ICCJ. Decizia nr. 740/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizie nr. 740/2013
Dosar nr. 13851/95/2010
Şedinţa publică de la 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 319/2011 din 29 iunie 2011, Tribunalul Gorj, secţia comercială, pronunţată în Dosarul nr. 13851/95/2010, a respins excepţiile invocate de pârâta SC I.L.I. SA prin administrator judiciar SC K.R. SPRL Bucureşti şi a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanta SC I. SRL Runcu, fiind obligată pârâta să lase în proprietatea reclamantei bunurile - 2 silozuri situate în incinta staţiei de betoane utilizată de SC W.B. SRL, identificate în raportul de expertiză şi să plătească reclamantei suma de 3.741 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea introductivă, reclamanta SC I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC W.B. SRL solicitând obligarea acesteia la restituirea a două silozuri de ciment amplasate pe terenul ce aparţine pârâtei, invocând dispoziţiile art. 1909 C. civ.
În conformitate cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ., faţă de obiectul cererii reclamantei instanţa a apreciat că este o acţiune în revendicare ce îşi are temeiul juridic în dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ.
Prin întâmpinarea formulată de SC I.L.I. SA aceasta a arătat că este de acord cu cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta SC W.B. SRL şi că este de acord să ia locul acesteia în calitate de pârât, în contradictoriu cu reclamanta SC I. SRL cu consecinţa scoaterii din cauză a SC W.B. SRL, în temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) C. proc. civ.
Pârâta SC I.L.I. SA nu a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestor silozuri şi, ca atare, acţiunea în revendicare în care se discută titlul de proprietate se poartă în contradictoriu cu cel care nu recunoaşte proprietatea reclamantei SC I.L.I. SA, şi nu cu SC W.B. SRL care utilizează bunurile ce i-au fost încredinţate în folosinţă în baza unui contract de leasing financiar de către cea care invocă proprietatea lor SC I.L.I. SA.
S-a constatat că SC I.L.I. SA are calitate procesuală pasivă în cadrul acţiunii în revendicare.
Referitor la faptul că reclamanta ar trebui să se îndrepte cu acţiune în pretenţii împotriva SC C.C. SRL, s-a reţinut că judecarea oricărui litigiu este guvernată de principiul disponibilităţii, în sensul că instanţa se supune cadrului procesual stabilit de părţi şi nu poate dispune introducerea în cauză a altei persoane.
Excepţia inadmisibilităţii invocată de reclamantă este susţinută de aceasta prin faptul că reclamanta ar fi invocat ca temei de drept al acţiunii art. 1909 alin. (2) C. civ., ori instanţa nu este ţinută de temeiul juridic invocat de părţi, ci trebuie să ofere calificarea juridică corespunzătoare obiectului cererii cu care a fost învestită.
Cu privire la excepţia prematurităţii introducerii cererii prin neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de reprezentantul pârâtei în şedinţa publică din 15 iunie 2011 instanţa a reţinut că este tardiv formulată prin rap. la disp. art. 136 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, iar pe de altă parte este neîntemeiată întrucât prin actele depuse în şedinţa publică din 29 iunie 2011 (convocare la conciliere directă din 29 iunie 2010, confirmare de primire) a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, acţiunea în revendicare a celor două silozuri formulată de reclamanta SC I. SRL împotriva pârâtei SC I.L.I. SA, care invocă un drept de proprietate asupra celor două silozuri, s-a reţinut ca fiind întemeiată.
Prin raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă C.M. s-a concluzionat că silozurile ce fac obiectul cauzei au fost procurate de SC I. SRL ce la SC P.S. SRL cu factura din 3 octombrie 2008, înstrăinate către SC C.C. SRL conform facturilor din 11 decembrie 2008 şi 19 decembrie 2008 şi redobândite conform facturii fiscale din 23 iunie 2009, acest lucru evidenţiindu-se şi în contabilitatea reclamantei. Conform contractului de vânzare-cumpărare din 30 aprilie 2008 cu anexa aferentă, a contractului de leasing financiar din 30 aprilie 2008 şi a facturii din 11 august 2008 emise de SC B. SRL obiectul leasingului financiar a fost o staţie de betoane fără silozuri, acestea nefiind specificate în niciun document pus la dispoziţie de SC I.L.I. SA.
