ICCJ. Decizia nr. 1089/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1089/2015
Dosar nr. 506/43/2008*
Şedinţa publică din 23 aprilie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 523 din 03 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 5496/2005, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii H.V. şi H.P.V. în contradictoriu cu P. Sighişoara şi P.M. Sighişoara şi s-a anulat Dispoziţia nr. 912 din 20 iulie 2005 emisă de P. Sighişoara. De asemenea, s-au respins capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilelor litigioase şi cel privind anularea Dispoziţiei nr. 1491 din 22 noiembrie 2005 emisă de P. Sighişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că terenurile înscrise în CF nr. 1960 şi CF nr. 2999 Sighişoara sunt situate în extravilan şi fac obiectul Legii nr. 18/1991, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin Decizia nr. 40/ A din 08 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul declarat de reclamantul H.P.V. în nume propriu şi ca moştenitor al reclamantului H.V. împotriva acestei hotărâri şi, schimbând-o în parte, a dispus restituirea în natură către reclamant a terenurilor intravilane înscrise în CF 1960 Sighişoara nr. top. 8287 şi 8288 şi înaintarea către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighişoara a notificărilor privind imobilul înscris în CF 2999 Sighişoara, nr. top. 5589 şi 5590, obligând pârâţii să plătească reclamantului cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 4619 din 21 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a casat decizia nr. 40/ A din 08 noiembrie 2012 şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Cu privire la soluţia instanţei de apel privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. 1960 Sighişoara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţa de apel nu a verificat sub toate aspectele prima ipoteză menţionată în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, care exclude incidenţa acestei legi de reparaţie în cazul imobilelor situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării. În acest sens, Curtea a observat că nu s-a analizat situaţia imobilului la data notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, aspect esenţial la stabilirea incidenţei sau înlăturării aplicării acestui act normativ în cauză.
Prin decizia pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că limitele casării vizează numai terenurile înscrise în CF nr. 1960 Sighişoara, cu privire la cele din CF nr. 2999 soluţia instanţei de apel fiind corectă şi a dispus ca, în rejudecare, să se completeze probatoriul pentru stabilirea situaţiei terenurilor la data notificării (extravilan sau intravilan), urmând a se avea în vedere cererea în probaţiune formulată de reclamant la termenul de judecată din 11 decembrie 2007.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, la data de 10 septembrie 2014, sub nr. 506/43/2008*.
Conformându-se dispoziţiilor instanţei de control judiciar, instanţa de apel a dispus completarea probatoriului, încuviinţând cererea în probaţiune formulată de reclamant la termenul din data de 11 decembrie 2007, depunându-se la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresa P.M. Sighişoara nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 la care sunt ataşate 3 extrase din planşele Cadastrului agricol al Municipiului Sighişoara, un extras din Registrul parcelelor şi un extras din Registrul posesorilor.
Prin decizia civilă nr. 4/ A din 15 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul H.P.V., în nume propriu şi în calitate de moştenitor al reclamantului H.V., împotriva sentinţei civile nr. 523 din 3 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 5496/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, din actele şi lucrările dosarului, în raport de limitele de casare stabilite prin Decizia nr. 4619 din 21 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 912 din 20 iulie 2005 emisă de P. Sighişoara s-a respins notificarea formulată de reclamanţi înregistrată sub nr. 188 şi nr. 186/2001 privind restituirea în natură a terenurilor înscrise în CF nr. 1960 şi nr. 2999 Sighişoara, întrucât au făcut obiectul legilor fondului funciar, reţinându-se că terenul din CF nr. 1960 a fost atribuit în baza Legii nr. 18/1991 lui G.D.M., iar terenul din CF nr. 2999 a fost atribuit în baza Legii nr. 1/2000 Consiliului local.
La data de 22 noiembrie 2005, P. Sighişoara a emis o nouă dispoziţie, cu nr. 1491, prin care a dispus ca notificarea reclamanţilor să fie înaintată Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 1454 din 31 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 2846/308/2010, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 489 din 30 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a constatat nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate nr. 134873/1994 emis pe numele lui G.D.M., în ceea ce priveşte terenul înscris în CF nr. 1960 Sighişoara, nr. top. 8287, 8288, în suprafaţă de 5795 m.p. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că terenul era situat în intravilan la momentul preluării abuzive şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare, la data preluării de către stat terenul înscris în CF nr. 1960 Sighişoara se afla în intravilan, însă instanţa de trimitere trebuie să verifice dacă la data notificării terenul se afla în intravilan sau în extravilan.
