ICCJ. Decizia nr. 962/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 962/2014
Dosar nr. 7183/62/2010
Şedinţa publică din 25 martie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărneşti la data de 9 februarie 2009, reclamanţii P.N., P.A.C., P.R.I., P.L., P.C., P.M., P.E.M., P.E.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. şi P.M.L. au chemat în judecată pe pârâţii A.M., R.N., R.A., R.A.A., B.I., B.I.A., B.I.B., B.L., A.G. şi A.M.A. solicitând instanţei obligarea acestora să le lase în deplină proprietare şi liniştită posesie porţiunile de teren pe care le-au ocupat din imobilul înscris în CF S., devenită prin conversie, CF B.; obligarea pârâţilor să readucă terenul în starea iniţială, prin demolarea construcţiilor cu care ocupă terenul proprietatea reclamanţilor, iar în caz contrar, să fie autorizaţi reclamanţii să efectueze această lucrare pe cheltuiala lor.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., reclamanţii au arătat că sunt coproprietari ai imobilului mai sus individualizat şi, prin decizia civilă nr. 201/2005, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1087/2003 a Judecătoriei Zărneşti şi a dispus obligarea pârâţilor R.A., R.A.A., B.I., B.I.A., B.I.B. şi B.L. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul înscris în CF S.
Reclamanţii au susţinut că au încercat să pună în executare această hotărâre (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 552/2006), însă pârâţii s-au opus. Fără a avea un titlu valabil şi cu rea-credinţă au edificat construcţii pe terenul proprietatea reclamanţilor.
Au mai arătat reclamanţii că s-a statuat de către Curtea de Apel Braşov, cu autoritate de lucru judecat, că edificarea construcţiilor de către pârâţii R.A., R.A.A., B.I., B.I.A., B.I.B. şi B.L. nu transferă dreptul de proprietate asupra terenului şi că principiul error communis facit jus nu are aplicabilitate în cauză.
Pe parcursul soluţionării cauzei, reclamanţii P.E.M., P.E.I., P.E.N.G. şi-au schimbat numele pe cale administrativă şi au solicitat instanţei să ia act de această modificare a numelui.
Prin sentinţa civilă nr. 817 din 21 mai 2010, Judecătoria Zărneşti şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, având în vedere valoarea imobilului stabilită prin expertiză, la suma de 3.951.763 RON, peste limita de 500.000 RON, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Pe rolul Tribunalului Braşov, pârâţii R.A., R.A.A., A.G., A.M.A., B.E., B.L.A., B.I.C., B.I.B. şi B.L. au formulat cerere de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Comunei B., prin primar solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamanţilor, să fie obligaţi chemaţii în garanţie la plata despăgubirilor băneşti, egale cu valoarea actuală de circulaţie a imobilului, teren şi construcţie.
Intervenienta Comuna B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, şi a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Reclamanţii au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru. Aceasta a fost admisă în parte, astfel că, taxa judiciară de timbru a fost achitată eşalonat.
Ulterior, reclamanţii au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că are calitatea de reclamant P.N.M., nu P.N., iar P.A.C. a fost menţionat în cererea de chemare în judecată, din eroare. S-a mai arătat că P.M. este una şi aceeaşi persoană cu T.M., iar reclamanta P.M.L. s-a căsătorit, luând numele de B.
Pârâţii au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eşalonării plăţii taxei de timbru datorată pentru cererile de chemare în garanţie.
Prin încheierea din 30 martie 2011, Tribunalul Braşov a admis, în parte, cererile de acordare a ajutorului public judiciar formulate de reclamanţii P.R.I., P.E.N.G., P.E., P.M., P.C., N.S.M., P.M.L. şi P.R.I.
A respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul P.N.
A redus diferenţa de taxă judiciară de timbru datorată, de la 40.179 RON, la 20.000 RON şi a fost eşalonată plata acesteia în 20 rate lunare de câte 1.000 RON, începând cu luna aprilie 2011.
