ICCJ. Decizia nr. 118/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 118/2015
Dosar nr. 4099/120/2009*
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 4099/120/2009, reclamanta l.C.I. în contradictoriu cu Primăria Oraşului T. - prin primar a contestat decizia nr. 3437 din 9 iulie 2009, prin care a fost respinsă notificarea din anul 2009 ca fiind depusă tardiv.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii săi, R.G. şi R.E., au fost proprietarii imobilului alcătuit din teren în suprafaţă de 4700 mp şi casă de locuit din cărămidă cu cinci camere, imobil situat în localitatea T, pe şoseaua naţională Bucureşti-Piteşti, km 53, care a fost preluat abuziv de Ministerul Poştelor, în prezent SC R. SA.
În continuare a învederat reclamanta că, referitor la acest imobil, prin sentinţa civilă pronunţată în Dosarul nr. 37693/3/2005 de Tribunalul Bucureşti, a obţinut recunoaşterea dreptului de proprietate în ceea ce priveşte terenul, dar pentru construcţie s-a constatat că nu mai există fizic pe teren şi sunt incertitudini cu privire la persoana care a preluat-o în mod abuziv.
Având în vedere că prin hotărârea mai sus-menţionată s-a stabilit că notificarea pentru construcţie a fost greşit îndreptată la SC R. SA, impunându-se adresarea acesteia către Primăria Municipiului Bucureşti sau primăria în a cărei rază teritorială se află imobilul, reclamanta a apreciat că în funcţie de data la care respectiva hotărâre a devenit irevocabilă, respectiv 13 martie 2009, a formulat prezenta notificare în termen.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 1779 din 18 octombrie 2010, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului casă cu cinci camere situată în T., şos. Bucureşti - Piteşti, km 53 (str. C.V. - în prezent), judeţul Dâmboviţa şi a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Primăria oraşului T.
Împotriva sentinţei civile nr. 1779 din 18 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a formulat apel reclamanta l.C.I., criticând-o pentru neîegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 34 din 16 februarie 2011, a admis apelul formulat de reclamanta l.C.I. şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmboviţa.
La termenul de judecată din 29 noiembrie 2012, reclamanta l.C.l. a depus la dosar precizări cu privire la obiectul acţiunii, care este restituirea în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului format din teren curţi construcţii în suprafaţă de 1.628,52 mp şi a construcţiilor edificate pe acesta, respectiv o locuinţă construită din cărămidă şi un coteţ de porci demolate în anul 1956, cărămida şi materialul lemnos fiind refolosit prin încorporare la actualul sediu al Oficiului poştal din oraşul T., strada C.V., judeţul Dâmboviţa.
S-a solicitat reintroducerea în proces a pârâtei SC R. SA Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. G., sector 3, pentru a preciza cum înţelege să-şi execute obligaţia de restituire a imobilului, urmând ca, în funcţie de aceasta, să continue sau nu procesul cu cea de-a doua pârâtă, Primăria oraşului T., cu sediul în strada P.N.G., judeţul Dâmboviţa.
A doua precizare a fost în sensul că înţelege să se judece cu unitatea administrativ teritorială - oraşul T., judeţul Dâmboviţa, reprezentată de primar.
Având în vedere precizările reclamantei, tribunalul a dispus conceptarea şi citarea pârâtei SC R. SA Bucureşti, luând act şi de precizarea reclamantei în sensul denumirii pârâtei iniţiale Unitatea administrativ-teritorială T., prin primar,
La termenul din data de 09 mai 2013, tribunalul a pus în discuţia părţilor prezente excepţiile invocate prin întâmpinare de către pârâta SC R. SA Bucureşti, respectiv excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a R. SA, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu SC R. SA, excepţia puterii de lucru judecat, dar şi excepţia tardivităţii formulării notificării de către contestatoare invocată în primul ciclu procesual de către pârâta iniţială Primăria Oraşului T., prin primar, în prezent unitatea administrativ teritorială - oraşul T., judeţul Dâmboviţa, reprezentată de către primar.
Prin încheierea pronunţată la data de 23 mai 2013, Tribunalul Dâmboviţa a respins excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC R. SA, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SA Bucureşti, a respins excepţia tardivităţii formulării notificării invocată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială T. - prin Primar, stabilind termen, cu citarea părţilor pentru soluţionarea fondului cererii la data de 06 iunie 2013.
Pe fond, Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 414 din 20 martie 2014, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a anulat dispoziţia nr. 734 din 11 august 2009 emisă de Primarul oraşului T., a constatat îndreptăţirea reclamantei la compensarea prin puncte pentru imobilul locuinţă demolat, ce a fost situat în oraşul T., judeţul Dâmboviţa, edificat din cărămidă, acoperit cu tablă, doar cu parter, alcătuit din 5 camere, o cameră de 20 mp, celelalte de 16 mp fiecare (în două dintre ele funcţiona o cârciumă), în două camere (de 16 mp, respectiv 20 mp) exista duşumea în celelalte, podeaua fiind din pământ şi a obligat pe pârâtă la 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâta considerând-o nelegală şi netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 1066 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost admis apelul pârâtei Unitatea administrativ-teritorială T. - prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 414 din 20 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, şi în consecinţă: a fost schimbată, în parte, încheierea din 23 mai 2013, în sensul că a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării notificării ca fiind lipsită de obiect. Au fost menţinute restul dispoziţiilor încheierii. A fost schimbată în tot sus-menţionata sentinţă, în sensul că a fost respinsă contestaţia ca neîntemeiată. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta I.C.T. împotriva aceleiaşi sentinţe. A luat act de declaraţia pârâtei că nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Critica pârâtei împotriva încheierii din 23 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova este întemeiată, dar nu pentru motivele invocate de aceasta, ci pentru faptul că excepţia de tardivitate a formulării notificării de către reclamantă nu mai putea fi invocată în faţa instanţei.
