ICCJ. Decizia nr. 983/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 983/2013
Dosar nr. 1593/105/2010
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 818 din 19 decembrie 2011 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S.R.A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC G.D.F.S.E.R. SA (fostă SC D.S. SA), a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.164.116 RON reprezentând profit nerealizat pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, suma de 709.169,09 RON, reprezentând dobânzi legale aferente profitului nerealizat şi suma de 29.648 RON, reprezentând onorariu apărător pentru asistenţa juridică din cursul anului 2005 şi la plata sumei de 55.184,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că între reclamanta SC S.R. SA, în calitate de consumator industrial de gaze naturale şi pârâta SC D.S. SA, în calitate de furnizor de gaze naturale s-a încheiat contractul de furnizare a gazelor naturale din ianuarie 2001, în care potrivit art. 3 alin. (1), durata contractului era de 3 ani şi potrivit alin. (2) prelungirea contractului se putea realiza cu acordul părţilor, fără a se putea depăşi durata de valabilitate a convenţiei iniţiale, că ulterior, prin actul adiţional la contractul încheiat la data de 22 ianuarie 2004, părţile au convenit să modifice art. 5, art. 12 şi art. 14 pct. B lit. a) din contract, prelungind durata contractului iniţial, că existenţa unui contract valabil încheiat între părţi a fost consfinţită şi prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile dintre părţi.
Asupra excepţiei prescripţiei la acţiune invocată de către pârâtă, tribunalul a reţinut că reclamantul a invocat existenţa unor prejudicii succesive, născute începând cu data de 9 septembrie 2004 (ulterior perioadei 30 mai 2005 - 8 septembrie 2004 pentru care pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor conform Sentinţei nr. 412 din 23 septembrie 2005) şi până la data de 10 mai 2005.
S-a mai reţinut că invocând pagube viitoare, eventuale, prescripţia începe să curgă de la momentul în care cel păgubit a cunoscut efectiv sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, că în speţă reluarea furnizării gazelor s-a realizat în data de 10 mai 2005 conform procesului-verbal de punere în funcţiune, iar termenul de prescripţie de 3 ani stabilit de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă, începe să curgă de la acest moment, astfel încât în raport de data introducerii acţiunii - 21 februarie 2008, termenul de prescripţie nu s-a împlinit, considerente pentru care instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
În ce priveşte daunele solicitate, tribunalul a reţinut că, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, daunele cauzate reclamantei pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005 au fost evaluate la suma de 1.164.116 RON, reprezentând profit nerealizat, la suma de 709.169,09 RON, reprezentând dobânzi legale aferente profitului nerealizat şi suma de 29.648 RON, reprezentând onorariu apărător pentru asistenţa juridică din cursul anului 2005.
Raportându-se la expertiza efectuată, tribunalul a reţinut că profitul nerealizat este în cuantum de 1.164.116 RON, apreciind că în mod corect dobânzile legale au fost calculate prin raportare la această sumă.
În ceea ce priveşte onorariul apărătorului pentru asistenţă juridică în cursul anului 2005, calculat de expert la suma de 29.648 RON, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantei raportat la piesele dosarului din care rezultă numeroasele litigii care au existat între părţi şi faptul că reclamanta a fost nevoită să apeleze la servicii avocaţiale încheind contracte de asistenţă juridică şi pentru care nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată (de exemplu litigiul soluţionat prin Sentinţa nr. 412 din 23 septembrie 2005), pârâta nefăcând dovada că ar fi plătit până la acest moment cheltuieli de judecată reclamantei în litigiile care au existat între părţi.