Cererea pârâţilor R.A. şi R.A.A. de acordare a ajutorului public judiciar a fost admisă în parte, a fost redusă taxa judiciară de timbru la 5.338 RON şi eşalonată în 24 rate lunare începând cu luna aprilie 2011. Aceştia nu au achitat nicio tranşă.
Cererile de acordare a ajutorului public judiciar formulate de pârâţii A.G., A.M.A., B.E., B.L.A., B.I.C., B.I.B. şi B.L. au fost admise.
După decesul pârâtei B.L., instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 51/2008 şi a solicitat moştenitorilor acesteia să plătească taxa judiciară de timbru sau să solicite acordarea ajutorului public judiciar, dar aceştia nu au răspuns solicitării instanţei.
Pe parcursul desfăşurării procesului au decedat pârâţii B.I. şi B.L., calitatea procesuală a acestora fiind transmisă către moştenitorii lor: B.E., B.L.A. şi B.I.C., respectiv B.I.B., B.G., B.C.I. şi B.C.L.
Instanţa a invocat excepţia insuficientei timbrări a cererilor de chemare în garanţie formulate de pârâţii R.A., R.A.A. şi de defuncta B.L., faţă de poziţia procesuală adoptată de moştenitorii acesteia.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pârâţii R.A., R.A.A. şi moştenitorii defunctei B.L. nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar pentru cererile de chemare în garanţie formulate.
Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată; neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Instanţa de fond a anulat cererile de chemare în garanţie formulate de aceşti pârâţi.
Intervenienţii-chemaţi în garanţie au invocat, prin întâmpinările formulate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, faţă de prevederile art. 25 şi art. 37 din Decretul nr. 31/1954.
Art. 25 din Decretul nr. 31/1954 prevede că statul este subiect de drepturi şi obligaţii numai în cazurile în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabileşte alte organe în acest scop, iar art. 37 din acelaşi act normativ prevede că statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor şi celorlalte instituţii de stat dacă ele sunt persoane juridice.
Excepţia invocată nu este întemeiată deoarece, din încheierea de carte funciară emisă la data de 4 iulie 1978 rezultă că Statul Român era proprietar tabular al terenului, teren care a fost dezmembrat în parcele şi atribuit spre folosinţă unor persoane fizice, printre care şi pârâţii din prezentul litigiu.
Calitatea de proprietar tabular justifică legitimitatea procesuală a statului în prezentul litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 56/S din 7 martie 2013, Tribunalul Braşov a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâţii R.A., R.A.A. şi de B.L. (în urma decesului acesteia), calitatea sa procesuală fiind preluată de moştenitorii B.C.L., B.C.I., B.G. şi B.I.B. şi, în consecinţă, a anulat cererile de chemare în garanţie formulate de aceştia.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
A fost respinsă cererea formulată de pârâţii A.M., A.G., A.M.A., B.E., B.L.A. şi B.I.C., B.E., R.N., B.I.B., privind chemarea în garanţie a intervenienţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a comunei B. prin Primar.
Au fost obligaţi reclamanţii să plătească, în pârţi egale, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma 1.500 RON de către pârâtul R.N.; suma de 10.000 RON către pârâţii R.A. şi R.A.A.; suma de 10.000 RON către pârâţii A.G. şi A.M.A.; suma de 10.000 RON către pârâţii B.E., B.L.A. şi B.I.C. şi suma de 5.000 RON către moştenitorii defunctei B.L., pârâţii B.C.L., B.C.I., B.G. şi B.I.B.
Prin sentinţa civilă nr. 70/2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost completat dispozitivul acestei sentinţe, în sensul că s-a respins cererea reclamanţilor de reducere a onorariului de expert.
Au fost obligaţi reclamanţii P.N.M., P.R.I., P.L., P.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E., P.M.L. să plătească, fiecare, suma de 309 RON în contul Biroului Local de Expertize, pentru expertiza întocmită în cauză de expert F.A.
