ICCJ. Decizia nr. 1178/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1178/2015
Dosar nr. 2893/90/2014
Şedinţa din camera de consiliu de ia 6 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 23 iulie 2014, reclamantele L.C. şi M.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.J., T. Dolj şi C. A. Craiova, să se dispună obligarea pârâţilor la plata, respectiv, la alocarea sumelor necesare plaţii dobânzilor legale pentru sumele datorate (diferenţe salariate restante, devenite creanţe constatate prin titluri executorii - hotărâri judecătoreşti), de la data emiterii titlurilor executorii şi până la plata efectivă.
Reclamantele au arătat că sunt magistraţi la Curtea de Apel Craiova şi că au sesizat Tribunalul Vâlcea în temeiul art. 127 alin. (l) şi (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1619 din 18 decembrie 2014, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a constatat necompetenţa teritorială a instanţei şi a decimat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
În motivare, s-a reţinut că din înscrisurile aflate la dosar şi susţinerile reclamantelor rezultă că acestea ocupă funcţia de magistrat la Curtea de Apei Craiova, şi deci, nu au calitatea de reclamante într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, respectiv Tribunalul Dolj.
Ca atare, reclamantele nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa căreia îi revine, potrivit art. 269 C. muncii şt art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competenţa să soluţioneze cauza, respectiv Tribunalul Dolj, ci la Curtea de Apel Craiova.
În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 131 – art. 132 din Legea nr. 1 34/2010 privind Codul de procedură civilă, instanţa a constatat necompetenţa teritorială a Tribunalului Vâlcea.
Prin sentinţa nr. 1608 din 31 martie 2015, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competentă să îl soluţioneze.
În motivare, s-a reţinut că cererea despre care face vorbire art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă nu trebuie interpretată limitativ, numai ca cerere formulată în primă instanţă, cât timp cererea se poate contura ca şi cerere de apel, recurs sau având oricare alt obiect ce intră în competenţa materială a acestei instanţe.
Cu privire ia conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte retine următoarele:
Potrivit art. 127 alin. (l) C. proc. civ., „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflat în circumscripţia oricăreia dintre curtea de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.”
Aceste dispoziţii legale au uri caracter imperativ şi obligă reclamantul, în raport de calitatea sa de magistrat care funcţionează în cadrul instanţei competente să soluţioneze cauza, să sesizeze una din instanţele de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.
Noţiunea de „instanţă la care îşi desfăşoară activitatea” prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceia de a evita cazurile de bănuială legitimă care duc la formularea de cereri de strămutare.
În speţă, este adevărat ca magistraţii care au calitatea de reclamanţi şi funcţionează la Tribunalul Dolj, competent material în primă instanţă să soluţioneze litigiul, însă căile de atac ce ar urma să fie declarate împotriva hotărârii date de Tribunalul Dolj vor fi judecate la Curtea de Apel Craiova, aşadar la instanţa unde funcţionează reclamantele, în conformitate cu dispoziţiile art. 214 şi 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011. coroborate cu prevederile art. 96 alin. (2) C. proc. civ.
Drept urmare, norma cuprinsă în art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă nu poate fi interpretată limitativ, efectele sale extinzându-se şi la instanţele superioare, competente să judece căile de atac reglementate de lege.
Faţă de cele ce preced, instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta pricină este Tribunalul Vâlcea, în favoarea căreia va fi stabilită competenţa de soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind obligarea pârâţilor M.J. şi C.A. Craiova , la plata către reclamantele L.C. şi M.T., ambele cu domiciliul procesual ales în Craiova, a dobânzilor aferente sumelor datorate reprezentate de drepturi salariate restante, în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1154/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1192/2015. Civil. Contestaţie privind alte... → |
|---|
