ICCJ. Decizia nr. 117/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 117/2015
Dosar nr. 603/113/2008
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 603/113/2008 la Tribunalul Brăila, reclamanta D.G. a chemat în judecată Municipiul Brăila prin Primar şi Prefectura Brăila şi a solicitat obligarea pârâţilor să emită decizie sau dispoziţie motivată ca răspuns la notificarea din 12 noiembrie 2001 având ca obiect restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 390 m.p. situat în Brăila, str. G.; obligarea pârâţilor la plata unei amenzi civile de 50 RON/zi, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea ulterioară depusă la dosar la data de 14 aprilie 2008, reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 390 m.p. situat în municipiul Brăila, str. G., precum şi obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În cursul procesului, s-a emis dispoziţia din 05 decembrie 2008 de către Municipiul Brăila prin Primar, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Brăila, str. G. compus din teren în suprafaţă de 390 m.p., în favoarea notificatoarei D.G.
Împotriva acestei dispoziţii a formulat contestaţie D.G. ce a format obiectul Dosarului nr. 3391/113/2008.
Prin încheierea din şedinţa publică din 9 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 3391/113/2008, s-a dispus conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 603/113/2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 164 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 870 din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis ca fondată contestaţia conexă formulată de reclamanta D.G. în contradictoriu cu Municipiul Brăila prin Primar, şi în consecinţă:
A anulat dispoziţia din 05 decembrie 2008 emisă de către Municipiul Brăila prin Primar, pentru imobilul notificat situat în Brăila, str. G. compus din teren în suprafaţă de 390 m.p.
A dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 390 m.p. situat în municipiul Brăila str. G., având ca vecinătăţi, la Nord - str. G., la Sud Piaţa C., la Est str. G. şi la Vest proprietăţi particulare.
A respins ca rămasă fără obiect acţiunea conexă având ca obiect obligaţie de a face, formulată de reclamanta D.G. în contradictoriu cu Municipiul Brăila prin Primar.
A respins acţiunea conexă având ca obiect obligaţie de a face, formulată de reclamanta D.G. în contradictoriu cu Prefectura Brăila, cu sediul în P.I., judeţul Brăila pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins cererea de obligare a pârâtului Municipiul Brăila prin Primar la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
S-a considerat că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 390 m.p.
Cu privire la acţiunea conexă având ca obiect obligaţie de a face constând în obligarea pârâţilor Municipiului Brăila prin Primar şi Prefectura Brăila să emită dispoziţie motivată ca răspuns la notificarea din 12 noiembrie 2001, obligarea pârâtelor la plata unor amenzi civile de 50 RON pe zi de întârziere până la emiterea dispoziţiei, Tribunalul a constatat că aceasta a rămas fără obiect deoarece obligaţia a fost îndeplinită prin emiterea dispoziţiei din 05 decembrie 2008.
Drept urmare, acţiunea conexă a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Prefecturii Brăila, Tribunalul a constatat că în cauză are calitate procesuală pasivă numai Municipiul Brăila prin Primar.
Astfel, acţiunea conexă a fost respinsă faţă de Prefectura Brăila pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat apel pârâtul Municipiul Brăila, prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prisma greşitei anulări a Dispoziției Primarului Municipiului Galaţi, nr. 550758/2008 şi a restituirii în natură către reclamantă, a imobilului solicitat în baza Legii nr. 10/2001, respectiv a terenului în suprafaţă de 390 m.p. situat în Brăila, str. G.
Analizând sentinţa civilă apelată prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă, Curtea de Apel a considerat că Tribunalul a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, reţinând corect situaţia de fapt existentă, prin interpretarea judicioasă a probelor legal administrate, făcând o aplicare corespunzătoare dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 republicată, astfel că reformarea hotărârii nu se impune.
În atare situaţie, simplul fapt că pe terenul solicitat este o placă de beton cu grosimea de 15-20 cm, pe care sunt amplasate module comerciale ne conduce la concluzia exceptării de la restituirea în natură în condiţiile în care nici pârâtul-apelant, nici intervenienta în numele acestuia – Direcţia Administraţia Pieţelor şi Târgurilor Brăila, nu a demonstrat că „extinderea” Pieţii C. pe acest teren a fost realizată în cadrul lucrărilor aprobate de sistematizare a localităţii şi că este destinată unor amenajări de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin Primar, precum şi cererea de intervenţie formulată de Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila, menţinând ca temeinică şi legală hotărârea instanţei de fond.