Împotriva sentinţei civile nr. 56/S din 7 martie 2013 a Tribunalului Braşov au declarat apel reclamanţii P.C., P.N.M., P.R.I., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. şi P.M.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă au fost invocate critici privind greşita apreciere a Tribunalului Braşov, care nu a respectat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 201/Ap din 28 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 373/AP/2004 al Curţii de Apel Braşov, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia.
O altă critică a vizat probele administrate, anume expertiza dispusă în cauză şi s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, întrucât probatoriul este incomplet, iar raportul de expertiză a identificat imobilele deţinute de reclamanţi formal, fără a efectua măsurătorile topografice ce se impuneau în cauză, în timp ce, la identificarea imobilelor deţinute de pârâţi s-a procedat la efectuarea acestora, ceea ce a determinat concluzia nereală a Tribunalului Braşov, conform căreia „pârâţii folosesc terenurile ce le-au fost atribuite pentru construirea de locuinţe şi, în plus, alte suprafeţe de teren care nu se suprapun peste imobilul proprietatea reclamanţilor”.
Pe parcursul soluţionării apelului, apelanţii-reclamanţi au precizat că îşi restrâng apelul, doar la criticile privind acţiunea în revendicare şi renunţă la criticile privind modul de soluţionare al petitului referitor la demolarea construcţiilor.
Prin decizia nr. 82/Ap din 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 56/S din 7 martie 2013 a Tribunalului Braşov. A dispus obligarea apelanţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, în apel, către intimaţii-pârâţi B.I.C. în cuantum de 3.720 RON şi către intimata-pârâtă A.M. în cuantum de 3.000 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia de primire a cererii de apel pe rolul său, Curtea de Apel Braşov a stabilit în sarcina apelanţilor-reclamanţi să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 21.814,32 RON şi 5 RON timbru judiciar, instanţa apreciind suma menţionată, calculată la valoarea imobilului 3.951.763 RON, apelanţii-reclamanţi fiind citaţi cu menţiunea achitării acestei taxe judiciare de timbru, pentru termenul de judecată din 12 iunie 2013.
La termenul sus menţionat, apelanţii-reclamanţi P.C., P.N.M., P.R.I., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. şi P.M.L. au depus în instanţă o cerere de ajutor public judiciar, prin care au solicitat scutirea totală de la plata taxei judiciare de timbru şi, în subsidiar, scutirea parţială sau eşalonarea acestei plăţi, pe o perioadă de 48 de luni.
Cererea de acordarea a ajutorului public judiciar a fost respinsă de instanţă, prin încheierea din camera de consiliu de la 24 iulie 2013.
Împotriva acestei soluţii, apelanţii-reclamanţi au formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă, prin încheierea din 20 septembrie 2013.
La termenul din 25 septembrie 2013 apelaţii-reclamanţi au solicitat instanţei de apel să procedeze la soluţionarea apelului, în lipsa dovezii de achitate a taxei judiciare de timbru, motivat de faptul că sunt încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind accesul la justiţie, datorită cuantumul taxei judiciare de timbru, excesiv de mare şi împovărător pentru părţi.
S-a mai susţinut că în speţă este aplicabilă Cauza Weissman contra României şi că, în cazul concret dedus judecăţii, instanţa de apel poate proceda la judecarea apelului.
Examinând aspectele învederate, instanţa de apel a reţinut că, nu este incidentă în speţa de faţă, Cauza Weissman contra României, deoarece în acea cauză părţile au fost obligate la plata unei taxe de timbru de 323.264 euro şi s-a apreciat că aceasta este excesiv de împovărătoare pentru orice justiţiabil obişnuit. Cât priveşte cuantumul de 21.814,32 RON la care au fost obligaţi apelanţii-reclamanţi din prezenta cauză, nu se poate susţine cu temei că este împovărător şi excesiv de mare, pentru că a fost stabilit în solidar şi putea fi achitat de oricare dintre apelanţi. Totodată, nu se poate susţine nici că suma din speţă este comparabilă cu suma de 323.264 euro, cum s-a reţinut de C.E.D.O. în Cauza Weissman contra României. În plus, părţile au uzat de căile procesuale puse la dispoziţie de legiuitor în vederea acordării de ajutor public judiciar, însă, pentru considerentele arătate, acestea nu au fost acordate.