Instanţa a reţinut că cele două silozuri în discuţie au făcut obiectul mai multor vânzări însă în final acestea au intrat în patrimoniul reclamantei SC I. SRL, stare faptică prezentată şi în cuprinsul raportului de expertiză şi că în data de 3 octombrie 2008, conform facturii nr. x, SC I. SRL a achiziţionat de la SC P.S. SRL Piatra-Neamţ două silozuri amplasate în incinta fabricii de ciment, evidenţiate în lista de inventar a reclamantei. Că ulterior, cele două silozuri au fost vândute de reclamantă către SC C.C. SRL prin facturile din 11 decembrie 2008 şi 19 decembrie 2008, iar prin factura din 23 iunie 2009 silozurile în discuţie au revenit în patrimoniul SC I. SRL şi de la această dată rămân în patrimoniul reclamantei, fiind cuprinse în lista imobilizărilor pe conturi la data de 30 iunie 2009, 30 iunie 2011 şi 30 noiembrie 2010, fiind evidenţiate ca bunuri mobile în contul 213, subcontul 2131 "echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)".
Cu înscrisurile menţionate anterior reclamanta SC I. SRL a făcut dovada dreptului său de proprietate în sensul arătat de 480 C. civ. asupra celor două silozuri amplasate pe terenul aparţinând SC W.B. SRL.
Analizând contractul de leasing financiar prin care pârâta SC I.L.I. SA a transmis către SC W.B. SRL o staţie de betoane, s-a constatat că nu sunt menţionate cele două silozuri în litigiu ca făcând parte din staţia de betoane transmisă în folosinţa SC W.B. SRL, pârâta SC I.L.I. SA neproducând alte probe în dovedirea dreptului său de proprietate asupra silozurilor.
Prin Decizia nr. 53/2012 din 10 aprilie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC I.L.I. SA Bucureşti împotriva Sentinţei comerciale nr. 319/2011 din 29 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia comercială, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL, ca neîntemeiată, menţinând dispoziţia de respingere a excepţiilor invocate.
De asemenea, a respins apelul declarat de reclamanta SC I. SRL cu sediul în Runcu, sat Bâltişoara, Judeţul Gorj împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cererea apelantei pârâte SC I.L.I. SA de suspendare a judecării apelului în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a fost respinsă ca nefondată, reţinând că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune reală şi nu o acţiune pentru realizarea unei creanţe
Instanţa de apel a reţinut că, apelul declarat de pârâta SC I.L.I. SA este întemeiat pentru următoarele considerente:
Criticile formulate cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor invocate în cauză sunt nefondate:
Potrivit art. 7201 C. proc. civ., înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă sau prin mediere, iar neîndeplinirea acestei proceduri poate fi invocată prin întâmpinare numai de pârât, sub sancţiunea decăderii.
Pârâta a invocat lipsa îndeplinirii concilierii la termenul din 15 iunie 2011, după data depunerii întâmpinării, încălcându-se dispoziţiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ., aşa încât în mod corect tribunalul a considerat excepţia ca fiind tardiv formulată.
S-a constatat că reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată, procesul-verbal din 15 iulie 2010, în care s-a menţionat rezultatul concilierii, neprezentarea pârâtei şi că această conciliere s-a realizat faţă de SC W.B. SRL, pârâta din cererea introductivă, care a indicat numele celui pentru care deţine bunul - SC I.L.I. SA, care, la rândul său, a recunoscut susţinerile pârâtului şi a luat locul acestuia în proces [art. 66 alin. (1) C. proc. civ.], aşa încât şi pe fond excepţia este nefondată.
Nici excepţia lipsei calităţii procesuale active nu este întemeiată.
Calitatea procesuală activă presupune identitate între persoana reclamantului şi titularul dreptului afirmat. Apelanta pârâtă a susţinut că în lipsa unui proces-verbal de predare-primire a celor două silozuri, nu s-a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra acestor lucruri de către SC I. SRL, bunurile nefiind identificate.