În acest sens, s-a reţinut că notificarea cu privire la aceste terenuri a fost formulată la data de 12 iulie 2001, urmând a verifica situaţia terenului la această dată.
Potrivit expertizei de specialitate efectuate în cauză deşi, potrivit menţiunilor din cartea funciară, terenul figurează ca fiind intravilan, în evidenţele de cadastru funciar terenurile figurează în extravilanul municipiului Sighişoara, categoria de folosinţă pentru terenul înscris în CF 1960 nr. top. 8287, 8288 fiind păşune.
Concluziile raportului de expertiză menţionate anterior sunt confirmate şi de împrejurarea că prin Titlul de proprietate nr. 134873 emis în anul 1994, prin care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea numitei G.D.M. şi în care a fost inclus terenul înscris în CF nr. 1960 nr. top. 8287, 8288, acesta figura în extravilan.
Potrivit adresei nr. 25875/2015 emisă de P.M. Sighişoara, în Planul Urbanistic General al oraşului valabil din anul 1994, terenul în litigiu figurează în extravilan, împrejurare care rezultă şi din planşele aflate la dosar.
Faţă de cele reţinute anterior, rezultă că din anul 1994 terenul înscris în CF 1960 nr. top. 8287, 8288 este situat în extravilanul municipiului Sighişoara, situaţia acestuia fiind neschimbată şi în prezent. Astfel că la data de 12 iulie 2001, când s-a făcut notificarea, terenul se afla în extravilan, neavând relevanţă menţiunea din cartea funciară, întrucât aceasta vizează perioada anterioară preluării bunului de către stat, însă, la momentul notificării, situaţia terenului era diferită.
În raport de această împrejurare, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, citate anterior, terenul situându-se în extravilan la data notificării, acesta nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă, instanţa a constatat că Dispoziţia nr. 1491/2005 emisă de Primarul municipiului Sighişoara, prin care s-a dispus ca notificarea reclamanţilor să fie înaintată Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighişoara este legală, neimpunându-se anularea acesteia.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., instanţa a respins apelul reclamantului, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul H.P.V., solicitând admiterea acestuia şi, drept consecinţă, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Târgu Mureş; în subsidiar, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, admiterea apelului şi anularea parţială a Dispoziţiei emisă de P. Sighişoara sub nr. 1491 din 22 noiembrie 2005 în privinţa restituirii în natură a terenului înscris în CF nr. 1960 Sighişoara, nr. top 8287 şi 8288; obligarea intimaţilor P. Sighişoara şi P.M. Sighişoara la plata cheltuielilor de judecată în apel şi recurs.
Decizia atacată este nelegală, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, este incident şi motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel încălcând art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, urmare unei aprecieri greşite a probelor, precum şi art. 20 din Legea nr. 50/1991, forma în vigoare la momentul adoptării P.U.G.M. Sighişoara, respectiv art. 46 din Legea nr. 350/2001.
În ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant susţine faptul că instanţa de apel nu s-a conformat dispoziţiilor din decizia de casare, în sensul completării probatoriului, inclusiv conform solicitării reclamantului din faţa primei instanţe, în vederea stabilirii, fără echivoc, a aplicabilităţii art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, referitor la regimul juridic al terenului litigios la momentul formulării notificării.
Deşi instanţa superioară de fond a emis o adresă către municipiul Sighişoara în care a solicitat relaţii în privinţa terenului în litigiu, răspunsul a fost unul evaziv, în aceeaşi notă cu toate luările de poziţie pe această temă pe tot parcursul derulării litigiului.