Împotriva încheierii din 25 iunie 2014 şi a deciziei nr. 94/A din 09 septembrie 2014 Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta D.G., iar pârâtul Municipiul Brăila prin Primar şi intervenienta în interesul pârâtului Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila au declarat recurs împotriva deciziei nr. 94/A din 09 septembrie 2014 Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Recurenta reclamantă D.G. precizează că este nelegală încheierea de şedinţă din data 25 iunie 2014 prin care instanţa a dispus respingerea excepţiei perimării apelului Municipiului Brăila prin Primar, aceasta fiind dată cu aplicarea greşită a legii, astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată că la termenul de judecată din data de 18 iunie 2014 instanţa a invocat din oficiu excepţia perimării apelului, iar ulterior, prin încheierea din data de 25 iunie 2014 a dispus respingerea excepţiei, soluţie pe care recurenta o apreciază ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 250 C. proc. civ.
Instanţa de fond era ţinută să constate că, în raport de temeiul suspendării Dosarului nr. 22678/301/2011, respectiv art. 1551 C. proc. civ., există motive imputabile părţilor care se circumscriu tezei a doua din art. 250 alin. (1) C. proc. civ.
Se arată că, prin raportare la situaţia de fapt, astfel cum a fost succint prezentată anterior, instanţa era ţinută să constate că perimarea a intervenit în prezenta cauză, pricina fiind lăsată în nelucrare din culpa părţilor, termenul legal fiind îndeplinit.
În ceea ce priveşte suspendarea cursului perimării, se arată dispoziţiile art. 250 C. proc. civ. anterior citate, stabilesc faptul că termenul de perimare este suspendat câtă vreme dăinuie suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în temeiul art. 244 C. proc. civ., dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.
Se concluzionează că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor legale în condiţiile în care în cauză intervenit sancţiunea perimării ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale.
Recurentul pârât Municipiul Brăila a învederat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
În speţă se constată că terenul în suprafaţă de 390 mp, a cărui restituire este solicitată de reclamanta - intimată face parte dintr-un teren mult mai mare pe care sunt amplasate construcţii cu destinaţia de obiective comerciale ce compun Piaţa C. şi se află în administrarea intervenientei SC Administraţia Pieţelor şi Târgurilor SA B.
În prezenta cauză s-a dovedit că pe terenul în litigiu nu sunt construcţii neautorizate, sunt construcţii fixe cu autorizaţie de construire, nedemontabile, racordate la utilităţi, iar restul terenului este ocupat de alei şi căi de acces pentru cumpărătorii pieţei.
Astfel, se constată nu este posibilă o restituire în natură a terenului întrucât cea mai mare suprafaţă de teren este ocupată de construcţii fixe, deci nu se poate da eficienţă principiului restituirii în natură a terenului, reclamantul - intimatul beneficiind de măsuri reparatorii prin despăgubiri.
Intervenienta SC Administraţia Pieţelor şi Târgurilor SA B., invocă aceleaşi critici de nelegalitate ca şi recurentul pârât în favoarea căruia a intervenit.
Se arată că pe terenul în litigiu nu sunt construcţii neautorizate, sunt construcţii fixe cu autorizaţie de construire, nedemontabile, racordate la utilităţi, iar restul terenului este ocupat de alei şi căi de acces, nefiind posibilă restituirea în natură a terenului respectiv.
Analizând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de reclamanta D.G. împotriva încheierii din 25 iunie 2014 şi a deciziei nr. 94/A din 09 septembrie 2014 Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă D.G. învederează incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv care reglementează greşita aplicare sau interpretare a legii, dar care însă nu se verifică în speţa supusă judecăţii.
Se susţine că în mod greşit s-a respins excepţia perimării apelului declarat de Municipiul Brăila prin Primar, fiind interpretate eronat dispoziţiile art. 250 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la termenul din data de 26 octombrie 2010 Curtea de Apel Galaţi a dispus, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea cauzei - obiect al Dosarului nr. 603/113/2008 până la soluţionarea Dosarului nr. 22678/301/2011 aflat pe rolul Judecătoriei sector 3 Bucureşti.
La data de 23 octombrie 2012 Judecătoria sector 3 Bucureşti a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., suspendarea judecării Dosarului nr. 22678/301/2011 până la îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa.
Ulterior, la data de 26 martie 2014, Judecătoria sector 3 Bucureşti a constatat intervenirea perimării cauzei obiect al Dosarului nr. 22678/301/2011 ce a constituit temei al suspendării cauzei prezente în apel.