De altfel, apelanţii-reclamanţi au avut la dispoziţie un termen rezonabil, de aproape cinci luni de la data înregistrării apelului, până la termenul din 25 septembrie 2013, în care se puteau depune diligenţe pentru achitarea taxei judiciare de timbru.
În consecinţă, instanţa de apel a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care atrag sancţiunea nulităţii cererii de apel în cazul neachitării taxei judiciare de timbru.
Pe cale de consecinţă, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. privind obligarea apelanţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată din apel ocazionate de intimaţii-pârâţi.
Împotriva deciziei nr. 82/Ap din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, au declarat recurs reclamanţii P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., P.M., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. şi P.M.L., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii-reclamanţi solicită admitere recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei de apel. În subsidiar, se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii curţii de apel, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată la care au fost obligaţi intimaţii B.I.C. şi A.M., conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, se aduc critici soluţiei acordate cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamanţi şi refuzului instanţei de control judiciar de a soluţiona pe fond apelul, chiar şi în ipoteza în care nu s-a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamanţilor-apelanţi şi se arată că, prin nesoluţionarea apelului pe fond, instanţa a pronunţat o soluţie ce contravine prinicipiului liberului acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recurenţii-reclamanţi susţin că prin cererea de acordare a ajutorului public judiciar, în apel, aceştia au arătat că au înţeles să îşi restrângă apelul declarat, doar la constatarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 201/Ap din 28 mai 2005 pronunţată în Dosarul nr. 373/Ap/2004 al Curţii de Apel Braşov, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia, renunţând la petitul privind demolarea construcţiilor.
Precizează că renunţând la capătul de cerere privind construcţiile, acţiunea în revendicare doar cu privire la teren justifică aplicarea unei taxe judiciare de timbru mai mici şi, din eroare, instanţa de apel a avut în vedere calcului acesteia, raportat la întregul imobil (teren şi construcţie).
Nemulţumirea recurenţilor-reclamanţi vizează cuantumul taxei judiciare de timbru de 21.814,32 RON, ca fiind mult prea mare în raport de posibilităţile financiare ale acestora şi, deşi recunosc caracterul solidar al acestei taxe, se face referire la Cauza Weissman contra României, susţinându-se că aceasta trebuie stabilită in concreto, raportat la situaţia financiară a fiecărei persoane şi, nu în mod generic, în funcţie de criterii subiective.
Totodată, recurenţii-reclamanţi critică soluţia instanţei de apel, faţă de împrejurarea că această instanţă, nu a înlesnit accesul efectiv al reclamanţilor la apărarea drepturilor ce fac obiectul litigiului, în situaţia restrângerii apelului, calculând o taxă judiciară de timbru prea mare, respingând greşit cererea de reexaminare şi arată că, prin decizia pronunţată, instanţa de apel a dispus obligarea reclamanţilor la plata unor cheltuieli de judecată prea mari, solicitând, în subsidiar, reducerea acestora conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865.
Recursul declarat de reclamanţi este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţii P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. şi P.M.L., la 12 iunie 2013 aceştia au solicitat scutirea totală de la plata taxei judiciare de timbru şi, în subsidiar, scutirea parţială de la plata acesteia şi/sau eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru pe o perioadă de 48 de luni, cu motivarea că, prin cererea de apel au renunţat la petitul 2 al cererii de chemare în judecată, respectiv demolarea construcţiilor aflate pe terenul proprietatea acestora.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din 24 iulie 2013, a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii totale sau parţiale şi eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 8 şi art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008, reţinându-se că taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar au fost stabilite în solidar pentru toate părţile aflate în coparticipare procesuală, la cuantumul de 21.814,32 RON şi 5 RON timbru judiciar.