În faţa instanţei de judecată se poate formula excepţia de tardivitate fie a formulării acţiunii, fie a oricărui alt act procedural săvârşit de instanţă, dar această excepţie nu trebuie să privească alte acte săvârşite anterior sesizării instanţei de judecată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât notificarea formulată de reclamantă fusese soluţionată de pârâtă prin dispoziţia nr. 343 din 9 iulie 2009 prin care a respins notificarea ca fiind tardiv depusă.
Deci, excepţia de tardivitate a formulării notificării a fost soluţionată prin dispoziţia emisă de primarul oraşului T., astfel încât ea nu mai putea fi formulată în faţa instanţei, iar, în condiţiile în care totuşi a fost formulată, instanţa de fond era datoare să o respingă, dar nu cu motivarea pe care a îmbrăţişat-o, ci ca lipsită de obiect.
Aşa fiind, apelul pârâtei sub acest aspect este fondat urmând a fi admis şi pe cale de consecinţă să se schimbe în parte încheierea din 23 mai 2013, în sensul că se respinge excepţia tardivităţii formulării notificării ca fiind lipsită de obiect, urmând ea restul dispoziţiilor acestei încheieri să se menţină.
Apelul declarat împotriva sentinţei este, de asemenea, întemeiat deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă că, iniţial, prin sentinţa civilă nr. 1255/2007 a Tribunalului Bucureşti, printre altele, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R. SA, respingându-se acţiunea faţă de aceasta numai în ceea ce priveşte cererea de restituire a imobilului construcţie pe care reclamanta îl solicitase odată cu terenul preluat de la autorii săi.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis în parte acţiunea, fiind obligată R. SA la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1628,52 mp. situat în T., str. C.V., judeţ Dâmboviţa.
Apelul şi recursul declarate împotriva acestei hotărâri au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 89A din 22 aprilie 2008, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3547 din 19 martie 2009.
Prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a reţinut că imobilul construcţie în litigiu ce a aparţinut autorilor reclamantei nu mai exista la momentul intrării în vigoare a Legii 10/2001; că această construcţie a încetat să existe încă din perioada 1952-1953. Aceeaşi instanţă reţine că apelanta-reclamantă însăşi a precizat în cuprinsul notificării formulate că preluarea imobilului s-a realizat la 20 august 1953, iar din evidenţele registrului agricol, conform adeverinţei din anul 1990 eliberată de Primăria T. rezultă că imobilul casă de locuit ce a aparţinut lui R.G. a fost distrus în anul 1952, deci cu aproximativ un an înainte de momentul preluării abuzive.
Curtea de Apel Bucureşti mai reţine că teza potrivit căreia construcţia ar fi încetat să existe ea urmare a demolării ei, ulterior datei preluării, este lipsită, de suport probator şi că distincţia dintre cele două modalităţi de încetare a existenţei construcţiei este esenţială pentru stabilirea existenţei dreptului la obţinerea de măsuri reparatorii, pentru că numai pentru construcţiile demolate se acordă asemenea reparaţii.
Aşa fiind, urmează a se reţine că preluarea terenului ce a aparţinut autorilor reclamantei s-a realizat în anul 1953, la un an după ce imobilul construcţie a încetat să mai existe, fiind demolat în anul 1952 (faptul demolării nefiind contestat).
Or, în condiţiile în care de la autorii reclamantei s-a preluat doar terenul nu şi construcţia care să fi fost demolată ulterior demolării abuzive, reclamantei nu i se puteau acorda măsuri reparatorii pentru construcţia care nu mai exista la momentul preluării.
Pentru aceste considerente, soluţia care se impunea era aceea de respingere a contestaţiei formulată de reclamantă.
Împotriva deciziei nr. 1066 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a formulat recurs reclamanta l.C.I., fără a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În motivarea cererii, reclamanta solicită admiterea recursului, întrucât arată că a solicitat restituirea casei în natură, deoarece nu era locuită, nu a renunţat la cheltuielile de judecată decât pentru termenul din 7 noiembrie 2014 când şi-a susţinut singură cauza, iar în privinţa anexelor gospodăreşti existente în timpul vieţii părinţilor săi, probează că imobilul nu a fost demolat în anul 1952.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte, Ia termenul din 16 ianuarie 2015 a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art 137 C. proc. civ., şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, nu numai că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, de strică interpretare.
Recurenta însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunţat doar susţineri referitoare la aspecte care privesc situaţia de fapt şi aprecierea probatoriului, care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.
De asemenea, modul în care instanţa de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de nelegalitate, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta I.C.I. împotriva deciziei nr. 1066 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 117/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 120/2015. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