Astfel, în adresa comunicată instanţei se arată că potrivit cadastrului agricol terenul s-ar afla în extravilanul municipiului Sighişoara, însă nu s-a făcut nici o precizare fermă în privinţa apartenenţei la extravilan sau intravilan potrivit planului urbanistic general, singurul document care atestă apartenenţa unui teren la această categorie potrivit prevederilor legale (art. 20 din Legea nr. 50/1991, forma în vigoare la momentul notificării, respectiv art. 46 din Legea nr. 350/2001 în vigoare în prezent). Practic, P.M. Sighişoara a arătat că nu se poate stabili cu certitudine limita dintre extravilan şi intravilan în zona oraşului Sighişoara în care se află terenul în litigiu, ceea ce denotă o incertitudine în privinţa apartenenţei terenului la vreuna dintre cele două categorii. Anexat adresei înaintate instanţei au fost depuse schiţe-extras din cadastrul agricol şi planşa veche de carte funciară.
Solicitarea reclamantului în probaţiune, menţionată de către instanţa de casare, viza depunerea unui extras din planul urbanistic general sau o hartă cadastrală şi un plan parcelar după caz, singurele documente care atestă legal apartenenţa la categoria intravilan sau extravilan a unui teren.
Însuşi P.M. Sighişoara indică în finalul adresei înaintate instanţei de apel că nu va depune Planul Urbanistic General, deoarece nu dispune de acesta în format digital, deşi obligaţia ar fi fost de a îl depune scriptic.
Întrucât instanţa de fond a considerat suficiente aceste înscrisuri întocmite pro causa, nu a mai găsit de cuviinţă să administreze alte probe, soluţionând cauza exclusiv pe baza acestora, fără a observa că ele nu erau nici extrase din P.U.G., nici hărţi cadastrale vizate A.N.C.P.I.
Sub acest aspect a fost încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (nerespectarea dispoziţiilor instanţei de casare) care, fiind o dispoziţie de drept procedural, atrage nelegalitatea deciziei prin raportare la art. 105 alin. (2), respectiv art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În privinţa celui de-al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine că de esenţa cauzei este stabilirea apartenenţei terenului în litigiu la categoria intravilan la momentul formulării notificării, faţă de interpretarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Instanţa superioară de fond, plecând de la probele sus descrise şi criticate, respectiv greşit administrate, a apreciat că la data notificării terenul s-ar fi aflat în extravilan, respingând astfel apelul cu consecinţa menţinerii Dispoziţiei primarului municipiului Sighişoara nr. 1491/2005.
Soluţia este greşită având în vedere încălcarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, faţă de situaţia de fapt reală, anume apartenenţa terenului la intravilanul oraşului Sighişoara, atât la momentul naţionalizării, cât şi la momentul notificării.
În acest sens a fost eliberată reclamantului, la data de 18 februarie 2015, o adeverinţă care atestă acest lucru şi care este semnată de către aceleaşi persoane care au emis anterior adresa nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 ce a stat la baza hotărârii atacate.
Schimbarea poziţiei se justifică prin faptul că, după consultarea planului urbanistic general, în mod corect şi temeinic, a rezultat că terenul în litigiu se află în realitate în intravilanul municipiului Sighişoara, după cum în mod repetat s-a susţinut în cauză. De menţionat că planul urbanistic general al oraşului a fost aprobat prin H.C.L. Sighişoara nr. 1/1999, adică anterior formulării notificării de către reclamant.
Rezultă astfel că poziţia exprimată anterior de municipiul Sighişoara, în sensul că terenul ar fi extravilan şi că din 1994 nu s-a operat nici o modificare a P.U.G.-ului, a fost una nereală, menită a induce în eroare instanţa de apel. În realitate, planul urbanistic care include în intravilan terenul revendicat a fot aprobat în această formă în anul 1999, rămânând neschimbat de la acel moment.
În consecinţă, se impune casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, administrarea probelor potrivit celor dispuse iniţial de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul depunerii Planului Urbanistic General şi a H.C.L. Sighişoara nr. 1/1999, pronunţarea instanţei de apel inclusiv asupra cheltuielilor de judecată şi asupra celorlalte motive de nelegalitate a sentinţei Tribunalului Mureş invocate în cererea de apel.
În subsidiar, dacă se apreciază că înscrisurile ataşate sunt suficiente pentru a lămuri această cauză în etapa recursului, se solicită să se caseze decizia şi să se rejudece apelul în sensul admiterii acestuia, potrivit celor menţionate în cererea de apel.