Este adevărat că silozurile nu sunt identificate prin număr sau serie şi că la vânzarea lucrurilor de gen, proprietatea nu se transmite până la individualizarea lucrului.
SC I. a cumpărat două silozuri de la SC P.S. SRL pe care le-a vândut către SC C.C. SRL, prin facturile din 11 decembrie 2008 şi 19 decembrie 2008, iar aceasta din urmă a vândut aceleaşi silozuri către reclamantă. Nu este vorba de vânzarea a două silozuri dintr-un lot de astfel de bunuri, aşa încât Curtea consideră că obiectul vânzării este individualizat, astfel că proprietatea trece la cumpărător în momentul realizării acordului de voinţă, deşi preţul nu se va fi plătit, iar bunul nu s-a predat.
Instanţa nu este ţinută de temeiul de drept indicat de parte, astfel că este neîntemeiată critica în sensul inadmisibilităţii acţiunii pe motiv că s-a încadrat în drept pe dispoziţiile art. 1909 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, reclamanta a indicat pe parcursul derulării litigiului dispoziţiile art. 480 C. proc. civ. ca fiind temeiul cererii formulate.
Criticile formulate pe fondul cauzei sunt fondate.
Acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Reclamanta a făcut dovada că a cumpărat prin factura din 23 iunie 2009, de la SC C.C. SRL două silozuri, însă pentru admisibilitatea acţiunii este necesar să se stabilească dacă silozurile proprietatea reclamantei sunt cele din cadrul staţiei de betoane, proprietatea apelantei pârâte şi care este utilizată în prezent de SC W.B. SRL, deci, că pârâta ar avea fără drept posesia celor două silozuri.
La data de 30 aprilie 2008 s-a încheiat între SC B. SRL în calitate de furnizor, pe de o parte şi apelanta pârâtă SC I.L.I. SA, ca finanţator şi SC C.C. SRL - utilizator, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un echipament descris şi identificat în anexa nr. 1 la contract şi factura proformă din 12 aprilie 2008. în anexa nr. 1 se regăsesc numai specificaţiile tehnice ale echipamentului din factura proformă de la punctul parametrii tehnici.
În factură s-a precizat preţul de 145.700 euro + TVA şi în continuare s-a ofertat că în acelaşi preţ, "ca bonus" şi 2 bucăţi silozuri ciment cu capacitate de 100 tone, 4 bucăţi buncăre de capacitate 13 mc/buc, iar separat s-a specificat preţul unui siloz (10.000 euro), în afara celor cuprinse în preţul ofertat.
Aşadar, silozurile nu trebuiau trecute în anexa nr. 1 la contract, unde s-au înscris numai specificaţiile tehnice ale echipamentului şi faţă de faptul că erau incluse în preţul cu care s-a achiziţionat staţia, ar fi inexplicabil de ce s-ar fi cumpărat staţia şi s-ar fi dat în leasing către SC C.C. SRL, dacă nu era completă şi funcţională din luna aprilie 2008.
Reclamanta SC I. SRL a cumpărat două silozuri, abia în luna octombrie 2008 şi le vinde utilizatorului în luna decembrie.
Dacă s-ar considera că staţia a fost achiziţionată fără cele două silozuri nu se explică de ce ar fi primit utilizatorul echipamentul incomplet şi nefuncţional şi ar fi acceptat să plătească rate de leasing.
Lipsa procesului-verbal de predare a staţiei către utilizator, este imputabilă ambelor părţi, echipamentul trebuia predat atât la începutul contractului de leasing, cât şi la încetarea acestuia pe bază de proces-verbal, însă lipsa acestui document nu creează prezumţia că silozurile nu s-au predat odată cu staţia.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada că silozurile cumpărate de SC C.C. SRL, în luna decembrie 2008, au fost asamblate în staţia de betoane pe care o avea în folosinţă de la apelanta pârâtă şi nici că la momentul rezilierii contractului de leasing aceste silozuri ar fi rămas în cadrul staţiei, deci în posesia pârâtei, instanţa a apreciat că este fondată critica apelantei pârâte în sensul că silozurile pe care le deţine în cadrul staţiei de betoane, nu sunt cele revendicate de reclamantă, aşa încât în temeiul art. 296 C. proc. civ a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa, a respins acţiunea ca neîntemeiată, menţinând dispoziţia de respingere a excepţiilor invocate.