Privitor la acordarea sumei de 93.427,8 RON, reprezentând în opinia reclamantei cheltuială suplimentară pe care a efectuat-o pentru reverificarea instalaţiei de gaze şi care s-ar datora strict de litigiul avut cu SC D.S. SA, tribunalul a respins acest capăt de cerere, întrucât în conformitate cu art. 3.36 rap. la art. 3.38 din Normele tehnice pentru exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, consumatorii de gaze naturale, persoane juridice, sunt obligaţi să asigure exploatarea şi întreţinerea corectă a instalaţiilor de utilizare, întreţinerea instalaţiilor de utilizare constatând în mai multe operaţiuni printre care şi aceea de verificare a instalaţiilor de utilizare odată la 2 ani.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta SC S.R. SA Azuga, şi pârâta SC G.D.F.S.E.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul declarat, reclamanta SC S.R. SA Azuga arată că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică doar cu privire la soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 93.427,8 RON, reprezentând cheltuială suportată pentru revizia instalaţiei de gaze, ocazionată de nefuncţionarea acesteia timp de mai mult de 6 luni invocând faptul că soluţia criticată este datorată unei confuzii între două operaţiuni care interesează funcţionarea în deplină securitate a unei instalaţii de furnizare a gazului natural, anume revizia instalaţiei şi verificarea instalaţiei.
În apelul declarat pârâta SC G.D.F.S.E.R. SRL solicită admiterea apelului, în principal, anularea sentinţei atacate, rejudecarea fondului cauzei de instanţa de apel în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinţei în sensul respingerii în parte a cererii de chemare în judecată, pentru sumele ce depăşesc limita de 833.259,39 RON, calculată de expertul consilier în cadrul opiniei separate la raportul de expertiză şi argumentată de acesta.
Arată apelanta că instanţa de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele, în raport de întreg probatoriul administrat şi nu a verificat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale.
A precizat apelanta-pârâtă că instanţa de fond, după casare, era datoare ca în raport de toate probele administrate în cauză, să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi vinovăţia) pentru perioada menţionată în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond reţinând că aspectele de fapt au fost deja stabilite cu putere de lucru judecat de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei nr. 5935/2004, iar singura misiune ce revenea instanţei era aceea de a administra proba cu expertiză şi de a stabili cuantumul prejudiciului, aceasta reţinând greşit efectul pozitiv al puterii de lucru judecat cu privire la toate aspectele.
Printr-un alt motiv de apel s-a arătat că, instanţa de fond nu a analizat dacă în speţă erau întrunite răspunderii civile contractuale pentru perioada reclamată, considerând că dacă s-a reţinut în mod irevocabil că pentru perioada 30 mai 2004 - 8 septembrie 2004, cererea formulată a fost întemeiată, automat aceasta este întemeiată şi pentru perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, fiind necesar a se dovedi îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale în sensul că prejudiciul invocat să fie rezultatul direct al unei fapte ilicite săvârşită cu vinovăţie de cel împotriva căruia se formulează cererea de despăgubiri, ori pentru perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale şi nici condiţiile cerute pentru repararea prejudiciului.
În ce priveşte, fapta ilicită, apelanta-pârâtă a arătat că întârzierea reluării furnizării cu gaze este cauzată de fapta ilicită a reclamantei şi nu a apelantei pârâte şi totodată nu este întrunită condiţia vinovăţiei, deoarece apelantei nu i se poate imputa vreo culpă şi nici condiţia legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs.
A susţinut apelanta-pârâtă că sentinţa este greşită şi cu privire la modalitatea de calcul a prejudiciului, expertul desemnat în cauză calculând contravaloarea pretenţiilor invocate de reclamantă, la suma totală de 1.287.191,86 RON, faţă de valoarea totală a pretenţiilor invocată prin cererea de chemare în judecată de 1.930.836 RON şi ulterior, în urma obiecţiunilor formulate de reclamantă, a arătat că la suma de 1.287.191,86 RON s-ar adăuga dobânzi şi penalităţi în sumă de 709.169,09 RON, instanţa de fond fiind datoare să analizeze cele patru componente ale prejudiciului şi să stabilească care dintre acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi reparate, ceea ce în speţă nu s-a realizat, expertul folosind o metodă de estimare a costurilor generate de profitul pretins nerealizat din activitatea de procesare-spumă carbonică, pentru contractul cu SC A. SA Slatina.
