că motorina va fi asigurată de beneficiar, iar singurul beneficiar din acest raport contractual a fost SC A.C. SRL, neputând exista niciun dubiu în acest sens (art. 4.1 din contract, care nu a suferit modificări, nici urmare a semnării actului adiţional şi pct. 2 al notei procesului-verbal din 7 octombrie 2006).

Cu referire la cererea de aderare la apel, instanţa a apreciat că deşi nu poate fi contestată semnificaţia clauzei art. 9.1 din contract, în sensul de a se angaja răspunderea solidară a administratorului, alături de societatea semnatară ca beneficiar, nu se poate reţine că efectul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F. ar fi golirea de conţinut a ei şi nerespectarea voinţei părţilor semnatare ale contractului, dată fiind împrejurarea că pârâtul nu avea, la momentul încheierii actului, calitatea de reprezentant legal/administrator.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat:

În principal - admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond deoarece hotărârea instanţei de apel nu este motivată, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, iar hotărârea Tribunalului Comercial Cluj încalcă principiile contradictorialităţii şi egalităţii armelor în procesul civil - garanţii ale unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O. şi menţinerea soluţiei de respingere a cererii de aderare la apel a intimatei SC A.I. SRL, în baza art. 312 pct. 3 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O.

În subsidiar - admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în sensul menţinerii soluţiei de respingere a cererii de aderare la apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea administrării probei cu expertiză grafică efectuată de către o comisie de experţi, raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În al treilea rând - admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate şi în consecinţă admiterea apelului pârâtei, schimbarea în parte a sentinţei atacate în baza art. 312 pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în sensul respingerii ca neîntemeiată şi nedovedită a cererii de chemare în judecată formulată de intimata SC A.I. SRL, admiterea în totalitate a cererii reconvenţionale formulată împotriva SC A.I. SRL şi obligarea intimatei SC A.I. SRL la plata, în favoarea recurentei a sumei de 80.356,54 RON, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră (13.620,74 RON) şi a motorinei (66.735,8 RON) cu dobânda legală practicată de B.N.R. calculată de la scadenţă şi până la data plăţii efective, cu obligarea reclamantei - pârâta reconvenţională la plata cheltuielilor de judecată la prima instanţă, în apel şi în recurs reprezentând onorarii avocaţiale, taxe de timbru şi timbru judiciar, onorarii experţi.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut în esenţă, următoarele:

- Cu privire la solicitarea de anulare a hotărârii primei instanţe s-a arătat că procedura judiciară desfăşurată nu a avut un caracter echitabil datorită încălcării dreptului la apărare al recurentei, prin necomunicarea raportului de expertiză şi respingerea contraprobei expertizei grafice. Astfel procedura desfăşurată în faţa primei instanţe nu cuprinde exigenţele art. 6 din C.E.D.O. şi jurisprudenţei Curţii Europene. Nerespectarea principiului contradictorialităţii şi implicit a dreptului la apărare este sancţionată cu nulitatea hotărârii, fiind încălcate prevederile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Motivarea instanţei de apel pe acest aspect este lipsită de substanţă raportat la faptul că nu doar reprezentantele subscrisei trebuie să studieze actele de la dosar, ci şi recurenta prin organele de conducere.

- Cu privire la solicitarea subsidiară s-a arătat că având în vedere concluziile expertului, exprimate în raport şi în supliment şi modalitatea greşită de lucru a acestuia, precum şi faptul că, în cauză a mai fost efectuată o expertiză se impune ca raportul de expertiză să fie efectuat de o comisie de expertiză care să aibă aceleaşi obiective în vedere, precum şi scriptele de comparaţie depuse doar de recurentă şi cele luate de către instanţă în mod direct de la S. şi S.A., deoarece expertul M.C. şi-a exprimat părerea pe baza unor acte neînsuşite de recurentă şi nedepuse de recurentă la dosarul cauzei, ci de către SC A.I. SRL

- Cu privire la a treia solicitare s-a arătat că persoanele angajate nu erau în măsură să confirme respectivele facturi, nefiind reprezentaţii legali ai subscrisei. Instanţele au luat în considerare doar declaraţia martorei S.A. şi au ignorat restul probelor din dosar, respectiv declaraţia martorului S.M. şi fişele posturilor depuse la dosar din care rezultă contrariul celor reţinute de instanţă anume că S.A. şi S.M. nu aveau însărcinarea de a primi facturi cu atât mai mult nu puteau confirma facturi. Din facturile reţinute de instanţă nu rezultă certitudinea creanţei, având în vedere tarifele neprevăzute în contract şi numărul de curse. Pe tot parcursul procesului nu s-a depus nicio dovadă a numărului efectiv de curse. Recurenta nu a confirmat facturile şi nu le-a achitat deoarece sumele conţinute nu corespund tarifelor stabilite în actul adiţional din 12 august 2006 la contractul de închiriere din 20 iulie 2006 şi intimata nu şi-a justificat numărul de curse facturate. Atâta timp cât creanţa propriu-zisă nu este certă, în niciun caz nu pot fi acordate penalităţi.