Ca o consecinţă a soluţiei date cererii principale - acţiunea în revendicare, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC I. SRL împotriva sentinţei instanţei de fond, care viza cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva Deciziei nr. 53/2012 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC I. SRL Runcu, judeţul Gorj, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei.
După o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, recurenta reclamantă a susţinut în esenţă următoarele:
Greşit a reţinut instanţa de apel că societatea sa nu a făcut dovada identităţii dintre silozurile revendicate şi cele aflate în patrimoniul societăţii sale, fără să aibă în vedere materialul probator administrat în cauză şi nici concluziile raportului de expertiză tehnică, întocmit de expert B.G., din care rezulta că silozurile se aflau în incinta staţiei de betoane utilizate de către SC W.B. SRL şi au făcut obiectul tranzacţiei confirmate prin factura din 23 iunie 2009, care printr-o compensare cu datoriile SC C.C., le-a redobândit în iunie 2009.
Un argument în favoarea faptului că bunurile revendicate au aparţinut societăţii sale îl constituie şi adresa nr. 96/2011 emisă de SC P.S. SRL Piatra-Neamţ, care a sale două silozuri galbene, care au confirmat faptul că i-a livrat societăţii fost montate în Târgu Jiu, str. N., adică pe amplasamentul staţiei de betoane utilizate de SC W.B. SRL, care ulterior le-a revopsit.
Recurenta critică şi reţinerea instanţei de apel, în sensul că nu era necesară înscrierea silozurilor în anexa nr. 1 la contractul de finanţare din 30 aprilie 2008 încheiat între pârâtă şi SC C.C. SRL, aspect ce este răsturnat de însăşi contractul de leasing dintre pârâtă şi W.B. SRL, în care sunt menţionate cele două silozuri, fiind evident faptul că acestea nu au făcut parte din dotarea iniţială a staţiei de betoane, aspect evidenţiat şi de expertul B.G., care a dovedit că aparţineau societăţii sale ca urmare a transferului dreptului de proprietate în baza facturii nr. x/2009.
În speţă, oferta financiară făcută de SC B. SRL, nu poate să aibă valoare juridică mai mare decât contractul de furnizare însăşi, în care sunt evidenţiate şi cele două contracte.
Intimata pârâtă SC I.L.A.S. SA Bucureşti prin administrator judiciar SC K.R. SPRL Bucureşti, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22 februarie 2013, a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., solicitând să se constate nulitatea cererii de recurs, iar pe fond a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care Înalta Curte va lua în examinare excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de intimata SC I.L.A.S.I. SA Bucureşti, prin raportare la dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la pct. 1 - 9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Deşi recurenta-reclamantă formulează critici, pe care le subsumează art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. proc. civ., astfel cum a precizat astăzi verbal, se reţine că dezvoltarea motivelor de recurs făcute nu indică în mod concret dispoziţia legală încălcată sau greşit aplicabilă, astfel că acestea nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, şi nici nu pot face obiectul controlului de legalitate.
Susţinerea recurentei în sensul că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că societatea sa nu a făcut dovada identităţii dintre silozurile revendicate şi cele aflate în patrimoniul pârâtei, fără să aibă în vedere materialul probator administrat în cauză, cu referire expresă la concluziile raportului de expertiză tehnică, întocmit de expert B.G. şi la adresa nr. 96/2011 emisă de SC P.S. SRL Piatra-Neamţ, care fac dovada că silozurile se aflai în incinta staţiei de betoane utilizate de către SC W.B. SRL şi că societatea sa le-a redobândit în iunie 2009, conform tranzacţiei confirmate prin factura din 23 iunie 2009, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.
Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc., va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă şi va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata SC I.L.A.S.I. SA Bucureşti.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC I. SRL Runcu, judeţul Gorj împotriva Deciziei nr. 53/2012 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 732/2013. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 840/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