A considerat apărătorul pârâtei că profitul nerealizat ca urmare a cheltuielilor suplimentare în cuantum de 29.648 RON, onorariu avocat, în mod greşit a fost introdus de expert în cuprinsul prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a suspendării pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, a furnizării gazelor, conform contractului de asistenţă din 10 februarie 2005, instanţa raportând aceste cheltuieli la multitudinea litigiilor dintre părţi, a căror soluţionare a necesitat servicii de asistenţă juridică de specialitate, reclamanta nedovedind că a plătit acest onorariu avocatului şi nici că acest onorariu a fost plătit pentru asistenţă şi reprezentare în cadrul litigiului dintre părţi, din contractul încheiat între părţi rezultând un onorariu avocat de 800 RON/lună, ori suma reţinută de expert este de 29.648 RON, fără a exista vreo probă în acest sens şi era necesar ca activitatea de asistenţă juridică să fi fost efectiv prestată de avocat în fiecare lună pentru întreaga perioadă contractuală, ceea ce nu s-a dovedit cu probatoriile administrate în cauză.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 52 din 16 mai 2012, a respins ca nefondate ambele apeluri.
Cu referire la apelul reclamantei instanţa de control judiciar a reţinut că obligaţia verificării instalaţiilor de utilizare trebuie efectuată o dată la 2 ani de către utilizator, în speţă de către apelanta reclamantă, cheltuielile solicitate de apelantă cu reverificarea instalaţiei de gaze neputând fi puse în sarcina pârâtei.
Cu privire la apelul declarat de pârâtă, instanţa de apel a apreciat că prejudiciul stabilit de instanţa de fond, constând în profitul nerealizat de apelanta reclamantă pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, a fost stabilit în baza probatoriilor administrate în cauză cu înscrisuri şi expertiza contabilă efectuată de expert K.E., din care rezultă că profitul nerealizat este în sumă de 1.164.116 RON şi nu de 833.259,39 RON, iar că în ceea ce priveşte cheltuielile directe acestea se identifică pe un anumit obiect de calculaţie, în speţă produsul - spumă carbonică calcinată, încă din momentul efectuării lor şi cuprind: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor directe consumate, energia electrică consumată în scopuri tehnologice, manopera directă (salarii, asigurări şi protecţia socială etc.) şi alte cheltuieli.
A mai reţinut instanţa de apel că profitul nerealizat este de 1.164.116 RON, sumă în raport de care s-au calculat şi dobânzile legale în cuantum de 709.169,09 RON, astfel că în profitul nerealizat stabilit de expert nu intră şi dobânzile legale, acestea sunt calculate separat, însă având ca modalitate de calcul profitul nerealizat de 1.164.116 RON şi că prejudiciul suferit de reclamantă este rezultatul faptei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, elemente ce atrag răspunderea civilă contractuală.
Cu privire la ultima critică s-a reţinut că în mod legal prima instanţă a acordat apelantei cheltuielile de judecată de 29.648 RON, reprezentând onorariu apărător pentru asistenţa juridică din cursul anului 2005.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC S.R. SA Azuga şi SC G.D.F.S.E.R. SRL Bucureşti.
I. Recurenta-reclamantă SC S.R. SA Azuga a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi modificarea în parte a soluţiei, în sensul admiterii acţiunii şi pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 93.427,8 RON reprezentând cheltuiala pentru efectuarea unei revizii intempestive a instalaţiei de alimentare cu gaze naturale a societăţii.
Prin criticile formulate, subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-reclamantă consideră că hotărârile atacate sunt date cu aplicarea greşită a unor dispoziţii normative interesând condiţionarea furnizării de gaze naturale de efectuarea unor operaţiuni de revizie sau de verificare a instalaţiei - anume cele ale art. 3 pct. 38 alin. (5) şi art. 3 pct. 38 alin. (4) din Normele tehnice privind exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, ambele hotărâri promovând o confuzie între două operaţiuni, cu regim distinct, anume "revizia instalaţiei" şi "verificarea instalaţiei".
Arată recurenta-reclamantă că potrivit Normelor tehnice privind exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, consumatorii de gaze naturale - persoane juridice, sunt obligaţi să se asigure, şi să suporte cheltuielile pentru efectuarea operaţiunilor corespunzătoare - prin două feluri de operaţiuni: revizia instalaţiei, care trebuie făcută o dată la 10 ani de la punerea în funcţiune [art. 3.38 alin. (5) din Normele citate] şi verificarea instalaţiei, care trebuie făcută la intervale de funcţionare de cel mult 2 ani [art. 3.38 alin. (4) din Normele citate], că datorită întreruperii abuzive, de către pârât, a furnizării gazelor naturale, petrecută la data de 30 mai 2004, instalaţia de alimentare nu a funcţionat până la data de 10 martie 2005, astfel încât potrivit art. 3.39 din Normele citate, societatea reclamantă a fost obligată să ceară revizia instalaţiei mai înainte de expirarea termenului de 10 ani de la punerea în funcţiune şi să suporte costurile corespunzătoare, însumând suma de 93.427,8 RON.