În recurs, P. Sighişoara a formulat întâmpinare, arătând că nu se opune recursului formulat de recurentul-reclamant H.P.V. şi lăsă la aprecierea instanţei justa şi temeinica soluţionare a acestuia, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
Prin Dispoziţia nr. 1491 din 22 noiembrie 2005 emisă de P. Sighişoara s-a dispus ca notificarea d-lor H.V. şi H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc K.A. sub nr. 186, 187, 188 şi 189/2001, prin care se solicita restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru terenurile înscrise în CF. nr. 1960 şi 2999, de sub nr. top. 8287, 8288, 5589 şi 5590, să fie înaintate Comisiei locale pentru aplicarea legii fondului funciar pentru competentă soluţionare.
Terenurile revendicate au făcut obiectul legilor fondului funciar, aşa cum de altfel rezultă şi din probele administrate în cauză.
Într-adevăr, prin adeverinţa nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, P.M. Sighişoara adevereşte că imobilul în suprafaţă totală de 5.795 m.p. înscris în CF nr. 1960 Sighişoara, nr. top. 8287 şi 8288 a devenit în baza Planului Urbanistic General al Municipiului Sighişoara, aprobat prin H.C.L. nr. 1/1999 parte din intravilanul Municipiului Sighişoara.
Adeverinţa s-a eliberat la solicitarea domnului H.P.V., şi se apreciază că prin această adeverinţă se îndreaptă eroarea în care s-a aflat anterior instituţia în ceea ce priveşte imobilul respectiv.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:
Referitor la primul motiv de nelegalitate invocat, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în aceea că instanţa de apel nu s-a conformat dispoziţiilor Înaltei Curţi din decizia de casare, în sensul completării probatoriului, inclusiv conform solicitării reclamantului din faţa primei instanţe, în vederea stabilirii, fără echivoc, a aplicabilităţii art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, în privinţa regimului juridic al terenului litigios la momentul formulării notificării, încălcând astfel dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.
În primul rând trebuie amintit că, prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că limitele casării vizează numai terenurile înscrise în CF nr. 1960 Sighişoara, nr. top. 8287 şi 8288, cu privire la cele din CF nr. 2999 soluţia instanţei de apel fiind corectă şi intrând astfel, în puterea lucrului judecat.
Înalta Curte a statuat cu putere obligatorie pentru instanţa de trimitere, că aceasta va aprecia asupra completării probatoriului, în vederea stabilirii situaţiei terenurilor litigioase la data notificării (extravilan sau intravilan), raportat la susţinerile contradictorii ale părţilor sub acest aspect şi la probele deja administrate, din care rezultă o situaţie diferită a terenurilor. În acest sens, urmează a se avea în vedere cererea în probaţiune formulată de reclamant la termenul de judecată din 11 decembrie 2007, dar şi necesitatea administrării de probe cu privire la situaţia terenurilor la data notificării.
Conformându-se dispoziţiilor instanţei de control judiciar, instanţa de apel, procedând la rejudecare, a apreciat că se impune şi a dispus completarea probatoriului, în vederea stabilirii situaţiei de fapt a terenului înscris în CF nr. 1960 Sighişoara, raportat la momentul formulării notificării, respectiv 12 iulie 2001. În acest sens a dispus emiterea unor adrese către C.J. Mureş şi către P.M. Sighişoara, depunându-se la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresa P.M. Sighişoara nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 la care au fost ataşate 3 extrase din planşele Cadastrului agricol al Municipiului Sighişoara, un extras din Registrul parcelelor şi un extras din Registrul posesorilor şi adresa nr. 20637 din 13 ianuarie 2015 din partea C.J. Mureş.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte apreciază că referitor la conţinutul adeverinţelor primite în lămurirea problemelor de fapt cu care se confruntă, instanţa îşi păstrează dreptul de apreciere, obligatorii fiind numai indicaţiile date în legătură cu necesitatea de se lămuri anumite împrejurări şi cu administrarea de probe, în scopul de a se pronunţa o hotărâre temeinică şi legală.
