ICCJ. Decizia nr. 1105/2015. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1105/2015
Dosar nr. 1258/1/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 23 aprilie 2015
Constatând că se solicită strămutarea unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Bacău, având ca obiect o acţiune formulată după data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind noul Cod de procedură civilă, în raport de dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apei, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D I S P U N E
Declină competenţa de soluţionare a cererii de strămutare a dosarului nr. 8095/270/2014 al Tribunalului Bacău formulată de petentul V.G., în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 1089/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1125/2015. Civil → |
---|