Precizează recurenta-reclamantă că verificarea instalaţiei al cărui cost trebuia să-l suporte a fost efectuată în data de 15 iunie 2004 conform anexei nr. 5.
Apreciază această recurentă că dacă întreruperea abuzivă a instalaţiei de alimentare cu gaze naturale nu ar fi durat mai mult de 6 luni, societatea reclamantă ar fi avut să suporte cheltuielile operaţiunii de revizie abia la data de 22 iunie 2012, după scurgerea a 10 ani de la revizia anterioară, făcută la 22 iunie 2002, conform anexelor nr. 6, 7 şi 9.
II. Recurenta-pârâtă SC G.D.F.S.E.R. SRL îşi subsumează criticile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând, în principal, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea completării probatoriului şi analizării cauzei sub toate aspectele iar, în subsidiar, modificarea în parte a deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată:
- ca prescrisă pentru sumele solicitate cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 8 septembrie 2004 - 20 februarie 2005;
- ca neîntemeiată şi suspendarea executării Sentinţei civile nr. 818 din 19 decembrie 2011 până la soluţionarea prezentului recurs.
Recurenta-pârâtă a formulat şi o cerere de suspendare a executării silite a sentinţei rămasă definitivă prin decizia recurată, admisă prin încheierea pronunţată la data de 20 noiembrie 2012.
Prealabil indicării criticilor recurenta-pârâtă prezintă un scurt istoric al cauzei, hotărârile judecătoreşti pronunţate între părţi, reţinute de primele două instanţe şi soluţia pronunţată de instanţa de apel, cu evocarea considerentelor reţinute în motivarea hotărârii.
1. în cadrul primei critici recurenta-pârâtă invocă insuficienta cercetare a fondului, de unde concluzionează asupra necesităţii casării deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru completarea probatoriului şi analizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale.
Din perspectiva acestei abordări recurenta-pârâtă consideră că modalitatea de calcul a prejudiciului este eronată şi contrară dispoziţiilor legale aplicabile întrucât cuantumul prejudiciului a fost greşit calculat pe fiecare dintre componentele acestuia, reproşând instanţei de apel soluţia de respingere a cererii sale de încuviinţare a unei noi expertize.
În continuare recurenta-pârâtă se raportează la fiecare componentă a prejudiciului, pentru a sublinia netemeinicia şi nelegalitatea deciziei recurate, astfel:
În determinarea profitului pretins nerealizat din activitatea de procesare spumă carbonică pentru contractul cu SC A. SA Slatina din perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, expertul desemnat nu a avut în vedere cheltuielile indirecte realizate de societatea reclamantă în realizarea profitului pretins, care trebuiau repartizate proporţional asupra tuturor activităţilor, din documentele prezentate expertului rezultând că profitul nerealizat de reclamanta SC S.R. SA Azuga, în perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, din activitatea de procesare spuma carbonică pentru contractul cu SC A. SA Slatina, este de 833.259,39 RON, iar nu de 1.164.116 RON, astfel cum a calculat expertul desemnat.
Consideră recurenta-pârâtă că instanţa de apel a reţinut în mod eronat şi nejustificat că recurenta face o confuzie între cheltuielile directe şi cheltuielile indirecte şi că expertul desemnat ar fi ţinut cont de toate cheltuielile pe care le-ar fi efectuat societatea.
Sub acest aspect recurenta-pârâtă subliniază confuzia în care se găsesc ambele instanţe aceasta fiind dată de faptul că recurenta-pârâtă nu a invocat caracterul excesiv al onorariului avocaţial, ci faptul că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între acest prejudiciu şi fapta ilicită ce i-a fost imputată.