Prin încheierea pronunţată la data de 20 septembrie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de reexaminare formulată de apelanţii-reclamanţi P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. şi P.M.L. împotriva încheierii din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Braşov.
Curtea de Apel Braşov şi-a motivat soluţia de respingere a cererii de reexaminare şi a reţinut că, în speţă, nu s-a realizat o restrângere a motivelor de apel, faţă de împrejurarea că acestea, nu au fost formulate iniţial prin declaraţia de apel, depusă la 8 mai 2013, astfel încât să fie incident şi să producă efecte juridice, principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, în sensul solicitat de reclamanţi, acela al renunţării la o parte din criticile formulate.
Referitor la cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit anterior motivării apelului, instanţa de control judiciar a constatat că apelanţii-reclamanţi aveau posibilitatea de a contesta valoarea taxei judiciare de timbru, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate şi, pe cale de consecinţă, neprocedând astfel, cuantumul acesteia nu poate fi analizat prin cererea de reexaminare.
Înalta Curte constată că a fost contestată de către reclamanţi măsura de respingere a cererii de ajutor public judiciar în apel şi această procedură s-a realizat prin intermediul căii de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare, legea prevăzând în mod expres această cale de atac, conform art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Astfel, prin încheierea din 20 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, cererea de reexaminare a fost respinsă, cu caracter irevocabil.
Ca atare, caracterul irevocabil al acestei încheieri nu poate determina o altă cenzură, prin intermediul recursului, cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 6 şi art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, deoarece încheierea atacată are deja caracterul irevocabil, consfinţit de lege, fiind exercitată calea de atac a reexaminării.
Instanţa de apel a reţinut corect că reclamanţii au contestat prin reexaminare doar cererea de ajutor public judiciar, dar împotriva modului de calcul al taxei judiciare de timbru stabilită în cuantum de 21.814,32 RON nu s-a exercitat calea de atac prevăzută de Legea nr. 146/1997.
Răspunzând criticilor ce au în vedere împiedicarea accesului la justiţie, Înalta Curte reţine că, avându-se în vedere caracterul limitativ al resurselor publice disponibile pentru acţiunile civile, un sistem judiciar naţional trebuie, în mod necesar, să prevadă condiţiile în care se acordă ajutorul public judiciar, sub formele reglementate de art. 6 din ordonanţă, fără a încălca vreun criteriu în ceea ce priveşte persoanele ce beneficiază de o astfel de scutire.
Diferenţa de tratament devine discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie (situaţie ce nu se identifică în speţă), numai atunci când autorităţile statale „introduc distincţii între situaţii analoge şi comparabile”, fără ca acestea să se bazeze pe „o justificare rezonabilă şi obiectivă”.
După cum a decis în mod constant instanţa europeană, dacă acest text oferă o protecţie împotriva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoanele aflate în situaţii analoge sau comparabile, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă”; statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură, diferenţele de situaţii analoge sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate.
Întinderea acestei marje depinde de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie, iar prezenţa sau absenţa unui numitor comun al sistemelor juridice ale statelor contractante, într-un domeniu dat, poate constitui un factor pertinent în determinarea acestei marje de apreciere.
Instanţa de apel a reţinut corect că, spre deosebire de cauza Weissman contra României, în care limitarea dreptului reclamanţilor de acces la instanţă a apărut în stadiul iniţial al procedurii, în speţă, reclamanţii nu se pot prevala de această situaţie, deoarece cererea de ajutor public judiciar le-a mai fost admisă în prezentul litigiu (astfel cum rezultă din motivarea în fapt a cererii, în care reclamanţii arată că „declarăm pe proprie răspundere (…) faptul că, cu excepţia prezentului litigiu, nu am beneficiat de ajutor judiciar în ultimele 12 luni de la data formulării prezentei cereri”).