În cadrul Dosarului nr. 603/113/2008 a fost formulată cerere de repunere pe rol a cauzei în data de 04 decembrie 2013.
La termenul de judecată din data de 18 iunie 2014, instanţa de judecată a invocat din oficiu excepţia perimării apelului declarat în cauză de Municipiul Brăila prin Primar, excepţie care, prin încheierea pronunţată ulterior, la data de 25 iunie 2014 a fost respinsă ca fiind nefondată.
Dispoziţiile art. 250 C. proc. civ. reglementează suspendarea cursului perimării cât timp dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.
Instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile art. 250 C. proc. civ. considerând că nu poate interveni sancţiunea perimării apelului.
Perimarea este atât o sancţiune procedurală, ce intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, cât şi o prezumţie de desistare dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată. În cauză a avut loc o suspendare a cursului perimării, suspendare care durează cât timp durează suspendarea judecăţii, deci până la rămânerea irevocabilă a hotărârii civile pronunţate în pricina ce a determinat suspendarea, conform art. 244 alin. (2) C. proc. civ.
Motivele invocate de recurenta-reclamantă şi anume intervenirea perimării acţiunii – obiect al Dosarului nr. 22678/301/2011 ce a constituit temei al suspendării cauzei nu se circumscriu unor motive imputabile părţilor care ar fi avut drept consecinţă lăsarea cauzei în nelucrare timp de 1 an, întrucât în cauză termenul de prescripţie a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a deciziei civile nr. 4100 din 26 martie 2014 prin care s-a constatat perimarea.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a respins excepţia perimării apelului declarat de pârâtul Municipiul Brăila, şi drept consecinţă, a pronunţat decizia civilă nr. 94A/2014 pe fondul apelului declarat de pârâtul Municipiul Brăila.
Recursurile declarate de recurentul Municipiul Brăila prin Primar şi intervenienta în interesul pârâtului Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. prevăd că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.
Prezenta cauză are ca obiect contestaţia formulată de reclamantă împotriva dispoziţiei din 05 decembrie 2008 emisă de Municipiul Brăila prin care i-au fost propuse despăgubiri pentru terenul de 390 mp situat în Brăila, strada G., preluat prin decretul de expropriere nr. 76 din 14 martie 1985.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de apel a analizat cererea dedusă judecăţii doar prin prisma dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, considerând că se impune menţinerea sentinţei tribunalului prin care s-a stabilit că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a terenului de 390 m.p., necercetând situaţia faptică şi juridică a terenului respectiv preluat prin expropriere.
Deşi pe parcursul judecării cauzei, instanţa a admis proba cu înscrisuri, respectiv decretul nr. 76 din 14 martie 1985, acesta nu a fost depus la dosarul cauzei şi nici nu a fost analizată cauza sub aspectul stabilirii modului de realizare a scopului exproprierii şi consecutiv, pe temeiul dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prevăd că, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Important pentru stabilirea măsurilor reparatorii prevăzute de lege este dovedirea preluării imobilului ca urmare a unui act normativ individual de expropriere şi verificarea realizării scopului pentru care a fost dispusă exproprierea ce face obiectul litigiului. Astfel, se impune a se verifica dacă preluarea a avut loc în temeiul Decretului de expropriere şi modalitatea în care s-a realizat scopul respectivei exproprieri.
Cum instanţa de apel nu a analizat cererea dedusă judecăţii care vizează un imobil expropriat prin Decretul nr. 76/1985 prin prisma dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, ci pe temeiul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că se impune, în baza art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel pentru a se analiza cauza în baza temeiului de drept incident.
Pentru a se asigura aplicarea justă a dispoziţiilor legale, trebuie clarificată, de către instanţa de rejudecare, cu certitudine, situaţia de fapt existentă în cauză, dacă s-a realizat sau nu scopul exproprierii.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza cererea reclamantei pe baza dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi va verifica dacă scopul exproprierii acestui imobil ce a făcut obiect al decretului de expropriere nr. 76/1985 a fost realizat, verificând, în acest context legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, după identificarea tipului de măsuri reparatorii permise de art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, se vor admite recursurile declarate de recurentul-pârât Municipiul Brăila şi de intervenienta în interesul pârâtului Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila şi se va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G. împotriva încheierii din 25 iunie 2014 şi a deciziei nr. 94/A din 09 septembrie 2014 Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Admite recursurile declarate de pârâtul Municipiul Brăila prin Primar şi de intervenienta în interesul pârâtului Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila, împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 656/2015. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 118/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