Se precizează că pe de-o parte, între onorariul menţionat de contractul de asistenţă juridică şi onorariul solicitat de reclamantă este o diferenţă semnificativă, iar pe de altă parte, obiectul contractului de asistenţă juridică nu se referă exclusiv la acest litigiu ci şi la alte aspecte, cum ar fi consultanţa pentru "reglementarea obligaţiilor de mediu", rezultând faptul că evocatul contract nu avea ca obiect exclusiv asistenţa juridică aferentă acestui litigiu, astfel încât întreg onorariul să poată fi solicitat pe această cale. Totodată, se observă că durata contractului este diferită de durata pentru care s-au purtat între părţi litigiile evocate de instanţă.
Conchide recurenta-pârâtă, faţă de argumentele prezentate, că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel pentru administrarea probei cu expertiză din următoarele considerente:
- se impune efectuarea unei contra expertize care să stabilească în mod clar care au fost cheltuielile totale ale societăţii, care trebuie avut în vedere în stabilirea beneficiului nerealizat din activitatea de procesare a spumei carbonice;
- se impune identificarea costurilor cu serviciile avocaţiale în legătură de cauzalitate directă cu fapta imputată prin acţiunea de faţa dat fiind faptul că în recurs este admisibilă doar proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ. şi că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au verificat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale ci au apreciat că în speţă această chestiune a intrat în autoritatea de lucru judecat.
2. în cadrul celei de-a doua critici recurenta-pârâtă se raportează la soluţia dată de instanţă excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, arătând că în raport de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, faţă de momentul formulării acţiunii, respectiv la data de 21 februarie 2008, dreptul la acţiune al reclamantei pentru perioada 8 septembrie 2004 - 20 februarie 2005 s-a stins prin prescripţie, acţiunea pentru această perioadă fiind formulată în afara termenului general de 3 ani.
3. în cadrul cei de-a treia critici recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel a aplicat greşit legea în soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi prin neanalizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale la momentul reluării furnizării.
Arată recurenta-pârâtă că prin Decizia nr. 798 din 2 martie 2010 instanţa de fond s-a mărginit să valideze concluziile expertului cu privire la cuantumul prejudiciului pe perioada indicată în cererea introductivă, fără a verifica dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru repararea prejudiciului, astfel că a tratat dosarul de fond ca o prelungire a Dosarului nr. 5935/2004 apreciind că sarcina sa este doar de a se pronunţa cu privire la cuantumul prejudiciului, fără să cerceteze existenţa acestuia precum şi celelalte condiţii ale răspunderii contractuale, fapta ilicită, culpă şi raportul de cauzalitate.
Consideră recurenta-pârâtă că această modalitate de soluţionare a cauzei, anume limitarea numai la verificarea unei componente a prejudiciului, respectiv cuantumul acestuia, echivalează cu o neverificare a fondului cauzei, reţinerea autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale pentru repararea prejudiciului pretins prin întârzierea în reluarea furnizării fiind, de asemenea, greşită.
Precizează recurenta-pârâtă că, instanţa de apel a persistat în aceeaşi eroare, apreciind că în mod corect instanţa a reţinut autoritatea de lucru judecat, în ceea ce priveşte culpa sa în întreruperea furnizării gazelor, dat fiind faptul că ceea ce trebuia instanţa să stabilească în cadrul prezentului litigiu era faptul dacă, după ce s-a constatat că întreruperea a fost abuzivă, exista o culpă materializată într-un refuz nejustificat de reluare a furnizării gazelor.
Apreciază recurenta-pârâtă că îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale trebuia raportată la cel de-al doilea moment al reluării furnizării, iar nu la primul moment al întreruperii furnizării.
Cu privire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale recurenta-pârâtă arată că odată ce reclamanta nu a repus în discuţia părţilor şi nici pârâta nu a negat în vreun fel existenţa sau întinderea dreptului consfinţit prin Sentinţa comercială nr. 412 din 29 septembrie 2008, în mod greşit instanţa de fond a refuzat să mai analizeze îndeplinirea condiţiilor răspunderii în prezenta cauză, în ceea ce priveşte reluarea furnizării gazelor naturale, invocând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, inaplicabil în speţa de faţă.