De asemenea, în Cauza Iorga contra Romaniei, C.E.D.O. a statuat că, la momentul respectiv, nu exista nicio cale de atac efectivă pentru a solicita eşalonarea sau scutirea de plata taxelor judiciare de timbru şi că, în orice caz, independenţa justiţiei putea fi pusă la îndoială din cauză că hotărârea prin care instanţa stabilea taxa de timbru trebuia să fie contestată în faţa unui minister, (nici această ipoteză nefiind incidentă în cauză).
În astfel de cauze, C.E.D.O. a verificat dacă limitările aplicate nu au restrâns dreptul de acces al persoanei la o instanţă, într-o manieră sau într-o măsură în care acesta să fie atins, chiar în substanţa sa. A considerat că limitările de natură financiară se conciliază cu prevederile art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, doar în măsura în care acestea vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate de stat şi scopul vizat de acesta.
În legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanţa europeană a apreciat că restricţia dreptului de acces urmăreşte un scop legitim, vizând, în esenţă, buna administrare a justiţiei. Mai mult, în ceea ce priveşte problema clarităţii şi previzibilităţii stabilirii şi achitării taxelor, s-a admis faptul că dreptul naţional român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalităţile sale de calcul şi consecinţele în caz de neplată, reclamanţii putându-se aştepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate.
Criticile aduse deciziei în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la soluţia greşită dată cererii de reexaminare sunt analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numai sub aspectul pretinsei încălcări a liberului acces la justiţie, fiind de evidenţiat că, aspectele deduse judecăţii în apel sub forma criticilor în recurs au fost deja valorificate prin intermediul căii de atac speciale (reexaminarea) deschisă de lege împotriva unor astfel de soluţii ale instanţei.
Împrejurarea că a fost exercitată o cale de atac internă nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum aceasta este înţeleasă, în termenii reglementaţi de dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ceea ce este esenţial, sub aspectul care interesează reclamanţii, din punct de vedere al procesului echitabil, este ca aceştia să poată supune contestaţia lor unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, având în vedere că dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.
Statele au o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac şi doar în materie penală au obligaţia asigurării accesului la dublu grad de jurisdicţie (art. 2 din Protocolul nr. 7).
Aşadar, aducând judecăţii în recurs aspecte care vizează soluţii devenite irevocabile, după exercitarea căii de atac speciale, acestea nu pot fi examinate, decât şi în limitele verificării respectării liberului acces la justiţie, acesta fiind cadrul analizei în recurs.
Deşi au fost invocate generic, critici încadrate de reclamanţi în cuprinsul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, „instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)”, în speţă, nu rezultă incidenţa acestui motiv de nelegalitate.
Nici criticile formulate cu caracter subsidiar, în sensul admiterii recursului, modificării în parte a deciziei atacate şi reducerii cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865 la care au fost obligaţi intimaţii, nu sunt fondate.
Nu se poate reţine aplicarea sau interpretarea greşită, în speţă, a dispoziţiilor din textul procedural mai sus evocat, deoarece, pe de o parte, cheltuielile de judecată au fost justificate prin chitanţele şi facturile depuse la dosar apel, fiind aplicate în mod corect dispoziţiile art. 274 alin. (1) din acelaşi cod, iar pe de altă parte, dreptul instanţei de a mări sau micşora onorariile de avocat, constituie o facultate lăsată la aprecierea judecătorului, norma la care s-a făcut referire neavând un caracter imperativ, ci de recomandare.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, faţă de solicitarea intimatului-pârât R.N. formulată în cuprinsul întâmpinării depusă de acesta la dosar recurs, Înalta Curte va dispune obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata sumei de 800 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-pârât R.N., reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., P.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. şi P.M.L. împotriva deciziei nr. 82Ap din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenţii-reclamanţi la 800 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât R.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 941/2014. Civil. Obligaţie de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1001/2014. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