În speţă, instanţa de trimitere s-a conformat indicaţiilor obligatorii din decizia de casare date în legătură cu necesitatea lămuririi situaţiei terenului înscris în CF 1960 Sighişoara, nr. top. 8287, 8288, la data notificării, în sensul dacă se afla în intravilan sau în extravilan, precum şi cu necesitatea administrării de probe, sens în care a emis adrese către instituţiile publice abilitate să răspundă, respectând, astfel, întocmai decizia de casare.
Prin urmare, hotărârea atacată fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ci nu cu încălcarea acestora, aşa cum în mod greşit susţine recurentul reclamant, Înalta Curte constată că nu este fondat motivul de recurs astfel invocat, urmând să îl respingă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant susţine că soluţia atacată este greşită având în vedere încălcarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, faţă de situaţia reală a terenurilor litigioase, anume apartenenţa acestora la intravilanul oraşului Sighişoara, atât la momentul naţionalizării, cât şi la momentul notificării.
Din considerentele deciziei de casare pronunţată în primul ciclu procesual rezultă, cu putere de lucru judecat, că prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul de fond funciar s-a stabilit, în mod irevocabil, că terenurile în litigiu se aflau în intravilan la data preluării abuzive şi la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, instanţa de casare dând îndrumări clare ca instanţa de trimitere să verifice împrejurarea dacă la data notificării (12 iulie 2001) terenul înscris în CF 1960 Sighişoara, nr. top. 8287, 8288 se afla în intravilan sau în extravilan.
Instanţa de apel, în rejudecare, având în vedere concluziile expertizei de specialitate efectuate în dosarul primei instanţe de fond şi adresa nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 emisă de P.M. Sighişoara, în care se arată că, „în anul 2001 imobilul înscris în CF 1960 Sighişoara, nr. top. 8287, 8288 era teren extravilan, evidenţiat ca atare în Titlul de Proprietate emis în anul 1994, situaţie valabilă şi la data actuală”, a concluzionat că la data de 12 iulie 2001, când s-a făcut notificarea, terenul se afla în extravilan, astfel că acesta nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, republicată.
În recurs, recurentul reclamant a ataşat la dosar o nouă adeverinţă eliberată de aceeaşi instituţie, P.M. Sighişoara, cu nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, prin care se adevereşte că acelaşi imobil – terenul înscris în CF nr. 1960 Sighişoara, nr. top. 8287, 8288 a devenit în baza Planului Urbanistic General al Municipiului Sighişoara, aprobat prin H.C.L. nr. 1/1999, parte din intravilanul Municipiului Sighişoara.
Această situaţie este susţinută şi de intimaţii pârâţi în cauză, care prin întâmpinarea formulată în recurs, arată că nu se opun recursului declarat de recurentul reclamant şi că prin adeverinţa nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, eliberată la solicitarea acestuia, se îndreaptă eroarea în care s-a aflat anterior instituţia în ceea ce priveşte imobilul în litigiu.
Prin urmare, Înalta Curte constată că prin două adeverinţe eliberate de aceeaşi instituţie publică la interval de aproximativ o lună de zile între ele, s-au comunicat informaţii contradictorii, din care rezultă o situaţie diferită a aceluiaşi teren (extravilan - conform adeverinţei nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015; intravilan - conform adeverinţei nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015), împrejurare faţă de care nu se poate stabili în recurs, care este situaţia de fapt reală a terenului în litigiu şi nu se poate da o dezlegare irevocabilă acestei chestiuni de care depinde însăşi aplicarea corectă a legii în cauză, fără a încălca principiul dublului grad de jurisdicţie.
Totodată, ultima adeverinţă depusă în recurs la dosarul cauzei (nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015) are, fără îndoială, caracterul unui înscris nou, care dacă ar fi fost cunoscut de instanţa de apel, ar fi putut determina o altă soluţie, fapt ce impune automat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În ceea ce priveşte cererea recurentului reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, Înalta Curte apreciază că numai după rejudecarea cauzei se poate şti care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de judecată, ca fiind parte căzută în pretenţii în înţelesul art. 274 C. proc. civ.
Prin urmare, la cererea părţii cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la judecata cauzei de către instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul H.P.V. împotriva deciziei civile nr. 4/ A din 15 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1087/2015. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 1105/2015. Civil → |
|---|