Consideră recurenta-pârâtă că pentru perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005 nu sunt întrunite nici condiţiile răspunderii civile şi nici condiţiile cerute pentru a se putea obţine repararea prejudiciului, întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei faptei ilicite, dat fiind faptul că întârzierea reluării furnizării cu gaze imediat după pronunţarea sentinţei instanţei a fost cauzată de fapta ilicită a reclamantei, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în lege, situaţie în care recurenta-pârâtă este exonerată de răspundere.
Arată recurenta-pârâtă că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel prin decizia recurată, nu au analizat dacă în speţă este incidentă vreo cauză de exonerare a răspunderii debitorului, respectiv dacă întârzierea în reluarea furnizării gazelor naturale a fost cauzată de fapta creditoarei reclamante, ambele instanţe limitându-se să reţină autoritatea de lucru judecat în această privinţă, în mod cu totul neîntemeiat şi concluzionează în sensul că în speţă nu este întrunită nici condiţia vinovăţiei, deoarece recurentei-pârâte nu i se poate imputa vreo culpă pentru perioada indicată în acţiune, când nu s-a realizat rebranşarea ca urmare a neefectuării verificării periodice de către reclamantă, întrucât în speţă nu există o faptă ilicită a recurentei-pârâte, rezultă, pe cale de consecinţă, că nu este îndeplinită nici condiţia legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs.
Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta.
I. Referitor la recursul reclamantei Înalta Curte reţine că dispoziţiile cuprinse în art. 3 pct. 38 alin. (5) şi art. 3 pct. 38 alin. (4) din Normele tehnice privind exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale au fost corect interpretate şi aplicate de instanţa de apel, din perspectiva subiectului de drept căruia îi revenea obligaţia verificării instanţelor de utilizare şi a perioadei în care trebuia efectuată.
Odată ce recurenta-reclamantă avea calitatea de persoană juridică consumatoare de gaze naturale, potrivit textelor legale citate, apare evident faptul că ei îi incumba obligaţia de verificare a instalaţiilor de utilizare în termenul legal prevăzut, cheltuielile aferente acestei operaţiuni căzând în sarcina aceleiaşi părţi.
Aşadar, din punctul de vedere al criticilor formulate de recurenta-reclamantă, decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată, recursul fiind nefondat.
II. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC G.D.F.S.E.R. sunt de reţinut următoarele:
Prima critică, vizând insuficienta cercetare a fondului este susţinută numai de argumente care aduc în discuţie temeinicia hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi cea de apel, întrucât vizează modalitatea de calcul a prejudiciului din perspectiva componentelor avute în vedere de expert la efectuarea raportului de expertiză, atât sub aspectul prejudiciului dedus din activitatea de procesare spumă carbonică cât şi pentru prejudiciul pretins cu titlu de cheltuieli suplimentare în cuantum de 29.648 RON onorariu avocat.
Cea de-a doua critică, privind excepţia prescripţiei dreptului la acţiune nu a format obiectul analizei instanţei de apel, astfel că nu poate fi examinată omisso medio direct în recurs.
Critica privind greşita reţinere de către instanţe a intervenirii autorităţii de lucru judecat nu poate fi primită întrucât, astfel cum rezultă din lecturarea celor două hotărâri, statuările instanţei intrate în puterea de lucru judecat au vizat existenţa unui contract valabil încheiat între părţi, caracterul abuziv al întreruperii gazelor de către recurenta-pârâtă, astfel că reanalizarea acestor aspecte pentru a doua oară de către instanţe ar fi însemnat o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice consacrat de art. 1201 şi art. 1202 alin. (2) teza a II-a din vechiul C. civ.
Cea din urmă critică privind neanalizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale la momentul reluării furnizării este, ca şi prima critică susţinută de argumente care readuc spre analiză inexistenţa prejudiciului şi a faptei ilicite din perspectiva probatoriilor şi a situaţiei de fapt reţinută de instanţă ce nu pot forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală, în raport de limitele trasate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC S.R. SA Azuga şi de recurenta-pârâtă SC G.D.F.S.E.R. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 52 din 16 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 936/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2170/2014. Civil. Partaj judiciar.... → |
|---|
