ICCJ. Decizia nr. 932/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 932/2014
Dosar nr. 688/122/2011
Şedinţa publică de la 20 martie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 688/122 din 11 martie 2012, reclamantul I.F. a chemat în judecată pe pârâţii Spitalul Judeţean Giurgiu şi Direcţia Sanitară a Judeţului Giurgiu, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 800.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru infestarea fiului său I.G.M., născut la data de 18 iulie 1989 şi decedat la data de 29 ianuarie 1998, „cu virusul HIV, evoluat SIDA prin tratament injectabil cu seringi metalice”.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115-art. 119 C. proc. civ., art. 19 C. proc. pen., Ordinul ministrului sănătăţii nr. 529/2010, O.U.G. nr. 48/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 2 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu, invocată de aceasta prin întâmpinare, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul I.F., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, invocată din oficiu de instanţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul I.F., în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu, împotriva pârâţilor Spitalul Judeţean Giurgiu, şi Consiliul Judeţean Giurgiu, ca fiind prescrisă.
Cheltuielile procesuale avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, în baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.
Prin decizia nr. 145R din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul reclamantului, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Acţiunea formulată de apelant, prin care s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a intimaţilor, pentru decesul fiului său I.G.M., născut la data de 18 iulie 1989 şi decedat la data de 29 ianuarie 1998, infectat „cu virusul HIV, evoluat SIDA prin tratament injectabil cu seringi metalice”, este o acţiune patrimonială, prin care se urmăreşte valorificarea unui drept patrimonial, care trebuie exercitată în termenul legal, în caz contrar, dreptul la acţiune se stinge prin prescripţie, în conformitate cu art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Termenul general de prescripţie este de 3 ani, în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar în cazul acţiunii în răspundere civilă delictuală, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, în conformitate cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
În cauza de faţă, momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie este data decesului minorului, fiind înlăturate toate susţinerile referitoare la faptul că această situaţie ar fi fost cunoscută ulterior decesului, deşi din actele depuse de însuşi apelant a rezultat că minorul a fost diagnosticat cu HIV încă din anul 1993.
Apelantul nu a precizat, momentul de la care a înţeles să curgă termenul de prescripţie şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 167/1958 s-a constatat că acest termen nici nu a fost întrerupt.
Susţinerile apelantului că plângerile penale formulate au întrerupt cursul prescripţiei s-au considerat nefondate, întrucât plângerile formulate în anul 2005, împotriva Ministerului Sănătăţii prin Direcţia Sanitară a Judeţului Giurgiu şi în anul 2010, împotriva Spitalului Judeţean Giurgiu, au fost soluţionate prin rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, iar prin sentinţa penală nr. 219 din 18 mai 2011 pronunţată de către Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 454/122/2001, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale privind pe Spitalul Judeţean Giurgiu.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantul a formulat recurs prin care, fără a indica un temei legal, a arătat că îşi menţine apărările formulate în cadrul apelului. A mai arătat că drepturile sale părinteşti au fost interzise la data arestării sale în septembrie 1998, însă prin hotărârea C.E.D.O. pronunţată la 14 octombrie 2008 a câştigat procesul împotriva Statului român şi s-a dispus repunerea sa în drepturi. A susţinut şi faptul că se consideră vătămat prin luarea măsurii de interdicţie a drepturilor părinteşti, că avea dreptul de a solicita despăgubiri, că instanţa supremă a recunoscut hotărârea C.E.D.O. şi că este îndreptăţit la daune morale de la cei care se fac vinovaţi de decesul copilului său.
În şedinţa publică din 20 martie 2014, instanţa a invocat, din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că motivele formulate de recurent nu se încadrează în art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului.
Examinând, cu prioritate, această excepţie, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, prezentarea situaţiei legate de luarea măsurii de interzicere a exercitării drepturilor părinteşti şi ridicarea acesteia prin hotărârea pronunţată de C.E.D.O., în raport de care se consideră vătămat în dreptul său de a solicita despăgubiri de la cei care se fac vinovaţi de decesul copilului său, nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări şi situaţii de fapt care nu au legătură cu argumentele deciziei recurate.
De altfel, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea şi evaluarea situaţiilor de fapt, ce pot fi invocate doar în apel, nu pot fi analizate în acest cadru procesual.
Pentru considerentele arătate, reţinând că în speţă nu s-au invocat motive de ordine publică, Înalta Curte constată, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este nul.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva deciziei nr. 145R din 19 aprilie 2013 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 895/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 934/2014. Civil → |
|---|