- Cu privire la cererea reconvenţională s-a arătat că recurenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, la care face referire instanţa, care nu au fost contestate de intimată. Recurenta şi-a dovedit pretenţiile în cauză, depunând pe lângă facturi şi centralizatoarele privind motorina predată către angajatorii intimaţi, întocmite pe baza situaţiilor zilnice semnate de către aceştia la primirea motorinei pentru utilajele închiriate de la intimată. Instanţa a respins apelul fără a motiva în vreun fel această soluţie. Chiar dacă intimata nu recunoaşte, plata motorinei a fost în sarcina recurentei doar începând cu 7 octombrie 2006.

Intimata SC A.I. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Din analiza deciziei recurate se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei permiţând exercitarea controlului judiciar.

Instanţa de apel a verificat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-pârâtă, respectând prevederile art. 129 C. proc. civ. şi art. 295 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea apelului atunci când au un element comun determinat, instanţa fiind autorizată să le grupeze şi să le discute împreună.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat legal că nu este justificat motivul de apel privind trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Nu se poate constata că instanţa de fond ar fi încălcat dreptul la apărare al pârâtei şi ar fi nesocotit principiul egalităţii armelor în procesul civil şi principiul contradictorialităţii în condiţiile în care raportul de expertiză a fost depus la dosar cu respectarea termenului procedural, pârâta având posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul acestuia, instanţa a dat posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ., iar proba privind efectuarea contraexpertizei a fost respinsă motivat apreciindu-se ca nefiind necesară cauzei.

Nu poate fi primit nici motivul de recurs privind trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât în cauză au fost efectuate mai multe expertize grafice, una la instanţa de fond, alta în apel, la care se adăugă o completare a raportului depus în apel, concluziile experţilor fiind neechivoce şi concordante, stabilindu-se pe deplin împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei. Ca atare administrarea probei cu expertiză grafică efectuată de către o comisie de experţi, nu este utilă cauzei, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.

Se observă că în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică de fapt modul de stabilire a situaţiei de fapt şi de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanţa de apel.

Aceste aspecte nu pot fi analizate în recurs, această cale de atac fiind limitată la controlul de legalitate al deciziei din apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei deciziei din perspectiva probatoriului administrat.

Criticile ce vizează forţa probantă ce trebuie acordată unor probe, precum şi criticile ce vizează modul de calcul al sumelor evidenţiate în facturile ce fac obiectul cauzei, nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate ci de netemeinicie, astfel că nu pot face obiect de analiză în recurs.

În raport de starea de fapt stabilită, instanţa de apel interpretând clauzele contractuale în raport cu dispoziţiile legale nu a trecut peste voinţa clar exprimată a părţilor şi nu a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., când a reţinut că facturile fiscale emise de reclamantă sunt opozabile pârâtei fiind confirmate prin semnarea lor de angajaţii pârâtei care aveau atribuţii de serviciu în acest sens, şi existenţa creanţei reclamantei. Semnarea facturilor de angajaţii beneficiarului cu atribuţii în acest sens trebuie apreciată a angaja pe deplin beneficiarul, nefiind necesară semnarea de către reprezentantul legal.

În acest sens a fost interpretată de instanţa de apel şi clauza cuprinsă în textul art. 4.4 din contractul de închiriere.

Şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii reconvenţionale instanţa de apel în mod corect a validat statuările tribunalului conform cărora toate cele trei acte comerciale încheiate între locator şi beneficiar prevăd în mod neechivoc că motorina va fi asigurată de beneficiar pe cheltuiala proprie, iar singurul beneficiar din acest raport contractual a fost SC A.C. SRL.

Restul criticilor ce vizează situaţia de fapt nu pot fi cenzurate în recurs faţă de prevederile art. 304 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 20/2012 din 8 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 905/2013. Civil. Acţiune în anularea...		ICCJ. Decizia nr. 983/2013. Civil. Pretenţii. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 732/2013. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs ICCJ. Decizia nr. 740/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs ICCJ. Decizia nr. 840/2013. Civil. Pretenţii. Recurs ICCJ. Decizia nr. 905/2013. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Suspendare executare hotărâre arbitrală. Recurs ICCJ. Decizia nr. 983/2013. Civil. Pretenţii. Recurs